Cover Image

Figuri Marete - Mihail Eminescu

Publicat de Aurel Băjenaru, 16 Ianuarie 2021
Timp de citire: 10 minute

(Pe scurt despre viata si decaderea marelui poet si jurnalist.)


Mihail Eminescu, este cel mai de seamă scriitor al vremurilor noui. El s’a născut la 20 Decembrie 1849, în satul Ipoteşti, lângă oraşul Botoşani.

Pe tatăl lui Eminescu îl chema Gheorghe Eminovici, iar pe mama sa Ralu, născută Vasile Iuraşcu. Naş i'a fost bunicul său dinspre mamă. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la Ipoteşti, în judeţul Botoşani. învăţământul primar şi primele două clase gimnaziale le-a urmat la Cernăuţi, unde avu prilejul să fie elevul marelui naţionalist Aron Pumnul, care îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu. In clasa doua de gimnaziu, rămase repetent, întrucât urmase la şcoală foarte neregulat, in al treilea an, încercă să se pregătească singur, acasă, fără a mai urma la şcoală însă nu se presintă la examen.

In 1864 veni la Cernăuţi o trupă de actori români şi Eminescu, părăsi învăţătura şi se alătură şi el la această trupă, pornind să cutreere ţara fără ştirea părinţilor săi. La câtva timp, actorii se abătură şi prin Botoşani şi după plecarea trupei, Eminescu, rămase câtăva vreme cu părinţii săi. încins de dorul vieţii fără căpătâi, porni iarăş prin ţară, după diferite trupe de actori.

Sătul de acest fel de viaţă, porni iarăş spre vatra părintească, şi ajutat de tatăl său şi de câţiva literaţi, cari întrezăreau într’ânsul pe marele poet al neamului, plecă la Blaj, iar de-aci la Viena, spre a-şi desăvârşi studiile, a căror lipsă o resimţea. Viaţa familiarä ordonată, cu timp de muncă timp. de odihnă, a Austriecilor, avu o mare înrâurire asupra sa. El urmări cu mare sete cursurile privitoare la filozofie şi scrierile literare ale învăţaţilor greci şi latini. Pe când se afla la Viena publică câteva poesii la revistele „.Familia" din Budapesta şi „Convorbiri literare“. In timpul şederei sale la Viena, luă naştere societatea „România Jună“, care desfăşură o minunată activitate pe tărâmul naţional.

Curând după aceasta, Eminescu, se întoarse în ţară, unde fu numit director al bibliotecii din laşi, în anul 1874. Cu acest prilej cunoscu el pe frumoasa Veronica, soţia boierului Micle, care fu atrasă spre poet, robită de minunatele sale versuri. Puterea dragostei ce lega pe cei doi poeţi, îi stăpâni atât de mult, încât plănuiră ca după moartea bătrânului Micle, să se căsătorească împreună.

Spre a-l face să-şi uite această în clinare, prietenii şi admiratorii poetului, îi trimiseră la Berlin, spre a termina studiile filosofice şi a-şi lua o diplomă. Dar aci nu stete mult, căci dorul Veronicăi îl aduse îndărăt. In urma străduinţei sprijinitorilor săi, în 1875 fu numit revizor şcolar al judeţului Iaşi şi Vaslui. Schimbăndu-se guvernul, fu scos din slujbă şi dat in judecată.

El plecă la Bucureşti, unde fu numit redactor la ziarul partidului conservator „Timpul“, pe-atunci sub direcţia lui Grigore Păucescu. In această vreme, numele poetului ajunsese din ce în ce mai cunoscut. Regina Elisabeta, ţinu să-l cunoască ş!-l chemă la palat. El însă era o fire stângace şi protivnic dorului de glorie. Când fu propus ca să i-se dea medalia ,"BeneMerenti", rugă pe răposatul Titu Maiorescu, protectorul său, să-l lipsească de această onoare, careera o povară.

La 5 Iunie 1883, inaugurându-se statuia lui Ştefan Cel Mare la Iaşi, se duse şi el să iea parte ca redactor la ziarul "Timpul". Cu acest prilej a alcătuit vestita sa „Doină“ : „Dela Nistru pân’la Tisa...!“ Sosit la Iaşi, nici nu lua parte la serbare; parcă-i făcea rău mulţimea. Semnele rătăcirii minţii începuseră să se arăte. Raţiunea i se întunecă foarte curând după aceia din pricina seminţei unei boale necăutate la vreme. Pe la începutul lui Iulie, se simţi şi mai rău; iar la 8 Iulie 1883, judecata îi pieri cu desăvârşire, căci vru să ucidă cu focuri de revolver pe unul dintre prietenii sai cei mai buni.

Băgat în spitalul Caritatea din Bucureşii, se păru câ după 2—3 luni de zile să înzdrâvenise. Prietenii poetului il trimiser la Viena la cautarea unui cunoscut medic de boli mintale, întovărăşit chiar de pretenul pe care voise să-l ucidă.

La câtva timp, plecă în Italia, trecu prin Elveţia şi se opri la Florenţa, de unde apoi reveni în ţară. Călătorind când la Iaşi când la Bucureşti, duse o viaţă foarte neorânduită, de om lipsit de darul sănătăţei gândirei.

Prin 1888 începu să traducă în versuri, lucrări străine dându-le ca producţii originale.

