Dobrogea adevarată - Jijila și dicienii

Publicat de Aurel Băjenaru, 28 Martie 2025
Timp de citire: 12 minute

"Populaţia românească ... ca imbrăcăminte au şalvari turcesci."

În căutarea originii strămoșilor mei dobrogeni ajung la adevărata istorie a Dobrogei pe care numai o bănuiam vag, despre care scriam amănunte disparate care însă nu convingea publicul intoxicat cu istoria naționalistă a României și protocronismul agresiv, absurd, pornind de la o preuspusa suprapunere a României de astăzi peste o Dacie de ieri.

Dobrogea, o întindere de stepă arida, deseori frumoasă prin melancolia aridității ei, a fost un parcurs relativ facil pentru toți migratorii care s-au perindat pe aceste meleaguri. Bizantinii ca și voevozi locali au fost deseori o stavilă fragilă în calea acestor nou veniți, iar provincia aflată la o margine a lumii, înghesuită între Dunăre și mare a avut o istorie zbuciumată și repetat devastatoare, chiar și după stabilirea otomanilor aici ca stăpâni. Desele războaie ruso-turce de-a lungul secolelor, patrusprezece la număr, au pustiit regulat așezările celor care se încumetau să trăiască aici, ogoarele și fântânile lor.

"Iama" era ordinul de război otoman care cerea tuturor locuitorilor să se retragă din calea inamicului, să ia cu ei tot ce putea fi de folos oștirilor străine și să distrugă în ceea ce rămânea. Bașbuzucii, cei care formau acel corp de armată mult temut prin salabaticia lui, care ținea loc de "poliție militară", aveau grijă ca ordinul de retragere a populației civile să fie respectat, jefuindu-i și executând pe cei prinși în urmă.

Mulți istorici de ocazie, diletanți harnici în aghesmuirea și perierea spiritului de mândrie națională al cititorilor facili, tot vorbesc de satele românești din Dobrogea și o presupusă continuitate a elementului daco-roman, care însă nu a existat.

După cum spuneam mai sus, condițiile erau foarte vitrege, mai ales pentru niște străini de imperiul otoman, ghiauri, "necredincioși". Aceștia însă au tot ridicat câteva sate, toate aflate de-a lungul Dunării, sate "oglinda" la așezări românești de partea stangă a Dunării, atrași poate de o fiscalitate mai scăzută și de condiții mai bune de trai. În caz de război, puteau să-și treacă peste Dunăre toată agoniseala, până se linișteau lucrurile.

Căutând informații despre Jijila, un sat românesc din Dobrogea care nu corespunde acestui șablon, sat locuit de români încă dinnaintea preluării Dobrogei de către România, aflam în dicționarul geografic-istori alcătuit de profesorul Dănescu și premiat de Societatea Geografică Română, adevărul. Acest sat, ca și multe altele românești din Dobrogea, au fost preluate sau întemeiate de români basarabeni (moldoveni) după războiul ruso-turc din 1806-1812. În urma acestui război Imperiul Otoman cedează Rusiei ceea ce nu-i aparținea de fap, sudul Moldovei de la est de Prut, ceea ce s-a numit Basarabia. În scurt timp rușii pornesc o campanie intensă de desnaționalizare a regiunii printr-o colonizare masivă cu ruși și ucrainieni. În 1817 se ajunge și la un acord de schimb de populații cu Imperiul Otoman prin care 30.000 de moldoveni sunt strămutați în Dobrogea în schimpul a 60.000 de găgăuzi (turci creștini) și bulgari aceștia fiind tradițional susținătorii rușilor.

Despre această masivă colonizare cu basarabeni a Dobrogei istoria românească tace deoarece această cifra de locuitori, plus cele câteva mii de mocani tranhumanti așezați aici corespunde statisticii locuitorilor români găsiți la anexarea Dobrogei în 1878. Deci nu poate fi vorba despre un element românesc în Dobrogea, într-un număr relevant oarecum, cu o continuitate statistic documentată pe mai mult de 60 de ani inainte de anexare.

Mai multe surse confirma aceasta statistica. "Românii (moldoveni 33,000 plus câte-vă mii de ardeleni) cuprindu și orașie și sate. (în Dobrogea n.m.)" - BISERICA și ȘCOLA, Septembre 1878

Tot în înregistrarea dicționarului profesorului Dănescu despre satul românesc-otoman Jijila am dat pentru prima data despre o documentare străveche a numelui de "dician" ca vechi locuitor dobrogean, provenind din "Dicia" (Dacia). O singura referire originală, veche despre dicieni am găsit în rest în lucrarea lui Teodor T. Burada, O călĕtorie în Dobrogia" din 1880.

