Dobrogea veche - scrisoarea 22, 1887

Publicat de Aurel Băjenaru, 18 Mai 2025
Timp de citire: 15 minute

"Chioară a fi, şchioapă a fi, o primeşti ? — şi el zice că da. "

Autoarea scrisorilor din Dobrogea continuă cu povestea călătoriei aventuroase prin noua provincie românească, combinând suspansul unor tovarășii suspecte cu relatări despre obiceiurile locale ale populației turcești.

Scrisoarea a douăzeci-şi-doua, 27 August 1887.

Buna mea Electră!

Am trecut prin Jijila; pe acolea viile nu-s ca pe la noi; unde-i trebue unui butuc, dacă are viţă lungă şi frumoasă, de la 50 pănă la 100 de haragi, aici butucul de vie-i tufuşoară şi-i trebue cel mult pănă la 10 haragi, pe cari ii leagă cu mlajă de salcii, iar strugurii is aşa de mari cum nici nu se pominesc pe la noi; pe lingă asta, pe aici via nu se ingroapă.

Am stat la o vie din Jijila şi am rugat pe o fată să-mi deie poamă. Ea mi-au adus mai mulţi struguri, uni aşa de mari că nu eşti in stare să'i dovedeşti la o mincare; nişte poamă razachie de toată bunătatea,-şi ce m'au mirat cind n'au vrut să primească nimic, zicînd că de n'am infrupta pe un drumeţ, nici D-zeu n'ar da roadă viei."

Ce poziție frumoasă! în fund munţi, iar drumul de la Jijila la Vădeni ii coperit de copaci şi tufişuri. Din Vădeni pănă in Luncavița numai sufletul meu ştie ce am tras; pietrele de pe şosea, sfărămate din stîncă şi ascuțite, incit căruța mergea la pas, ca pe ace, iar eu pe jos cu săcuşorul cu pietrele ce mi le adunasem: bucățele de micașisturi şi gneizuri strălucitoare de mică argintie şi aurie, fel-de-fel de fărmături de granit, nişte feldspat alb curat și cristal de cvarț, mult mai frumoşi de cit cei ce i-am găsit preumblindu-mě cu Tata prin munţii Sinaei. Apoi serpentină din munţii Măcinului şi şişturi, ardoasiere ce le-am luat din misar.

La cea mai mare parte din locuinţele turcilor peatra ce o pun spre amintire e de şişturi ardoasiere, verzii, aurii, poate din pricina vremii. Citeva bucăți de ocru şi silexuri de toată frumuseța; apoi am mai găsit o piatră mărişoară cu fel-de-fel de culori, cu puncte negre, cafenii şi roşietice, foarte grea in raport cu mărimea. Tata nu m'ar fi lasat să le ieu, dar aşa ne-am invoit ca la deal să mě dau pe jos cu săcuşorul cu pietrele ca să nu se supere Strănutul.

In Luncavita mai insemnat sunt numeroasele mori de vint, cu brațele lor cele deşirate. Luncavița sat frumos, dar mai frumos şi mai poetic e Răchelul. Pămîntul insă e nǎsipos şi se macină aşa că deabea căruţa poate merge la pas, şi incă in primejdie de a te rěsturna in fiecare minut. Drumul ce merge din sat la pădure e tăiet intre douě maluri năsipoase, din care ese impletindu-se rădăcinele copacilor ce umbresc drumul deoparte şi de alta. Peste unii din ei, rourusca îşi intinde lungile sale vițe, cu frunze şi boabe mărunte; pe alţii s'au urcat curpěnul alb,(La noi ederei teranul ii spune curpen-alb) cum ii zic pe acolo, cu minunatele lui flori din care fiecare-i ca un smocuşor de gingaşă nagară. După ce am trecut balta, am luat-o pe sub coasta pădurei, şi era recoare, s'un vint aburea de'ţi era mai mare dragul.

Cum mergeam, deodată vedem doi oameni in urma căruței; cum şi de unde? că de erau porniţi inaintea noastră noi i-am fi ajuns; din două una: ori-s nişte drumeţi ce s'au odihnit in pădure, ori talhari. S'au alăturat pe lîngă căruță ș'au intrat in vorbă cu noi, unde ne ducem, şi aflind că mergem la Isaccea au zis că şi ei merg tot intr'acolo, şi de-i cinstim ne vor intovărăşi. Tata li făgădui.

