Cover Image

Eminescu şi expansionismul rusesc

Publicat de Aurel Băjenaru, 29 Martie 2022
Timp de citire: 14 minute

Iată că deja la 1878, în urma celui de-al unsprezecelea război ruso-turc și tratatului de pace de la San Stefano, Mihai Eminescu avertiza asupra scopurilor Rusiei ; "De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace, ţinta cuceririlor ruseşti sînt ţările răsăritene ale Europei. "

Rusia care cucerise Adrianopolul si se apropia de Constantinopol, obținuse în urma tratatului de pace Basarabia pe care o ocupa, susținând că România are de ales a o schimba cu Dobrogea sau nu. Tot Rusia obține un regat imens al Bulgariei pe care și-l pregătea că gubernie în mijlocul Europei, cu dreptul de trecere a trupelor rusești prin Romania pentru doi ani.

In aceste condiții Marea Britanie, era gata să conteste acest tratat cu un război contra Rusiei și tendințelor ei expansioniste în Europa ("să împiedice Rusia să apuce ceasul turcului sau să interfereze cu Suez").
Tot atunci apare și cântecul soldățesc britanic "By Jingo", în care se aclamă hotărârea britanicilor în a împiedica Rusia a se întinde în Europa, cântec pe care îl menționează parcă și Eminescu aluziv ("căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţinea război pînă ce Rusia-și vă fi zvîrlit în vînt cea din urmă rublă metalică.")
...

We don't want to fight but by jingo if we do,
We've got the ships, we've got the men, and got the money too!
We've fought the Bear before and while we're Britons true
The Russians shall not have Constantinople.

...

Nu vrem să luptăm, dar in numele lui Jingo dacă e sa o facem,
Avem navele, avem bărbații și banii!
Ne-am luptat cu Ursul și înainte și deoarece suntem britanici adevărați
Rușii nu vor avea Constantinopolul.

° ° °

In acel moment intervine cancelarul german Bismarck pe post de mediator. El propune organizarea unei conferințe internaționale.

Aceasta are loc la Berlin din 13 iunie până în 13 iulie 1878.

Ea pregătește dezmembrarea totală a Imperiului Otoman, prin recunoașterea independenței României și Serbiei, precum și autonomia Macedoniei.

° ° °

Dar intorcandu-ne la articolul lui Eminescu, scris intre cele doua tratate, acesta se dovedește un cunoscător al "sufletului rusesc" care astăzi își arata iarăși colții în Europa:
"fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir pînă sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe.
Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători cari dau tonul în Rusia."
Astfel vedea Eminescu Rusia în 1878, vedere care nu se deosebeste parcă cu nimic de una modernă, de astăzi, asta deoarece rusii de atunci, de peste 144 de ani, nu s-au schimbat cu nimic in pornirile lor expansioniste, distructive.

Dar iată și articolul întreg aici:

TENDINŢE DE CUCERIRE

Situaţia persistă a rămînea nehotărîtă, cu toate acestea noi credem că limba cumpenei înclină spre război. Într-adevăr, dacă Rusia ar face concesiunile cerute de Anglia, dacă ar supune deliberării Europei Tratatul de la San-Stefano în întregul lui, ea ar renunţa la foloasele materiale în a cărora prevedere a declarat război. Căci cine va mai lua acum la serios declaraţiile diplomatice făcute înaintea trecerii Prutului? Erau declaraţii îmbunătoare, de care noi credem că nimeni n-a fost înşelat decît acel ce au voit să fie.

Aceasta o spunem despre guverne, nu despre popoare. Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească şi ţintele ce ea le urmăreşte de-o sută şi mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror mon[o]-tonie are înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dîndu-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mîndriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sînt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendenţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice cari-şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decît pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat sau mai bine zicînd ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei naţii în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea-l ocupă?

Mica Veneţie era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocraţiei ei. Dar toate aceste condiţii de mărire erau cîştigate prin muncă îndelungată, deprinderea şi priceperea se moştenea apoi din neam în neam, încît chiar astăzi ciceronii veneţieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor decum au mulţi profesori de estetică.

Un rol analog l-a avut Olanda în istorie, şi astăzi încă sînt state mici care se bucură de-o înflorire estraordinară; pe un pămînt de mică întindere se află mai multe averi decît în Rusia întreagă. Astfel sîntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, cîtu-i de mare, trage mai uşor decît mica Belgie.

De aceea ni se pare că din nefericire ruşii sînt sub dominarea unui desert sufletesc, a unui urît care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei, pe care o numesc îmbătrînită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească.

Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţiunea un[ui] neam asemenea mongolic, a turcilor.

În locul civilizaţiei grece înflorit-au în Bizanţ o cultură turcească? Deloc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pămînturile supuse ruşilor, pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland şi în cele trei provinţii baltice, în mînele şi capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe cînd populaţiile străvechi a acelor provinţii, leţii, livii, crevinii şi cum [î]i mai cheamă, nu se vor fi aflînd cu mult mai sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la a[nul] 1200.

