Faptul că "greci de seamă" ai culturii, politicii și istoriei au fost de fapt aromâni, este mai puțin cunoscut astăzi, Grecia acționând fară jenă intru grecizarea trecutului său.
Dar iată mai jos o relatare despre poetul cretan Vincenzo Cornaro (1553 - 1614) și epopeea să pe care grecii o consideră cea mai mare operă scrisă de la Herodot încoace. Cornaro cu toate ca este nascut la Sitia în Creta, este desemnat de autorul articolului că aromân, nascut din parinți Vlahi , informație venită probabil de la etnograful și folcloristul român Teodor Burada. Poemul epic vizează epoca din jurul anului 1230, an în care Ioan Asan ÎI cucerea Adrianopolul şi asedia Atena. În epos apare surprinzător, arhetipul și simbolistica basmelor românești din jurul lui "Harap Alb".
"Găsim aici (in Erotokritos n.m.), în finalul părţii a IV-a şi începutul părţii a V-a, un fragment ce reuneşte date istorice despre asediul Atenei de către vlaho-bulgari cu structureme ce trimit direct la basmul cult Harap Alb. Pe scurt, fragmentul ne propune un viteaz cavaler cu pielea albă „ca marmura” şi păr auriu, care află două izvoare fermecate. Într-unul dacă se spală, se înnegreşte şi devine „foarte negru (μελανόμαυρος)” şi „negru complet (ολόμαυρα)”, în celălalt, îşi recapătă culoarea iniţială. În alte variante, eroul primeşte de la o bătrână vrăjitoare două poţiuni magice cu acelaşi efect. Înnegrindu-se, nobilul Erotokrit devine pentru o vreme un viteaz „harap”, termen care are în variantele greceşti exhivalentul de „Σαρακηνός (sarazin)” (v. IV, 958), lexem păstrat întocmai atât de prelucrarea lui Dionisie Fotino (Neos Erōtokritos, 1818), cât şi de traducerea lui Anton Pann: „un strein negru, cei zic, ca’r fi Sarakin”iv." (Radu Cernatescu)
° ° °
Aromânii in poesia neogrecească.
Rumânii macedoneni. - Sculptori, pictori şi poeţi. — Poetul Cornaro. — O epopee.
Ştiinţa, care studiază pe om în timp şi în loc, ne învaţă, ca arta totdeauna-şi în ori-ce ţară este produsă de acea seminţia de oameni, din care ies meşterii şi lucrătorii.
Së ştie, că în Peninsula Balcanică, teatrul resboirilor de acum, cel mai îndemânatic meşter şi mai bun architecte, cel mai bun argintar, pietrar, ciselar, bijutier şi lucrător de vesminte brodate cu aur este Românul macedonean. Icoanele cele mai cu gust şi artistic desemnate, apoi icoanele gravate în argint, precum în trecut aşa şi în zilele noastre sunt bine căutate şi se pot afla în casele tuturor Românilor, chiar şi dincoace de Carpaţi, d. e. la Braşov. Argintarii aromâni au fost şi cei dintâiu pictori, cari trecênd în Italia, s'au făcut nemuritori prin operile lor de artă, ca d. e. Orcagna, Donatello, Brunelleschi şi alţi mulţi, cari emigrând din Balcani, au dus cu sine şi arta sculpturei şi a picturei.
Ce dovedeşte aşta? Dovedeşte, că artele şi îndeosebi arta pretinsa byzantina este artă eşită din creări româneşti. Dar' nu numai în arta picturei, sculpturei şi a architecturei au excelat şi mai excelează încă Aromânii. Pe térêmul poesiei încâ au produs opere nepieritoare. Poesia lor poporală poate sta alăturea cü ceea a altor popoare din Europa. Aceiaşi duioşie, aceaşi jeluire, mândrie şi vitejie se reoglindează şi în poesia lor, ca şi în ceea a Românilor de dincoace de Dunăre.
Durere însa, că nu tot astfel putem zice şi despre poeţii mai noi ai Aromânilor, ceea-ce cu mândrie o zicem despre acei genii necunoscuţi ai poporului poet. Sculptori, pictori şi poeţi. Aruncaţi de soarte în mijlocul Balcanilor, încougiuraţi de neamuri streine Aromânii de mult şi îndeosebi dela 1821 încoace au început a fi pentru Greci, acea ce suntem noi cei din Ardeal şi Ungaria în faţa Maghiarilor : o turmă buna de esploatat.
Aromânii au fost asimilaţi de cultura greceasca, literatura grecească au început s'o cultive fruntaşii minţii Aromânilor. Azi, şi în genere îu veacul acesta tot ce Grecia are mai preţios, mai de valoare, e aromânesc. Aromânii au dat Grecilor scriitori ca Theodor Cavraleotti, Constantin Bagi, Cehanri, Caiceu, Mantuca, Tarpu, fraţii Pamperii, Lupan, Rosa, Darvari, Piru, prof. univ. în Atena, Both, legiuitor, Postolova, Nafa, şi în fine marele poet Rigas născut în satul Velcstina, pentru care Turcii îl şi numiau Velcstenli.
El e unul dintre cele mai măreţe figuri ale literaturii neogreceşti şi el e cel dintâiu, care prin focul sacru al poesiilor sale a ştiut aprinde în inima Grecilor făclia libertăţii. Legănat de ideile revoluţiei franceze, a îndemnat poporul grecesc la lupta sfânta a libertăţii şi punerea la cale a luptei pentru neatârnarea Grecilor în mare parte agitaţiunilor sale au a se scrie. A plătit însă cu vieaţa patriotismul seu, căci a fost omorît la Belgrad.