Drumul réu, nu puteam merge de cit la pas. M'am incercat să-i intreb ceva despre nuntă, dar iată ce mi-au respuns: In satul din care sîntem s'au amestecat oameni din toate legile şi nu mai au nici un D-zeu."

Cum mergeam, cel mai in vristă zise că se duce să beie niţică apă şi vine indată. Am mers cit am mers şi el nu mai venea. Tata şi eu socoteam că s'au dus poate să se intilnească cu talharii,-dar n'aveam nici un chip de scapare; de-acum ni era tot de una-şi nici macar nu puteam vorbi in altă limbă de frica celui ce mergea cu noi. In sfirșit omul au eşit singur din pădure; parcă ne-am mai liniştit.

Tata ţinea revolverul in mînă şi puşca in spate: se temea să mi le deie din causa drumului rău. Unul din oameni ceru să ducă el puşca de oare-ce Tata-i om bătrîn şi i-a fi greu. Tata insă respunse, să nu cate că-i bătrîn dar ii in putere şi nu se dă pe unul tînăr, şi că-i deprins cu greutățile.

Mai trecu cit trecu, numai ce unul incepu a cinta in frunză; îmi ingheţase inima; gindeam: i-acu-i acu! dar nimic. Mai merserăm cit mersem şi incepu să şuere. Iar frică dar iarăşi nimică.

Oamenii din Răchel ne incredinţase că ajungem incă hăt de vreme in Isaccea; dar acum incepuse a insera şi noi tot prin pădure... Pădure in dreapta, pădure'n stinga, pădure 'nainte, şi nu se mai vedea decît pădure; și grija noastră creştea din-ce-in-ce. Inserase, şi desiméa pădurei intuneca şi mai tare. De-odată oamenii stătură in loc, intrebindu-ne unde ne ducem?

— Unde ne-au fost vorba, la Isaccea.

— Mergeţi sănătoşi, noi reminem aici.

Parcă ne-au dat cu un cuţit prin inimă. I-am intrebat unde au să mîie, şi ei ne-au spus că la un turc ce lucrează la tutun şi care nu stă departe de drum. Atunci am zis că minem şi noi la turc; ei insă ne inbărbătau să mergem inainte, că nu mai este mult pǎnǎ in Isaccea; dar n'am vrut nici c'un chip, şi cu toţii ne-am dus la turc. Pe drum mě gindeam, că de nu-i turc, ci o gazdă de talhari? dar nu indrăzneam să facem nimic. In adevăr, era aşa cum spusese rominii: un turc işi avea isvanul acolo; ne-au eşit inainte şi ne-au intrebat de sîntem oameni cinstiți. Noi, fireşte, ce era să zicem !... Tot asemenea spuse şi oamenii şi că ne duc pe noi la Isaccea. Turcul ne-au aşezat masa, ne-au ospatat, pe urmă au intins hașir dinaintea isvanului, ne-am aşezat cu toţii turcește şi ne-am pus la sfat.

Turcul ni-au spus că la dinşii botezu-i ast-fel: cind omul are un copil, se sfătueşte cu nevasta cum să-i puie numele; tatul zice că aşa să se numească; pe urmă adună femei, fac o masă - şi s'au isprăvit. Cind insă moare, chiamă pe hogea de spală mortul cu sopon, și nimenea altul n'are voie să s'atingă de el. Il invăleşte intr'o pinză, tot hogea spală trei scînduri cu sopon, le aşază in mijlocul casei jos, unde stă două zile, pe urmă-l pune intr'un pat, şi patru oameni il duc pe umere. In urmă turcii il intovărăşesc pănă la mormint. Femeile n'au voe a părăsi casa, aşa că fie mortul barbat sau femeie tot numai barbaţii il intovărășesc la groapă, iar cînd l'au pus lingă groapă toţi turcii fug acasă, lăsind numai pe hoge cu doi oameni ca să-l inmorminteze.

