Extragerea nămolului la Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Februarie 2026
Timp de citire: 4 minute

În zona lacului Techirghiol, pe litoralul românesc al Mării Negre, proprietățile curative ale nămolului sapropelic și ale apei sărate erau cunoscute empiric încă din secolul al XIX-lea. Localnicii și primii vizitatori observaseră efectele benefice asupra afecțiunilor reumatismale și dermatologice, însă exploatarea organizată a nămolului terapeutic avea să înceapă abia în jurul anului 1900.

Un moment esențial în transformarea așezării într-o stațiune de tratament a fost deschiderea, în 1891, a primului hotel și stabiliment de băi de către Hagi Pantelli. Inițiativa sa a pus bazele dezvoltării balneare a localității. În jurul anului 1900, nămolul și apa lacului au început să fie valorificate sistematic, chiar dacă într-o formă încă modestă.

În 1910, stațiunea se afla încă la începutul dezvoltării sale. Extragerea nămolului nu era industrializată și nici sofisticată, ci se realiza prin metode rudimentare, orientate strict către nevoile locale de tratament.

Procesul era anevoios și presupunea multă muncă fizică. Nămolul era scos cu gălețile din mijlocul lacului și adus la mal cu bărci lungi, gudronate pentru a rezista apei sărate. De aici, era transbordat tot cu gălețile în butoaie încărcate în atelaje trase de cai. Astfel, nămolul ajungea la stabilimentele din oraș, unde se ofereau băi calde de nămol.

O parte era folosită direct pe malul lacului, în așa-numitele „Băi Reci”, sau aplicată în aer liber de către pacienții lipsiți de mijloace, care nu își permiteau tratamentele organizate în stabilimente. Extragerea nămolului a rămas o muncă grea și puțin mecanizată până târziu, procesul păstrându-și caracterul tradițional chiar și în deceniile următoare, până spre anii 1990. O mărturie dintr-o scrisoare publicată în 1910 sugerează că stațiunea – inclusiv băile de nămol – nu funcționa întotdeauna eficient. Autorul descria locul drept „prăpădit”, cu facilități limitate și investiții insuficiente pentru exploatarea și sistematizarea resurselor naturale disponibile. În esență, localitatea era încă în plin proces de formare, iar extracția și valorificarea nămolului nu atinseseră nivelul de organizare și dezvoltare pe care aveau să îl cunoască în perioada interbelică.

Un detaliu interesant, vizibil și în alte cărți poștale ale vremii, ține de moravurile vestimentare la băi. Cei surprinși în imagini, în 1910, făceau băi complet dezbrăcați. În etapa de prelucrare a fotografiilor, editorii adăugau peste imagine câte o bucată de stofă în zona intimă, imitând un costum de baie inexistent în realitate – o intervenție menită să păstreze aparențele decenței.

Cu atât mai curioasă este prezența, în fundalul unei astfel de imagini, în spatele căruței, a unei perechi elegant îmbrăcate, ambii în alb. Bărbatul ține în mâini ceea ce pare a fi un buchet de flori sau un prosop, iar femeia, distinsă și elegantă, se află printre bărbați complet goi, situația surprinsă evocând parcă o vizită la "panoramă" (la bâlci).

Contrastul dintre naturalețea tratamentelor balneare și codul vestimentar al vizitatorilor eleganți surprinde perfect atmosfera de tranziție a stațiunii: un loc aflat între rustic și modern, între improvizație și aspirația către rafinament.

°°°

Fari A.
"Era meseria de nămolar în timpul tinereții mele, anii 80.. Am cunoscut trei dintre nămolarii celebri din Techirghiol, bărbați vânjoși care se trezeau la trei dimineața ca să asigure nămolul necesar celor care se tratau..Nea Durilă, nea Ion Duma și nea Mursel Hasan au fost nămolarii de bază din stațiune."

°°°