Furtul de la hotelul Popovici

Publicat de Aurel Băjenaru, 23 Mai 2026
Timp de citire: 7 minute

Ce curios mă ajunge din urmă istoria. Acum realizez cât de aproape ne sunt, în fond, timpurile începuturilor Dobrogei românești pe care încerc să le documentez, atunci când descopăr personaje pe care, de fapt, le-am cunoscut personal.

Un articol dintr-un ziar interbelic îmi clarifică astăzi cine a fost doamna mărunțică, blajină, cu un farmec aparte, de epocă trecută, pe care am cunoscut-o în 1984, într-un bloc select dintr-un cartier bucureștean parcă adormit în istorie: Victoria Mierlescu.

Îl căutam la telefon pe Andrei, fiul ei, iar dânsa îmi spunea că încă nu ajunsese acasă. Apoi, pe la ora 11, acesta mi-a deschis ușa în pijamale. Ea se simțea stânjenită pentru faptul că încă dormea la acea oră.

Andrei îmi spunea atunci: „Nu părinții sunt darul copiilor, ci copiii sunt un astfel de dar pentru părinți.” El nu mai lucra de mult.

Despre mama sa, Andrei mi-a spus doar în treacăt că lucrează „undeva” la Teatrul Național. Am bănuit atunci că poate era garderobieră… Astăzi am aflat însă cu adevărat cine a fost mama lui. Tatăl său, descopăr acum detalii pe care de asemenea, nu le știam, a fost general de armată în perioada monarhiei.

Părinții regizorului au divorțat în timpul copilăriei sau tinereții sale. Acest episod biografic se pare, l-a inspirat parțial în realizarea filmului de lungmetraj „Muntele ascuns” (1974), al cărui personaj principal este un tânăr profund afectat de divorțul și absența părinților săi.

Revin la articolul care a inițiat această postare.

°°°

"Furtul de la hotelul Popovici, 1938

Două renumite artiste din Capitala au fost jefuite de bijuterii și toalete la Carmen Sylva In timp ce victimele se găseau pe plaje, hoții au devalizat apartamentul lor de la hotelul Popovici

CONSTANȚA. (Prin telefon). — Un important furt s’a produs în stațiunea Carmen-Sylva, victime fiind două apreciate artiste din București.

Hoții, rămași necunoscuți, s’au introdus pe o fereastră deschisă, în apartamentul pe care d-nele Natașa Alexandra și Victoria Mierlescu, ambele societare ale Teatrului Național, îl ocupau la hotelul „Popovici“ din localitate. O dată intrați înăuntru , ei au deschis un sertar, din care au furat numeroase bijuterii, inele și pietre prețioase, un revolver și o importantă sumă de bani. Continuând să caute prin bagajele artistelor, hoții și-au însușit deasemeni câteva toalete, precum și un livret de depuneri, plecând apoi pe aceiași pale, fără să atragă atențiunea nimănui.

Cercetările începute imediat, au stabilit că furtul s-a produs între ora 10— 11 dim., hoții intrând pe o fereastră lăsată deschisă de personalul de serviciu al hotelului. In acest timp d-nele Natașa Alexandra și Victoria Mierlescu se găseau pe plaje. Arestarea autorilor acestui îndrăzneț furt este iminentă."
Capitala, 4 august 1938

°°°

Despre fiul actriței, regizorul Andrei Cătălin Băleanu, ar fi multe de spus. De curând, un alt tânăr regizor a realizat chiar un film despre viața lui.

Redau mai jos, pe scurt, ceea ce scriam cândva despre el. L-am cunoscut pe Andrei în 1984, la fel cum am cunoscut-o și pe mama sa, Victoria Mierlescu. Locuiau într-un apartament generos, situat în centrul Bucureștiului. Eu eram adolescent pe atunci și mă încânta, într-un fel, faptul că un regizor consacrat își pierdea timpul schimbând idei cu mine.

Mi-a arătat o parte din Bucureștiul său nocturn, cu o vervă domoală și un remarcabil simț al detaliului. Tocmai se despărțise de soția sa, Tamara Crețulescu. Ulterior am pierdut legătura; eu nu l-am mai căutat, iar el nu era genul de om care să telefoneze, să scrie sau să insiste pentru a păstra contactul.

