Cover Image

Fane Popa

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Mai 2023
Timp de citire: 4 minute

Din cartierul nostru aflat la marginea cartierului tătăresc, dintre cei cu care mai băteam străzile, mi-l amintesc și pe Fane Popa.

Era cu câțiva ani mai mare decât mine, iar jocurile pe care le iniția "în spate" în praful străzii "Elena Cuza" împreună cu colegi de-ai lui de generație, majoritatea tătari, erau mai... "elevate". Se juca țurca sau cirlic, unde noi cei mici aveam voie să jucăm că "umplutura" , fotbal și deseori coci, un joc cu bile de oțel de rulmenți, pe "azugi" sau pe bani.

Când se întuneca, ne strângeam pe bordura intersecției luminată de un bec chior, unde cei mari povesteau cum "merge lumea", iar noi cei mici căscam gura.

Pe Fane îl am în amintire și cu un mic episod în care făcea pe "felcerul". Țin minte că într-o perioadă, unul sau altul se pomenea cu cate o bubă infectată, un furuncul, iar Fane ne-a arătat cum se tratează. Cu un ac sau un bold, sterilizat la capătul ascuțit sub flacăra unei brichete, se sparge punga de puroi a acestuia, apoi se stoarce cu ambele degete până îi iese "capul", o parte din infecție de consistență mai tare. Durea de nedescris, dar adevărații tătari, cei mari, că și adevărații indieni, îndurau "tratamentul" fară văicăreli.

De sterilizat de jur împrejur, înainte sau după, nu-mi amintesc. 😁 Și continuam să batem strada care vara pe arșiță era acoperită de două sau trei degete de praf.

Legat de Fane, mai am un episod în memorie. Ei cei mari, mai mergeau și la stadion să piardă vremea sau să organizeze vreun joc aparte. Era cam la 700 de metri depărtare, cale de patru blocuri de case, dar eu nu aveam voie să merg așa departe. Era frumos stadionul, mare liniștit, împrejmuit cu gard de dale de beton pe care ne puteam cățăra cu ușurință, să ocolim poarta ferecata, flancat de tribune simple de beton, de plopi imenși și cu o gradină de pini la intrare.

Băieții cei mari tocmai ce se apucaseră de fumat, iar cei mici neavand un buget, culegeau chiștoace de țigări din stația de autobuz fumate pe jumătate.

Țin minte că atunci culesesem și eu ceva chiștoace și am mers cu cei mari la stadion unde le-am și fumat. Nu-mi mai amintesc amănunte, stiu numai că Fane vine la mine și-mi spune: "și acum mă duc la mă-ta și-i spun că ai fumat".

Nu am crezut dar am zbughit-o spre casă, ascunzandu-mă pentru o vreme. Când am auzit-o pe mama strigandu-mă furioasa și cu o nuia în mana, am știut că vine... sfârșitul. Mama m-a luat deoparte și mi-a zis să "suflu", să mă miroasă. Bătaia pe care am primit-o apoi, m-a scutit de alte încercări cu chiștoace de țigări sau chiar și neîncepute, pentru multă vreme.

Habar nu am nici astăzi de ce a făcut Fane asta, că a avut pica pe mine, sau din grija că mă apuc de fumat. Daca l-aș întreba acum , ajuns un bunic venerabil care-și vede cu grija de copii și nepoți, probabil mi-ar raspunde că binenteles a făcut-o din grija față de mine. 😁

Curând ne-am pierdut din priviri, diferența de vârstă era prea mare, iar preocupările lui se aflau deja în afara sferei de joacă a cartierului copilăriei.

° ° °

În imagine Fane în barca de "salvamar" la plaja de la Belona din Eforie Nord, o ocupație sezonieră mult râvnită mai tărziu de tinerii cartierului.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

458
Techirghiol
20.04.2024 18:08
Actual: 10° C
Viteza vantului: 8.39 m/s