ICOANE FUGARE - Impresii din Dobrogea

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Februarie 2019
Timp de citire: 60 minute

Vara trecuta am stat trei luni in Mangalia. Ma dusesem pentru aerul si baile de mare și, in credinta ca nu voi gasi cu ce sa-mi petrec cea mai mare parte din timp, imi luasem o multime de carti, si-mi propusesem sa scriu o serie de studii.

Dar nici studiile nu le-am scris, si nici măcar vre-o carte n'am apucat sa cetesc, din pricina ca realitatea din jurul meu m'a atras cu o putere extraordinara. Cercetând Mangalia și satele din imprejurimi, am văzut si aflat atitea lucruri interesante incat ajunsem la ideia de a scrie un intreg volum... 

Incepui să observ oamenii și locurile, cu o lăcomie aproape bolnava care impresiona ciudat pe cei cativa oameni instruiti din localitate și a trebuit să părăsesc plaiurile dobrogene, odată cu stricarea vremii, ca să mă desrobesc de aceasta patima, care ameninta să ma scoată din drumuri de mult croite si de o insemnătate hotărâtoare pentru mine...

De sigur, m'a inrâurit mult schimbarea de mediu; veneam din provincie la tara. Provincia tine mijlocia intre sat si capitală ; viata ei, monotonă și conventionala e deopotrivă depărtată de intelectualismul și frămIntarea nervoasă a Capitalei, cași de sănătoasa obiectivitate și de simplicitatea liniștită a satelor ; și dacă romanii vorbiau de "aurea mediocritas", noi știm insa pe de alta parte, că faza de tranzitie este cea mai rea.

***

Dar daca este adevarat a pasionata mea curiozitate pentru realitatea inconjuratoare, se explica prin schimbarea de mediu, nu-i mai putin adevarat insa ca Dobrogea e o regiune exceptional de interesanta. Mai intaiu, aceasta provincie a noastra se poate asemana unui muzeu si laborator sociologic, sau mai bine, antroposociologic, ca sa pomenim de o stiinta, de care in vremea din urma s'a abuzat atat de mult. Pe acelasi pamant nu tocmai fertil, elemente etnice diferite, traesc in modul cel mai deosebit.

Ici, scopitii din satul "Doua Mai",- intemeiat de marele Kogalniceanu cu muscali din Bucuresti,- ori plugarii din cutare sat nemtesc, fac agricultura cea mai rationala si cea mai prospera: ara de vreme si adânc, cu cai voinici, a caror rasa o imbunatatesc cumparând armasari "percheroni" de cite doua mii de lei ; samana, secera, treera, cu masina ; lasa pamântul sa se odihneasca ; cultiva pentru trebuintele lor zarzavat si nutret artificial ; au in grajduri simple dar curate, vite de rasa, foarte bine ingrijite ; traesc confortabil in case destul de incapatoare, cu mobile bune, cu perne de puf, cu bae de aburi ; mananca bine, se 'mbraca simplu dar ingrijit, si traesc dupa toate regulele higienii.

Alaturea, tatarul indolent pierde mai adesea terenul de sub picioare ; la munca e incet putin staruitor; când incepe soarele sa arda, se ascunde sub caruta ; lucreaza mizerabil, cu niste mârtoage rău hranite si abia adapostite sub soproane ; e mâncat de tot felul de superstitii pagubitoare ; religia il ruineaza cu multele ei rugaciuni si sarbatori ; femeia nu-l ajuta cu nimic in muncile sale agricole ; administratia il asupreste si el nu stie a se apara ; asa mai departe. In zadar incearca sa lupte impotriva soartei, c'un negot meschin de paseri ori de fructe, catra care-l impinge singele in parte semitic, si traditia semitica...

...Intri in casa turcului ceva mai chiabur, si ramâi uimit de bunul gust si curatenia stralucitoare a intregii gospodarii ; te gindesti la clasica murdarie a imperiului turcesc, si nu intelegi.

Cunoaste-l pe turc mai de aproape si vei pricepe: e un individualist ca toti semitii. In neputinta de a lucra in intelegere cu semenul sau, in egoismul de a nu primejdui nimic din linistea si averea sa, el rabda stapinirea lenesa si asupritoare: strange fiecare gunoiul din casa sa, si-l aseaza la poarta-mai departe nu se gindeste, nu vrea sa stie si de aceia, cu cit casa e mai curata, cu atita ulita e mai murdara ; nu degeaba locuinta orientalului intoarce catra strada un zid urat, iar catra curte rade ceardacul vesel inconjurat de flori...

*** 

... Iata colonia scopita, de care am vorbit mai sus. Cum se mentine ea, cum cistiga noi aderenti in locul celor care mor...I-am cercetat si raspund prin ajutorul interesului economic, pe care-l gasim la temelia acestei secte monacale lacomia de a mosteni averea unei rude, duce usor la castrare. Asa se lamuresc inversunatele lupte de interese, dintre oamenii acestia care nu vorbesc decit de Dumnezeu... La un popor sudic, pentru care amorul este viata toata, o atare secta, e drept, n'ar putea exista. 

La nordicul flegmatic insa, in lupta cu frigul si umezeala, asimilarea e o functie mult mai insemnata decit dezasimilarea-pe care o si covarseste,-* deci mincarea, confortul, sant trebuinte violente, carora el usor le jertfeste pe cele sexuale, asa de potolite... frigul si caldura isi au fiecare sensualitatea lor...

***

...Iata secta si natia lipovenilor, fugiti din Rusia pe timpul lui Petru cel Mare, pentru a nu se supune reformelor civilizatoare ale vestitului tar... Erau de sigur pe vremea aceia elementul cel mai innapoiat, deci cel mai fanatic și cel mai reactionar ca bascii si bretonii in Franta. Si innapoiati au ramas pana In ..ziua de azi, traind ca salbaticii in delta Dunarei, aproape in afara de lege... Parul lor rosiu, tradeaza un amestec vechiu cu o rasa foarte bruna,- poate tocmai cu rasa preistorica europeana pe care o reprezinta bascii. Si lucru curios pentru un popor nordic - lipovenii sint de o sensualitate feroce : femeile-imi spuneau oamenii din Mangalia -se prostitueaza de placere la drumul mare. Lipovan sa se scopeasca, nu s'a pomenit, iar scopitii cu care am vorbit -"secta castratilor" se Intituleaza ei singuri- imi aduceau pe lipovan ca exemplu clasic de ratacirile la care duce instinctul sexual... Par roș-sensualitate ; sensualitate-fanatism ; fanatism-instincte reactionare ; spanioli, basci, bretoni (element semitic)-sensualitate, fanatism, instincte reactionare.

