Cover Image

CUM AM AJUNS LA TENHA-JUVAH

Publicat de Aurel Băjenaru, 17 Noiembrie 2019
Timpul de lecturare: 9 minute

de Regina Maria a Romaniei

Balcic !

Coasta de Argint ...

Intr'adevăr e bine supranumită. Faleze de culoarea argintului cenuşiu, peisagiu de vis, iar în depărtare marea, misterioasă, albastră ca piruzeaua, învelită de brumă sau sclipitoare, în veci neodihnită, oftând în veci ... marea. 

Iţi apare deodată, după o cale lungă prin câmpii searbede, fără de sfârşit. ·Totuşi pământul acesta este roditor, cu tot aspectul lui monoton şi fără nici o culoare. Fără pomi, fără semne de hotare decât câte un sat părăsit, din când în când o siluetă de om călare, la orizont, sau turme mari de oi pământii păzite de un păstor de culoarea lor şi care, în sălbătJcia naturei, aduce aminte de tablourile reprezentând Fiul rătăcitor mânând turma de porci . . .

Satele compuse din căsuţe de piatră necioplită stau strânse în grupuri mărunte împrejurul unui puţ central, cu acoperîşuri plane şi pitoreşti în posomoreala lor, dar triste, măturate de vânt, singuratice şi pierdute.

Şi dintr'o dată, când te aştepţi mai puţin, drumul se înfundă într'o vale adâncă, ce seamănă cu un. gol gigantic tăiat în stâncile cenuşii şi albe, coborâş neaşteptat şi, în dreptul privirilor mirate, orizontul apare ca un miraj : întindere scânteietoare de culoare atât de uşoară, de aburită, că' par'că n'ar fi realitate: 

Pe drumul cocoşat de pietre, automobilul geme ca o fiinţăvie suferindă, alunecând tot mai jos. La stânga un abis profund făr'de verdeaţă, alb-cenuşiu, pare a se fi rupt acuma într'o convulsie, iar departe, atârnând_ ca nişte cuiburi de rândunele sub falezele de creta, satul Tatar se piteşte, bordeie joase de argilă acoperite de paie, surprinzător de primitive. La dreapta, partea bulgărească a oraşului, o mulţime de căsuţe de piatră căţărate de-alungul unui deal înalt şi gol, cu poteci strâmte în scară, care-şi fac drum nesfârşit printre zidurile ce separă fie-ce proprietate. Iar peste tot, fântâni turceşti cu apă de izvor limpede, la care vin măgari plini de demnitate mânaţi de turci tot atât de demni, cu fesuri şi turbane pe cap.

Automobilul geme şi ne zdruncină pe o stradă aproape tot aşa de inegală ca drumul mare. Dar ce delicioase şi ciudate case de lemn, ce grup de tătăroaice în şalvari de nuanţe şterse, albastru, galben, lila, venite să ia apă la· fântâna în formă aşa de delicată !

Căldările de cositor, tremurând pe cumpăna purtată pe umeri, lucesc ca argintul în lumina soarelui. Fiecare atitudine a lor este un moment pictural, par vesele, fără griji, surâd cu dinţii albi ca şi cum timpul n'ar exista.Altele înalte, drepte ca nişte statui, punându-şi mâna pavăză din pricina  reverberaţiunii, privesc jos în stradă pe cei cari trec.

Indărătul puţului, rezemată de un zid înalt şi misterios din dosul căruia un smochin îşi strecoară sfios ramurile, stă nemişcată o turcoaică în caftan negru, ţinându-şi cearceaful peste bărbie şi gură. Şi ea priveşte în stradă şi te întrebi, văzând-o, cum îi va fi faţa de sub voal.

Ce plin de farmec este totul ! Ce armonioasă silueta minaretului, profilată pe mare, albă ca zăpada pe albastrul apei, coloană mândră înălţându-se spre cer ! 

Şi acele prăvălitoare caraghioase, cu mărfurile atârnate afară sau răspândite chiar pe jos ! Când trecem, Turcii salută cu gesturi solemne : mâna dusă la inimă, la buze, la frunte. Nimeni nu pare să aibă ceva de făcut, soarele binecuvântează această liniştită toropeală şi, dincolo de străzi lenevoase, marea luceşte ca un covor minunat ţesut din lumină.

* * *

Fusesem la Balcic odată, înainte de război, în grabă şi păstrasem o amintire imprecisă. II descoperii din nou în Octombrie 1924, în tovărăşia fiului meu Nicolae.

