Drepturile politice în Dobrogea după 1878

Publicat de Aurel Băjenaru, 23 Octombrie 2025
Timp de citire: 3 minute

Procesul de integrare a Dobrogei în cadrul României a fost unul lent și prudent, marcat de dorința de a asigura controlul politic și administrativ asupra unei regiuni cu o populație foarte diversă.

După încheierea Războiului de Independență (1877–1878) și semnarea Tratatului de la Berlin (1878), România a primit Dobrogea, un teritoriu strategic situat între Dunăre și Marea Neagră, care fusese până atunci parte a Imperiului Otoman. Alipirea a reprezentat un moment important pentru consolidarea statului român modern, dar și o provocare, deoarece Dobrogea era o regiune cu o populație foarte eterogenă, alcătuită din români, turci, tătari, bulgari, greci, armeni și alte grupuri etnice.

După alipire, locuitorii Dobrogei nu au primit imediat aceleași drepturi politice ca cetățenii din Vechiul Regat (Muntenia și Moldova). Deși au fost recunoscuți ca supuşi ai statului român, ei nu aveau dreptul de a alege sau de a fi aleși, și nici nu puteau ocupa anumite funcții publice. Practic, Dobrogea era guvernată într-un regim special de tranziție, mai degrabă administrativ-militar, stabilit prin „Statutul dezvoltător al Convenției de la Berlin” (1878) și apoi prin Legea pentru organizarea Dobrogei (1880).

Autoritățile române au justificat această situație prin necesitatea de a integra treptat teritoriul: administrația, sistemul juridic, fiscal și educațional trebuiau armonizate cu cele ale Regatului României. În plus, mulți locuitori erau musulmani sau vorbitori de alte limbi, iar autoritățile de la București considerau că era nevoie de o perioadă de „românizare” și adaptare la noile structuri de stat.

Astfel abia în anul 1912 dobrogenii și-au dobândit în sfârșit drepturile politice, când au avut posibilitatea de a participa pentru prima dată la alegerile parlamentare din România. Până atunci, ei au fost supuși unui regim considerat „provizoriu”, care însă a durat mai bine de trei decenii.

Motivul principal al acestei întârziate acordări a drepturilor politice a fost neîncrederea autorităților române în loialitatea noilor supuși, având în vedere diversitatea etnică și religioasă a regiunii. Totodată, guvernul român se temea că o participare electorală a populațiilor alogene ar putea destabiliza sistemul politic dintr-un stat încă tânăr.

Aceasta situație este expusa prea bine în fragmentul de mai jos din ziarul Neamul Romănesc din 1 august1908.

"Eram pe vaporul de la Mecin şi ascultam cum un grup de domni discutaŭ aprins despre drepturile Rominilor dobrogeni. «Să ni le dea, să ni le dea tilharii», amenințaŭ ei. Cind am intrebat, numele acestor inflăcărați patrioți rominĭ, eraŭ în cel mai curat ov: Stefanov, Mincov, iar altele in -thal şi -blum. Săracii Romîni din Dobrogea!"