DIN VREMEA DEMOBILIZAREI

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Iulie 2021
Timp de citire: 7 minute

Tolănit în fundul birjei, care me ducea deunăzi, iavaş-iavaş, dela Teikirghiol la Constanţa, nu mai puteam zări înaintea mea decit fesul roşu al lui Mehmet depe capră, aşa de gros era praful ce se ridica din şosea : să'l tai cu cuţitul o felie de caşcaval. înehisesem ochii şi'mi astupasem cu degetele nările nasului ca un om care e silit să'nghitâ o doftorie greţoasă şi rău mirositoare.

Aveam aşa necaz pe afurisitul ăsta de praf, încît de 'mi-ar fi fost posibil m'aş fi năpustit asupra lui şi l-aş fi făcut... praf!

Noroc că, după vrun sfert de ceas, Mehmet mânând caii din ce în ce mai iavaş-iavaş, cortina cenuşie şi opacă ce'mi ascundea vederea dispăru o clipă, şi putuiu astfel vedea, pe lângă cauza care stârnise atâta prâfârie pe drum, şi o privelişte foarte interesantă: era un convoiu de trupe demobilizate din serviciul sanitar cari se reîntorceau la vetrele lor.

Atunci, gîndindu-me la bucuriea bieţilor oameni şi la primejdiile ce avură de înfruntat, mi s'a părut meschin şi de despreţuit micul neajuns ce întîmpinam în escursiunea mea de plăcere.

Praful şoselei ce'mi intrase pe gît mi se păru zahăr pisat în comparaţie cu celălalt praf pe care oameniî ăştiea merseseră şă'l înfrunte : praful de puşcă!

La un moment dat, un automobil, care trecuse năpraznic şi vâjâind pe lângă trăsură'mea, se opreşte brusc. Un militar se coboară şi face semn birjarului meu Mehmet, care opreşte şi el caii.

Me cobor şi eu şi ies în întâmpinarea militarului, dnpă a cărui gesticulaţie febrilă înţeleg că vrea să'mi vorbească. Me cuprinde subit o temere vagă, foarte îndreptăţită de recentele împrejurări : dacă îi vine gust militarului să'mi rechiziţioneze trăsura şi să ine lase să parcurg cei 18 chilometriî până la Constanţa pe jos ? ! Me apropieai deci cu oarecare frică de domnul militar. II salutai cu un respect exagerat, un adevărat selamalek oriental. Dar el, luîndu'şî poziţiea reglementară şi ducîndu'şî mâna la chipiu, zise :

— Am onoare să me prezint căpitan medic Iosif Dona din regimentul... e t c , etc. Remnăseiu o clipă uluit, apoi pufniu de râs, căci recunoscuiu că militarul, din naintea mea şi care'mî făcuse atita spaimă la început, era în adevăr amicul meu eminentul doctor Juby Dona.

— Cum naiba era să te recunosc, dragă doctore ? isbutiîii în fine să articulez, Juby-lînd de neaşteptata şi plăcuta întîlnire. Ce'i barba aia sălbatecă ce'ţi astupă obrazul ca bălăriile într'o grădină neîngrijită? D'apoi pârleala asta de bronz care a înlocuit tenul d-tale de demoazelă? Şi, în sfârşit ce'i nasul ăsta, scumpe doctore umflat şi stacojiu ca o pătlăgică ? De sigur, nu e nasul d-tale! E un trofeu pe care'l aduci din războîu ? Un steag roşu pe care 'l-ai smuls inamicului ? Pre legea mea, chiar eu, care de douăzeci de ani consum cu un zel demn de o cauză mai bună cele mai varieate bauturî alcoholice, n'am isbutit până acum, să posed un aşa măreţ apendice nasal!..

