Cover Image

DELAVRANCEA LA ENIGEA

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Iunie 2020
Timp de citire: 11 minute

- Norocul softalei -

Pärintele lui Geaba-Efendi se vede a fi fost mare amator de taxiduri si taclale.

Odatá venind dela Adam-Clissi, m'am oprit la un prieten din Enigea (n.r. Deleni, Dobrogea), pe care nu-l väzusem demult. Cum stam de vorbä in largul pridvor al casei admirand privelistea unei pärti de camp cu niste orz nalt si gras, presärat de maci rosii si-a unui colt din sat, cat se vedea deacolea, cu o spuzä de copii märunti si arsi de soare, ce se'ntrecea la pelivänii,  prietenul aduse vorba de-o amintire ce-i era scumpä, anume cä chiar acolea in pridvor a stat de multe ori de vorba cu Delavrancea ca musafir al säu.

Era un musafir tuturor pläcut. Toatä casa era in miscare cat era el la noi. Pentru copii era o petrecere färä sfärsit nici caii, nici cainii, nici pisicile n'aveau odihnä.

- Oamenii mari au altfel de inimä, o pun in toate, o dam tuturor . . .

- Adevärat ! El, cand cobora din träsurä, zicea : "Frate Vasilache sunt necäjit, sunt obosit!" Si de unde ? Nimeni nu era mai voios ca el,  nu mai avea astampär, se potrivea tuturor si cu toti cäuta sä sporeascä zarva.

Dar nu numai cu casa mea se'ntampla asa. Satul intreg era in miscare. La cafenea toti se'nghesuiau imprejurul lui. Cum e obiceiul la noi, bâtranii turci sunt stalpii cafenelei. Ei bine, batranii se certau pentru el cu cei tineri. Cate nu stia sä le spue? Ce de taclale turcesti si cu ce patos! Asa le stia ori le iscodea cä-i mira pe toti.

Odatä a spus una despre o softa (seminarist musulman n.r.), de care-au fäcut haz cei mai habotnici dintre turci. Am sä ti-o spun si dumitale. Adieri din räsärit clätinau orzul asa de lin, macii il invarstau asa de pläcut - o mare verde pe care pluteau roze. Copiii gälägiosi dispäruserä, - îi chemase in mijlocul satului toba si clarinetul daulgiului.

Era liniste. Cele douä feligene de cafea tocmai apäruserä aromand imprejur si placerea de a-mi inchipui cum ar fi povestit Delavrancea mä fäcu sä rog chiar pe prieten sä inceapä. Si el povesti:

A fost odatä in Stambul o softa - un seminarist sau candidat la o slujbä bisericeascä, cum am zice noi - care rodea de foc cartea si cânta pe toate glasurile din Coran. Deprins cu toate stiintele si cântând ca o privighetoare, mucezea totusi de multi ani in ungherile unei medresii - un fel de mänästire turceascä.

Asteapta el sä-i vie rândul intre cei ce suiau scara sá guste din bunätätile lumei, caci era särac foarte, dar rândul nu-i mai venea. Nimeni nu-l lua in seamä, nimeni nu intreba de el, nimeni nu-l poftea la baeramul vietei,  el n'avea pe nimeni.

Amärät si-a zis : Luminätia sa Sultanul ! El stä in fruntea luturor, la el e cheea norocului, sä mä plâng lui! Alcatui dar o jalbä de suferinta sa si cäutä s'o dea Sultanului.

Intr'o zi Sultanul venea cu alaiu dela plimbare. Tocmai îi fäcuse poftä de mâncare si se gândea la pilaf, un pilaf de coadä de berbec, de berbec caramaniu!

Softaua tocmai atunci däduse jalba unui ciubucciu s'o dea sultanului.

Citind sultanul, intelese de ce e vorba si ca softalei nu-i lipsea decât norocul. Trase calemul din bräu si scrise pe jalbä:

"Norocul este ca o coadä de berbec, fericit cine o prinde in pilaful säu!"

