Din Cadrilater - Note de drum - Sfarsitul razboiului

Publicat de Aurel Băjenaru, 12 Iunie 2020
Timp de citire: 13 minute

(Continuare şi fine.)

Teke 17 iulie

Cantonez la o casă bulgărească a unui om, care se vede destul de bogat. E tipul proprietarului mijlociu, rămas ţăran şi aproape necunoscut la noi. Stăpânul casei, un bătrân încă verde, calcă cu gravitate sprijinindu-se tacticos într'un băţ noduros. Nu ştiu de ce când il văd mă gândesc la Ivan Ivanovici din Gogol. 

Stau de vorbă cu el in cerdac. In curte mugesc malacii dornici de lapte, guiţă percii, piue puii. Se aud de departe talăngile oilor venind dela păşune. O linişte câmpenească, care contrastează cu aparatul nostru răsboinic. 

Moşneagul îmi place mult. E blând şi isteţ. Ştie carte şi cunoaşte şi slovele latine. A învăţat in scurt timp multe cuvinte româneşti, pe care le insamnă intr'un caeţel alăturea de cuvintele bulgăreşti corespunzătoare. Toată această familie la care stau nu pare a fi bulgară. Figura e deschisă şi vioae, ochii blânzi şi luminoşi. 

Nu au nimic asemănător cu tipurile mongolice pe care le-am întâlnit de obiceiu. Chipuri aspre cu pometele eşite, cu ochii mici şi Înfundaţi, privind lncrutat şi cercetător de sub sprâncenele groase.Nu numai ca tip fizic Bulgarii au păstrat mult din caracterul mongolic. Ceva din primitivitatea sufletească a Hunilor trăieşte până astăzi in sufletul lor. 

Mă întreb adeseori dacă nu e greşită tactica, pe care au adoptat-o Românii de a se purta cu o excesivă blândeţi faţă de această populaţie cucerită, ca să-şi atragă simpatia şi recunoştinţa ei. Bulgarii îmi par că nu sunt in stare să înţeleagă mărinimia. Fiind cu desăvârşire străini de acest sentiment, ei cred, că Românilor le e frică de dânşii şi de aceea se poartă faţă de ei cu atât a  bunăvoinţă. Aceasta li face şi mai îndârjiţi şi le măreşte, dacă se poate, dispreţul suveran pe care-l au pentru „mămăligari". De mici copiii, generaţii intregi au fost deprinse să preamărească numele de Bulgar şi să ne poarte o ură neîmpăcată. 

Mai în toate satele prin care am trecut s'a petrecut acelaş lucru. Când intram,  populaţia bulgărească, spâimântată, plângea, pierea ascunsă prin şuri şi pe după garduri, în parte fugea, dupâce stătea două, trei zile şi se putea convinge că, departe de a schingiui şi a fura, noi le arătăm bunăvoinţă si simpatie, o schimbare desevârşită avea loc.  Treceau încruntaţi şi îndărătnici pe lângă noi, vorbiau mai mult răstit; puţin lipsea în multe locuri si nu ne dea şi afară din casă. 

Se vedea bine, ca blândeţa şi omenia sunt coarde la care ei nu răspund şi că nu-şi pot explica altfel purtarea noastră decât prin teama ce o avem de ei.

Populaţia aceasta cultă, avuţi şi sănătoasă, de un patriotism Îndârjit şi sălbatic îmi pare ireductibilă. Orice măsuri blânde, orice concesiuni pe care le-am face ca să ne apropiem vor fi zadarnice. Ele nu vor avea alt rezultat decât să ne facă să apărem în ochii lor ca slabi şi fricoşi şi să le mărească mai mult, dacă se poate, încrederea ce o au în ei şi mândria trufaşă de a fi Bulgari. O asemenea populaţie va rămânea totdeuna străină. Ea poate fi eliminată sistematic prin măsuri potrivite, dar romanizată nu cred, că va putea fi vreodată prin nici un fel de mijloace. O politică dreapta şi cinstită, insa energică şi fără cruţare in caz de nesupunere, îmi pare cea mai nimerită pentru acest ţinut astăzi aşa de scump nouă*).

*) Aflu acum in urmă, că e vorba ca in teritoriile cucerite să se permită înfiinţarea de şcoli particulare bulgăreşti şi că chiar in şcolile statului să se predea istoria bulgară. Această măsură absurdă e pornită din aceeaş dorinţă naivă de a ne câştiga cu orice preţ şi prin orice concesiuni simpatia populaţiei băştinaşe. Dacă se va aplica, ea va avea rezultate dezastruoase, căci fiecare din aceste şcoli va fi un focar de agitaţie naţionalistă, in care se va propovădui ura făţişă contra Românilor şi se vor agita planuri de revanşă. Nu ne trebuie profesori bulgari comitagii in cadrilater. 

