Docuzaci, Măgura

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Ianuarie 2024
Timp de citire: 6 minute

Localitatea aflată în sudul Dobrogei la granița cu Bulgaria, după fostul nume turcesc Docuzaci / Dokuzağaç dokuz (“nouă”) + ağaç (“copaci”) a fost rebotezată de un funcționar fără prea multă imaginație în Măgura. Numele românești în Dobrogea s-au impus că o necesitate a modificărilor etnice petrecute prin colonizările, împroprietăririle succesive făcute de statul român între 1880-1914 pentru a româniza provincia. Acolo unde domină comunitatea românescă s-a impus un nume românesc. Acolo unde a rămas dominantă populația musulmană, acolo s-a păstrat numele de tradiție otomană.

Cei nouă copaci, perii de lângă geamie care au dat numele localității otomane s-au dus demult, ne-au rămas însă câteva povești insolite.

M.D. Ionescu ne relatează că aici și în alte patru localități înconjurătoare au fost colonizați prin 1834 de către un pașă Hasan , arabi originari din Siria, care erau foarte apreciați pentru priceperea lor de a practica agricultura în condiții de secetă. Recensământul otoman din 1850 raportează 145 de arabi în Dobrogea, însă numărul lor a crescut simțitor după această dată. În 1861, geograful francez Guillaume Lejean menționa faptul că în timpul călătoriei sale prin Peninsula Balcanică efectuată în anul 1854, una din aceste așezări, Arab-Köi, era deja abandonată, restul așezărilor bucurându-se însă de o oarecare prosperitate.

În 1878 Dobrogea este divizată între România și Bulgaria, iar noua frontieră străbătea spațiul locuit de arabi. După această dată, așzările arabe încep să decadă, iar o parte din populație emigrează către Imperiul Otoman. Câteva decenii mai târziu, în 1913, antropologul elvețian Eugène Pittard menționează că aceste colonii s-au dizolvat și reușește să mai găsească în zonă doar o rămășiță de 14 arabi, toți bărbați. În urma analizelor antropologice, Pittard a concluzionat că o parte a acestora aveau influențe rasiale negroide, populația arabă din jurul Mării Roșii prezintă deseori influențe rasiale negroide, că o consecință a comerțului cu sclavi africani practicat aici în trecut și a asimilării acestora de către populația arabă majoritară. Pittard concluzionează că este foarte posibil că o parte a arabilor dobrogeni să aibă strămoși orginari din această zonă. Ulterior, ultimii arabi dobrogeni au fost asimilați de populația musulmană conlocuitoare.

Fapt este că satul se afla încă la o bunăstare relativa la începutul secolului trecut, bunăstare documentată prin articole despre lumea satului.

Unul dintre ei era Hagi Talib hagi Memet hagi Mamut. Talib era numele său de fapt iar prefixul "hagi" era unul prețios printre credincioși, îl căpătau cei ce reușeau să facă călătoria de pelerinaj, macar o data în viață la Mecca, la Piatra Sfânta a islamului. Iar Talib, după nume, era fiul lui Memet, de asemenea fost în hagialâc la Mecca, care a fost fiul lui Mamut, tot hagiu.

Familia lui Hagi Talib stăpanea în Docuzaci, de peste trei sute de ani ; intemeetorul ei ar fi fost, după tradiție, un general viteaz, căruia sultanul i-a dăruit pămintul, că răsplată pentru faptele lui de război. Moșia era înainte cu mult mai mare și se 'ntindea și în Bulgaria, dar la 1877, tatăl lui Hagi Talib a pierdut o bună parte din pămintul aflător în Dobrogea, fiindcă cu prilejul unui foc, i se nimiciseră, actele de proprietate, și nestiind limba, n-a putut să se judece. Pămintul de peste frontieră, impreună cu mai multe prăvălii din cel mai apropiat orăsel bulgar, au trecut în stăpinirea fratelui lui Hagi Talib, care s'a așezat în Bulgaria.

Hagi Talip a fost un cetățean exemplar de naționalitate turca. Întrebat daca poate ajuta armata română în serviciul de contrainformații în conflictele cu Bulgaria, acesta raspunde "că find cetățean român, România a devenit pentru dinsul o noua patrie, căreia, firește, e dator să-i jertfească și viață." Pentru serviciile sale în care și-a pus și viață la bătaie, aproape zilnic trecea frontiera sub pretextul că se duce să vanda ori să cumpere bucate avind că vizitiu pe un ofițer travestit și aducea informații complete, a fost decorat de regele Carol I cu "Coroana României".

După venirea administrației romanești care și-a propus să civilizeze Dobrogea printr-o grămadă de funcționari, trimiși aici în pedepse disciplinare, sau prin aventurierii veniți în "barbarie" pusi pe o îmbogățire grabnica și care au fost numiți în posturi administrative, satul decade complet, turcii și tătarii se vor risipi în toate vânturile, astăzi rămânând câteva duzini de coloniști romani, aici la polul extrem la sărăciei dobrogene.

Astăzi nu se mai găsește niciun turc sau tătar în Docuzaci. Măgura de astăzi, este un exemplu printre multele de "civilizare" a unei societăți rurale foste otomane și rezultatele ei.

Peste tot domină încă vechile garduri musulmane din piatra,aparent simple dar construite de meșteri pietrari pentru veșnicie, meșteri care nu s-au mai găsit apoi printre români.

Cimitirul musulmanilor cu pietrele lor anonime ca niște semne de exclamare într-o epopee nescrisă și de mult uitată a tuturor celor îngropați aici, încă mai dăinuie.