CURIOSITĂŢI DOBROGENE

Publicat de Aurel Băjenaru, 3 Decembrie 2020
Timp de citire: 3 minute

Alături de vânatul iepurilor cu ciomagul, o altă curiositate a Cadrilaterului dobrogean este şi vânătoarea vulpilor cu troaca sau tivga (fruct care se maturizeaza lemnos n.r.).

Ciudătenia aceasta ne-o povesteşte un tânăr din Turtucaia. lată ce ne scrie dânsul: „De obiceiu felul acesta de sport îl practică vânătorii fâră permis de vânătoare. De oarece cunosc mai multi din tagma lor, am rugat pe unul dintre ei, anume Iusuf, să mă introducă în tainele meşteşugului său. Bucuros; vânătorul mi-a răspuns: ca să vânezi vulpea, ai nevoie de trei lucruri: de-o troacă, de fulgi şi de un cocoş, dacă-l ai; dacă nu, merge şi fără de cocoş.

Apoi vânătorul începu a-mi explica pe rând la ce serveşte fiecare dintre cele trei lucruri, neuitând să se mai odihnească din când în când, făcănd pauze, în care timp se mai întindea a lene pe „duşecul'' (salteaua) din faţa sobei şi mai trăgea din plin câte un ciubuc, pe care-l privia cu nespusă plăcere.

La această vânătoare troaca joacă rolul principal. După ce se rupe troaca din vrej, se lasă la soare să se usuce, ca să devie mai dură şi să poată răsuna mai tare. Pe urmă i-se taie din partea superioară, care e bombată, jumătate. Prin gaura obtinută se introduce in fund o bucata de carne şi se fixează acolo cu cocă. Cu vre-o opt troci astfel pregătite şi cu o traistă de fulgi de pasere se plecă apoi la ... vânătoare.

Ajuns în pădure, vânătorul aşează trocile lângă tufişuri, în apropierea unei cărări, sau chiar pe cărare, la distaţă de 50 de paşi una de alta; apoi risipeşte în preajma trocilor fulgi albi, ca să poată fi uşor observaţi de vulpe şi de vânător. Pe urmă omul se doseşte la pândă. Vulpea, umblând după pleaşcă de vânat, zărind grămada de fulgi de lângă troacă, se repede asupra ei şi îmbucă lacomă o parte, crezând că a dat de vr'un vânat; însă, väzând că s'a înşelat, respiră tare şi mult, ca să lepede afară fulgii. După aceea, mirosindu-i carnea din troacă, vâra capul în ea cu silă, până ce ajunge cu botul la carne, pe care o mânâncă. După ce a mâncat-o, caută să scape din troacă, însă nu mai poate de urechi.

Neavând încotro, bălăbăneşte cu capul, smuncindu-l, până ce dă de un copac, de care începe a izbi troaca. Speriată de zgomot, se opreşte puţin, se retrage, apoi iar dă cu troaca din cap în copac şi iar se opreşte.

ln timpul acesta vânătorul, care ' e numai urechi, aude şi, venind in grabă, prinde vulpea vie. Şi să se mai zică "viclean ca o vulpe" !

-- Dar cocoşul ce rost are?

-- Are şi el un rost. Dacă nu vin vulpile la troci, vânătorul strânge cocoşul dintr'o parte mai simţitoare. Acesta ţipă de durere, iar la ţipătul lui aleargă vulpile în grabă, socotind că au dat de pleaşcă. Până la cocoş, însă, dau de troci, unde-şi găsesc Bacăul!

Salsovia

Analele Dobrogei, 1926

In imagine o vulpe dobrogeana pe o plaja din Eforie Sud.