E. Evangelia – the true story

Publicat de Aurel Băjenaru, 26 Iulie 2026
Timp de citire: 6 minute

Reiau aici acest articol, pentru a nu se pierde. L-am scris în urmă cu câțiva ani pentru o publicație care, între timp, nu mai este accesibilă.

Despre acest simbol al Costineștiului s-a scris de-a lungul timpului într-o mulțime de articole, fiecare pretinzând că prezintă „adevărata legendă” a epavei, adevărul sau chiar „adevărul adevărat”.

Majoritatea leagă această epavă, probabil pentru un plus de spectaculozitate, de numele armatorului grec Aristotelis Onassis (1906–1975), despre care se spune că s-ar fi înțeles cu căpitanul navei să o scufunde pentru a încasa despăgubirea de asigurare. Este o legendă vulgară și, bineînțeles, neadevărată.

La vremea respectivă, lui Onassis îi aparțineau aproximativ 30 de companii maritime, cu peste 900 de nave, majoritatea petroliere. În plus, dezvoltase importante afaceri imobiliare în Monaco, unde deținea o parte semnificativă din proprietățile Principatului. Un asemenea om de afaceri nu și-ar fi compromis reputația pentru câteva zeci de mii de lire sterline, atât cât ar fi reprezentat, cel mult, despăgubirea pentru o navă cumpărată în 1961 de penultimul proprietar cu suma de 117.000 de lire sterline.

Dar cine a fost, de fapt, proprietarul navei?

Așa cum reiese dintr-un document al Congresului Statelor Unite din 1966, pe care îl atașez, ultimul proprietar al navei E. Evangelia a fost compania maritimă panameză Hegif Nav. Co., controlată de Embirios Hariton din Atena, Grecia, iar nava naviga sub pavilion dominican. Același document menționează cu exactitate faptul că vasul efectuase anterior mai multe voiaje în Cuba, sub fostul nume Redbrook și sub pavilion britanic.

Sub acest nume apare și ca subiect al cărții The "Redbrook": A Deep-sea Tramp.

Însă adevărata poveste a navei E. Evangelia este cu totul alta. Ea a fost, de fapt, un erou al celui de-al Doilea Război Mondial. Eroi nu sunt doar cei care cad într-o bătălie glorioasă, ci și cei care îndură războiul ani la rând, până la capăt, „trăind mii de morți”, clipă de clipă, așteptând, la fiecare semnal al sonarului, explozia care le-ar putea fi ultima.

Nava a fost construită în anul 1942, în plin război, sub numele Empire Strength, făcând parte din seria celor aproximativ 12.000 de Empire Ships, construite între 1939 și 1945 pentru Ministerul britanic al Transportului de Război (Ministry of War Transport – MoWT). Rolul lor era să asigure aprovizionarea Marii Britanii cu alimente, materii prime și materiale de război, într-o perioadă în care Atlanticul era dominat de submarinele germane.

Toate aceste nave purtau un nume precedat de cuvântul Empire. Unele erau nave nou construite, standardizate până la 10.000 de tone, iar altele erau nave capturate și rebotezate.

Aproximativ 4.000 dintre aceste nave au fost scufundate în timpul „Bătăliei Atlanticului” (1939–1945). Nava frigorifică Empire Strength, echipată și cu sonar, a supraviețuit.

La 22 decembrie 1942, Empire Strength a părăsit șantierul naval Harland & Wolff din Belfast, îndreptându-se spre Liverpool. În anul următor și-a început cursele către Sydney, traversând Canalul Panama. Până la ieșirea în Pacific naviga în convoaie, din cauza amenințării submarinelor germane, iar de acolo continua drumul independent.

În anii următori și-a continuat voiajele, transportând în special carne din Buenos Aires către Europa. În apele Atlanticului și ale Mediteranei naviga, de regulă, în convoaie, iar în rest fără escortă.

La sfârșitul războiului, în 1946, Ministerul britanic al Transportului de Război a vândut nava companiei controlate de Blue Star, Frederick Leyland & Co. Ltd., care a redenumit-o Saxon Star.

În august 1961, Blue Star a vândut-o pentru 117.000 de lire sterline companiei D.L. Street Ltd. din Cardiff, care i-a schimbat numele în Redbrook.

În 1965, D.L. Street Ltd. a vândut-o companiei Hegif Compania Naviera S.A., care a redenumit-o E. Evangelia.

La 15 octombrie 1968, E. Evangelia naviga în balast, fără încărcătură, de la Rijeka (Iugoslavia) către Constanța. În largul Costineștiului a transmis un semnal SOS, însă, potrivit căpitanului Mircea Ionescu, comandantul remorcherului de salvare românesc, pozițiile comunicate erau eronate.

În cele din urmă, nava a fost găsită pe timpul nopții și dezesuată, urmând ca a doua zi să fie asigurată cu două remorchere. Cu toate acestea, în ziua următoare vasul se afla din nou pe bancurile de nisip din apropierea Costineștiului.

Căpitanul remorcherului Voinicul, Mircea Ionescu, bănuind că nava fusese eșuată intenționat, a trimis un scafandru să o inspecteze sub apă. Acesta a constatat că elicea era grav avariată, concluzia fiind că, după prima dezesuare, nava fusese împinsă deliberat cu toată viteza în bancul de nisip.

Suspiciunea de fraudă a rămas, însă nimeni nu a încasat vreodată despăgubiri de asigurare pentru această navă, iar, în orice caz, suma ar fi fost relativ modestă.

Mă număr printre cei care au avut șansa să viziteze epava înot, în anul 1980, când aceasta se afla încă într-o stare surprinzător de bună. La doisprezece ani după naufragiu, pe bordul dinspre sud mai atârnau încă două scări de parâme, șubrede, pe care cei mai aventuroși, ajunși înot până la navă, puteau urca pe punte.

Puntea de comandă păstra încă vopseaua originală și câteva instrumente de navigație. Se putea coborî și în sala mașinilor, o încăpere uriașă, înaltă cât un bloc de trei sau patru etaje, în centrul căreia trona, asemenea unui totem, un impresionant motor diesel cu șase cilindri.

În fotografia realizată de mine în acel an, pe care o atașez, se observă că nava era asigurată cu ancora. Aceasta era întinsă la aproximativ doi metri înaintea provei. După părerea mea, ancora nu putea ajunge într-o asemenea poziție decât în urma unei manevre deliberate de întindere, efectuată prin deplasarea navei cu spatele — o manevră greu de explicat în cazul unei nave care s-ar fi dorit eșuată intenționat.

De fiecare dată când trec prin Costinești, mă uit cu emoții să văd în ce stare se mai află această amintire dragă a adolescenței mele aventuroase, a tânărului pornit cândva spre a descoperi lumea.