Un grec mi-au spus că mortului turc, inainte de a-l slobozi in groapă, ii pune in mină un cuţit ş'o puşcă, zicîndu-i: Al buceàg al si tufèc, ghet dogru genetè còrtma ghiaùr lardan! adică: „Na-ți cuţit şi puşcă, şi mergi drept la Rai fără frică de ghiaur". In urmă-l invăleşte cu pămînt, şi-i gata. Femeilor tot hogea le poartă de rîndueală, fără insă a le pune nimic în mînă; nu fac nici pomene, nici praznic şi lumea s'au mîntuit pentru ei.

Mi-au spus că de-i vine vremea unui flăcău să se insoare, maicăsa umblă şi-i cată o fată; tatăl bǎetului se intilneşte cu tatul fetei, intră in vorbă, vede bǎetul şi de-i place ii făgădueşte fata; după ce s'au inţeles din zestre, se fac pregătiri in amîndouă părțile. In ziua hotărită mirele cu marturii miresei merg la giamie; iar după aceia impreună cu hogea se intorc la casa miresei. Acolo hogea intra'n odae la mireasă, inchide uşa şi cînd vine mirile la uşă, il intreabă pănă'n de trei ori: Chiòr topàl cabul idernis? şi mirele respunde: Cubùl iderùm! adecă "Chioară a fi, şchioapă a fi, o primeşti ?" şi el zice că da! Apoi nunta merge la casa mirelui. Mireasa inhobotată imparte flăcăilor pe rînd năfrămi cusute frumos, de la care se fugăresc pe ce stă lumea. Ajunşi la casa mirelui femeile trec de-oparte, iar barbaţii de alta; fetele joacă'n-de-ele, in vreme ce unele cintă'n dairalele lor cu clopoţei de jur-imprejur, intr'un ritm ce nu-i in muzica noastră ; din-cind-in-cind tot ridică dairaua in sus s'o scutură de sună toţi clopoţeii.

Am văzut aceasta la o nuntă turcească, unde toată zestrea miresei pusă pe coarde atirna in casă, s'o poată vedea toată lumea. Bătrînii vorbeau bind cafele, tinerii jucau şi se luptau. Nunta ține după putere, iar barbatul îşi vede nevasta pentru intăiaş dată in viață adouaza după cununie. Eu mă minunam cum era cu putinţă asemenea oameni să ducă viață bună intre ei, dar după cit am aflat am văzut că-i altfel de-cum credeam.

Cind un turc are mai multe neveste, cea dintǎi ii stăpînă, iar celelalte trebuie s'o asculte. Femeia in trai și in viață nu poate vorbi decit cu fratele şi barbatul ei; de asemenea şi barbatul nu poate vedea decit fața mamei sau femeii lui, neintrînd nici odată in casa nevestei, cînd vede papuci la uşă, pentru a nu da cu ochii de o femeie străină. Barbatul poate să'şi lepede femeia cind vra, ceia-ce insă se intimplă foarte rar, căci femeia ştiind că de-o leapădă barbatul, remine de ris şi nu se mai poate mărita, caută să se poarte foarte bine, şi chiar dese ori să sufere multe.

Turcii au un fel de indumnezeire pentru femeie, o cred ceva aşa de gingaş, menită numai de-a fi aparată şi îngrijită; şi ce mult se mira de mine turcul din pădurea Răchelului cind mă vedea prada atitor primejdii. El zicea că pe la ei din-cind-in-cind numai lorzii veneau să intrebe multe lucruri, dar că ceilalţi oameni nu'ş bat capul.

Oamenii ce venise cu noi s'au culcat afară, iar Tata in isvan, lingă lucruri, pe-o rogojină la pămint, cu puşca la indemînă şi revolverul sub cap; iar eu m'am suit pe-o poliţă cu şfară, de frica broaştelor ş'a gingăniilor. Deodată credeam că are să doarmă şi turcul cu noi, dar el îşi luă finarul ce era atirnat in mijlocul isvanului şi după ce'mi zise sabalaèrusum! se duse. Nu indrăzneam nici să'l opresc nici să-l intreb. Mă gindeam ce bine era să nu fi fost turcul obosit, şi să fi sfătuit cu el, dar se dusese şi remăsesem singură in hardughia de isvan cu patru mari deschizături. Gindacii ţiriiau, tinţarii mă frigeau nu alta, iar broaştele foşneau in toate părţile