Satele bulgăreşti pe care le-am văzut până acum nu se pot asemăna cu cele dela noi. E drept însă, că pe aici e o regiune agricolă foarte bogată. Sătenii stau economiceşte cu mult mai bine decât ţăranii noştri; toţi sunt mici proprietari, care se hrănesc pe pământul lor. Gospodăria lor e mai Întemeiată, casele mai mari. 

Aproape la fiecare găseşti stupi de albine şi câte o grădiniţă. Şcolile din cele mai mici cătune sunt toate clădiri noui In piatră, luminoase şi Încăpătoare. Simţi la întâia vedere o democraţie sănătoasă de ţărani Înstăriţi. In această privinţă suntem fără Îndoială In urma lor.

Dar pe măsură ce trăieşti In mijlocul  ţăranilor bulgari descoperi lucruri nouă, care te surprind. Casele lor cele mai frumoase sunt murdare şi neîngrijite. Cel mai sărman ţăran dela noi ţine mai curat la el acasă. 

In afară de aceasta, munca câmpului Bulgarii o fac destul de primitiv, cu unelte vechi şi proaste. La mulţi am văzut Încă pluguri de lemn. De asemenea mai toţi trieră grânele la arie cu caii. E drept, că mai toţi sătenii de prin aceste părţi ştiu carte, dar şcoala nu a fost pentru ei un factor de educaţie sufletească superioară. Ea nu a ştiut să le exagereze însuşirile bune sau rele, pe care le găsea in germene in această rasă sobră şi energică, dar aspră, primitivă şi sălbatică.

Ţăranul bulgar e cumpătat, muncitor şi econom. E naţionalist Înverşunat. Ajuns insă la anume punct, se  opreşte şi numai poate progresa. Nu se poate ridica mai sus şi şcoala n'a făcut nimic ca să-l ridice. El nu cunoaşte şi nici nu poate înţelege generositatea, mila, omenia, recunoştinţa. Nu are nici nu poate avea sentimente superioare, nici puterea de comprehenziune superioară a omului capabil să se civilizeze. 

In această privinţă Danev (Stoyan Petrov Danev 1858 -1949, prim ministru la Bulgariei n.r.) e un tip reprezentativ. Acest om incarnează in el toată Bulgaria. Politica sa energică şi agresivă, dar in acelaş timp plină de duplicitate; o politică indrăsneaţâ, care merge fără şovăire drept la scop, dar prea simplistă şi lipsită de mlădiere, incapabilă să se abată dela planul de mai înainte hotărit şi să se adapteze Împrejurărilor neprevăzute. In această politică trăeşte tot sufletul vecinilor noştri.

Gevisli, 23 Iulie.

Suntem la doisprezece chilometri de Varna, lntr'un sat de Găgăuţi. Pacea e fără indoială greu de încheiat, de aceea am Înaintat aici, pentru ca la Întâia şovăială a Bulgarilor să ocupăm Varna . Aceste argumente sunt cele mai solide in o discuţie cu un adversar care caută să câştige timp.

Găgăuţii par a fi o corcitură de diferite neamuri orientale, dar nu sunt o corcitură reuşită. Tipul lor e mai puţin aspru şi sălbatic decât al Bulgarilor, dar faţa lor, mai ales a bărbaţilor, are o expresie bestială şi stupidă. Femeile, când nu sunt urâte de tot, sunt mai frumoase decât Bulgăroaicele şi poartă cu destulă graţie un fel de rochie pantalon, nişte şalvari largi, strânşi Ia gleznă. 

Au picioarele şi manile mici, gura senzuală, ochii de obiceiu mari şi frumoşi, umbriţi de gene lungi. Pe cap poartă un fel de tulpan, negru sau colorat, cu care-şi acopăr ca şi cadânele faţa, lăsând descoperit numai ochii şi nasul, când întâlnesc vre-un străin.  Nu păstrează in această regulă cu aceeaş stricteţă ca Turcoaicele. 

In general toată rasa pare istovită şi degenerată, poate unde se căsătoresc numai Intre ei. Vorbesc o limbă proprie, un fel de turcească in care amestecă şi cuvinte bulgăreşti. Terminii turceşti insă predomină mai ales in cuvintele uzuale. Deşi se vădeşte la ei o veche şi puternică influenţă musulmană, sunt creştini credincioşi. Bulgarii, care i-au găsit aici la proclamarea independenţei i-au asimilat in parte.

