Se pare ca inca din epoca bronzului, zona Techirghiol a apartinut unui spatiu intercultural de care tinea si Transilvania.
In anii 1959-1962 s-au făcut descoperiri de mare însemnătate privind o perioadă puţin cunoscută din istoria Dobrogei, sfîrşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului.
Depozitul de unelte şi arme de la Techirghiol a fost găsit în primăvara anului 1959, in grădina C.A.P. TechirghioI, la cca 4 km sud-vest de oraş, in apropierea punctului numit Urluchioi (catun care numara in anul 1899 numai 24 de locuitori, apartinand atunci de satul Musurat (Movilita) si disparut astazi n.m.).
La cercetarea făcută la faţa locului şi din informaţiile culese, s-a constatat că depozitul fusese ingropat grupat la o adîncime de 0,70 m, pe panta lină care coboară in imediata apropiere a lacului. Săpătura de grădinărie, care a scos Ia iveală depozitul, s-a făcut pe o suprafaţă mare şi pină la o adincime de 1 m. în afară de obiectele din depozit nu au mai apărut alte urme arheologice. Un sondaj ar fi fost fără şanse de reuşită, datorită extinderii şi adincimiî săpăturii de grădinărie, care a depăşit nivelul la care fusese îngropat depozitul.
Depozitul se compune din 28 de piese : 2 celturi (topoare n.m.) , 1 fragment de celt, 10 seceri i fragmente de seceri, 1 mîner de sabie, 1 lamă de sabie, 1 vîrf de coif, 8 fragmente de coif, 4 turte. Greutatea totală = 2,383 kg.
Depozitul de la Techirghiol se încadrează tipologic în marea arie de răspîndire a bronzului carpato-dunărean. Nu mai găsim nici un element specific spaţiului extracarpatic, toate piesele fiind de provenienţă transilvăneană.
Deşi două dintre obiecte: celtul fără toartă (nr. inv. 158) şi lama de sabie (nr. inv. 156) par să fie mai vechi, din faza Bronz D, toate celelalte piese se datează în faza Hallstatt AI (sec. XII-lea î.Hr. n.m.) , căreia trebuie să-i atribuim în întregime depozitul. O deosebită semnificaţie are faptul că elementele care compun depozitul de la Techirghiol (cu o sing ură excepţie, secera cu cîrlig,nr. inv. 149). sînt fragmentare, parcă rupte anume, sau scoase din uz după prea multă întrebuinţare . Apare evident faptul că ele urmau să fie returnate. Dacă mai adăugăm şi existenţa turtelor (material brut n.m), ajungem la concluzia că ne aflăm în faţa unui depozit care aparţinea unui mic atelier. Iată deci, că uneltele şi armele provenite pe calea schimburilor intertribale din Transilvania, urmau să fie retopite după deteriorare si turnate în forme noi, ale unui atelier local. Nu putem crede că depozitul de la Techirghiol este un caz izolat în Dobrogea şi că singura materie primă de care dispuneau meşterii locali sau poate cei veniţi de departe, o constituiau resturile produselor aduse din alte regiuni, ci, aşa după cum pare să o dovească depozitul nr. 1 de la Sîmbăta Nouă, dintr-o fază mai tîrzie, erau exploatate si zăcămintele locale de cupru.
Probabil că piesele care urmau să fie turnate, ar fi fost conforme cu specificul local, în ori ce caz cu cel al spaţiului extracarpatic.
DEPOZITE DE UNELTE, ARME ŞI PODOABE DE BRONZ DIN DOBROGEA de ANDREI ARICESCU 1970
In imagine tumulii getici de la marginea Techirghiolului spre Urluchioi cunoscuţi si sub numele de movila lui Niţescu.