Dumneḍeŭ - Despre „d” cu sedilă (ḍ) pentru z-etimologic

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Iunie 2025
Timp de citire: 4 minute

În perioada veacului al XVI-lea și până spre secolul al XIX-lea, scrierea limbii române nu era complet normată, și exista o diversitate de grafii influențată de limba slavonă, alfabetul chirilic și mai târziu de cel latin. În această perioadă de tranziție, unii cărturari și scribi au încercat să redea etimologia (originea) cuvintelor și diferențele fonetice subtile prin semne grafice speciale.

Iata mai jos un exemplu fascinant despre folosirea lui „ḍ” (d cu sedilă) pentru a marca un „z” provenit din „d” latin. E un exemplu de interferență între fonetică, etimologie și ortografie în istoria limbii române. A fost o strategie de a reda vizual diferențele de origine ale sunetelor, cu scop didactic și cultural, chiar dacă nu a fost adoptată la scară largă.

° ° °

ALFABETULU și ORTOGRAFIA (fragment)

Noi avemŭ pe z venitŭ pe drumŭ latinescu, ca în Dumneḍeŭ, veḍŭ, auḍu şi pe cale străină ca în cuvintele zidŭ, zămilire, zacharŭ. In veaculŭ XVI pare a se fi avutŭ pe ici, pe colo conștiință de acestă deosebire căci, pentru z provenită din d s'a scrisă cu s(semn grafic n.m); iară pentru z móle, cu z.

Aşa e in Psaltirea dela Schea, în scrierile lui Popa Grigorie din Mǎhaciu și in Palia dela Orěstia. In acésta, se observă însă neştiinţă şi nesiguranță, căci scrie Suд, apoi 28A și S8aen, zuca şi Suce, BXSS şi вZES pe cândŭ celelalte teste menționate aŭ nд şi numai ASME Ses, 38s, Suce, RxSS, etc.

Conştiinţa acestei deosebirĭ a continuată însă a se desvolta in veaculu XVII, în scrierile Mitropolițilorŭ Dosofteiŭ şi Varlaam. In Muntenia, urechia pierduse deja deosebirea dintre aceste sunete, cea ce face că din alfabetul de la 1688 se şi scóte 2, ca de prisosŭ remânêndŭ a se scrie cu și celu derivatŭ dela latinesculŭ d şi celŭ-l'altŭ.

In Moldova însă se audă şi se pronunță până astăḍi bine distincte cele douě sunete z şi dz; acesta, întocmai ca 'n scrierile lui Dosofteiù ASME SZS CTXTS Bop мape. "Dumnedzeu stătú 'n zborŭ mare." (Dosot.psal. 81, ed. Acad.)

Anton Lupu-Antonescu
Veaculŭ XVI : limba şi literatura românilorŭ : studiu, 1890 (fragment)

° ° °

Ceea ce mai sus numește autorul în textul său „d venit pe drumul latinesc” (scris ca ḍ sau ḓ) este un semn folosit pentru a marca faptul că sunetul „z” dintr-un cuvânt provine dintr-un „d” latin. Este vorba de o grafie etimologică, care urmărește să indice originea fonetică a cuvântului.

Exemple:
lat. Deus > rom. Dumneḍeŭ

lat. videt > rom. veḍŭ

lat. audit > rom. auḍu

În aceste cazuri, „z”-ul (sau mai exact, sunetul [z]) din română provine din consoana „d” latină. Scribii au folosit „ḍ” pentru a marca acest fapt, semnalându-le cititorilor erudiți legătura cu latina.

„Z moale” (z normal) pentru cuvinte străine:
În schimb, pentru cuvintele în care „z”-ul nu provine din latină, ci din influențe slave, maghiare, turcești sau din alte surse, s-a folosit litera „z” normală. Acest „z moale” nu avea asociere etimologică cu „d”-ul latin, deci nu necesita marcaj special.

Exemple:
zidŭ (de origine slavă)

zămilire (formare internă, dar fără origine latină clară în acest caz)

zacharŭ (din greacă sau slavă – zahăr)

Această practică arată conștiința etimologică a cărturarilor din veacul al XVI-lea (și mai târziu) – ei nu scriau doar „cum se aude”, ci încercau să redea originea cuvintelor. E un exemplu de grafie fonetic-etimologică, rar întâlnită în alte limbi.

A fost o încercare de a păstra legătura cu limba latină, considerată limba de cultură și de origine a românei. După normarea alfabetului latin modern în română (sec. XIX–XX), astfel de semne au fost eliminate.