Cover Image

Din Dobrogea — 1912

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Noembrie 2021
Timp de citire: 2 minute

La treizeci si patru de ani de la "alipirea" Dobrogei la Romania iata ca inca se mai vehicula prejudecata, ca functionarii care erau trimisi aici erau caracterizati prin "sărăcia bagajului moral" care-i impiedica "șederea în ţară" adica in Romania.

Cu alte cuvinte, in Dobrogea ajungeau initial ca functionari numai lichelele, cei trimisi aici disciplinar, inainte de a fi dati afara, sau cei care in alta parte a Romaniei nu ar fi avut nici o sansa.

° ° °

Din Dobrogea — 1912

Ori cu cîtă bunăvoință am fi inclinați a crede că tristele vremuri, cînd noua provincie era refugiul ori surghiunul celor cărora sărăcia bagajului moral nu li îngăduia șederea în ţară au trecut, desmințirile nenumărate la care asistăm nu pot decit să clatine puternic în credinţa lor chiar pe cei mai indulgenți.

Un fapt caracteristic: Directorul unei şcoli de băieţi de pe aici bate pănă la singe, spărgindu-i capul, pe copilul locuitorului cutare.

În loc de brinciu, a sfirșit deschizîndu-i gura și scuipîndu-i înnăuntru. Asta, de sigur, nu era nici pedagogic, nici omenie, și părintele copilului bătut: dă în judecată pe bătăuș.

Judeca magistratul stagiar al ocolului, care, deși cunoștea faptele, achită pe vinovat. Urmarea imediată a fost că locuitorul Y al cărui proces urmă, și care dădusa în judecată pe acelaşi director, însă pentru furt de păsări, cu toate că avea martori, și-a retras acțiunea, prevăzînd resultatul procesului.

În felul acesta, aceşti doi funcționari ai Statului îşi fac datoria, temeinicind unul încrederea în justiţie, iar cellait dragostea de școală. Dar, cu toată activitatea acestora şi a altora ca ei, oa- menii tot mai mărturisesc păreri do rău după «vremea Turcului». Dar, dacă autoritatea Romăniei va continuă să fie represintată prin compromiși și discreditaţi, atit în activitatea lor publică, cît şi în cea privată — ca acei doi de cari vorbirăm —, această părere de răuexcel are să fie mult timp îndreptăţită.

Neamul Romănesc, 27 februarie 1912

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

397
Techirghiol
20.04.2024 15:15
Actual: 13° C
Viteza vantului: 10.26 m/s