Aceste teorii, parte ale altora, parte ale mele, framântate mult -odinioara, se depanau in mintea mea, la auzul amanuntelor ce mi se povesteau din viata lipovenilor cu parul roș...

...Nu-i tocmai usor sa-ti inchipui amestecul dacilor cu romanii, sau contopirile de popoare din vremea navalirii barbarilor. Ei bine, poti observa acest proces desfasurindu-se in Dobrogea, in zilele noastre. Eu insumi am constatat in Mangalia urmatoarele casatorii mixte : un român cu o rusoaia-s'a asimilat  dansa ; un grec cu o românca-S'a asimilat el ; un bulgar cu o românca-vorbesc turceste, iar copii turcește româneste; un bulgar cu o grecoaica-vorbesc bulgarește si turceste, iar copiii bulgarește, turcește si românește ; un armean cu o grecoaica- vorbesc greceste și românește ; un scopit pe jumatate castrat (o curioasa intâmplare a naturii unul din testicule era intern...) cu o românca-s'a rusificat românca, in foarte scurt timp, la port și la vorba ; un mocan cu o grecoaica -copiii sint români dar știu greceste. De cazurile acestea imi aduc aminte, dar pot spune ca procesul de contopire e general. Sint insa exceptii: germanii se feresc cu grija de orice amestec-- e deosebire mare de cultura ; mocanii se tin rezervati fata de românii din regat-se cred superiori prin economie, harnicie moralitate familiara ; lipovenii nu se amesteca, pe cale legala...cu alte natii ; turcii nu se incuscresc cu tatarii, pe care, in ciuda comunitatii de religie, ii desconsidera, ca fiind o rasa mai inferioara și mai putin cultivata ; creștini cu mahomedani, bine inteles ca nu se amesteca... In general, se pare ca in procesul de contopire a elementelor, nu religia, și nici nationalitatea, e factorul hotarâtor, ci gradul si felul culturii ; e drept insa ca deosebirea de religie presupune uneori si o mare deosebire de cultura- luând acest cuvânt in intelesul exact, de cultura sufleteasca.

 

...Am vizitat un sat de veterani, Coroana de Otel, și am stat de vorba cu multi romani din alte sate dobrogene. Vream sa stiu intre altele, ce inraurire sufleteasca a avut asupra lor starea materiala mai buna : cei veniti de mult stapanesc doara douazeci si cinci de hectare, iar veteranii, veniti cei din urma, opt. Ei bine, am avut impresiunea ca buna stare si neatarnarea i-au facut mai harnici, mai intreprinzatori, mai siguri de sine. I-am vazut in 40-50 de procese, la judecatorul ambulant : se infatiseaza respectuos si nu atit de persoana judecatorului cat de autoritatea pe care o reprezinta,dar fara pic de sfiala, foarte siguri de ei de drepturile lor ; expun faptele hotarat si limpede, ferindu-se de orice digresiuni zadarnice, ca cineva care cunoaste bine mecanismul judecatii...

 

Odata mergeam cu diligenta, dela Mangalia la Constanta; si la mijlocul drumului, am ajuns pe un taran batrin, mic, subtire si spanatec, pe care conductorul a avut generozitatea sa-l pofteasca langa dansul pe caprä; pe capra sedeam si eu, doritor de aer curat, de care dusesem lipsa peste an In orasul meu de provincie. Ne luaram de vorba. Avea douazeci si cinci de hectare si era, de origine, din Vlasca ; se ducea acuma in satul lui. "Iau trenul pan' la Cerna-Voda, si acolo prind vaporul spre Giurgiu. Am si nitica treaba, dar mai vad si rudele... Eu, la doua, trei luni trebue sä ma duc pe acasa : e  "un douezeci de lei acolo". Vorbea foarte degajat, ca un negustor... 

"Da' cu recolta cum ai esit anul asta ?" "Bine ; o mie de baniti de cutare, cinci sute de cutare si o mie de cutare (tin minte cifrele, dar nu mai stiu, ce producte erau ; cred ea grau, orz si porumb). Dar ne mannaca masinile:

se strica una, n'are cine ti-o drege ; lucrezi cu ea stricata pan' sa strica de tot, pe urmä cumperi alta. Mă costa sute ,de lei pe fiecare an !... ăpoi de ce nu va intelegeti, sa tineti un mecanic cu anul, ca v'ar veni cite trei patru lei pe luna de fiecare. Da' cu cin' sa te 'ntelegi ?!... Sintem fiecare din,alta parte, cu alta fire si alte obiceiuri. Daca nu ne putem Intelege sa facem o fantana".. In privinta asta am auzit plangeri in toate partile : nepasare, dezunire, vrajmasie ... Fiecare se simte intre straini ; i se pare ea nu-i intr-un sat adevărat, ci intr'o adunatura trecatoare... Ca sa-i intelegem, trebue sa ne gandim cat de omogena este mica obste a satului, fata de lumea noastra oräsaneasca... Orasenii -in deosebi respectabila armata a functionarilor statului, adica ofiterii, profesorii, magistratii, perceptorii, telegrafistii, silvicultorii etc.-trec necontenit dintr'un oras intrealtul, apropiindu-le si unificand intreaga tara urbana ; pe cand plugarul ramine lipit, dealungul generatiunilor, de aceiasi bucată de pămant, Inrudit aproape cu tot satul si in stare de a intelege cel mult pe locuitorii judetelor Invecinate...

Aceste, si multe alte probleme, sociologice şi antroposociologice, găsim prilej a le studia In Dobrogea noastră.