Si trecu jalba ciubucciului.

Ciubucciul o napoie softalei, iar acesta citind scrisul luminätiei sale si mai mult se intristä : ce-asteptase el si ce-i cäzuse! Dar ajungând in medresie se mai linisti si incepu a-si zice : nu se poate sultanul sä nu fi pus ceva in vorbele astea !

Suci, invârti vorbele prin mintea lui doar s'o scutura ceva din ele. Câtva timp nimic ! Apoi deodatä, o minune. In cele din urmä inchee multumit : Dacä muntele nu vine la Mohamed, merge Mohamed la munte !

- Unde-o fi softaua ? Unde-o fi ? Se intrebau toti câti se impiedicaserä de el in medresie. Softaua nicäieri. Pierise intr'o buinä zi färä ca cineva sä fi luat seama cum si ce fel.

Tot atunci in mahalaua evreiascä din Stambul se pripäsise un tânär necunoscut, care se amesteca stäruitor in forfoteala evreimei si cäuta sä deprindä tot ce i-ar fi apropiat si amestecat cu evreii : portul, tunsura, pasii, gesturile, vorba, mai cu seamä felul de-a vorbi turceste al evreilor . . .

Era chiar softaua. Se pregältea sä iasä in calea norocului.

Dupä vreo lunä, orice evreu din mahala ar fi jurat cä e de-ai lor si l-ar fi tras de mânecä sä ia parte la minin ; si orice turc, chiar dintre cei ce l-au cunoscut inainte, n'ar fi putut jura cä el a fost vre-odatä turc.

Când se simti gata, merse de-a dreptul la Seicul Isleam, seful credintei si dreptätei mahomedane - cum ar fi la noi mitropolitul cäptusit cu un ministru de justitie. Ingenuchie inaintea Seicului si mäcinând cuvintele ca evreii, zise :

-A vrut D-zeu cu mine ! A pätruns in mintea si'n inima mea si m'a purtat de mânä pând aici inaintea nältimei tale sa-ti cer binecuvântatea : vreau sä mä turcesc !

Seicul Islam privi inmärmurit la ingenuchiat. Asa lucru nu i se intâmplase sä vadä in viata lui : un evreu . . . turc . . . Nu-si credea ochilor.

- Da, sunt un biet evreu, intäri el, mä chiamá Avrum !

- Bine fiule, sä-ti facem loc intre credinciosi. Zi dupä mine :

"La il laha illa Allah !

Mohamet resul ul lah!"

Presupusul Avrum rosti crezul turcesc, in care recunostea cä "nu e decat un singur D-zeu - Alah si profetul säu e Mahomet", cu o minä asa de evlavioasä si cu un ton asa de ferm in cât Seicul Isleam nu rase de strâmbäturile lui evreiesti, ci-I bätu pe umeri incântat.

Devenise lbraim ! Era turc acum. Evreul devine turc mai lesne ca altii . . .

In palatul Seicului Isleam fu mare särbätoare in ziua accea.Ibraim fu imbäiat si imbrdcat in haine frumoase si pus intre meseni. Seicul Isleam era mândru de fiul säit sufletesc si vorbea de el ca si cum Insusi I-ar fi convertit. Toti musafirii däruirä pe cel turcit. Norocul luase in brate pe bietul softa. Toatä casa primi porunci sä-1 serveascä si sä nu supere cu nimic pe omul cu care D-zeu sävârsise asa minune. Seicul destinä anume si o parte din ,palat pentru Ibraim al säu.

Softaua tráia acum bine. Cäuta sä fie pläcut tuturor, dar sta retras ca om ocupat cu cele sfinte.

Peste câtva timp, intr-o searä slujitorii palatului auzind venind din odäile lui Ibraim un cântec din Coran asa de melodios, cu atâta arta si evlavie cântat, cum nu mai auzisera.