Astfel misiunea istorică de care se face atîta vorbă nu-i o misiune care-şi are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, a unui deşert care, de-ar stăpîni pămîntul, tot nu s-ar umple.

Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o.

Pot să treacă şi Dunărea şi Carpaţii şi Adrianopol, să ia Roma veche, precum ameninţă pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenuşă şi cadavre, nu se va naşte din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Bethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adîncă înţelepciune şi de un adînc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc care-şi caută compensaţie în glorii sîngeroase şi în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace, ţinta cuceririlor ruseşti sînt ţările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvîntul d-lui Aksalvof, care vede întinzîndu-se panslavismul în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice pînă la Marea Adriatică. C-un cuvînt în loc de-a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sînt pironiţi cu flămîngiune asupra Apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir pînă sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe.

Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători cari dau tonul în Rusia.

Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini- în formă- în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghiţit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul habsburgic, după dînsul cine mai ştie cine. Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sînt diametral opuse.

Astfel se dăruie un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor.

Se stabileşte în Tratatul de la San-Stefano independenţa României şi c-un rînd după aceea se stabileşte c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-şi trece trupele prin ţara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte doi ani de zile. Doi ani- văzînd şi făcînd- s-ar preface apoi în zece şi în o sută, pentru că splendidul regat bulgar e plăsmuit aşa de frumos pentru ca să rămîie proprietatea ohavnică rusească.

Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială, ceea ce presupune că sîntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărîm de a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin.

În fine, susţiind dreptul nostru, vedem ivindu-se colţii prieteşugului. Bucureştii sînt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie dînd oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţiuni sînt oprite în drum, c-un cuvînt Rusia a început a întrebuinţa mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.

Nu deprindem frica şi pace bună.

Teamă ne e numai ca Imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţinea război pînă ce Rusia-si va fi zvîrlit în vînt cea din urmă rublă metalică.

Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărţeală şi aceste propuneri prefac înţelegerea în complicitate şi complicitatea cu Rusia e tot[dea]una fatală.

N-avem nevoie a pomeni exemplul nostru. Oamenii fără simţ istoric, liberalii consmopoliţi c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei şi a declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie.

Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca şi noi ÎN cestiune. Se poate ca Rusiei să i se întîmple soarta pe care ne-o pregăteşte nouă.

Guvernul a ales o politică pe care o aprobăm ca directivă, deşi-l găsim foarte inept pentru a o executa. Guvernul liberal a intrat în iţele Rusiei şi e prea angajat, încît vecinii se găsesc în drept de a se rosti nediplomatic faţă de cei ce reprezintă ţara, coroana ei şi pe augustul purtător. Aducem aminte convorbirile dintre principele Gorciacof şi generalul Ioan Ghica, care convorbiri aveau un aer deja neînmănuşat.

Nu mai vorbim de altele şi mai rele, dar destul că, în momentul în care Gorciacof se răsteşte, cazacul pradă în Vlaşca.

Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate cînd ajung în rîndurile din urmă.

Deşi nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţa că ne aşteaptă vremi grele. Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că, oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizatiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe.

Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic. Nesperînd nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alţii precum ne-am încrezut, ci numai în noi înşine şi în aceia care sînt nevoiţi să ţie cu noi; netemîndu-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora, generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

Mihai Eminescu Timpul, 7 aprilie 1878

Legenda hartii:
Descriere imagine

Traducere:

REFERINŢĂ.

CARACATITA- Rusia — uitând de rana pe care a primit-o în Crimeea, își întinde brațele în toate direcțiile. După ce l-a apucat pe turc, aceasta înaintează cu nerăbdare în speranța că îl va copleși, așa cum a făcut deja Polonia. În același timp, Grecia pare să-l enerveze pe turc într-un alt colt. Ungaria este împiedicată să-și ajute vecinul, Rusia, doar prin faptul că este reținută de sora sa, Austria. Francezul, amintindu-și de înfrângerea târzie, își examinează cu atenție armele; iar Germania este în mod natural interesată de mișcările sale și se menține pregătită pentru orice urgență. Marea Britanie și Irlanda urmăresc cu nerăbdare lupta — gata, în orice moment, cel puțin, să împiedice Rusia să apuce ceasul turcului sau să interfereze cu Suez. Spania se odihnește atât de necesar. Italia face fără nici o jena o jucărie cu Papa; iar bogatul Regat al Belgiei are grijă de comoara lui. Steagul Danemarcei este mic, dar ea are motive să fie mândra de el.

° ° °

Este interesant de vazut aici "reprezentarea" Bulgariei care ar fi devenit la print tratatul de la 3 martie 1878 de la San Stefano, o Bulgarie Mare, independentă, de la Dunăre la Marea Egee.

Descriere imagine

Tot in imagine se observă si "ceasul" mentionat mai sus in legendă, Constantinopolul. ("Marea Britanie și Irlanda urmăresc cu nerăbdare lupta — gata, în orice moment, cel puțin, să împiedice Rusia să apuce ceasul turcului")

° ° °

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

340
Techirghiol
28.03.2024 21:33
Actual: 13° C
Viteza vantului: 3.01 m/s