Copiii sunt un cadou

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Decembrie 2025
Timp de citire: 2 minute

Din jurnalul unui dobrogean in exil

Merg în noapte spre casă, cu muzică indie curgând încet de la un post local, și gândurile îmi rătăcesc odată cu farurile rare care mă depășesc.

După o zi lungă de muncă și câteva zeci de kilometri străbătuți, am dus-o, spre seară, pe fata cea mare la o petrecere aniversară — încă un ocol pe autostradă prin toată zona metropolitană, până în capătul celălalt al ei. Mai târziu, tot în noapte, am să reiau drumul, ca să o aduc acasă, alte zeci de kilometri.

Nu spun nimic și nici nu simt nevoia. Pe vremuri, eu mergeam pe jos la petrecerile mele, de la ora 10 seara, nu mai circulau autobuze. Țin minte o iarnă în care am pornit pe jos din Constanța noaptea spre casă, cu ghetele în mână, pentru că mă strângeau; am ajuns la Techirghiol pe la cinci dimineața, când primii oameni ieșeau din case și porneau spre autobuzul care îi ducea la lucru.

Fără să vreau, deschid un fel de revue passé și îmi cântăresc viața de până acum. Îmi spun că ar trebui să fiu împăcat, chiar dacă, în ultimii ani, tot universul meu pare să se fi strâns în jurul copiilor și al grijii pentru resursele de mâine.

În astfel de clipe îmi revine în minte una dintre micile lecții lăsate de Andrei — odinioară un regizor plin de promisiuni; deși provenea dintr-o familie de vază, păstra în el ceva din ultimii hippie ai României socialiste, o neorânduială frumoasă pe care realismul vremurilor a sfârșit prin a o zdrobi. Îmi spunea: „Nu părinții sunt cadoul copiilor, ci copiii sunt un cadou pentru părinți.”

Poate încerca să-și justifice refuzul de a asculta de cei bătrâni, nu știu. Dar sensul rămâne: odată ce ai adus un copil pe lume, ai datoria de a face totul pentru acest dar neprețuit.