Dar Dobrogea e interesantă şi din alt punct de vedere : prin fizionomia ei curat orientală. Ai luat trenul spre Constanta, si ai trecut de Cerna-Voda-indată te isbesc tristele sate tătărăști, cu căsutele lor, din piatră si pămant negru, acoperite cu stuf și așezate grămadă ca bordeele intr-o șatră tigănească ; pe locul uscat si sterp, nici o vegetatie care să vorbească simtirii-dupa cum uscat şi sterp e sufletul cel prozaic și utilitarist al tătarului... Dacă n'ai vizitat Dobrogea şi n'ai fost mai departe, in Orient, n'ai văzut tatar de cand ești, aici ii vezi pe toate drumurile, dormitind in cărutele lor, pe bucatele pe care le cară la port....

Dar nu numai populatia e in parte orientală; chiar pămintul: nisipos şi pietros, cu fintini rare și cu paduri şi mai rare mai ales in sudul provinciei si prin apropierea mării, iti amintește solul ars, secătuit şi plin de ruine al Asiei minore, așa cum l-au descris toti călătorii timpurilor moderne... De unde aceasta legătură intre oameni şi pămant ?...

In drumul dela Constanta la Mangalia, priviam casele de piatră netencuită şi mă 'ntrebam nedumerit: oare turcii și tătarii să fi adus din Orient obiceiul de a clădi astfel ? Dar care ar fi origina acestui obicei ? Dar in Dobrogea, clădesc in piatră si celelalte nationalităti.. Să fie natura terenului de vină ?

Adevărat, cariere de piatră sunt destule, dar oare scoaterea si potrivirea pietrii să coste mai putin decit cărămida sau lemnul, aduse chiar din altă parte ? Cum au ajuns grajdurile, șoproanele, ba pana şi cotetele de porci să fie din piatră ?... Si nu-i ciudat să vezi la aceia casă piatră, pămant negru şi stuf ?!...

 

Trecând pe la Tikir-Ghiol, m'am gindit la lacul Ghenizaret si la Marea Moartă, - inca o amintire din bătrânul Orient...

Iată și tumulele preistorice, misterioase și tragice in muta si eroica lor măretie... ca un memento mori pe al istoriei plan ce sufletu-ti deschide innaintea veșniciei .. Aud că s'ar mai fi aflând in tara atari coline dar putine (prin Bărăgan, de pildă, unde terenul aduce cu al Dobrogei ..) ; dar nu incape nici a indoială, ca ele caracterizează in deosebi provincia noastră transdanubiană... Am cutreerat intreaga plasă a Mangaliei, de oriunde, am putut număra cu privirea, in depărtare, cateva zeci din aceste morminte... Fără voe te gindești la bătranele civilizatiuni orientale, la piramide, expresia patosului semitic - și-ti zici, că de sigur tot rasei mediteraniene, care in timpuri preistorice a ocupat centrul, sudul şi vestul Europei, i se datoresc si aceste tumule, aflätoare in pärti diferite ale continentului nostru, dar cu deosebire in apropirea märii... (Bretania franceza )

 

La marginea Mangaliei, se poate vedea descoperit si deschis, un mormant din cele pe care le ascund tumulele... Fiind nevoe de piaträ pentru pavarea unei sosele, antreprenorul lucrarii,- dupa sfatul d-lui Pittard, se zice (d. Pittard, un antropolog elvetian, vine de multi ani prin tara si a publicat in Buletinul Stiintific al d-lui dr. Istrate, un studiu asupra scopitilor din satul Doua Mai, sat care-i tocmai in apropierea nemijlocitä a morintului descoperit)-a pus sa se sape un tumulus foarte innalt; dupa inläturarea unui strat de pämint, s'a dat peste o uriasä movila de piatra sfärämata, care a si servit pentru pavare, iar de sub pietre a apärut cavoul. E minunat acest cavou! La o depärtare de vre-o zece metri, de jur imprejur, se cunosc urmele ,unui zid : de sigur ca in timpul vietii celui inmormintat, mormintul a stat descoperit, aparat numai de imprejrnuire, si abia dupa ce inhumarea s'a fäcut, s'a ingrämädit piaträ si pämint deasupra. Pe urmele zidului, sta astäzi un gard de ostrete, ridicat prin ingrijirea räposatului Tocilescu. 

 

Intri pe portitä, asezată pe locul inträrii de odinioara, si päsesti pe un drum pavat cu lespezi, pana la intrarea mausoleului ; cobori trei trepte si te afli sub bolta. Originalitatea si frumusetea acestei constructii sta in faptul, ca pe dinafara, blocurile isi pästreaza forma lor naturala, asa cum vor fi avut-o când au fost desprinse din stinca. ; nimic nu te ar putea face sä bänuesti, sub buruenile si florile de cimp, altceva decit o informä gramädire de bolovani. Fiecare bloc insä, in cealaltä jumatate a lui, caträ interiorul clădrii, este cioplit si pilit, in forma de prizmä dreptunghiulara, si se inchee asa de exact cu blocurile de alaturi, cum s'ar lipi doua pietre de domino ; iar suprafetele dreptunghiurilor de baza sunt si ele pilite dupa niste curbe foarte fine, in asa fel, ca formeaza impreuna o suprafata exact sferica-bolta cavoului. Peretii sint formati de niste patrate mari, colorate, cu infatisarea pläcilor de teracota, care formeaza de sus in jos trei straturi de culoare diferitä, despärtite prin cite o linie dreapta : un strat ros, unul galben si unul albastru-alte nuante decit ale drapelului nostru... 

De fapt, nu-i decit o tencuiala neteda, dintr'un fel de ciment tare, crestatä in asa fel, ca sä dea infătisarea de pläci. In sfirsit podeaua cavoului era formatä, dupa cum se vede, de doua lespezi uriase (2 m. pe 1), capacele a doua morminte, de mai bine de un metru adincime ; acuma aceste capace zac in fundul gropilor, sparte in citeva bucăti. E interesant de observat, la intrarea cavoului, incheerea fara ciment a blocurilor; intrarea insasi e formata din doua blocuri, de un stat de om, taiate prizmatic si avind cite-un jgheab, in care luneca de sigur o lespede mai subtire, in chip de usa. Aceastä lespede lipseste; iar cele doua morminte sunt goale... Intreaga constructie respira mareata simplicitate a timpurilor eroice!...

