Dobrogea de dincolo, Caron Limen

Publicat de Aurel Băjenaru, 29 Noembrie 2025
Timp de citire: 4 minute

Astăzi am fost surprins să găsesc, în contul de mesagerie privată al familiei mele, o fotografie veche de anul trecut, postată de fiica mea cea mică — o fotografie din Dobrogea bulgărească.

Se pare că fascinația pentru acest pământ bătut de vânturi și ars de soare, la marginea Pontului Euxin, am reușit să o transmit și fiicelor mele, cresute in mijlocul unei alte culturi. Micile noastre excursii prin aceste locuri departe de civilizația turismului estival, dar pline de spiritualitate, de o identitate aparte, sălbatică, primordială, au lăsat urme, impresii adânci și o nostalgie de neșters.

Caron Limen – Portus Caria: ecouri ale unui țărm uitat

La marginea lumii, acolo unde Dobrogea își întinde umbra peste stepa pontică, iar marea mușcă lin din țărmurile calcaroase, se află un loc în care timpul pare să fi renunțat să mai curgă: vechiul Caron Limen, numit de alții Portus Caria.

Astăzi, vizitatorul găsește doar liniște, iarbă aplecată de vânt și un pământ în care istoria stă ascunsă ca un animal timid. Dar odinioară, acest colț de lume vibra sub pașii negustorilor, marinarilor și soldaților care apărau granițele unui imperiu.

La doar câțiva kilometri spre sud de frontiera cu România se văd și astăzi urmele ei în piatră – tăcută, răbdătoare – fortăreața de la Șabla. Zidurile ei, câte au mai rămas, roase de veacuri și furtuni, par a descrie încă forma unei păsări de piatră ce privește spre mare. Nici una dintre pietre nu este mută: fiecare păstrează amintirea unei străji romane, a unui urlet de atac sau a unei nopți în care focurile de veghe tremurau în bătaia vântului dobrogean.

În vremurile în care hărțile erau scrise cu gândul la zei, numele Caron Limen însemna un liman, un port de trecere – poate chiar un prag între lumi. Sub numele de Portus Caria, locul era cunoscut ca un punct de oprire între Tomis și Dionysopolis.

O mie de ani de istorie la marginea mării

Istoria ne spune că Portus Caria / Caron Limen a fost un port important al Antichității pe țărmul Mării Negre timp de aproximativ o mie de ani, până în secolul al VI-lea d.Hr. În secolul al IV-lea, romanii au construit aici o fortăreață de tip quadriburg pentru protejarea portului, utilizată și în perioada bizantină timpurie.

Portul este menționat de mai mulți autori antici, printre care Pomponius Mela, care îl plasează între Calatis (Mangalia) și Tirizis (Kaliakra), și Arrian, care notează că hinterlandul zonei era numit „Caria”. Așezarea antică ocupa circa 25 de hectare și includea și necropole.

Fortăreața Caria, aflată pe Capul Șabla, era o construcție rectangulară cu patru turnuri și ziduri de aproximativ 1,6 m grosime. Servind la controlul comerțului maritim, la taxe și la apărare, fortul a fost probabil distrus în anii 440 în urma invaziilor hunilor. A fost refăcut în secolul al VI-lea, în vremea împăratului Iustinian I, ca parte a unui lanț defensiv bizantin, cu ziduri întărite. Totuși, a fost din nou distrus în invaziile din 563–564 și definitiv la sfârșitul secolului al VI-lea.

În secolele XVIII–XIX, materiale din fortificațiile antice au fost folosite de otomani pentru construirea Farului de la Șabla, cel mai vechi și mai înalt far de pe coasta bulgară, finalizat în 1856. Până la începutul secolului XX, mare parte din zona estică a fortului și a portului antic s-a prăbușit în mare din cauza eroziunii țărmului.

Astăzi, doar liniștea mai înconjoară ruinele. Dar cine știe să privească vede mai mult: vede conturul vechilor chei scufundate, urmele unei civilizații care a respirat aici, în bătaia valurilor, timp de secole. Și mai vede un adevăr simplu: istoria nu dispare niciodată cu adevărat. Ea doar se ascunde sub iarbă, sub nisip, sub memorie – ca peste tot în Dobrogea – așteptând ca cineva să vină și să-i ceară cu blândețe să vorbească din nou.

°°°