Cover Image

Distracții de sezon

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Iulie 2025
Timp de citire: 2 minute

Pungașii, unii angajați, alții "detașați cu serviciul", erau nelipsiți de la băi. Satira de mai jos ia în discuție totuși apecte din viață reală a faunei de la băi.

Distracții de sezon.

La Constanța pungaşii de buzunare n'au ce căuta, "bula" şi "macaua" (jocul de ruleta si de carti "macao" n.m.) dela Cazino fiind deajuns ca să jefuească "sezoniştii" cărați cu trenul din toată ţara. Hoția e simplă şi se face la lumina orbitoare a lămpilor electrice, față fiind mai mulți domni comisari, însărcinați cu protejarea bandiților ... pardon ... însărcinați cu supravegherea jocului. Cură infailibilă contra slăbirei... pungilor. D-nul crupier strigă: "Faceți jocurile, domnilor!" " "Pontatorii" lipiți cu pieptul de dunga meselor, svârle banii pe postavul verde... Crupierul intervine autoritar: — Nimic nu mai merge! Intr'adevăr mingia s'a oprit pe numărul cinci, care aparține de drept antreprenorilor. Banii sunt repede adunați cu lopețile... "Nimic nu mai merge!" — nici chiar jucătorii înțeleniți pe scaune d'atîta ghinion!

Totuşi, Pițulă pungaș de meserie, însoțit de Ichim, Debutant, au tras la un hotel cu gând să jefuească pasagerul — oricare ar fi el — vecin odǎei lor. Pela două după miezul nopței, Pițulă, urmat de Ichim, se strecoară desculți în camera ce ser- veşte de pîlnie de gramofon sfo- răitului profund al pasagerului din pat. Impresionat, Pițulă dă peste un scaun ... Pasagerul tresare, întreabă cu ochiii închişi: — Cine e? — Miauuu... răspunde Pițulă, imitând perfect glasul pisicei. Cel din pat se'ntoarce pe partea cealaltă. Nu trece un minut şi de rîndul ăsta Ichim trînteşte alt scaun... — Cine e? se răsteşte din nou pasagerul. — Nu te speria, boerule: e tot pisica d'adineauri! - îl asigură tovarășul lui Pițulă, debutant în ale hoţiei.

Furnica, 6 septembrie 1923

In imagine un NAG german pe faleza Cazinoului, 1915 (NAG 6/12 c.p. phaeton, 1908 - 1911)

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

785
Techirghiol
16.12.2025 23:46
Actual: 3° C
Viteza vantului: 0.7 m/s