Pe la începutul anului 1889, boala porni să-l chinuie mai cu tărie. Internat iarăş în ospiciul „Caritatea“, în ziua de 15 Iunie 1889, în urma unei nenorocite întâmplări datorită lipsei de pază a acelor ce-i purtau de grijă lui şi celorlalţi nefericiţi cu mintea turbure, avu un accident care'i puse capăt vieţii.

La o lună de zile după moartea lui Eminescu, a murit şi Veronica Micle, care rămăsese văduvă încă din 1883 tocmai când poetul începuse să dea semne de rătăcire. Venind la Bucureşti, după el, numai află nimic din dragostea lui de odinioară, aşa că fu nevoit să-şi înmormânteze visul de altădată în adâncul sufletului său.

Iată pe scurt, care a fost viaţa celui mai de seamă mânuitor a simţirii şi graiului românesc. Astăzi, el este marele şi genialul Eminescu; cât a fost în viaţă şi în plinătatea judecăţii sale, mulţi l-au vrăşmăşit şi l-au bârfit, socotindu-i scrierile lipsite de ori-ce valoare. Viaţa-i scurtă l-a împiedecat să ne dea măsura geniului său; însă din atât cât a rămas de pe urma sa, avem destulă dovadă că rătăcirea minţii lui şi moartea-i timpurie, au adus literaturii române o pagubă, care prin nimic nu poate fi înlocuită.

GRAIUL BANATULUI, 2 Decemvrie 1928


Si iata ca Theodor M. Stoenescu, scriitor roman carea debutat in gruparea lui Alexandru Macedonski, grupare opusa Junimi si care se afla in conflict deschis cu Eminescu, ne atrage atentia intr-un articol ironic numit "Eminescu plagiat de Nordau", pe un ton ironic, despre aparitia primului numar al reistei "Fantana Blanduziei" si a plagiatului din articolul de fond al lui Eminescu dintr-un articol de Max Nordau, politician si scriitor din Paris.


Descriere imagine

EMINESCU PLAGIAT DE NORDAU

In viaţa noastră literară, cam rar se întâmplă câte-un eveniment însemnat. De actualitate, avem unul : Nu de mult a apărut în capitală o foae literara intitulată „Fântâna-Blandusiei".

In capul primului numër al acestei foi este publicat un articol de fond, semnat E, sub care iniţială toţi o ştim şi nimeni n'o poate tăgădui că se ascunde marele, infailibilul, necomparabilul poet Eminescu, creatorul şi intemeetorul poesiei române, semi-zeul la care se închină toţi scriitorii şi cititorii din ţara românească, de care nu se poate atinge nici o muscă fără a fi strivită sub propria ei infamie.

Ei bine,—acest articol al marelui şi genialului nostru poet, a fost plagiat într'un mod nemilos de către un neamţ anume Max Nordau care a intercalat într'o carte a sa intitulată : "Die conventionellen Lügen der Kulturmenschheit" şi care a fost tradusă apoi în franţuzeşte de Auguste Dietrich, cu titlul de "Les mensonges conventionnels de notre civilisation", cu singura încurcătură însă că ...

Nordau a tipărit cartea la Leipzig în anul 1883, Dietrich a tradus'o, ca primă ediţie, la Paris, în anul 1886 ; iar marele şi genialul nostru poet şi-a scris articolul la Bucureşti în 1888.

Ca să se vază cu cât dispreţ de opiniunea publică şi de sine, aceşti doi streini şi-au permis să plagieze ideile, ba chiar frasele şi punctuaţia marelui, ilustrului şi genialului nostru poet, punem faţă în faţă textul român şi traducerea franceză.

Cetiţi şi convingeţi-ve de ce va să zică reputaţiune uzurpată! Pe când un Eminescu munceşte ziua si noaptea, Dietrich si mai ales Nordau, trec de erudiţi şi sunt glorificaţi în ţerile lor inculte, pentru munca altuia, pentru meritele altuia. Dar la ce să mergem mai departe ? Aproape întregul articol este plagiat în acelaşi mod.

— Şi să mai munceşti ziua şi noaptea, să produci lucrări originale, când eşti ameninţat să ţi le ia un străin şi să şi facă reputaţie cu ele!
Dumnezeu ştie câte din poesiile M Eminescu n'or fi plagiate de către alţi Nordai, nemţeşti si ungureşti !

Th. M. Stoenescu REVISTA LITERARA - BUCURESTI, DUMINICA 25 DECEMBRE 1888


Fântâna Blanduziei a fost o foaie literară, politică și săptămânală înființată de Ion Gorun (Alexandru I. Hodoș) și frații săi Ulpiu și Nerva Hodoș, care a apărut la București, la 4 decembrie 1888, condusă de un comitet de redacție în frunte cu poetul Mihai Eminescu.

Eminescu a scris în revistă până la numărul 6


Ioan Scurtu in lucrarea sa biografica in lb. germana "Mihail Eminescu's Leben und Prosaschriften" aparuta la Leipzig in 1904, confirma ca aproape intreg articolul de fond din primul numar al revistei "FÂNTÂNA BLANDUZIEI" semnat de Eminescu, este plagiat din Max Nordau. De atunci se pare ca nu a mai scris nimeni despre acest fauxpas a lui Eminescu.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

164
Techirghiol
28.03.2024 13:13
Actual: 21° C
Viteza vantului: 8.06 m/s