Dobrogea veche - scrisoarea 24, 1887

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Mai 2025
Timp de citire: 5 minute

Scrisoarea a douăzeci-şi-patra, Dobrogea, 3 Septembrie.

Iubita mea Electra!

In Tulcea am vězut biserica bulgărească cea ca o cetate, cu trei uşi; pe cea din mijloc intră cucernicii părinţi, pe cea din dreapta barbaţii, iar femeile pe cea din stinga. Am fost la bazar s'au pazar (iarmaroc) ce-i făcut pe locul grădinei turceşti, şi care se'ntinde de dincoace de biserica bulgărească şi pănă in biserica rusească. Se spune că era foarte frumos loc de primblare, păzit de soldaţii turci, cari cum vedeau ceva indată hamgerile şi judecata-i gata.

Aproape de biserica bulgărească este o peatră mare, pe ale căreia cinci părți ce se văd nu-i scris nimic, poate pe faţa culcată de n'o fi ceva. In cea-laltă parte a pazarului, aproape de biserica rusască, stă o altă piatră ce au slujit de mormint unui om insemnat; se cunoaşte cum au fost inchisă cu capac, despre care se zice că-i scris turcește şi se află la subprefectură.

Am fost şi pe la biserica rusască. Mai dinainte vreme fusese o altă biserică, cei patru plopi arată cele patru colţuri ale ei pe locul altarului s'au ridicat o capelă, unde cei nevrednici se curăţă inainte de a intra in biserică. Biserica-i făcută in stilul lui Ivan Velichi din St. Petersburg, cu 22 de clopote, şi aşa că de s'ar rădica cineva in vazduh deasupra-i ar vedea-o ca o cruce, spre semn că slava rusască să se intindă in tuspatru părțile lumei. Am eşit din ţinterimul bisericei cu cele trei cuvinte ce le cetisem pe un mormint: CПH мой лгеAL.

Numele S... il rosteşte norodul cu groază; după cum ziceau, minia lui D-zeu căzuse asupra capului lor, şi ce nu-mi venea a crede, că toată apasarea se descarcase asupra nemţilor deştepţi şi sirguitori, carĭ cu muncă cinstită îşi făcuse case bune, vite şi gospodărie intemeiată; iar că la cele din urmă mulţi dintre protestanţi au fost nevoiţi să-şi iee lumea'n cap.

Unii imi spuneau că vězuse cu ochii nemţi din satul Cataloi, din carĭ unii bătrîni aproape de 80 de ani, cum plingind ca copiii iş părăsise locul unde-şi petrecuse viaţa. Auziam cu urechile şi nu-mi venea a crede, că nemţii ce trăise şi inflorise sub turcii păgîni, să-şi părăsească vatra sub ocrotirea creştinească ! ( Nemți catolici sunt in Marcoci nu departe de Babadag, aproape de minăstirea Cilic. La Joca verde lume de pe lume din Tulcea se duc de petrec la serbătoarea catolicilor din Marcoci.)

Din cele ce am mai auzit şi văzut prin Dobrogia, f'oi mai spune din Acpunar, (apă bună, albă),unde este o vale adincă, umbrită de pădure, in fundul căreia se află o fintină cu apă tămăduitoare pentru ori ce fel de boală. Mai la deal de fintină este mormintul lui Agbaba, incunjurat de pietre şi unde ori-cine se duce trebuie să lese un semn.

° ° °
(Akpunar, astazi Mircea Vodă (bulgară Акбунар/Akbunar) a fost satul din Dobrogea în care au venit în 1841 primii coloniști germani din sudul Imperiului Rus. Au alcatuit singurul grup etnic german care ca au fost supuși otomani. Ne-au lasat marturie ca provincia se numea Bulgaria in acea vreme. Primul lor document din Dobrogea mentioneaza; "Registru de botez al bisericii pentru copiii nou nascuti din Provincia Bulgaria, cazaua Macin(?), satul Akpunar. Satul Akpunar, 8 Februarie 1847." vezi: https://techirghiol.com/primul-inscris-al-colonistilor-germani-in-dobrogea)
° ° °

Iată ce spune tradiția se zice că era odată doi burlaci care aveau tirla şi cişla pe acest loc; venind turcii, au omorit pe unul din ei, şi unde au căzut cu gura in jos' au eşit izvor de apă. Şi s'au găsit creştini ce l'au luat şi l'au ingropat ca la şese paşi departe de isvor-pănă a nu muri oamenii de ciumă, iar isvorul ce eşise pe locul unde fusese omorit creştinul, pe an pe an au secat, că din-ce in-ce apele se string inăuntru; şi fintina aceasta chiar ce au apucat'o oamenii cu apa curgind din-tr'insa, astăzi îi scăzută hăt-bine. Fintina-i adîncă de un stinjen şi largă de trei palme, ii zidită.

După citava vreme se vedea pe mormint o lumină ca din senin, iar dacă s'au stricat satul de romini şi s'au făcut sat de turci şi văzind ei că bolnavi de ori-ce boală de veneau la mormint şi se inchinau şi se spalau cu apă din fintină se insănătosau, au zis că sfîntul ii sfint de ai lor, chemindu-l Agbaba. Şi fiind că nimene nu făcea răutate, au crescut lemne de mesa, (tufă de stejar),şi de aci pădure de care nici pănă in ziua de azi nimene n'au indrăznit a se atinge, de vreme ce știut este că necrediciosului mare nenorocire i s'ar intimpla. Incit pădurea au remas sfintă. Copacii trãesc nesuparați de nimene, inbätrinesc in ticnă şi numai după ce ş'au trăit traiul şi le-au venit vremea atuncea cad la pămînt să se odihnească.

Şi de cind turcii ne-au luat sfintul nostru, cadinele merg la mormint in fie-care septămînă şi-i aprind lumină, care ține de Mercuri pănă Sîmbătă, şi ploae, ninsoare sau viscol, lumina vecinic arde; unii zic c'o acopěr cu coajă de stejar.

°°°

În imagine bazarul (pazarul) din Tulcea.