O alta stea nu ma puţin strălucitoare pe orizontul literaturei neogreceşti e şi Vincenţiu Cornaro, carele s'a născut la Sitia în Creta. El încă a fost Aromân din Macedonia, ai cărui părinţi neliniştiţi au fost siliţi a-'ş părăsi locul de naştere şi a trece marea pentru a se aşeza la Creta asemenea altor Aromâni, cari s'au refugiat în Croaţia, Slavonia, Istria,România, Austro-Ungaria, Rusia, ba chiar şi în Asia-mica, unde acum în timpul din urmă 'i-a aflat domnul Burada.
Poetul Cornaro.
Dar' să nu lungim vorba şi se facem cunoscută lucrarea acestui poet. Scrierea principală a lui Cornaro e din veacul al XVII-lea, probabil că a fost alcătuită între anii 30 şi 40.
Ea a fost retipărită la Veneţia, cam după o suta de ani dela ediţia primănşi poartă titlul : Erotokritos, epopee neogreacă, în cinci cânturi. Ce priveşte limba, ea e scrisă în dialectul cretan şi limba e foarte încărcată de cuvinte române, aşa încât ea nu poate fi înţeleasă de cătră Grecii din toate provinciile. In cele vre-o zece mii de rînduri ale epopei se simte influinţa lui Homeros asupra lui Cornaro. In comparaţii, asemënări în descrierea luptelor, se observă o mare dar' totodată şi succeasă imitare a lui Homer.
Epopea lui Cornaro încă dela apariţia ei a fost cu drag cetită de cătră alfabeţii Grecilor şi încă şi în zilele noastre o cetesc cu sete. Poporul cretan cânta părţi întregi din această epopee şi eroii ei Erotokritos şi Aretusa sûnt consideraţi ca eroi ai poporului grecesc, eroi cari sûnt cântaţi astăzi chiar şi în poesiile poporale ale Cretanilor.
O epopee.
Cuprinsul ei este următorul : Unica şi frumoasa fiică a lui Herakles, domnitorul Atenei, se îndrăgosteşte în Erotokritos, fiiul celui mai înalt funcţionar dela curtea ateniană. Dragostea lor însă o descopere regele, carele înfuriindu-se de manie arestează pe tatăl lui Erotokritos, ear' aceasta se refugiază în teri streine. Intr'aceste se pun la cale jocurile naţionale, de prinderile de gimnastică dela Olymp, la care iese învingëtor însuşi Erotokritos, căruia fiica regelui îi predă o cunună de lauri. In cântul al IlI-lea urmează o scenă de amor. Privirea lui Erotokritos se întâlneşte cu a Artusei, la fereastra zidului, care desparte palatele regelui şi al părintelui lui Erotokritos, care ca să alunge supërarea fiului seu, cere dela regele mâna fiicei sale. Regele se înfurie din nou şi din nou alungă pe Pysistratos ear' pe fiiul seu Erotokritos îl sileşte să se exileze. La despărţire Aretusa îi dă lui Erotokritos. un inel.
Intr'acestea sosesc delegaţii regelui byzantin, cari peţesc pe Aretusa pentru fiiul domnului lor, care la jocurile ultime a escelat prin pompoasa-! îmbrăcăminte. Aretusa însă spune părinţilor, că nu voeşte să se mărite. Regele se înfuriază şi pe Aretusa o alungă în temniţă. La trei ani după exilarea lui Erotokritos, regele Atenei se încurcă în rësboiu cu Blantistratos, regele Românilor, cari aprinzênd tot ce le eşea în cale, se apropiau de Atena cu gând să o supună.
Erotokritos porneşte şi el înspre Atena, şi se amestecă în rësboiu, luptându-se ca un leu şi atrăgend atenţiunea şi adrairaţiunea tuturor. Blantistratos însă înaintează din ce în ce şi îneungiurat numai de 20 de viteji se apropie de Atena şi era cât pe aci să punâ mâna pe însuşi regele atenian, dacă nu-'l scăpa Erotokritos. Se leagă apoi un armistiţiu de 12 zile pentru îngroparea morţilor, căci îu luptă căzuseră 10 mii de Români şi 8 mii de Greci.
Nici nu a trecut vremea armistiţiului, şi eată că soseşie din ţara „Francilor" nepotul lui Blantistratos, tinërul şi voinicul Aristos. Acesta cere dela regele atenian un viteaz grec, cu care să se bată şi cel ce va rëmânea învins, învins să fie şi poporul căruia aparţine. Aristos a căzut, rëmanônd învingètor Erotokritos, căruia Aretusa, cu învoirea regelui, îi întinde mânaşi trăiesc o viaţă fericită.
Acesta e cuprinsul epopeei, care şi din punct de vedere linbistic e de cea mai mare valoare, căci a fost compusă înainte de asta cu doue sute de ani, când limba neogreacă de azi era în fâşie. O mulţime de cuvinte româneşti s'au încetăţenit în limba greaca tocmai prin epopea lui Cornaro. Dorul de libertate ce se reoglindează în opera lui Cornaro, e o viuă dovadă despre însufleţirea Aromânilor pentru libertatea altora, atunci ca şi în zilele noastre. Poeţii Rigas, carele a murit moarte de martir şi Cornaro, cu dreptul îi numesc grecii poeţi naţionali, caci ei deşi Aromâni, totuşi au fost cei dintâiu cari au aprins în inimile grecilor făclia sfânta a libertăţii, carea este cel mai sfânt cuvent din întreg dicţionarul omenesc.
Budapesta. A. Blondin.
TRIBUNA POPORULUI 19 Aprilie (1 Maiu) 1897