Legenda dicienilor devine aici mai mult decât străvezie, după opinia mea. Moldovenii sosiți în satul Jijila, Cicila după numele otoman, nume probabil preluat de la slavi (?), găsesc aici pe tătari. Aceștia, după spusele bătrânilor, au întemeiat satul în urma cu două sute de ani, probabil nogai plecați tot din Basarabia. Pentru a-și aroga o întăietate a posesiunii acestui teritoriu și un drept de a fi aici pentru a-i alunga pe tătari, noii veniți își spun "dicieni", moștenitorii dacilor de odiniara. Tătarii au fost alungați, în parte cu metode rabiate, românii folosindu-se de cadavre de porc aruncate în curtea lăcașului de cult sau mânjind cu untură de porc cișmeaua, singura sursa de apă potabilă a așezării, musulmanii tocmai din acest motiv nu săpau fanatani.

Dar subiectul "dicieni" îl voi urmări în continuare pentru a stabili fară dubiu dacă este posibil, proveniența și povestea sa.

° ° °

Jijila

Jijila, comună rurală în - judeţul Tulcea, plasa Măcin; situată :în „partea. apusană a judeţului, la 90; kilom.„spre Vest de „orașul Tulcea, capitala judeţului şi în partea nordică a plășii, la 6 klm. spre Nord de orașul. Macin: resedinţa plășii .

Numele său este slavon. Hotarul amănunţit al. comunei: este acesta ;
Plecând din balta Oei, se îndreptă spre miază zi, taie balta, grindul Otlogului, balta Ilenilor, până în balta Somova ; de aci o ia spre Sud- „Est, pe. muchia delului Chee Pricopanului, prin vârful Sulucu ; de aci. spre răsărit pe la; isvoarele: văilor Grecilor si Jijila, până în delul Piscu, înalt și ţuţuiat;, se” îndreptă spre Nord pe muchia delului Petros, până în verful Kitlis, de unde o ia spre Sud-Vest, până dă în valea ]ijila, urmeză cursul, acestui pâriu cam de 2 1/2:kilom., îl părăsesce, o urcă spre Nord-Vest prin dealul Milcovului, taie valea lui „Bran, trece nu departe de satul Jijila, urmeză: valea Nucilor, taie lacul Jijila şi ajunge în. balta Oei, de unde am plecat. Forma lui este aceea a unui: dreptunghiu frânt, lungimea de 60: klm., întinderea de 1854 hectare. . “taie valea lui '

Marginile. Se mărginesce. la miază-nopte cu:.comuna Văcăreni la: . miază-zi. Şi. Sud- Vest cu orașul Măcin, ;despărţindu- se prin delul Cheea și Pricopanului, la: Sud-Est. cu.comuna. Greci; la: răsărit,cu comunele Balabancea: de care se desparte prin delul: Piscu, înalt şi: ţuţuiat și:cu comuna Luncaviţa, despartindu-se prin delul, Pietrosu.

Deluri cari brăsdeză comuna sunt : Delul Cheea cu: vârful :Săăria. (109: metri), la „miază- zi culmea Pricopanului, cu verful Sulucu, (364: metri), la Sud:Est, delul Piscu înalt şi țuțuiat la răsărit precum: şi 'delul Pietrosu cu vârful Kitlis (97 metri);-delul i Sevastiit, delul” Milcovului, delul Cărărilor, la: miază- nopte ; delul "Setubeiului, delul Piscu Dascălului, prin: “interior spre 'Sud- Est pădurose, delul Orliga (10 metri). delul: Aganim, delul :Baranga (20 metri) la Sud-Vest.

Movilele “sunt:naturale ca Movila lu Moş Staicu (30: 'metri), Lazăr Nadoleanu, (45 metri), la apus.

Apele care o udă sunt valea Jijila, prin: mijloc, trecând Şi prin sat;. afluenții săi 'sunt: valea. Popei, valea Largă, valea Vasilica, valea Bostanelor, valea Grecilor ; la miază-zi valea lui Bran şi valea: Nucarilor la;miază-nopte ; gârlița Coticerului la Sud-Vest ; privalu Coticerului, la apus, ce străbate grindul Zgamira mare şi Coticerului. Ca: bălți avem balta Ilenilor, Somora, Rotunda, Tinosul, Baghia, Spinău, Smeoica, Opinca; tote la apus; având o întindere de 500 hectare, balta Jijila peste 600 la miază- nopte cu pesce bun, al cărui venit e al Statului.

