Cover Image

Cum se nasc legendele religioase - mitul Pesterii Sf. Andrei

Publicat de Aurel Băjenaru, 9 Februarie 2020
Timp de citire: 16 minute

Imi amintesc si acum uimirea si incantarea care m-au cuprins cand am patruns pentru prima data in padurea Migilet din apropierea localitatii Ion Corvin (Cuzgun) pe drum spre pestera Sfantului Andrei, impresiile vizitei la Izorul lui Mihai Eminescu, in aceea oaza de liniste si racoare in mijlocul unei zile toride de vara si apoi grota unde ar fi poposit apostolul pentru a crestina vechii locuitori ai acestor meleaguri, locul unde s-ar fi scris istorie religioasa, izvorul crestinismului romanesc. 

 Am si relatat despre aceasta excursie, pe internet intr-unul dintre primele articole "vizuale" de acest gen, cu imagini facute cu prima mea camera digitala, in urma cu 20 de ani. Textul pe care l-am alcatuit era cel pe care il gasim si astazi in diferitele articole cliseale despre pestera;

"...  urmarind ceea ce spune traditia locala si dupa indelungi si asidui cautari arheologice, avocatul Ion "Jean" Dinu descopera aceasta pestera in anul 1920".  

Ziarul Adevarul, ca si alte publicatii care sustin tonul, scria :

"La începutul secolului al XX-lea, un cărturar din Dobrogea pe nume Ion Dinu a pornit cercetări complexe pentru a demonstra că Andrei, primul apostol al lui Iisus Hristos, a propăvăduit creştinismul pe actualul teritoriu al României în urmă cu aproape două milenii. Studiile lui Dinu au fost preluate de către oficialii BOR în anii ’90, care au adus ziua de 30 noiembrie la rang de sărbătoare naţională."

Nu mi-am facut la vremea aceea prea multe ganduri, care "traditie locala", si care "cercetari arheologice", vizitand locurile repetat de-a lungul anilor. Urmarind fara o intentie deosebita  articolele care s-au mai scris despre pestera si imprejurimi, remarc inadeverente  intre diferitele relatari in privinta anului descoperirii pesterii si despre izvorul alaturat dedicat marelui poet Eminescu, inadeverente care culmineaza cu povestea vizitei lui Eminescu la pestera si in amintirea careia se zideste cismeaua apropiata care-i poarta numele, unde se tineau adunari populare si se botezau in grup copiii familiilor sarace. 

Eminescu a fost o singura data in Dobrogea, la Constanta "la bai", intr-un sejur de zece zile  in 1882 , an in care nu se cunostea nimic despre aceasta pestera si presupusa crestinare a Dobrogei.

In acest moment am dorit sa aflu adevarul, mai ales ca am relatat eu insumi despre aceste locuri si in diferite alte ocazii.

1) In primul rand m-am intrebat, oare cum predicau apostolii cuvantul lui Isus?

In hagiografie se spune ca acestia umblau intre orasele mari ale antichitatii, tragand la evrei din diaspora  cunoscuti si primitori, cautand sa misioneze in cercul acestora si a cunoscutilor lor. In nici un caz nu practicau sihastria, asa dupa cum sustin unele relatari romantice despre Apostolul Andrei si pestera sa. Si sa nu uitam, propovaduirea unei alte religii decat cea oficiala, negand caracterul divin al imparatului, cel putin in imperiul roman, se sfarsea prost la vremea aceea.

2) Apoi, in ce limba sa fi predicat apostolul "geto-dacilor" ?

 "Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt…"  (1 Corintieni 14,9) 

Numai cu cateva decenii mai devreme, invatatul roman Ovidiu relegat la Tomis, care scria despre salbaticii sciti si geti de aici,  a avut probelmele sale sa se inteleaga cu acestia, pe care le-a rezolvat numai invatand limba lor, dar a avut si destul timp pentru asta.

3) Ce dovezi istorice sustin misiunea apostolica a Sfantului Andrei in Dobrogea? 

In scrierile episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei , bazate pe scrieri mai vechi (Origen din Alexandria +254), gasim o mentiune despre activitatea misionara a apostolului Andrei in Scitia ("Scythia").

