Dobrogea veche - scrisoarea 21, 1887

Publicat de Aurel Băjenaru, 16 Mai 2025
Timp de citire: 9 minute

Un „jurnal de călătorie” prin Dobrogea recent intrată în componența României, prezentat sub forma unor scrisori trimise de o tânără învățătoare din Botoșani către prietena ei, ne oferă o perspectivă fascinantă asupra universului exotic al Dobrogei de început, cu puternice influențe otomane, înainte de procesul de românizare.

Elena Sevastos (1864-1929) a fost o folcloristă şi prozatoare română. În scrisorile adresate prietenei Elektra Mortzun adunate sub forma de volum, autoarea descrie călătoria pe care o face prin Țara Românească și Dobrogea în căutarea folclorului local. Călătoria făcută în căruță de-a lungul a doua luni, aventuroasă pentru aceea vreme, o face alaturi de tatăl ei.

Notele adunate de-a lungul acestei călătorii vor sta la baza lucrării "Nunta la Români", distinsă de Academia Română în anul următor cu premiul Ion Heliade Rădulescu.

°°°

Scrisoarea a doudzeci-si-una 28 August 1887, Măcin.

Scumpa mea prietenă!

Măcinul se intinde pe lingă apă; lăţindu-se pe coastă se urcă la deal, termurindu-se la miază-noapte şi răsărit cu munţii Măcinului, şi inălțimea ce-i zic oamenii la Cetate iar la miazăzi-i apă. De departe se văd cele două geamii ale Măcinului, una lîngă alta, cu turnurile lor nalte, la mijloc cu cerdac.

Cind am intrat in Măcin era tocmai timpul cind pentru a treia oară in zi hogea chema credincioşii,la rugăciuni, iar vaporaşul Măcinului pentru a doua oară'n zi se legăna pe valuri cătră Brăila.

Doamne! cum is casele (cv) ieste turcești! cam in mijlocul ogrǎzei, cu spatele spre uliţă, cu tirnaţ lat cit lumea, in care inaintează numai un colţ din casă grădina (baccea) in fund, iar ingrăditura de malduri de stuh sau de scînduri in picioare, asezate aşa că nu se vede in ogradă de cit băgegele cele nalte şi albe. In casa turcilor saraci, pe jos e boit cu roş sau dat cu var, fiind la fie-care casă baie (hamam) lîngă vatră, in locul in care la noi este cuptorul, care vine ca o căsuţă mică inchisă cu zid, podită cu lespezi, şi pe dedesupt cu fumuri; iar in păretele despre vatră, e aşezat cazanul de uncrop..

Pe paturi is aşternute aştar, iastic sau corgane; au perne de lînă ca şi macedonenii, căci zic că numai jidovii intrebuinţează perne de pene. Ştiut este că turcilor nu li se cade a bea vin; iată ce mi-au spus ei că zice Mahomet: De-a căzut o picătură de vin pe straiul tău, rupe'l şi'l asvirle departe de tine,-şi de-a căzut o picătură de vin pe mina ta, taie-o ş'o leapădă ca să nu te smintească" ; şi numai in vremea resboiului se cade turcului să bee pănă la 75 dramuri de vin ca să fie mai cu curaj. Şi cînd i-am intrebat pentru ce le dase legea asta, ei mi-au istorisit, că o dată profetul trecu pe lîngă o casă unde doi oameni se puse la băut vin, vorbind şi rizind. Profetul se uită la ei şi se duse in treaba lui. Cînd se intoarse veni tot pe acolo, găsi pe oamenii ce-i lasase bind bătindu-se de moarte,-şi atunci vězu el că nu-i bună băutura, că din om teafăr te nebuneşte.

In Măcin am fost la scaldat; am trecut pe lîngă înălţimea ce-i zic oamenii la Cetate, şi cît aş fi vrut să mě sui atunci pe ea,-dar nu era vreme. Cind am ajuns in valea Dunărei pe petrişul cel ascuţit ce-l sfarmă din munte pentru şose, şi am ridicat ochii pe inălţime, am remas uimită de frumuseţa stincelor cu fel-de-fel de fețe. Nu mă mai puteam sătura uitîndu-mă. In sfîrşit m'am dus la scaldat la piatra ce-i in chip de scaun, cu spatele plecat in apă.

Citeva raze slabe a soarelui ce asfinţea se mai jucau pe piatra călduţă; nu mě mai induram să mă duc de-acolo. Cind ne inturnam, am dat peste un turc bătrîn ce prindea peşte,-ne-am dus la el. Tata vroia să cumpere ciţi-va pitici, dar cum să se'nţeleagă cu turcul? Au ales peştii de-oparte, apoi deschizind punga i-au pus'o dinainte. El au luat 20 de bani, poate de patru sau cinci ori mai puțin de cît se vinde pe la noi. I-am mai dat 20 de bani, dar el nu vroia să primească făcindu-mi semn că-i mulţămit cu 20; şi eu, care nu vězusem in viață aşa ceva la evreii noştri, am luat jumatate de franc şi i-am pus'o in mină. El inţelese atunci că nu-i plătesc peştele, şi ne făcu evalaua pănă la pămînt; iar noi ne-am departat cu sufletul mulţămit că dasem cu crucea peste un turc aşa de omenos.