Asupra deschiderii acestui mormint, un ardelean inteligent foarte cumpanit la vorba, mi-a povestit urmatoarele: Cind s'a ajuns cu täerea tumulului pana la cavou, antreprenorul a pus oameni de paza, ca sa impedice apropierea trecatorilor; in timpul noptii, cavoul a fost probabil deschis si scotocit,iar a doua zi dimineata, toti lucratorii intrebuintati, bulgari, alti straini, disparusera fara urma, si disparuti au ramas pana in ziua de azi... D. Tocilescu fiind instiintat, a sosit la fata locului, dar n'a gasit in morminte decit doua inele pretioase, perdute probabil de catre cei care au pradat lacasul... D-sa a amenintat atunci cu, darea in judecata a vinovatilor, dar de fapt lucrurile au ramas balta...

Ce-i drept, ai putea presupune ca jefuirea s'a facut in cursul veacurilor ; e lucru stiut ca imensa majoritate a tumulelor care s'au deschis in apus, s'au gasit profanate. Si lucrul nu e de mirare; a fost de ajuns ca unul din aceste cavouri a unor sefi preistorici sa fi fost descoperit din intimplare, plin, fireste, de arme si alte obiecte pretioase, pentruca aceasta sa indemne a cerceta si altele... Dar pe de alta parte te 'ntrebi, cine, in timpurile trecute, a putut avea interesul sa fure usa, -purtind poate vre-o inscriptie, si oasele celor ingropati... Dar, ca sa reluam firul gindirii noastre, e lucru vadit ca tumulele acestea contribue sa dea Dobrogei o alta fizionomie decit restului tarii,- o fizionomie batrina, orientala...

 

Cind te plimbi prin Mangalia si imprejurimi, te isbesc gramezile de piatra cioplita ce zac pretutindeni ; prin curti, pe drumuri, pe locurile virane, pe cimp afara din oras... La inceput, nu dai prea mare atentie, crezind ca sunt ruinele caselor ramase pustii prin plecarea unui mare numar de turci ; dar in curind te'ncredintezi, ca aceasta explicare e numai in mica parte adevarata. Mai in fiecare curte gäsesti 5--10 metri cubi de piatra cioplita, si asezata in mod regulat, in vederea unei eventuale constructii viitoare ; piatra e strânsa si de pe drumuri, dar in cea mai mare parte e scoasa chiar din solul curtii: e destul sa sapi pamântul pan' la o adincime de un metru sau doi si aduni materialul trebuitor pentru a cladi o casa... Ardeleanul mai sus pomenit imi spunea, ca pana la 6-8 metri nici nu dai de pamint sanatos, ci numai de temelii de case,- cite cinci sease una peste alta...

La marginea de nord a Mangaliei, este un loc, unde malul, drept ca un perete, e foarte innalt si innainteaza ca un promontoriu ; de acolo domini si marea si orasul. Cind te uiti in jos, vezi, ruine esind din mare pan' la o departare de câteva zeci de metri ; vadit, in cursul veacurilor, pamintul a fost mincat de apa. In mal se vede zidire pan' la o adincime de vre-o zece metri..... Legenda spune ca acolo ar fi fost cetatea regelui.

Despre vechimea acestor urme iti faci o idee, caind vizitezi baia romana din mijlocul orasului, si vezi boltile intrarilor, abia ingropate de doi metri-in vre-o doua mii de ani... Au ramas parti din ziduri, o placa mare de arama sub care ardea focul peste care se turna apa spre evaporare, conducte de scurgere (Din nefericire, nobila mina slujeste acuma ca loc de depunere pentru gunoae... Raposatul Tocilescu a vizitat-o odinioara si a recunoscut-o ca romana, dar n'a luat masurile trebuitoare). Boltile intrarilor se vad a fi cladite din aceiasi piatra, care azi zace pe toate drumurile, provenita in parte din case de curând ruinate. Evident, daca constructia romana a invins douazeci de veacuri, pe cind casele tatarilor n'au durat nici un secol, pricina este ca tatarii, in loc de var si nisip, au intrebuintat pamânt negru. Dar cum se face oare ca tatarul, care nu-si poate ingadui luxul de a cumpara var- nisip e destul - cladeste totusi casa din piatra ? Uriasa cantitate de ruine subpämintene te face sa banuesti cä piatra care sa gaseste astazi la indamina vrea sa-si ia osteneala de a o stringe, a fost cioplita cu mii ani innainte, pe vremea infloririi coastelor Marii Negre, cind Mangalia -cum arata ruinele din imprejurimi-era un oras intins bogat ; si ca aceasta piatra a intrat apoi in cladirile efemere ale mai multor rinduri de barbari", dintre care tatarii au fost -cei din urma...

 

Acuma putem Intelege de ce Dobrogea se deosebeste de restul tarii si se aseamana cu tinuturile batrine ale Asiei minore. Ici ca si dincolo, pe acelasi teren marin, nisipos si pietros, s'a ridicat, prin comertul de apa, aceiasi stralucita civilizatie mediteraniana, si au ramas, dupa caderea popoarelor vechi, aceleasi ruine nesfirsit de bogate...

Sint cunoscute greutatile cu care se facea comertul de uscat, chiar in timpurile recente care au precedat existenta drumului de fier. Daca insa ne intoarcem numai cu doua veacuri in urma, constatam cu istoricul Malet, ca sub vechiul regim francez,  o marfa se scumpea mai putin venind din China decit dela alt capat al Frantei, -atit de multe erau vamile si atit de scump transportul. In evul mediu era si mai rau aproape la fiecare domeniu feudal se platea vama, iar drumurile furnicau de hoti si cavaleri". In general, cu cit mergem mai departe in trecut, cu atita comertul de uscat devine mai neinsemnat; asa se lamureste faptul, in vremea veche, comertul de apa era tot comertul.

 

Popoarele mediteraniene, a caror civilizatie egeana a devenit asa de cunoscutä in timpul din urma prin desgropärile din Creta, dar care de sigur se desteptasera cu mult innainte, au inconjurat, din cele mai vechi timpuri, continentul intunecat barbar cu o fisie de stralucita civilizatie dealungul tarmurilor tuturor marilor, stabilind porturi si orase intarite, unde in schimbul propriilor, lor fabricate sau a produselor din tarile calde, sa obtie cerealele, blanurile si celelalte materii prime ale barbarilor, de o valoare neasemanat de mare.