Făceam Dobrogea în automobil -· călătorie de descoperiri - după cum făcusem alte drumuri împreună, când era băiat mic la laşi şi mă plimba în maşinâ lui, Bebe Peugeot, peste colinele laşilor.Râzând, îmi spusese: "Ca să-ţi găseşti drumul pe câmpiile Dobrogei trebuie să întrebuinţezi compasul, ca pe mare".

După multe peripeţii în toamna aceia uscată, sosirăm şi la Balcic. Cu toate că zilele se scurtau, era cald ca'n toiul verei, soarele aurind totul. 

Doi prieteni - pictori, entuziaşti · admiratori ai Balcicului, ne arătară fiecare colţ pitores, şi, fără să ţinem seamă de căldură, praf şi pietrele colţuroase ale drumurilor, am urcat şi coborât dintr'un cartier într'altul, admirând băile turceşti, aruncând priviri în colibele tătăreşti, vizitând câte-va gospodării de seamă ale turcilor, gustând dulceaţă de trandafiri într' o casă bulgărească.

Niculae şi cu mine eram din ce în ce mai încântaţi şi mulţumirea noastră nu cunoscu margine când începurăm să ne căţărăm pe coasta mării, unde o serie de căsuţe de piatră păreau să păzească viile ce coborau aproape până pe plajă.

Uitând de oboseală ne grăbeam, atraşi de un loc care-mi părea de departe o oază verde, care se rostogolea până'n mare. Aci coasta era tăiată de o adâncitură strâmtă, pe fundul căreia o cascadă ·vorbăreaţă se prelungea în valuri spumoase de râu. Sălcii şi plopi crescuseră în grupuri umbroase pe deasupraacestei ape, iar de-a-valma nişte mori vechi turceşti, ne mai pomenit de atrăgătoare, se căţărau pe coastă.

Late, joase, cu acoperişurile trecând peste ziduri şi făcute din ţigla cilindrică, caracteristică acestei regiuni, cu roţile lor uriaşe, schimbând în fum alb apa ce se rostogolea zgomotos în ele, n'ar putea fi închipuită construcţie mai pitorească. 

Dincolo de mori, deasupra unui dărăpănat zid de piatră, un fel de terasă 'pe care creştea viţa de vie ; la câţiva paşi mai departe, o a doua terasă mai strâmbă· şi mai scurtă, în capătul căreia se înalţă un gigantic plop, aplecat peste apă, irezistibilatras- par'că - de cântecul mării.

Rămăsei împietrită.

Acest colţ era fermecător! Şi avusei senzaţia stranie de a-l fi căutat toată viaţa şi de a-l fi găsit în sfârşit.

Un loc de vis, păzit de acest bătrân, bătrân copac. 

Mă aşezai la umbra lui şf mă uitai şi eu în apă, cum probabil privea şi el mai bine de un secol. Tăcui mult timp. Farmecul acelei frumuseţi pătrundea din ce în ce mai adânc în inima mea.Apoi întorcându-mă către Nicolae spusei: Oh I Nicky, loculăsta trebuie să fie al Meu! Simt că m'am întors la ceva care mi-a aparţinut întotdeauna.

Şi într'adevăr, acest Ioc de vis deveni al meu.

Pe el am construit o casă albă, modestă, cu acoperişul plat, în armonie cu atmosfera orientală dimprejur. Şi am numit-o "Tenha-Juvah ", ceia ce înseamnă pe turceşte: ,,Cuibul singuratec". Una peste alta, am construit grădini mici, în terasă, fiecare purtând numele unei fiinţe iubite : Mircea, Ferdinand, Carol , Elisabeta, Mignon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru-Duşan,Helena, George ; fiecare din grădiniţele acestea pietruite, sunt pline de flori, grădini de amintiri, în care am ·semănat dragoste,visuri, nădejdi şi chiar lacrimi ...

Aici vin când sunt obosită, ca să mă înprospătez cu vlagă, când viaţa mi se pare grea ...

Poarta mea este întotdeauna deschisă ca braţe pentru bună venire. Aici toţi oaspeţii căutători de frumuseţe sunt primiţi bucuros. Iar deasupra fântânei de apă rece, care curge sub terasa cea mai mare; au fost săpate aceste vorbe :

Pentru cei obosiţi, odihnă

Pentru cei însetaţi, apă

Pace celor cu inima grea

Nădejde celor în preajma vieţii.

 

Maria

Analele Dobrogei, 1928

 

In imagine, terasa de pe domeniul regal de la Balcic cu vechile mori si probabil, unul dintre peisajele care au fermecat-o initial atat de mult pe regina, aflata intr-o a doua vizita aici.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

323
Techirghiol
10.12.2019 18:51
Actual: 7° C
Viteza vantului: 2,6 m/s