Scitia ca  denumire la vremea respectiva insa, nu se refera explicit la Dobrogea ci, la Tara Scitilor, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in sudul Rusiei de astazi. "Scythia minor" a aparut ca denumire  pentru  Dobrogea  pe vremea lui Diocletian cand a fost anexata provinciei Moesia Inferior, 294 d. C..

4) In ce traditii locale, in imprejurimile padurii Migilet, Ion Corvin (fost Cuzgun), se vorbeste despre Sfantul Andrei si pestera sa?

Aceste "traditii locale" si legende nu au existat inainte de 1943. O spune intr-un interviu chiar calugarul Iov de la Manastirea Pestera Sf. Andrei, pe numele sau de mirean Ion Milos, nascut aici, vorbind de vremea cand era copil si se juca cu alti baieti in pestera, sau se adaposteau cu vitele pe ploaie si in rest "nu era nimica, numai pestera goala".

Dar chiar "descoperitorul" oficial al pesterii si arheolog amator,  Ion "Jean" Dinu, o spune intr-un articol din 1939, o spune prin ... omisiune, adica nu poemeneste nimic despre o asemenea "traditii" si legende, vorbind despre crestinarea Dobrogei.

Mai tarziu insa, in 1945, publicand totusi o lucrare despre Apostolul Andrei.

5) Despre ce descoperiri arheologice poate fi vorba in cazu pesterii Sf. Andrei?

Despre nici una. Versiunea oficiala a bisericii este ca Ion "Jean" Dinu a gasit pestera in urma unui vis.

Dar pestera era prea bine cunoscuta printre localnici, care, inca din 1919 se intruneau in apropiere la serbari populare, cum a fost aceea in care s-a inaugurat oficial zidirea "Cismelei lui Eminescu" de la Izvorul Eminescu. Aceasta nu avea nimic de-a face cu vreo vizita a poetului aici ci, pur si simplu, pe  considerentul ca "Mihai Eminescu ar fi sinonim cu  Romania", intr-o Dobroge "orientala" chiar si la 40 de ani de la alipirea de Romania, cautandu-si inca locul la sanul patriei mama.

Deci?

Povestea "descoperirii" pesterii  se invarte in jurul persoanei lui Ion "Jean" Dinu, personalitate a Adamclisi-ului,  care a trait intre anii 1890-1965. Ion Dinu a fost administrator al plasii Traian, ctitor- profesor-director al Gimnaziului "Traian" din Adamclisi, avocat, teolog, arheolog amator, colectionar de antichitati, consilier eparhial al Eparhiei Tomisului, moralist, ziarist politic si istoric. 

Asa ca, am cautat sa aflu mai mult despre pestera, cautand printre datele biografice ale acestuia.

Astfel am aflat ca la initiativa lui, sub Patronajul Societatii Culturale Traian si cu sprijinul locuitorilor din Cuzgun, la 15 august 1922 s-a ridicat monumentul  inchinat marelui poet Mihai Eminescu, deasupra "Cismelei lui Eminescu" inaugurata cu trei ani mai devreme, in cadrul unei mari serbari populare, ca si in 1919. Si nu se pomeneste cu nimic despre vreo pestera si Apostolul Andrei.

Ion "Jean" Dinu intr-un articol publicat in 1939,  chiar respinge rezolut ideea crestinarii Dobrogei (a Tomisului) de catre Apostolul Andrei, numind astfel de teorii "apanagiu al diletanţilor ori măsluitorilor", facand afirmatii despre Apostol la marginea blasfemiei, cel putin dupa cum il vede Biserica Ortodoxa Romana mai nou  pe Sfantul Andrei (la inceputul anilor '90 devenea "Protector al Dobrogei", apoi "Protector al Romaniei", pana cand in 2012,  ziua Sfantului Andrei la 30 Noiembrie, devine sarbatoare religioasa nationala, insemnata cu cruce rosie in Calendarul Ortodox). Articolul este dovada ca, tot ceea ce s-a publicat pana acum despre Ion Dinu si stradaniile acestuia de a descoperi  Pestera Sf. Andrei, sunt fabulatii, iar cazul este construit. 