Cind stateam ceasuri intregi la capul digului in Mangalia, si vedeam carutele aducind bucate corabiilor venite din Constantinopol, ma gindeam ca schimbul acesta se urmeaza poate de zece mii de ani, când cu mai multa, când cu mai putina intensitate. Doara activitatea economica a unei regiuni atârna mai ales de situatia ei geografica. Iata, de pilda, locuitorii Bretaniei franceze azi se numesc francezi, odinioara erau celti, si mai innainte, iberi sau liguri ; dar marinari sunt de cind lumea... 

S'a schimbat numele poporului si limba lui, s'a alterat putin rasa, prin imigrarea de elernente noua, dar traditille au ramas aceleasi, strâns legate de asezarea si natura pamântului...

 

Reflectând asupra naturii solului in Dobrogea, mi se pare că inteleg mai bine soarta civilizatiunii in Asia minora. Isvorul acestei civilizatiuni a fost mai ales comertul, mijlocirea produselor de clima calda ale Indiei, pentru populatia agricola si pastoreasca a Europei barbare. De agricultura, parnintul uscat al Anatoliei nu prea era bun. Popoarele celebre ale acestor tinuturi au cazut prada persilor, macedonenilor si in fine romanilor, a caror stralucita prosperitate se datoreste in intregime, dupa cum s'a dovedit, extraordinarei valori militare si colonizatoare a elementului agricol.

Soarta civilizatiei insa nu trebue confundata cu aceia a popoarelor in care ea s'a intrupat ; tocmai de aceia e curios sa vezi stapânind barbaria nomazilor turcomani, acolo unde a inflorit odinioara Troia, Sardes si alte vestite cetati ale Lydiei, Frygiei, Feniciei.,. Explicatia acestui ciudat fenornen o gasim in faptul, că, odata isvorul comercial secat prin mutarea spre apus a liniei comertului universal, pamintul cel sterp, cu caracter de stepa, a cazut prada mongolilor" nomazi, care asaltasera de atitea ori cetatile bogate si infloritoare.

E drept, fecund n'a fost niciodata solul Asiei minore ; dar dupa parerea oarnenilor competenti, el s'a mai uscat inca din vechime pana azi. Uscarea aceasta se va fi datorind de sigur unui proces natural geologic ; se zice ca deserturile ar fi pentru planete ceia ce-i pentru noi parul alb : semnul batrinetii. Dar dupa cum parul poate albi si la un orn tinar, din pricini special piloase, tot asa cred ca regiunea Anatoliei isi datoreste sterpiciunea mai ales propriei ei batrineti : In vremea infloririi sale, padurile au lost taiate, si prefacute in corabii sau palate... E un cerc vitios : terenul 'Rind sterp, locuitorii se apucara de industrie comert, täiara padurile si atunci terenul deveni si mai sterp... Se pare ca popoarele nu inbatrânesc numai ele, ci inbatrânesc parnântul pe care locuesc...

 

Daca revenim acum la Dobrogea noastra, nu-i curios ca si dânsa, putin rentabila pentru agricultura primitiva pe care puteau s'o faca turcii, a cazut in stapânirea tatarilor pastori, frati cu turcomanii?

Dar din barbaria trecută, o nouă si tanara civilizatie se ridică. Pentru a remedia lipsa de ploaie, care se simte asa demult, statul planteaza păduri ; iar mocanii, veniti intaiu ca pästori, germanii, agricultori de frunte, românii mai harnici, adusi sau veniti din tară, se silesc să redea pămintului productivitatea perduta...

***

Tinind seama de amestecul acesta al lucrurilor foarte vechi cu altele foarte noua, cetitorul va intelege cit de interesantă trebue sä fie viata dobrogeană, in amănuntele ei. Vara trecuta am vizitat multe sate din plasa Mangalia, si pot spune, că absolut tot ce-am văzut si auzit mi-a părut instructiv. Voi transcrie aici o parte din notele asternute atunci zi cu zi In fuga condeiului si poate voiu mai reveni si in alt număr al Vietii Romanesti

***

O saptămână după ce faimoasa diligentă m'a adus aici, m'am imprietenit cu judecătorul, care prin purtarea lui simplă, modestă, trădind o ascunsă rezervă fata de medial inconjurător, se deosebeste asa de malt de alti functionari dobrogeni, care cu bice de caini si caschete exotice, umblă ca'n satul lui Cremene.

După legile cele nouă, judecătorul trebue să judece de două ori pe lunä in fiecare din comunele plăsii sale, asa că la fiecare cinci zile pleacă la tară pe o zi sau două. L-am insotit pănă acuma de patru ori, sí cat oiu stai aici, am să-l insotesc. Legea asta a judecătorilor ambulanti, care prevede ca judecătorul rural să poatä fi innaintat pe loc pănă la gradul de consilier de Curte, este nu se poate mai bună. Ea va avea ca urmare treptata infrinare a arbitrarului administrativ, după cum m'am putut eu insumi incredinta, in aceste excursiuni. Să fie judecătorul inamovibil, cum este după un anumit stagiu, să fie drept la suflet din fire, si itibítor al dreptătii din convingere, iar legea de va fi nevoe să-i mai lărgească inca atributiile lui de procuror, si primarul, secretarul, jandarmul sau perceptorul, se vor gindi de doua ori innainte de a comite vre-un abuz... fiindca cu prilejul judecătilor toate es la iveală...

 

Observatiile pe care le-am făcut, si aici In localitate, In satele din Imprejurimi, au desmintit multe din ideile pe care le aveam cu privire la tărani. Asa, de pildă, auzisem repetându-se pan' la saturatie cä tăranul e neâncrezător fata de orăseni. N'am băgat de seama asa ceva. Din contra, numai timp să aibă, taranul e incintat să stea de vorba cu carturarii, sa-si desvalue cunostintele si judecata. E destul sa te arati nepasator, dar prietenos, fara aere de superioritate, sa deschizi vorba dela lucruri neinsemnate, ca pentru trecere de vreme - altfel crede ca esti slujbas si ai venit sa faci vre-o ancheta-si vei afla in scurt timp tot ce doresti. Taranul român vorbeste bine, ca orice orn cu gândirea linistita si obiectiva (de pilda neamtul e obiectiv, dar n'are spiritul si dialectica românului ; tatarul e vioi, dar subiectiv : gândeste si vorbeste precipitat), pune sentiment in tot ce -spune, si cunoaste exact lucrurile ce nu trec de orizontul lui. Din instinct- ori poate din... ziare ?...-isi da seama de insemnatatea si demnitatea ocupatiunilor sale.

