Goana după aur în Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 Decembrie 2025
Timp de citire: 13 minute

Într-un scurt articol din Constituționalul anului 1898 aflăm câteva pagini din istoria adevărată a Dobrogei și a înființării localităților din această provincie.

În primul rând, descoperim că, la momentul preluării Dobrogei, Constanța era locuită totuși de o singură familie de români: Haralambie Budeanu, considerată a fi singura familie românească de pe litoral.

Aflăm apoi cum s-au format marile moșii în noua provincie românească. În 1884, statul a împărțit pământ cu prețul de 25 de bani – echivalentul unui timbru – pentru o sută de hectare.

Astfel au ajuns politicienii importanți ai țării, precum Mihail Kogălniceanu, să obțină sute de hectare în Dobrogea.

Kogălniceanu, de pildă, vinde ulterior unui necunoscut, Ioan Movilă – pe care unii istorici „acrobați” îl înnobilează postum, susținând că ar descinde dintr-un neam de boieri moldoveni – 700 de hectare la mare, în zona Eforie Sud de astăzi, cu 4 bani metrul pătrat. Acest teren avea să fie apoi parcelat și vândut cu prețuri între 1 leu și 1,50 lei metrul pătrat, însoțit de promisiuni frumoase privind lucrări utilitare – apă, canalizare, străzi, biserică etc. – care s-au dovedit însă simple minciuni speculative.

La fel stau lucrurile și în cazul lui Mihail Coiciu, exemplu al celui mai veros și mai rapace speculant al Constanței, onorat astăzi ca moșierul care și-ar fi cedat moșia pentru ridicarea cartierului constănțean ce îi poartă numele.

Acesta renunță la postul său de director în prefectură pentru a deveni primar al Constanței, funcție din care deturnează și sabotează toate proiectele primăriei de împroprietărire ieftină a românilor, doar pentru a vinde terenuri cumpărătorilor interesați de pe propria moșie, aflată la marginea orașului. Astfel ajunge milionar, din nou pe baza unor promisiuni deșarte privind lucrări stradale și utilități.

Fenomenul nu a fost izolat. Situații similare au avut loc și la Techirghiol, în cazul speculantului Hagi Pandele, mai puțin cunoscut astăzi în acest context.

În imagine: „Cartierul Românesc” din Constanța – teren al primăriei, pe care Coiciu l-a sabotat ani de zile.

°°°

Călătorie și impresiuni din CONSTANȚA

Comisiunea de delimitare și parcelare a Dobrogei a recunoscut Constanței, drept proprietate a orașului, o întindere de 1000 hectare teren pentru izlaz, pe care inginerii statului au delimitat-o și dat în primirea primăriei Încă din anul 1880 de când moșia se arendează prin licitație publică.

Încă din acel an, fostul prefect d-nul Remus N. Oprean, voind a impopula orașul cu Români de cari nu егаu la anecsare decât o singură familie, d. Haralambie Budeanu, a parcelat o parte, actualul cuartier de sus, vînzând parcelele cu prețuri fixe de la 10 m. p. până la un lеu, celor ce voia să se stabilească aci, întinderea vândută, cu cea ocupată de calea ferată locală, cu ceea ce s’a dat mai târziu pentru cazărmi, constituind acum orașul de sus, a redus moșia la vr’o 800 hectare, ce mai sunt și acum disponibile spre vânzare împrejurul orașului.

La extremitățile hotarelor despre Anadolkioi și Lazmahalea, cătune limitrofe, încep terenurile și moșiile particulare, vândute în 1884 cu prețul de 25 bani, timbru, suta de hectare. Din aceste terenuri și moșii s’au scos, în cei doi ani din urmă, după exemplul Bucureștiului, o sumă de locuri în vânzare, în parcele, mai mari sau mai mici, după chibzuință vânzătorilor și destinația ce urma să se dea acestor locuri.

Cel d’intâiu vânzător este d. Mihail Coiciu, fost primar al Constanței, pe mereaua (teritoriul) cătunei Anadolkioi, în parcele de câte 5—600 m. p. a 1 leu metrul pătrat. D. Coiciu, văzând avântul ce erea Constanța, și părândui-se că lucrurile, desvoltarea teritorială a orașului în spre moșia sa, nu merg destul de repede sub influența sa numai de director al prefecturei, s’a lăsat de slujba statului și i-a fost lesne să devie primar, până i s’a ghicit intențiile în 1888, când a fost dat afară de fostul prefect d. colonel Baroți. Ca primar în al doilea rînd— fostul primar se uzase prea mult —cel d’intâiti lucru ce a făcut, într’un timp când nimenea nu-i bănuia intențiile ce urmărea, a mutat oborul de cereale și piața de producte cu magaziile la estremitatea vestică a orașului, la marginea imediată a proprietăței sale rurale de 200 hectare, lângă satul Anadolkioi. După aceea, în calitate de primar al Constanței, s-a opus cu toată puterea, cu toate mijloacele de presiune și persuasiune asupra colegilor săi, la vânzarea de locuri ale comunei, fie prin licitație, fie cu prețuri fixe, Românilor, după cum afișase prin manifestul subscris în ajunul alegerei sale, — în baza cărui angajament a și fost ales și făcut primar.