Ceva mai departe, turcii lucrau pe malul Dunărei la caice; pe unul chiar îl dase pe apă. Ne-am uitat la ei şi ne-am dus inainte, trecînd pe lîngă misar. Mirător lucru, şi la turci şi la evrei și la rominii dinainte vreme, şi poate să fie şi la alte neamuri, o piatră ingropată in picioare e semn că acolo se odihneşte cineva.

Sara in Măcin, toată lumea vorbea că pe la cinci ceasuri şi jumatate, cinci drumeţi trecind prin dreptul Petrei-fetei, pe unde trecusem noi cu două ceasuri mai nainte, le-au eşit inainte ciţiva turci, au omorit trei din ei, iar doi de-abia au scapat cu sufletul. Nu mă puteam dumeri cum se putea una ca asta, că in apropiere îş aveau bulgarii bulgăriile lor,-cu minunatul sistem de adus apă prin roata cu cofe şi canalurile de scînduri ce şerpuiesc in toate părțile prin bulgării.

Ei bine, cînd turcii au năvălit asupra oamenilor, cum de bulgarii n'au alergat in ajutor la țipetelelor? Bănuiala mě muncea, şi cercetînd de unii, de alţii, am aflat că bulgarii stau lîngă drum mai dihai de cit hoţii la codru, şi ca să s'ascundă mai bine se imbracă turcește. Ce să mai zici, cînd fraţii in Hristos se sfăşie intre dînşii ca fiarele selbatice!...

Nu ştiu cum istoria asta mi-au bagat frica 'n oase. Tata mi-au zis, de cît să fiu cu frica 'n spate mai bine să ne intoarcem inapoi.

– Să mă'ntore inapoi ? nici-odată. De-ai fi in locul meu, ai face-o?

– Altă ceva-i un barbat, lui puțin ii pasă, merge tot inainte.

– Atunci să mergem şi noi, că ce ţi-i scris, infrunte ţi-i pus.

– Bine, şi pe cită vreme o rază de viaţă vafi in mine, te-oi apara de duşmani. Au incarcat puşca din nou, au cercetat revolverul, au catat căruţa de-amăruntul și au potcovit calul;-apoi ne-am culcat liniştiţi, cu gindul de a porni mai departe.

Adouazi pănă a nu resări soarele m'am dus la cetate, cum ii zic oamenii. De bună-samă sau cetate trebuie să fi fost, sau a numit'o aşa din pricina intăriturilor naturale; dar mai degrabă poate să fi fost cetate;-mai intai ii loc minunat pentru treaba asta, s'apoi oamenii cari au apucat din bătrini spun că inainte vreme se vedea şi locul unde fusese spinzurătoarea, şi ulucul pe unde slobozea morţii in girlǎ.

Locul de deasupra e tot bortilit; fie remas din vechime vreme sau poate din resboiul din 78; sapate in piatră sunt vetre cu cenuşă şi cărbuni, pe unde poate şi păstorii umblind cu oile iş fac mincarea. Despre apus şi miază-noapte o incunjură douăvaluri de pămînt, unul drept iar altul mincat. Spre resărit in fund munții Măcinului, iar inălţimea la cetate se coboară incet-incet acoperită de şanţuri, apoi se rupe de-odată adinc in privala Carcaliului. Spre răsărit îi Dunărea, iar pe dinsa tot-inainte, departe, se vede strělucind Brăila.

Am lasat cu părere de reu Măcinul, cu cadinele lui inhobotate'n mahramalele lor, şi care nu es din casă decit sara, la vecin. Prin Dobrogia rar care turc sarac are două neveste, şi de'l intrebi că pentru ce nu'şi ia mai multe, îți spune că vremile au ajuns aşa de grele că de-abia dovideşti ca s'o ții pe una; că la casa unde sînt cite douě femei ii minia lui D-zeu; ele in-de-ele să se tae, să se otrăvească. Femeia din ori-ce treaptă a societăței şi la ori ce nație ii tot femeie!.. Fie-care are gospodăria ei deoparte şi nu se intilnesc decit odată sau de două ori pe an, la baeram, şi cîte-odată la ramazan, cînd trebuie să şi stee la masă impreună, după ce au venit turcul dela geamie.

Femeilor nu li se cade a intra in geamie. La masă nevestele sărută mîna barbatului, ca să se ştie că li-i stăpîn şi-i mînîncă pînea.

°°°