Cel putin, asa am bagat de seama pe aici; poate e gresit sa compar taranimea "din tara", strivita de marea proprietate,cu micii proprietari dobrogeni, care muncesc din greu un pamint mai sterp, dar n'au stapini.

***

Am plecat pe la seapte dimineata spre satul X cu judecatorul si cu grefierul, intr-o caruta "cu leagan", care scutura si nu prea, pe drumul nepetruit, serpuind printre lanurile secerate, si grozav de präfuit din pricina secetei, care-i ca acasa la dansa prin stepa asta din sudul Dobrogei.

Regiunea, seasa in aparenta, e de fapt un platou putin innalt, care onduleaza in pante foarte line, si-i Intretaiat pe alocurea de vai fara apa.

Ici si colo bucatele mai zac pe cimp, in capite mici : din pricina lipsei de brate, dobrogenii au luat raul obiceiu de a nu lega in snopi. Din distanta In distanta se vad armanuri : uriase clai aurii, iar alaturea, cai bine hraniti alearga 'n cerc pe un strat de spice, rostogolind dupa ei o piatra cilindrica de vre-o doua sute de kilograme, adinc zimtuita.

In mersul ei repede, caruta noastra ridica nori de praf, care uneori ne vin in fata, ne irita ochii, ne intra in gltlej, de ne raguseste, si chiar prin haine ne patrund, pänä la piele. Când ne 'ntllnim cu alta caruta, nici nu mai putem rasufla... Totusi ma simt foarte multumit ; tot drumul am fost multumit, si pizmuiam pe judecator ca slujba-l poarta pe drumuri, o zi sau doua la fiecare cinci zile, in aer curat, prin cimpiile intinse care odihnesc sufletul si sugereaza zadarnicia framintarilor de oras. Simt ca intinderea orizontului si scuturatura monotona a carutei imi fac un mare bine ; idei slab legate intr-o vaga teorie imi trec prin minte : oboseala drumului intareste corpul si adoarme nervii... Viata aproape de natura tine familia şi clasa vecinic tanara...

Orasenii degenereaza si s'ar stinge, de nu s'ar reinoi »mereu cu elemente sanatoase dela tara- Omul de tarä e ca o planta care-si trage seva din parnint, iar tirgovetul e aceiasi plantä, smulsä din pamint si räsaditä intreun ghiveciu... Nimenia ca Tolstoi, barbarul Titan al literaturii europene contemporane, n'a cintat mai bine fericirea vietii naturale... In nu stiu care roman de Turghenef sau de Gogol, eroul calatoreste cu lunile intr'o brisca, prin Rusia cea tainica si fara de hotare; din cind in cind trage la cite un proprietar, care-i stapin ereditar al locului, ca un copac care putrezind, lasa 'n locu-i o fragedä mladitä, räsaritä din propria-i radacina si nu mai putin viguroasa decit dinsul ; un pom cu altul nu seamana locu-i altfel, si altfel a prins copacul a creste... E o lume necunoscuta, variata la infinit... Dar ia sa umbli cu trenul, din oras in oras! Ce monotonie!. Gärile seamänä, si oamenii sint cam la fel... Cu cit te urci spre vârful piramidei sociale, cu atita variatia scade... 

 

Existä in capitalele Europei o lume cosmopolitä,,care-i aproape aceiasi peste tot, si care-si da intilnire vara, in marile statiuni balneare... Iata si la noi: ce mica si uniformä »pare tara, cind te duci cu trenul dela Bucuresti la Sinaia ori la Slanicul de Moldova ; oamenii sint aceiasi, si aproape toti se cunosc intre dinsii. Dar coboara-te spre temelie, mergi cu träsura din sat in sat ; sä vezi atunci ce mare, variata si interesanta devine aceastä tara...

***

Ne-am coborit intr'o vale adincä, märginitä de maluri pietroase, stratificate si frumos rotunzite, parc'ar fi fost tocite cindva de apa ; pe turceste ii zice ceair acestei väi, care se leaga pe de o parte cu marea, printr'un lac lungäret de citiva kilometri, iar pe de altä parte se continua cu larga albie färä apa ce merge pan' la Cerna-Voda ; se crede ea ar fi lost odinioara un brat al Dunarii... Mergem tot pe Ceair pänä la satul X* tragem la primärie.

Cind ma cobor din caruta, imi pipai mustätile, imi cercetez hainele, ma uit la ghete : albe de praf. şi amintirea ma face sä zimbesc : nu sint decit vre-o cinci ani de cind, bucurestean "pur sang", ma gateam, ma periam si mä lustruiam cu ingrijire, de cite ori plecam de-acasa,-adica de vre-o trei ori pe zi ; spuneam atunci, din convingere, cä niste ghete prafuite m'ar impedica de a simti si admira cel mai splendid peisaj...

Ce estetism exagerat... E doar praful lui Dumnezeu... Ori nu cumva creatorul era sä paveze parnintul cu piatra cubica ? ... Acuma inteleg de ce odinioara, in marsurile de manevra, vecinul meu de front, Ion Cerghice, bufnea de ris cind ma vedea ca ma feresc de norii pe care-i stârneam innotind pina la glesne in colbul drumului...

Primarul, presedinte de comisie interimara, proprietar si pensionar, fost capitan in armata, e un munte de om, batrin: si greoi, dar inca tare, ca un copac care desi scorboros, mai are de trait... Cu täranii vad ca-i foarte prietenos ; pe care cum vine pentru vre-o afacere, il pofteste pe scaun, In fata lui, la birou. Taranii il trateaza si ei ca pe egalul lor. I-am intrebat despre dinsul si mi-au spus ca d. capitan are un singur cusur : darul...

Vorbim de pamânt. N'ar fi el rau, dac'ar fi muncit cum trebue-macar ca-i pietros si, de plouat, nu prea ploua la timp. Dar ca sa fie bine lucrat, trebuesc brate, si. nu sunt. Taranii au cite douazeci si cinci de hectare, si ara 'n fuga cu plugul de doua-trei brazde tras de vite putine si rau hranite. Mai bine ,,ar lasa o parte din parmint sa se odihneasca, si ar munci restul ,,cu temei. Dar se lacomesc..."

