Ghini vinishi

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 August 2026
Timp de citire: 4 minute

Schimbând câteva vorbe scrise cu vecinul și prietenul Mihai, ai cărui strămoși au venit cândva din ținuturile Avdelei, din Balcani, am avut impresia că sesizez o legătură lingvistică extrem de profundă și cât se poate de reală.

„Ghini vinishi!” („Bine ai venit!”)

Am încercat să-i răspund cu ajutorul unui traducător modern:

„Multșumescu! Ș-tini să hii sănătos! Amo-am vinutu di la amari.” („Mulțumesc! Și tu să fii sănătos! Acum am venit de la mare.”)

Impresia că aromâna amintește, pe alocuri, de limba română scrisă în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea nu pare să fie întâmplătoare. Cele două varietăți împărtășesc numeroase trăsături arhaice, moștenite din fondul comun al românei vechi.

Unul dintre cele mai sugestive exemple este conservarea lui „-u” final, moștenit din desinența latină. Forme precum fostu, vinutu sau avutu sunt firești în aromână, unde vocala finală s-a păstrat până astăzi. Din acest punct de vedere, aromâna este una dintre cele mai conservatoare ramuri ale românității orientale.

În Transilvania secolului al XIX-lea, cărturarii Școlii Ardelene și urmașii lor foloseau frecvent în scris forme precum omulu, anulu sau fostu. Acestea reflectau atât orientarea etimologistă, care urmărea evidențierea originii latine a limbii române, cât și particularități ale rostirii regionale, unde vocala finală încă se păstra mai bine decât în alte provincii românești.

Nu este întâmplător că atât aromânii din Munții Pindului, cât și românii din multe zone ale Transilvaniei au trăit vreme îndelungată în comunități compacte, adesea montane sau rurale. Astfel de comunități au favorizat conservarea unor trăsături lingvistice vechi.

Aromâna și dacoromâna (româna vorbită la nord de Dunăre) provin din aceeași limbă protoromână, sau străromână, vorbită înainte de separarea principalelor ramuri ale românei, în jurul secolelor VIII–X.

De aceea, lectura publicațiilor transilvănene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – precum Familia sau Gazeta de Transilvania – poate oferi, uneori, o surprinzătoare senzație de apropiere față de aromână. Nu este vorba despre identitate lingvistică, ci despre supraviețuirea unor trăsături arhaice comune, păstrate în grade diferite de cele două varietăți.

Participiile precum fostu, avutu sau vinutu și anumite formule de politețe ori construcții gramaticale contribuie la această impresie de familiaritate, chiar dacă fiecare varietate și-a urmat propria evoluție de-a lungul secolelor.

Este uimitor cum o conversație simplă despre o zi petrecută la mare poate readuce în prezent peste un mileniu de istorie lingvistică comună.

°°°

În imagine am surprins, poate mai puțin evident, o mică pagină din istoria geologică a locului: treptele falezei de la Techirghiol, realizate cândva, în anii 1960, din piatră cochiliferă extrasă din carierele aflate pe malul lacului.

Mulțimea organismelor marine – scoici și alte viețuitoare – prinse și pietrificate în această rocă reprezintă mărturia faptului că aceste locuri au aparținut cândva unui fund marin.

Aceste structuri s-au format în Marea Sarmatică și, ulterior, în bazinul pontic, într-o perioadă în care apele calde și puțin adânci adăposteau o biodiversitate impresionantă de moluște și scoici. După retragerea apelor, depunerile de cochilii s-au cimentat treptat, dând naștere calcarului cochilifer pe care îl vedem și astăzi.

Fiecare pas făcut pe acele trepte este, la propriu, un pas peste milioane de ani de istorie geologică – trepte care poartă și o frumoasă simbolistică a dăinuirii milenare a acestor locuri.