„E atât de aproape fericirea” — film realizat de Andrei Cătălin Băleanu în 1978 — este o producție la care, aveam să aflu acum, a colaborat și mama regizorului, Victoria Mierlescu.

Andrei Băleanu a fost, în fond, un spirit al anilor ’68, un hippy. Unele scene din film, felul în care sunt construite și puse în scenă, spun mult mai mult despre el și despre omul care era atunci decât s-ar putea crede la o privire superficială. Nu a știut să lupte nici cu societatea acelor vremuri, nici cu cea care a urmat. Emblematic pentru modul său de a privi viața este și posterul filmului „Easy Rider”, care apare într-una dintre scene. Într-o seară am fost împreună la Costinești, iar el mi-a povestit câteva lucruri despre film, fără să insiste însă. Vorbea mai degrabă despre setările camerei și detalii tehnice decât despre sine.

Pe scurt despre Victoria Mierlescu.

Victoria Mierlescu a fost o actriță cunoscută pentru rolurile sale in teatru si in filmele românești ale anilor 1970 și 1980. Născută la 18 septembrie 1905 în Giurgiu, județul Vlașca (în prezent Giurgiu), România —, ea nu are alte detalii documentate în surse sigure cu privire la originile familiale, părinți, frați. În anul 1924, a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București, unde a studiat actoria, această educație formală punând bazele întregii sale cariere ulterioare în teatru și film. Activitatea sa profesională a fost dedicată în principal teatrului, domeniu în care s-a impus ca o actriță de scenă respectată în România pentru o mare parte a vieții sale. Ea a avut colaborări pe termen lung cu două instituții bucureștene proeminente, Teatrul Național „I. L. Caragiale” și Teatrul de Comedie, unde a avut o activitate bogată, completată de contribuții în radio, televiziune și dublaj de voce. Deși cariera sa pe scenă a început imediat după absolvirea din 1924 și a continuat în mod activ cel puțin până la jumătatea secolului al XX-lea, înregistrările detaliate despre piesele, rolurile sau datele spectacolelor sale rămân rare în sursele accesibile, limitând o documentare completă a repertoriului său. Mai târziu în carieră, ea s-a orientat către rolurile cinematografice în anii 1970 și 1980, deși teatrul a rămas domeniul său fundamental. Debutul pe ecran a avut loc în 1964, cu un rol secundar în scurtmetrajul „Politică cu... delicatese”, devenind apoi mult mai activă în producțiile cinematografice de la începutul anilor 1970, când a apărut în scurtmetraje de televiziune precum „Bufetul 'La Senat'” și „Scorpia” în 1973, precum și în filmul „Muntele ascuns” din 1974. Spre sfârșitul anilor 1970, a făcut parte din distribuția mai multor filme, incluzând „Povestea dragostei” din 1977, unde a interpretat rolul Doicii (anul fiind menționat ca 1976 ), „Tufa de Veneția” din 1977, unde a jucat o bătrână, și „E atît de aproape fericirea”. În anii 1980 și la începutul anilor 1990, Victoria Mierlescu și-a continuat activitatea prin roluri secundare și de compoziție în pelicule ca „Prea cald pentru luna mai” din 1984, „Domnișoara Aurica” din 1986, „Marele premiu” din 1986, „Secretul lui Nemesis” din 1987 și „Fără lumini de poziție” din 1989, unde a interpretat rolul numit Baba scundă. Pe parcursul întregii sale cariere pe ecran, desfășurată în perioada comunistă și în tranziția imediat post-comunistă, ea a interpretat cu precădere roluri de compoziție și de caracter în cinematografia românească, menținându-și prezența în industrie până în ultimii ani de viață. În plan personal, Victoria Mierlescu a fost mama regizorului de film Andrei Cătălin Băleanu. Actrița a decedat la data de 14 mai 1992, în București, România, iar una dintre ultimele sale apariții pe ecran a fost inclusă postum în scurtmetrajul „Hotel of Memories” din 1994.