Intreb de tatari,- ca satul e jurnatate tataresc. Capitanul imi arata un in-folio urias asupra Dobrogei, de cap. N. Ionescu, membru al societatii geografice. Rasfoesc volumul, si-mi pare foarte bogat in informatiuni de tot felul. In prefata autorul spune c'a lucrat la aceasta carte 14 ani, cat a stat In Dobrogea, si a consultat 250 de autori. 

lama, cand n'am ce face, citesc si eu dintr'Insa. In doi ,,ani, abia la jumatate am ajuns." Trec In camera de-aläturi, unde tovaräsul rneu de drum a inceput judecatile. 

Fapt semnificativ : primul proces la care asist, Imi- desvalue o neglijenta administrativa.

Un romin a inchiriat-dela stat niste oboare (locuri Ingradite) ca sa cultive bostani (dobrogenii numesc astfel harbujii). Dar In timpul unei ierni, comitetul pentru pasunat al comunei a dat voe oamenilor, fara nici un drept, sa-si tie vitele in ele, asa ca pamintul, bätätorindu-se pana'n primavara, n'a mai fost bun de bostänärie. 

Chiriasul face o petitie la seful de ocol (domenial) ca sa fie scazut pentru acele oboare. Dupa un timp, vazând -ca nu se da curs petitiei, se duce sa mai Intrebe de dinsa, dar nu-i mai da de urma... iar perceptorul ii cerea plata. Atuncia, - cu statul e greu sa te judeci, da in judecata pe cativa din oamenii care-i batatorisera locul cu vitele. In sedinta trecuta, judecatorul ii ceruse sa aduca dela seful de ocol un certificat cum ca fusese debitat pe anul acela pentru care cerea despagubiri dela oameni.

- Am cumparat o coala de un leu si un timbru de 30 bani si m'am dus la seful cel nou, ca celalalt plecase de aici. A cautat mult prin registre dar nu m'a gasit... zice, las' cä ma intlInesc eu cu d. judecator si-i spun,.. 

- La judecata nu merge cu spusul, omule. Trebue acte -scrise, negru pe alb. Se amana... 

Urata afacere : petitia de scazamânt care dispare, si perceptia care cere plata, fara ca omul sa poata fi gasit debitat In registrele sefului de ocol ..

M'am incredintat mai tarziu ca afacerile acestea turburi, in care seful de ocol debiteaza, iar perceptorul incaseaza, sunt legiune in Dobrogea, pe de o parte din pricina că administratia e inca tot inferioară celei din tara, iar pe de alta parte, din pricina că peste Dunăre domeniul statului nu-i inca bine delimitat.

In cursul povestirii noastre, vom mai intâlni sper, si pe reclamant, și pe seful de ocol, si pe perceptorul cu pricina. După procesul cu oboarele, secretarul primariei,- care tine si condica proceselor,-un tânăr papugiu de oraș (cipici albi de vara, fară tocuri ; jachetă unsuroasä, cu reveruri de mătasă pănă la buric ; cravata mauve, cu capetele fluturinde ; par negru cret, aranjat cu multă arta ; smead si uscătiv, cu nasul lung si ascutit, pornit a se 'ntilni cu barbia) vesteste pe judecător că pleaca pe 20 de zile la manevre ; apoi trece dincolo in biroul primarului. Auzind ceva zgomot, mă duc după dinsul, si asist la o scenă interesanta.

- Sa fii modest, să fii la locul d-tale, să bagi de seamă cu cine vorbesti! racneste d. secretar, spintecând repede aerul cu degetul arătator, la un taran tanar, innalt si blond, care zimbeste blând pe sub musteata...

- N'am zis nimica, d-le secretar.., da cer lucrurile mele..."

- Să nu fii obraznic! Acu mă duc la telefon si cer sa te ducă legat!..." Si pleacă trintind usa. 

Intreb de afacere si iată ce aflu :

Papugiul, venind in comună cu tiitoarea d-sale, s'a rugat de romin să-l tie In gazdă vre-o două zile. Din două zile s'au facut cinci săptämlni.

- Intr'o noapte se mută, -sub cuvint ca nu găseste cărută ziua, si-mi iea plapoma si pernele, pe care-i le dădusem ,,ca să aibă pe ce dormi. Il las, că zic ; ii trebue acuma... are sa mi le dea el. Trece o luna, trec două, vine d. subprefect pe aicia, ma duc si-i reclam ; zice: stai d-ta nitel afara, ca cercetez eu. (Pe d. secretar, chiar d-lui I-a adus din Vlasca, judetul d-sale), Am așteptat să ieasa d. suprefect dela primărie, m'am arătat In fata d-lui- si l-am salutat, ca să-i aduc aminte...

 

Da' d-lui s'a urcat in trasură si a plecat...) Azi il gasesc pe d. secretar la cârciumă ; auzisem ca pleacă. Zic : să nu-i fac rusine in fata oamenilor ;. Il iau de-o parte si-l rog să-mi dea lucrurile. Zice : le-am dat lui frate-tău. căpois, zic, lui frate'meu  nu i le-ai dat, ca chiar acu vorbii cu el, si el mi-a spus să ti le cer...s M'a lăsat si-a plecat. Acuma ati auzit cum striga 'la mine.. Si așa, l-am tinut cinci săptămini degeaba si mi-a luat si lucrurile...

 

Păgubașul zâmbeste ironic și putin cam despretuitor, dar nu pare să-si facă inimă rea.

-- Dacă reclamai d lui judecator, ii spun eu, d-lui putea să-l aresteze imediat si să-l si judece, că are si putere de procuror."

- N'am stiut. La urma urmei, nu sărăcesc cu atita..."

In acest timp, dincolo se judeca un proces de 16 lei. Unul din inpricinati, datornicul, un roman intre douä varste, cu fata supta și brazdata, cu ochi negri neliniștiti, cu fruntea mare și boltitä, contrastind curios cu Irnbracamintea lui simpla- camasä si itari-tine palma la obraz, intr-o atitudine de recuIegere, si rosteste un discurs in toata forma, alcatuit de acasa și impestritat cu invers, absolut și alte radicale. Judecatorul ii impaca la suma de 8 lei. Oratorul trece In biroul primarului, unde-I aud spunind cu o seriozitate glumeata...