— E he, —răspunse voios doctorul Dona, viu de la Dobrici, şi până acum mi s'au jupuit şeapte piei depe nas! La rîndul meu, salutaîu milităreşte pe eroii, şi'ispuseiu,avansându'lpeloc: — Să trăeşti, d-le maior ! Ştieam că Românul are şeapte vieţi în pieptu'i de aramă, dar n' aş fi crezut că Românul nostru are şi şeapte vieţi pe nasu'î de pastrama !.'..

In dreptul cârciumei dela Agigea, birjarul meu Mehmet iarăşi e nevoit să facă popas. Alţi militari îmi ies înnainte, tot bărboşi şi pârliţi la faţă. Erau nişte cunoscuţi ai mei ofiţeri în rezervă. La salutările lor cordiale şi, expansive, d'abiea răspunseiu cu o timidă întindere de deget, ca Regele nostru când primeşte pe cineva în audienţă.

Nu doară că nu me bucuram că revăd pe bravii aceştiea, dar... îmi spuseră că vin din Bulgaria şi au fost opriţi acolo'n câmp să facă cinci zile carantină din pricina holerei. De, frica păzeşte pepenii, grăieşte proverbul, iar pepenii se ştie că sunt cei mai straşnici purtători de vibrionî !...

Totuşi am făcut mare haz de un avocat' sublocotenent în rezervă bucureştean elegant şi cu dare de mână, când 'l-am văzut trăgind cu voluptate fumuri dintr'o democratică ţigare comercială şi când mi-a spus că ocupaţiea lui actuală pe «câmpul de luptă» este... să supravegheze bucâtăriea !

Le-am împărţit lui şi camarazilor din ţigaretele mele Jokey-Club, şi sunt convins că această modestă ofrandă le-a procurat mai mare mulţumire decât dacă nişte fete frumoase le-ar fi aruncat din balcoane flori ca unor viteji cari se'ntorc din războiii.

... In treacăt fie zis, profit de această ocazie pentru a atrage atenţia ministrului de instrucţie că ar fi bine ca studenţii noştri universitari să înveţe la facultatea de Drept, pe lângă Mourlon,Demaugeat, Justinian, Baudry, Faustin Elie, şi alţi juriconsulţî, sa înveţe zic şi... o carte de bucate, în vederea serviciilor ce pot aduce patriei în cazul unei altei eventuale mobilizări !

La Constanţa, alte surprize plăcute, alte întîlnirî cu prieteni rezervişti demobilizaţi. Am auzit aci nostime întîmplări depe câmpul de operaţiuni, despre cari d. Colonel Lupescu, exdirectorul «Seseseului» dela ministerul de războîu a uitat să publice comanicate oficiale. Iacă una :

Cică regimentul cutare făcuse un marş foarte obositor dar şi foarte reuşit, un adevărat record în asemenea materie. Seara, spre a se prăznui această ispravă, d. X., un bătrîn colonel, care se distinge mai mult prin bravură decât prin cultura lui, a întrunit la o agapă pe toţi ofiţerii de subt comanda sa, şi la sfirşitul mesei a rostit un scurt logos pe care ' ia încheiat cu această elocventă peroraţie:

— Domnilor sunt mândru... da aş putea zice că sunt şi satisfăcut... pentrucă... me înţelegi... azî am făcutără un marş care, daţi'mî voie pentru ca să me exprim aşa, a fost un adevărat... da, domnilor... un adevărat marş neapolitan!

(Ve închipuiţi ce rîsete pe 'nfundate s'au încins la masă. Dar bravul Colonel nu le-a băgat de seamă, şi-ar fi o gravă neduciplină, şi prea tîrzîu, ca sâ'i explice azi cineva că e o mică diferenţă între un marş neapolitan şi unul Napoleonian, cum probabila vroit dumnealui să zică. Dar pe semne că la sfirşitul acelei mese se servise îngheţată neapolitană şi pe sărmanul colonel 'l-a luat pe dinnainte pârdalnica gură.

Jorj Delamizil Furnica, 22 August 1913

° ° °

In imagine hanul de la Agigea.