Pentru intǎiaş-dată dormiam intr'un loc aşa in izlaz şi in mijlocul pădurei; nu era chip de dormit; era rece de tot; m'am imbracat cu paltonul şi m'am rezemat de izvan ascultind ce vorbeau cei doi oameni de afară. Intre multe alte cuvinte fără şir am inteles: oameni cu dare de mînă. Aceasta era de ajuns ca să'mi piară tot somnul. In tăria nopţei cărui om de treabă îi pasă de cutare sau cutare ii cu dare de mînă sau ba; nu inţelegeam purtarea lor şi nu mă puteam dumeri ce ginduri au.... Era lună, frumos, şi se vedea ca ziua. Intr'un tirziu, numai ce'l văd intrînd pe cel mai bătrin.

— Care-i acolo! am strigat.

— Noi, nu ne cunoşti? care am venit cu dv.

— Ce cauţi?

— Să mă culc lingă boer.

— Dute mai bine şi te culcă afară.

— Ba-i mai bine lîngă boer, şi se indreptă spre Tata, care peste samă de obosit dormea dus.

Atunci am sărit jos de pe polițţă şi m'am dus la capul Tatei, am virit mina sub pernă şi incetişor am tras revolverul, apoi ghiontii pe Tata pănă l'am trezit; dar cind se trezi incepu a mă mustra, că nu i-i de ajuns cit munceşte toată ziua, apoi nici noaptea să nu-l las in tienă?- Dind insă cu ochii de om il intrebă ce caută. El spuse că au venit să se culce, şi Tata toropit de somn adormi din nou.

Nu mai ştiam ce să fac, nu mai ştiam ce să cred, aş fi vrut să fi inceput odată ce aveau de gind. Aşteptarea era mai grozavă de cit moartea. Un minut nu perdeam din vedere faţa cea cătrănită de soare, vinele umflate şi ochii cei inchişi, dar nu de somn ca ai Tatei. La fic-care mişcare a teranului, gindeam: Acuma omoară pe Tata !-şi mina mea stringea revolverul, hotărită că de věd primejdie descare in crierul hoţului.

— Deodată mă intreabă: D-ta de ce nu dormi?

— Nu pot, mă tem de broaște și de gingănii...Credeam c'a s'o pornească, dar se mîntui aici. Mai 'trecu cit mai trecu şi intră cel de afară, intrebindu-l pe ist din izvan de doarme. Acesta-i respunse:

— Dorm, ai mutat calul?

— L'am mutat!- şi eşi.

Ce insamna asta? turcul luase calul in sama lui; atunci ce avea el? s'apoi cine aproape de ziuă iş găseşte de vorbă ?-Imi suceam mintea fel şi-chipuri, dar nu pricepeam cu desăvîrşire nimic. Nu mai trecu mult, se sculă şi ţaranul de lîngă Tata şi eşi. Nu-i făcuse nimic, dar cu toate acestea venise cu un scop.

Acum mă gîndeam că poate au luat calul de la turc, l'or inhama la căruță, şi s'or duce lăsindu-ne in mijlocul codrului cu toate lucrurile, dar nu se putea; mi-am adus aminte că pusese hamurile inăuntru şi nu văzusem pe nimine să le iec. Of! cit mai aşteptam ziua... ce greu mai trecea vremea; fie-care minut il socoteam ca veacuri.

Insfirşit incepu a se lumina de ziua. L'am sculat pe Tata ce nu prea vroea, zicind că-i incă noapte; l'am incredinţat că-i ziuă, şi l'am rugat să vadă de cal. Cind mi-au adus veste că este şi calul şi căruța nu-mi vinea a crede, şi mă miram de purtarea acestor potlogari fără curaj ce mă neliniştise de-mi scurtase viaţa. Cind au venit turcul şi m'au intrebat cum dormisem, i-am spus că bine.

— Dar ce fel bine, cind eşti de-o mie de ori mai obosită de cit eri?

Apoi i-am istorisit cele petrecute--şi el au aratat mare părere de rău.