Astăzi Găgăuţii, deşi au conştiinţa deosebirii lor de rasă, şi au altă limbă şi alte obiceiuri, protestează totuşi că sunt Bulgari, când le spui că ei sunt de alt neam. In casele lor, mai curate decât ale Bulgarilor, găseşti portretele familiei regale şi calendare reprezentând scene din rasboiul cu Turcii, pe care ei ţi-le arată cu multă mândrie. Cred Insă că vor putea fi uşor românizaţi, in o singură generaţie, dacă se va lucra temeinic in direcţia aceasta. O indicaţie ne-o dau Găgiuţii din Dobrogea, astăzi aproape complect românizaţi. Satele de Găgăuţi sunt destul de număroase prin locurile prin care am trecut. Aici sunt un grup întreg: Geaferit, Enichioi, Gevidi, Kapacli, Ciauşkioi, Gheikeiler, Ekrene. 

Mai la nord lângă capul Kaliakra se află un alt grup : Ghiaur Suiulciuk, Sabla, Gij Orman, Kalajgidere, Karabcea, Karamauli.

Din satul acesta Gevisli, au murit mulţi tn risboiu. Mai la toate casele vad negru la uşă. O bătrână in doliu când mâ vede isbucneşte tu plâns. Loveşte spazmotic cu un băţ in pământ şi geme : „ah! Bîlgaria!, Bilgaria!" un soldat îmi spune ca i-au murit amândoi băeţii la răsboiu.

Se lasă sara Încet. La asfinţit apune soarele după un deal. Pare un rug uriaş, pe care se mistue in foc Hercule chinuit de cămaşa lui Nesus, şi flăcările, care ard trupul eroului, arunca până departe văpaia lor aprinsă. Acum rugul s'a stâns. In locul Iui a rămas pe cer o lumină roşiatică, ca amintirea sângeroasă a răsbunarii centaurului.

Pe ripele de lângă sat se adună întunericul. In lumina care scade, cornul argintiu al lunei pare un martor care priveşte nepăsător la tragedia acestui sfârşit de zi.

Gevisli, 26 Iulie.

Acum aflăm că s'a Încheiat pacea. Un automobil venit din Balcik ne-a adus vestea aceasta bună. Poate fiindcă in timpul din urma eram deprinşi cu ideea ei, ea nu ne face mare impresie. Chiar soldaţii au aflat-o destul de nepăsători.

Rătăcesc prin satul acesta, pe care n'am să-l mai văd probabil nici odată,  deoarece mâne plecăm înapoi. Locuitorii au aflat şi ei de pace. La toţi vad o bucurie neprefăcută. De unsprezece luni au făcut sacrificii neauzite şi deşi la urmă pierd mare parte din câştig, gândul ca ai lor se vor intoarce şi că s'a terminat in sfârşit cu jertfele ii face si uite toate. Îmi strigă unul şi altul: «Mir, mir", apucându-şi manile una cu alta in semn de pace. Femeile mai ales, ai căror bărbaţi lipsesc, s'au zăpăcit de tot. Aleargă de colo până colo fără rost, se strâng mai multe la un loc, ma Întreabă cu multă aprindere pe bulgăreşte daca e adevărat. .Mir, mir!" „Dai boje!". Când mă Întorc la tabără găsese soldaţii jucând roată in jurul gorniştilor. Sfârşesc râsboiul cum l'au început cu chiote şi cântece.

A doua zi dimineaţă plecăm spre noua  graniţă.

Ernest Triandafil

Unirea, 25 Noemvrie 1913

* * *

Banuiesc ca, noii cetatenii romani de origine bulgara care ar fi stiut romaneste la vremea aceea si ar fi citit randurile d-lui Ernest Triandafil, erudit in drept si ostas de ocazie, nu ar fi fost de fel maguliti de descrierea pe care acesta le-a facut-o.

La inceputul anilor 2000, intr-o mica incursiune in Cadrilater pe care am facut-o singur, m-am lovit insa in satele de pe drum de aceiasi indiferenta opaca, intreband de drum, parca nu existam ca strain  pentru cei apelati.

Si inca ceva, pomeneste autorul de vreun roman intalnit pe drum? Romanii din Cadrilater ii intalneai mai degraba la Dunare, in Turtucaia sau Silistra.

In imagine masoleul lui Ak Iazala din Teke.

Vezi si prima parte:

https://www.techirghiol.com/din-cadrilater-note-de-drum