Cover Image

Despre tatari

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 Iulie 2019
Timp de citire: 5 minute

Pe vremuri, când călătoriam în lungul şi latul Dobrogei, poposiam uneori prin cât un sat tătăresc.

Astăzi, caracterul acestor sate s'a pierdut, unii dintre locuitori emigrând în Anatolia şi colonişti ramâni aşezându-se în locul lor. Sate curat tătăreşti n'au mai rămas, totuşi în mult e comune se mai păstrează vechiul nucleu tătăresc, lesne de recunoscut, pentru orice călător. 

Fără nici o grijă de aliniere, fără vreo preocupare estetică, casele tătăreşti par aşezate la voia întâmplării; rare ori găseşti curte îngrădită; o lipsă vădită de vegetaţie şi plantaţiuni. S'ar crede că aceşti oameni nu simt nevoe de frăgezime şi umbră; doar câte un salcâm pe ici şi colo, se întrece în înălţime cu minaretul de lemn sau de piatră al geamiei.

Unele case sunt construite din piatră, dar cele mai multe din "kirpici", un fel de cărămidă de lut amestecat cu pae şi uscat la soare, acoperişul fiind de pae, sau, dacă se găseşte vreo baltă în apropiere, din stuf.

Aproape nici o mobilă în interiorul caselor, afară de nişte saltele de pae (sedir), înşiruite dealungul pereţilor, iar pe aceste saltele fiind aşternute nişte perne mari (mendir) şi alte perne mai mici (iastăc) cusut e din stambă, sau din tulpan brodat. Pe pereţi nişte scoarţe(Kilim), cusutări sau batiste brodate (cevre), pe jos rogojini (hasăr) şi un mic scăunaş (cusin) ce serveşt e în loc de masă şi pe care se aşează o tavă de aramă cositorită (saan) cu de ale mâncării. împrejurul acestei mesuţe prânzesc tătarii, aşezându-se pe jos, cu picioarele încrucişate, turceşte, cum numim noi.

Hrana lor obicinuită e o mâncare de carne, mai mult de oaie, cu pilaf şi diferite aluaturi (börec), iar pâinea lor e făcută din făină de orz.

Tătarii sunt vii, isteţi şi inteligenţi şi se deosebesc de turcii din sud, printr' o mai mare uşurinţă de adaptare la civilizaţie. Ei sunt descendenţi ai triburilor lui Gengis-Han, stăpânitorii de pe vremuri ai întregii Rusii de miazăzi, de unde unii dintre ei au trecut mai târziu în Dobrogea, ultima lor aşezare fiind de pe vremea războiului Crimeii.

Păstrând obiceiurile şi tradiţiile unui popor de stepă, tătarii au o mare pasiune (merak) pentru cai (at) şi sunt dornici de alergări (iarăş). Ca şi la arabi, calul este mândria tătarului. O căruţă cu doi cai şi hamuri frumoase, însemna pe vremuri un adevărat lux şi semn de distincţie.

Tătarii păstrează cântecele şi dansurile lor caracteristice adus e din Crimeea, dar cu timpul acestea s'au amestecat cu altele aduse din Turcia de călători şi pelerini.

S'ar putea spune despre tătari, că sunt boemii satelor. Fantezia lor se împleteşte prin sentiment şi imaginaţie, pe un fond de senzualitate :

Ca o cracă ţi se mlădie trupul,

Eu mersul ţi-am iubit ;

Am rămas privind după tine

Şi fără foc m'am făcut scrum.

 

Casabadă mor cicek, Keövde ghiul

Benim geanâm dohru

Senin kine bac

 

La oraş flori albastre închise, la sat

trandafiri

Inima mea e credincioasă, caută s'o

cunoşti pe a ta.

Pasărea ce-ai prins se potriveşte cu

tine ?

Ochi negri, sprâncene arcuite... inima

ţi-e veselă ?

In ritmuri alene ce predispuneau la vis şi iubire, fetele dansau graţios, mlădiindu-şi pântecele după tresăltarea sânilor şi jocul şoldurilor; trupurile tinere se îndoiau ca o nuia, în timp ce flăcăii "delicanlâ"  (sânge nebun ) vrăjiţi şi cu ochii aprinşi de dorinţi, băteau din palme tactul, umplând văzduhul de cântece languroase. Toba (davul) ţinea ritmul şi o zurna (un fel de clarinet) susţinea melodia.

[...]

Krikor Zambaccian ii descrie aici pe tatari, asa dupa cum i-a cunoscut, intr-un pasaj din nuvela "Hadige", publicata in Universul Literar la 18 februarie 1939. 

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

224
Techirghiol
29.03.2024 09:18
Actual: 18° C
Viteza vantului: 4.99 m/s