Dobrogea Eri şi azi (Fine)

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Noembrie 2019
Timp de citire: 5 minute

Finanţele de asemenea sunt pe cale de progres. Cifrele dovedesc aceasta.In anul financiar 1880—1881 statul abia a incassat 3.200.000 lei, pe cand in anul 1907— 1908 a incassat aproape 20 milioane. 

Aceste cateva date ne arată că starea economică a Dobrogii e cat se poate de prosperă. Prosperitatea aceasta se datoreşte, desigur in cea mai mare parte sacrificiilor făcute de ţară pentru diferitele lucrări executate dela incorporare in coace. 

Intre aceste lucrări in prima linie stă podul „Regele Carol 1“ dela Cerna-Vodă Feteşti. Cheltuelile făcute numai cu construcţia acestui pod a cărui lungime trece de 4 km. se ridică la suma de 25 milioane lei. Construcţia acestui pod a inzestrat pe deoparte ţara cu una din cele mai de seamă lucrări folositoare şi de artă, iar pe de altă parte a alipit pentru totdeauna Dobrogea şi pe Dobrogeni de restul ţarii.

In legătură insă cu această gigantică lucrare stă o alta, care are o importanţă capitală pentru intreaga noastră viaţă economică. Vreau sa vorbesc de portul Constanţa, cu care s’a cheltuit pănă acum cateva zeci de milioane şi se vor mai cheltui incă pănă la terminarea lucrărilor, cand vom avea 3360 m. lungime de cheiuri, unde vor putea acosta vasele, faţă de 300 m. cat aveau la 1884 cand l’am cumpărat dela Englezi. Cand lucrările portului vor fi terminate, vor putea acosta şi adăposti in port 30 vase mari, iar portul şi oraşul Constanţa din neinsemnat şi aproape in ruină, cum l’am moştenit, va ajunge unul dintre cele mai insemnate oraşe ale ţării. 

Cheltuelile făcute cum şi  acele care se vor mai face cu executarea acestor 2 lucrări, sunt insă mici faţă de foloasele economice ce se realizează, căci pe aici se scurge mare parte din exportul nostru in străinătate. Rolul pe care e menit să-l joace portul Constanţa in mişcarea economică a ţarii se vede şi din următoarele cifre : in 1880 tonagiul abia atinge 6500 tone, pe cand in anul trecut ajunge aproape 400000 tone, ceeace inseamnă că mişcarea acestui port in 28 de ani a devenit aproape de 60 ori mai mare.

Şi tot intre lucrările de importanţa celor de mai sus trebue să punem şi pe acele executate sub controlul comisiunei Europene Dunărene, sub ingrijirea căreia braţul Sulina a fost rectificat şi adancit aşa că chiar vasele cu cel mai mare tonagiu pot ajunge pănă la Galaţi şi Brăila. 

Cu toate aceste imbunătăţiri, progresele realizate pănă acum, nu inseamnă că s’a făcut tot ce se putea face şi că n’a mai rămas nimic de făcut. Din contră, abia s’a făcut inceputul şi mai rămane incă mult, foarte mult de lucrat. Suprafeţe intregi aşteaptă să fie date culturii cum e de pildă delta Dunării şi bălţile Brăilei şi Ialomiţei, aşa de productive şi cu toate acestea necultivate din cauza inundaţiilor.

Prin lucrări de drenagiu şi canalizări s’ar putea reda agriculturii numai in aceste regiuni o suprafaţă de o productivitate neinchipuită de peste 500000 Hectare pe care ar putea trăi in condiţiile cele mai bune cel puţin 25000 de familii.

Drumuri mai trebuesc de asemenea. O cale ferată care să lege Tulcea cu Constanţa se impune. Această cale ferată ar pune in valoare multe din terenurile neproductive astăzi. Minele de fier, mangan, cupru şi chiar de aur de pe valea Tăiţei s’ar putea cu uşurinţă exploata. Alte căi ferate absolut necesare sunt acele ce ar duce la diferitele staţii balneare ca Tichir-Ghiol, Agi-Ghiol, Mangalia, etc., cari stagnează astăzi, deşi au ape  minerale mult superioare celor similare din străinătate. Aceste lucrări cum şi altele tot aşa de importante  trebuesc neapărat executate pentru a se putea ajunge cat mai curand la intărirea elementului romanesc.

In acest scop nu trebuesc făcute economii. Orice economie făcută aici ar insemna o crimă... de romanism. E vorba doar de viitorul intregei ţări a cărei temelii sunt clădite pe fiinţa Dobrogii, care singură ne deschide drumul cătră mare in orice timp al anului. Calea pe Dunăre fiind inchisă din cauza ingheţului, timp de aproape 3 luni in fiecare an, importanţa Dobrogii pentru desvoltarea economică a ţării, reesă şi mai mult in evidenţă. De aceea cu orice preţ şi prin orice mijloace trebue să o romanizăm, căci numai astfel vom izbuti a separa pentru totdeauna masa slavă dela Nord de cea dela Sud şi ne vom asigura stăpanirea vecinică a ţărmului Mării, la care nenorocitul popor Sarb (probabil Slav n.r.) căută să ajungă cu orice preţ, fie chiar şi cu dispariţia ţarii lor de pe harta Europei.

G. Mitru.

Gazeta Transilvaniei, 10 (23) Aprilie 1909