- Cine sa cânte cu atâta mäestrie?

- Turcitul de-abia indrugä 2-3 rugäciuni!

Alergard acolo, dar nu gäsirä decât pe Ibraim. Cânta cu atâta foc, fara carte, fara note. Gâtlejul lui era parca trâmbita de aur a Coranului. Sujitorii cazura in genuchi.

Dupd ce se desmeticirá ei, cercetarä pe Ibraim, unde si cand a Invätat sä cânte asa de frumos si de unde cunoaste el Coranul ?

- Alah a fäcut minune cu mine, el s'a coborat cu lumina in mintea mea si cu mâna lui a atins strunele gâtului meu, räspunse Ibraim. Si parcä strâmba, incoltea si sforäia si mai urât ca un evreu, cuvintele turcesti.

- Märite doamne, numai cä minunea ta este ! Altfel de unde sä stie si sä poatä arätarea asta, turc de eri de-alaltderi !

Oameni cari de mici tin Coranul in mânä si tot n'ajung sä cânte asa, iar acesta, turc de-o lunä, fost evreu!

Minune a lui Alah, minune cereascä ! Toti o crezurä. O crezu insusi Seicul Isleam, câci Ibraim cânta din ce in ce mai des si cu o voce mai plinä, mai caldá - se mai ingräsase.

Svonul despre minunea intâmplatä se duse in tot Stambulul. Ibraim devenise omul sfânt de care cineva nu se putea apropia decat cu daruri si cu temeneli. Palatul Seicului era loc de pelerinaj. Slugile ingrijau de Ibraim ca de-un idol, cäci darurile pelerinilor atingeau si mâinile lor. Pasalele chiar alergarä sä-l vadä si sa-i aducä daruri. Toti spuneau cä e un trimis al lui Alah.

Auzind si sultanul, spuse cä merge si el sä vadä minunea. Seicul Isleam era vräjit de cinstea cä sultanul însusi va pási pragul palatului sau pentru Ibraim si, dupá poruncä, palatul luci ca pentru cea mai mare särbätoare. Venind sultanul, bâtu si el temeneaua evlavios in fata lui lbraim, ca in fata trimisului lui Alah si la un semn al sultanului, rämaserä singuri ca pentru un sfat de tainä. Sultalul se plecä iar, ca spre un om al lui Alah si-l intrebä asupra soartei sale si-a impärätiei. De pe sofaua pe care sta nestingherit, Ibraim räspunse cu glas profetic :

- Räspunsul este de mult scris aici!" Si foarte linistit scoase jalba sa, pe care sultanul cu câteva luni inainte scrisese chiar cu calemul luminätiei sale. Ibraim i-o arätä si citi drept räspuns asupra soartei sultanului si a imparätiei:.

"Norocul este ca o coadä de berbec, fericit cine-o prinde in pilaful säu !"

- Mare siret ! Si sultanul rase vesel si-l imbrätisä spunându-i cä lucrul trebue sä rämânä intre ei, ceea ce softaua intelese cá e spre binele säu.

In urmä, minunat de cele ce esise din cuvintele sale si mândru de talentele softalei, Sultanul il fäcu mai mare peste cea mai mare medresie din Stambul, iar dupä moartea Seicului Isleam puse pe Ibraim la loc.

Si-o fi zis sultanul : Acolo trebue inselätor, nu glumä !

Mai auzisem povestea norocului softalei, ba o si citisern intre anecdotele citate de Osman-bey intr'o carte (Les Imams et les Derviches) apärutä la Paris pe când Delavrancea era student (1881), - dar am ascultat-o din nou cu plâcere. Prietenul o stia dela Delavrancea, care o povestise chiar acolea!

Stoicescu D., 1925

In imagine Dobrogea undeva spre Deleni (Enigea)

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button
Techirghiol
02.07.2020 15:13
Actual: 29° C
Viteza vantului: 6,2 m/s

Vizitatori astazi

278