Clima: sănătosă, aerul curat, vântul de Est aduce ploe care e suficientă, cel: de Sud aduce secetă, apă rea, frigurile şi scrofulele : bântue des comuna, din pricina bălților şi miasmelor.

Cătune afară de cel: de reşedintă numai are. Suprafata e de 1854 hect. din cari 110 hect ocupate de vatra Satului, restul al locuitorilor, bălțile: numai sunt ale Statului.

Populaţia românească ortodocsă: 310 familii cu 1005 suflete, 310 bărbâți, 317: femei, 387 copii, (164 băeţi, 214 fete), în vârstă de şcolă 188, văduvi 18.

Moravurile n'au nimic 'deosebit de cele din ţară; ca imbrăcăminte au şalvari turcesci, ilic la: bărbaţi; la femei fes pe cap legată cu o legătură cu bani de argint; acestă: îmbrăcăminte tinde a dispare înlocuindu-se la bărbaţi cu cea orăşenescă.

Înstrucția se dă în şcoală mixtă fondată în 1880 de locuitorii, cu 10 hectare, 95 elevi: înscriși, 36 promovați, cu un învăţător. Cultul se practică într'o biserică cu: hramul: Sf. Gheorghe - şi Sf. Dumitru, zidită la 1859 de Maiestrul Alexie cu părintele Mihai și cu locuitorii, cu 10 hect. de la Stat, cu un preot şiun cântăreţ.

Calitatea pămentului e bună, din cele 1735 hect., E „ocupate de izlaz, 20 de drumuri, „16195 hect.. ioc. arabil,120. hect, pădure.

Ocupaţiunile locuitorilor sunt; Agricultura cu 112 pluguri. Creşterea vitelor, 3350capete, din carii: 898. boi și vaci, 296 cai, 1711 oi, 41 capre, 292 râmători. Inudustria e cea domestică, sunt şi 2 croitori şi 2 cismari.

Comerciu activ: împortă coloniale şi manufacturale, exportă cereale şi vite; sunt 6 comercianţi.

Budgetul. Venituri. 3000, lei, : cheltueli. tot de 3000, lei.

Căi de comunicaţie. Şoseaua naţională “Tulcea: Isaccea-Măcin ce-trece prin sat, drumuri. comunale la Văcăreni, Măcin, Greci şi Luncaviţa.

Istoricul.

Din bătrâni se spune că acest sat a fost fundat de către Tătari acum vre-o 200 ani, ce au fost goniți de Ruşi din Crimeea.

Românii care venit aci se numiau Dicieni, din Dicia sau Dacia, după cum arată şi un dicton al lor: «Dician cu coporan. (sucman), «coporan cu chiotiri», «Te stringe până mori». Ruşii în răsbóiele lor cu: Turcii, luau pe Români şi-i duceau în Basarabia, însă pe la 1817 ne mai putând suferi dominaţiunea lor, ei fugiră unul câte unul, veniră în Dobrogea, fundară, sate între care și Jijila, de unde au făcut pe Tătari să plece în altă parte.

DICȚIONARUL GEOGRAFIC, STATISTIC, ECONOMIC ȘI ISTORIC AL JUDEȚULUI TULCEA de Grigore Gr. Dănescu, 1896
LUCRARE PREMIATĂ DE SOCIETATEA GEOGRAFICĂ ROMÂNĂ, ÎN ŞEDINŢA ADUNĂRII GENERALE DE LA 8 MARTIE 1896

° ° °

Scaloenii (Trupuşor de dician)

In Joia din séptämäna a patra dupä pasti se fac "scaloenii" ; in acea zi mai multe fete din sat se adunä si fac scaloeanul; chipul unui om mititel ca de-o palmä de lung fäcut din lut, apoi il pun intr'un sicriu de papurä si il dau pe Dunare sau pe balta, cänd atunci incep toate fetele a se face cä pläng si a se väicära zicand urmatoarele versuri :

Scaloeni Scaloean Trupuşor de dician, Scaloiță Scaloiță Trupuşor de cuconiță, Măta că, mi te-a cătat, Te-a cătat, te-a intrebat Prin pădurea rară Cu inima amară, Prin pădurea deasă Cu ininma arsă.

In multe locuri scaloenii inainte de a se arunca in apä stau trei zile ingropati in pämänt. Dupa ce scaloeanul s'a dat pe apä toate fetele se intorc a casa, pun masa, fac bucate si pläcinte, beau, mänäncä si fac horä, ear fläcäii cäntä din fluer si din cimpoiu.

"O călĕtorie in Dobrogia", 1880

Teodor T. Burada

° ° °

În imagine fetele din sat la făcut "scaloeni".