Iata si articolul (fragment):

"Misionarismul scitic al Sfântului Andreiu este şi trebuie să rămână definitiv perimat,o misiune andreiană, la Tomis, mai rămânând un apanagiu al diletanţilor ori măsluitorilor -incursionişti, cu titlu de agrement, în domeniile, pentru ei insondabile, ale Istoriei Universale a Bisericii. Sfântul Andreiu, fratele verhovnicului Petru şi pescar timid de pe malurile Ghenizaretului, martirizat ori nu, în Patra Achaei, nici nu va fi auzit despre meleagurile, mai mult ori mai puţin scitice, cântate de relegarea lui Ovidiu. Mai mult; unii, dinafara hotarelor noastre, pretind că bătrânul şi firavul ucenic lipsit de iniţiative, îngrozit de drama depe Golgota şi prudent, ca orice iudeu depe vremea lui, nici n'ar fi depăşit hotarele, ospitaliere, pentru el, palestiniene, murind, ca orice burghez, de moarte naturală, pe patul căminului lui, în Ierusalim ...

Toate dovezile literare, care se invoacă, obişnuit, în susţinerea unei teze andreiene nu pot fi privite de cât ca simple debitări retorice, ele nefiind susţinute, nici de haghiografia  contimporană (ceeace încă, nu le-ar fi creiat vreun prestigiu ştiinţific), nicide.. ..„Acta Apostolorum” (care ştiu numai de activităţile apostolilor Petru, Ion şi Pavel), nici de niscai tradiţii locale (cu totul streine de vreo apostolicitate a creştinismului nostru maritim...). Eusebiu al Cezareei, Origen, Tertullian şi Justin Martirul au fost, nu poate fi contestabil, autori bisericeşti de mare prestigiu; opera lor, însă, nu se dovedeşte chiar întodeauna, cu totul obiectivă, verificată, ori streină de ... legendă ..

[...]

Haghiografia primară a Tomisului este, toată, apocrifă; — iar deducţiile logice, care se folosesc obişnuit, nu pot fi acceptate decât în coroborare cu probe neîndoelnice, CARE LIPSESC CU DESĂVÂRŞIRE, în ce s’a scris şi s’a spus, despre încreştinarea Tomisului, până azi... Indiferent dacă ne convine ori nu ne convine!"

"Înspre identificarea primelor zori tomitane crestinesti"

Ion Dinu aprilie 1939, Pontice, (revista care-l numara printre membri fondatori si pe Ion Dinu)

In anul 1943 Ion "Jean" Dinu da totusi sfoara in tara ca,  a identificat pestera in care a locuit si misionat Apostolul Andrei in Dobrogea, contrar tuturor convingerilor sale exprimate in articolul din 1939 publicat in revista dobrogeana Pontice.

Ce s-a intamplat?!

Nu este clar aici ce rol a jucat preotul Constantin Lembrau (urmarit si condamnat mai tarziu de autoritatile comuniste pentru activitati legionare) in toata povestea cu "descoperirea". Familia mostenitoare a preotului insista in promovarea acestuia cu rol decisiv in "descoperirea" pesterii in urma unei "misiuni de continuitate" pe care a primit-o de la tatal sau, preotul Gheorghe Preotescu. In urma vizitei unui calugar de la muntele Athos in Adamclisi, acesta afla despre existenta unei pesteri in Dobrogea unde a poposit Sf. Andrei, pestera inconjurata de noua izvoare. Dupa lungi cercetari, Preotul Lembrau impreuna cu avocatul Dinu, au gasit trei izvoare, asezate in forma de triunghi echilateral, unde veneau sa se adape vitele, in interiorul acestui triunghi aflandu-se pestera. Intr-adevar, grota era folosita ca adapost pentru ciobanii care pe timp nefavorabil locuiau impreuna cu vitele; in momentul gasirii, grota era parasita.

Versiunea aceasta pare sa nu fie agreata de biserica.

In unele relatari, mai este evocat alaturi de Ion Dinu inca un nume, C. Ionisor, primarul din Cuzgun din aceea perioada, dar care nu apare insa in nici o alta sursa a vremii demna de citat.

Cert este ca, istoricul lucid si extrem de realist care a fost Ion "Jean" Dinu, un vehement contestator al misionarii Apostolului Andrei in Dobrogea, pare sa fi fost oarecum "silit" sa "descopere" pestera in care ar fi propovaduit apostolul. Un om cu adevarat serios in toata opera lui de pana atunci, nu-si putea schimba peste noapte convingerile aparent de nestramutat in privinta crestinarii Dobrogei.