In tot timpul cat a fost primar, d-l Coiciu i- a lăsat să se vendă un singur loc viran al Primăriei spre a profita, de zorul ce era, să-și vândă în loturi proprietatea sa, ceea ce a și făcut, până acum pentru o valoare încasată de 400 mii lei, vre-o 40 hectare teren. Tot lui Coiciu se datorește ocuparea terenului comunal din partea despre Nord- Est pe malul Mărei, cu cazarme, cari împedecă prelungirea orașului în spre această parte , cu un cuvânt s’au întrebuințat toate mijloacele posibile ca desvoltarea teritorială a orașului să dea peste moșia lui, ceea ce s’a întâmplat. Comuna a stat până acum cu mii de gropi și maidanuri, cu ape stagnante pline de murdării, în mijlocul orașului de sus, pe când locurile de după scapătul platoului dintre Constanța și Anadolkioi, ale fostului primar, se vindeau pe capete in însuși localul primăriei, de către funcționarii comunali, făcându-se dintr’un mic funcționar, la venirea aci a Românilor, azi un grozav milionar, căruia numai blazonul iî mai lipsește.

Al doilea care a vîndut loturi în parcele de câte 1/2— 4 și 5 hectare, a 800 lei hectarul, pentru vii, este d. colonel dr. Șerban Georgescu, în partea despre Sud- Vest a moșiei comunei, contra cărei vînzări nu este absolut nimic de obiectat, transacțiunea fiind făcută de cea mai bună credință, între părți ce cunoșteau toate împrejurările, că de el nu se face acolo nici școală nici biserică, după cum Coiciu a făgăduit clienților săi. Ferice de cei ce au putut cumpăra și le dă mâna să facă o podgorie, dacă locul se pretează pentru aceasta.

Al treilea vînzător este un bucureștean, antreprenor de desfacere în tovărășie al unui lot de 100 hectare, ce dă cu un cap la mare, dincolo de viile orașului, lot cumpărat de la d. general Barozzi de către d. Bărbulescu, pe mereaua câtunei Lazmahalea, la distanță de 4 kilometri de orașul Constanța. Aici mistificația cumpărătorilor bucureșteni din toată țara — cărora li s’a arătat planul locului, ca mărginindu-se cu gara, oborul de producte, magaziile ori drumul de fer — e așa de îndrăsneață, că ne mirăm cum poate scăpa de rigorile codului penal. Drumuri de fer, tramvaiuri și lumină electrică, bulevardul, parcuri, biserici, școli, puțuri, arteziene, antreprise de construit, nimic n’a fost cruțat din mijloacele de reclamă, spre a stoarce cumpărătorilor prima din cele 4 rate trimestriale de lei 250—500, pentru un lot de 1000 m. p. Am văzut cu ochii noștri un om din țară care căuta locul cumpărat, din proprietatea d-lui Bărbulescu, pe actualul bulevard al orașului Constanța, într’atât mijloacele de mistificare au fost de puternice; într’atât îndrăzneala lacomului participant la câștig a fost de mare.

S’a dat acum de lucru avocaților, cari аu sume de procese în reziliarea contractelor. Cei ce au fixat ratele mai mici scapă de acest inconvenient, care mai poate fi îngreunat și cu cereri de daune interese, căci nimenea nu va face procese pentru o a 16-a parte din angajamentul întreg de 300, 600 ori 900 de lei.

Al patrulea vînzător, ceva mai departe de lotul precedent este d. inginer mecanic Al. Christea, fost șef al atelierului căilor ferate din Constanța și inginer mecanic al vapoarelor române, pentru lotul tot de 100 hectare al d-lui Carataș, fost funcționar în ministerul domeniilor. Aci vînzările s’au putut face către micii funcționari, lucrătorii în atelier și la vapoare, mașiniști, fochiștî, curățitori, lucrători din diferite echipe, păzitori, măturători, macagii, frînare, și cum se mai zice la sutele de slujbași ai direcției, cari plătesc lunar și trimestrial, prin reținere din lefuri, ratele cuvenite, împărțite pe mai mulți ani. D. inginer Christea, mutat astă primăvară la București, pentru o contrabandă din vapor, a încurcat pe bieții oameni în aceste plăți numai prin abuz de puterea ce avea în realitate nici unul dintr’înșiî nu va face nici o casă de locuit pe acel loc; toți au fost ademeniți a’l cumpёга pentru speculă, zicându-se că proprietarul e în tratative cu un trimis al A. S. R. Principelui Ferdinand, care ar face acolo o vilă, pe un teren de 5 hectare.