"Legende sunt şi rămân legende ; — şi, pe temeiu lor, oricât ne-ar fi de preţioase, nu se poate funda Istorie ... Oricât le-am accepta şi cultiva, pentru satisfaceri orgolioase..." (Ion Dinu, citat din acelasi articol de mai sus)

Poate ca o explicatie la aceasta intoarcere la 180 de grade am putea-o gasi in lucrarea  "Viata si activitatea Sfântului Apostol Andrei" publicata se pare, de avocatul Dinu in 1945, pe care eu insa, din pacate, nu am gasit-o.

Imediat dupa anuntul "descoperirii" se trece la amenajarea pesterii, creandu-se o fatada simpla la intrare. Dupa finalizarea lucrarilor, Consiliul de colaborare a redactat o cerere catre Episcopia Constanta, semnata de pretorul Petrescu, prin care ii solicita episcopului Chesarie Paunescu sa sfinteasca pestera:

 "...Am luat iniţiativa înfiinţării unei capele în peştera care se găseşte într-o pădure pe teritoriul comunei Ion Corvin şi se consideră că ar fi fost locul de adăpostire al Sfântului Andrei

Sfinţirea acestei capele am programat-o în ziua de 23 iulie 1944. Odată cu aceasta, Consiliul de colaborare a pregătit să dea şi o mare serbare cu caracter religios-patriotic în pădure, lângă peşteră. 

Ca urmare la aceasta, sperând în aprecierea şi binecuvântarea Preasfinţiei Voastre asupra faptei pe care am hotărât a o realiza, cu profund respect vă rugăm să binevoiţi a ne onora şi a accepta să sfinţiţi această operă."

La 23  iulie 1944 se sfinteste pestera de catre Episcopul Chesarie Paunescu impreuna cu un sobor de preoti din care facea parte si parintele Gheorghe Sorescu.  Sorescu, ca si Dinu  consilier referent in cadrul Episcopiei Constantei. Acesta apare intr-o nota a securitatii mai tarziu si ca "ocrotitor" al preotului Constantin Lembrau din Independenta, preot condamnat apoi de autoritatile comuniste pentru activitati legionare. Serbarea campeneasca in cadrul careia s-a facut sfintirea fiind organizata de Ion "Jean" Dinu.

Pestera a fost parasita din 1948 pe  parcursul dictaturii comuniste. La sfarsitul anilor '80 a fost reamenajata. Din 1990 staretul Nicodim, a trecut la constructia unor chilii pentru calugari si a bisericii.. 

Articolul prezent nu vrea sa denigreze in nici un fel religia si credinta, dimpotriva, incearca numai sa faca lumina in acest caz de tratare prea elastica a istoriei si adevarului intru creerea unei indentitati aparte, apostolice a crestinismului romanesc  caci, dupa cum scria si Ion Dinu in articolul de mai sus:

"Creştinismul nu-i nici poemă — nici teoremă; poate fi, în ochii multora, şi una şi alta. In el însuşi, el este un adevăr şi n-are, deci, nevoie decât numai de adevăruri, fie în expunerea, fie în istoria lui, iată, bimilenară"

... iar cei care cred cu adevarat, vor crede in continuare, independent de interpretarea mai mult sau mai putin justa a istoriei  si de trecutul locurilor de rugaciune. Un prieten musulman caruia i-am schitat in linii sumare descoperirea mea cu privire la Ion Dinu, imi marturisea mai in gluma mai in serios ca, si el a pus un acatist, un bilet cu o dorinta intr-o crapatura  a zidului pesterii candva, asa cum o fac credinciosii crestini si ... dorinta i s-a implinit.

Ion Jean Dinu

In imagine, biserica noua de la Pestera Sf. Andrei, cu o eleganta si o opulenta subtila, demna de o catedrala, noul lacas de cult la care vin zeci de mii de pelerini ca la un "adevarat Betlehem al Romaniei".

Izvorul (Cismeaua) lui Eminescu cu Monumentul inchinat poetului.

Interiorul Pesterii Sf. Andrei cu altarul si "turla" zidita din hornul natural initial..

Biserica cea noua de la Pestera Sf. Andrei.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

251
Techirghiol
26.02.2020 22:08
Actual: 7° C
Viteza vantului: 4,6 m/s