In ordinea topografică, spre Mangalia, cu care Constanța va fi tot una,în scurtă vreme, zice un confrate, — căci așa se face ziaristică la noi — vin locurile dimprejurul mlăștinei de la Agigia, de curînd vîndute, vre o 50 hectare, de d. ministru Stolojan, cari drept recunoștință către generositatea ministerială, se vor vinde numai cu 1 leu șsöi 65 bani metrul pătrat, cu 30 % scăzămînt pentru acei ce vor vărsa toate ratele de odată, înainte. Mai pișicheri decât ceilalți, vînzătorii de la Agigia, știu că vor rămânea cu primele rate; de aci aceste frumoase avantage. Faptului, cum și pentru ce s’a vîndut acest teren, nisipărie și teren clasificat ca netrebnic de serviciul de parcelare, împrejurul lacului Agigia, vom face onoarea de a-i consacra un articol special, cum se cuvine unui teren vîndut de Stat, acum când vînzările sunt interzise peste tot.

Vin după aceste locurile dimprejurul lacului Techirghiol. Până acum sunt numai 4 vînzători, mai pot fi încă sute, între cari Eforia spitalelor civile pentru 100 hectare, Statul, între lac și Mare, pentru vr’o 200 hect., plus proprietarii dinspre Sudul lacului și din Vestul lui, până aproape de satul Karlikioi. Aceștia sunt: comuna Techirghiol pentru parte din vatră și izlazul satului, d. Hagi Pandele pentru o parte din moșia d-sale de câteva sute de hectare, d. Stoian Avram, pentru 30 hectare și d. I. Movilă, în partea despre Tuzla, pentru moșia toată de 700 h, împărțită toată în loturi de la 5—600 m. p. Prețurile variază: 30 bani m. p. la Stoian Avram, 50 bani Primăria, 50 bani până la 1 leu la d-nu Hagi Pandele, toate împrejurul nămolului și 50 bani până la 1 leu 50 la d-na Movilă, între coada despre răsărit a ghiolului și Mare, între vatra Satului,cu mlăștina el și terenul Statului, un prisos rămas din timpul parcelărilor. Dar lacul este așa de mare, atingând vetrele a trei sate Techirghiol, Tuzla și Arlukioi, că dacă s’ar vinde toate terenurile din raza lui, s’ar face din stațiunea de la Techirghiol un adevărat Chicago european !

Când stai și te gândești, la Lacul Sărat a fost suficientă o suprafață de 4,5 Hectare, spre a se face toate instalațiile de confort cu grădini cu tot, și la Techirghiol n’ajung zeci de mii de hectare, împrejurul acestei noi scăldătoare a oilor.

Dacă vom avea vreme, vom descrie toate minunățiile frumoasei prespective, spre care ne conduce provincia fericita administrație actuală; ne putem întinde până la Mangalia, încă 22 kilometri de la Tuzla încolo, situată la mijlocul drumului de 44 kilometri între Constanța și Mangalia, până unde ne-a condus cele 4 mârțoage ale primei birje din Constanța, căci până acolo s’a proectat a se face viitorul oraș Constanța.

Dacă nu me credeți pe mine, credeți pe corespondentul local al unui mare ziar dintr'ale noastre. Iată ce zice în această privință în numărul gazetei sale de la 6 Iunie a. c . «Actualmente n’a mаi rămas nici un bloc de vânzare în orașul Constanța, cu vederea spre Marea Neagră, și din«cauza lucrărilor pentru port, care acopere o mare parte din țărm, lumea e silita să clădească în afară de Constanța la câțiva kilometri de oraș, așa încă după câțiva ani, de la Constanța pănă la Mangalia, nu va fi decăt una șir de vile și de case, formând astfel un singur oraș. Prosperitatea provinciei noastre trans-danubiene nu poate decât să ne bucure.»

Mai e vorbă; pe corespondentul local poate să-l bucure prosperitatea României transdanubiene,dar pe cisdanubieni nu-i bucură de loc aiurările de precupeț ale corespondentului foaiei bucureștene, când ne spune, mai cu seamă că «lucrările din port acopere o mare parte din țerm», lăsând a se înțelege că pe viitor numai din mlăștinile de la Agigia și Tuzla mai e accesibila vederea orizontul frumos al Mărei Negre. După vederile confratelui orașul Constanța ar trebui să poarte în viitor numele acesta : Constanța — Lasmahalea — Agigia — Techirghiol — Tuzla — Mangiapunar — Tatlageac — Comorova— Mangalia, numărând, «peste câțiva ani», după un calcul nostim, dar foarte rațional, făcut de ziarul local «Constanța», o populațiune de cel puțin 8 milioane de locuitori.

In Dobrogea, încoa, milionarilor dintoată lumea ! Aci e loc pentru toți. Până la Insula șerpilor sunteți siguri de orice imunitate. Un călător.

CONSTITUȚIONALUL, 26 SEPTEMBRE 1898

°°°