- Domnule capitane, avuram un proces ca la Casatie...

***

S'au ispravit judecatile.

Pana sa ne pregateasca d. circiumar masa, pornim prin sat. Chiar pe ulita primariei, trecem prin fata câtorva curti tätäresti; in fata, casuta, in fund armanu : uriașe clai aurii, iar alaturi alearga. caii. Imi arat dorinta de a intra undeva, la intâmplare, dar tovarasul meu stä la indoiala ; cum sä suparam oamenii, așa degeaba? Zimbesc de aceste scrupule, care contrasteaza ciudat cu preocuparile mele curat abstracte, şi o iau innainte.

 

Ne intimpina un tatar batrin, voinic cat un urs ; varsta i-a albit barbuta rara,- care da un fel de echilibru fetei prea late,- dar nici nu i-a zbircit obrazul, nici n'a scazut vioiciunea, asi zice chiar : violenta mișcarilor repezi. Nasul mic și cirn, infundat. In mijlocul fetei, dintii puternici, pe care-i arata in râsul sincer ar figurii intregi, și bratele care atirnä greoae, parca stapinul lor nu s'ar injosi sä le intrebuinteze decât pentru a strânge In brate vre un dusman-iti dau impresia ca te afli in fata unui urs, pe care l-ai turburat in vizuinea lui... Si totusi, tätarul acesta batrin are in felul sau de a fi ceva de stapin, de om liber, de om cultivat...

Este de sigur amestecul ciudat al sângelui şi culturii semitice cu sângele mongol și cu pornirile vietii razboinice de altä data... Nu prea stie românește și ne intelegem greu. La o ușä, vre-o doud-trei fete grasulii scot capul cu sfiala. Una tine in brate un copil ca de un an : parul lung şi negru, ochii mari, intunecati, foarte oblici şi umbriti de gene lungi, ii dau infatișarea unai mic japonez; e așa de gras, incit obrajii ii atIrna de amândoua partile, ca la o femee batrina. (Tatarul e mai adesea falcos; cit timp munca il tine uscat, falcile nu se prea baga de seama, dar cand se'ngrasa, fata devine mare şi rotunda, ca luna in ilustratiile umoristice).

La alta ușa apare nevasta batrânului mai mult innalta, svelta, cu fata inca tânara și cu ochii luminosi. Ea cheama in ajutorul barbatului pe fiul ei Abderaman, nobil nume, la care raspunde un baiat ca de vre-o 13 ani, care se apropie de noi ca sa ne slujeasca de talmaciu. Dar fie din pricina sfiiciunii, fie din pricina nestiintei, nu ne poate fi de nici un folos, macar urmeaza, dupa cat inteleg, la scoala româneasca.

Am avut prilej sa constat de mai multe ori, ca copiii musulmani nu trag aproape nici un folos din scoala noasträ. Un Invätätor din comuna Gh.... imi spunea, ca in nu stiu care sat, mai mult tätäräsc, timp de trei ani n'a putut ft promovat nici un elev. Cred ca vina este a institutorului, fiindcä tätarul, ca inteligenta, nu-i inferior celorlalte populatiuni dobrogene.

Ii explic batrInului Ibrahim Bekyr Harsakay -am aflat dela altii ca asa-l chearnä, iar pe nevasta-sa Begzade-ca sint profesor in cutare oras, unde nu se pomenesc tatari, si ca venind in plimbare prin Dobrogea, am fost curios sa-i vad cum traesc.

Batrinul ride mägulit si ne pofteste in casä -in casa lor, flindca dupa obiceiul tätäräsc, tinerii locuesc in alta casä, fära comunicatie cu aceasta.

Nu voiu descrie in deosebi aceasta locuinta,-a lui Ibrahim Bekyr Harsakay, -fiindca de atunci am fost In diferire sate, la multi tätari, saraci si bogati, si m'am putut incredinta ca locuintele lor nu se deosebesc aproape de loc una de alta ; ci voiu descrie locuinta tipica a tätarului dobrogean,-intru nimic diferita, dupa spusa lor, de aceia a tätarului din Crimea.

Ea se compune din doua camere : intr'una - bucataria -se gateste si se manânca, iar in a doua-dormitorul -se doarme se primesc musafiri. De afara, dai dea dreptul in prima camera, iar de aici, in cealalta. In bucatarie, este vatra, si cuptorul urias. care raspunde dincolo, In camera de dormit. Pe- o politä care ocoleste odaia, sânt asezate vasele rotunde de arama, spoite pe dinauntru si pe dinafara, si inchise cu capace conice, ca niste cutii. Vasele acestea, care se gäsesc si la cei mai saraci, se mostenesc dela o generatie la alta, chiar si o suta de ani. In coran scrie anume, ca ele trebuesc spoite odatä pe an, ca sä nu otraveasca mincarea.

In odaia de dormit se aflä de jur imprejur paturile: päturi peste rogojini, apoi saltele de lina, Imbracate in culori Inchise, si deasupra, perine mari, In culori vii-toate potrivite pe aceleasi dimensiuni. La perete sint perine tari, a caror imbracaminte e formatä din patrate de diferite culori cusute intre ele. La mijlocul odaii, pämintul e acoperit peste tot,-päna la paturi-cu rogojini, si deasupra--la cei mai cuprinsi cu covor de târg, cumpärat cu metru. Paturile care vin dealungul peretelui din fata usei, sint ridicate pe o prispa de lut ca de doua palme. La colturile camerei, si rezemate de perinele de perete, se aflä niste perine de matase rosie sau albasträ, imbracate in fete crosetate.

Tatarul nu doarme pe paturile dimprejur, ci la mijloc, pe covor, dupa ce asterne o saltea mare de lina, acoperitä c'un cersaf, pune la cap alte perine, imbräcate in cit simplu earna se 'nveleste c'o patura de lina. Tot asternutul acesta - saltea, plapoma, perine-e asezat Intr'un colt si acoperit c'o pânza subtire. In dormitor se afla, ca si in bucatarie, o polita, care ocoleste odaia, la o innältime de abia ajungi cu mina; pe aceasta polita sint rânduite marame de matase subtire -in roz, in verde fraged, in lila si 'n alte culori vii,-schimburi, pinze de casa, batiste colorate, coranul frumos legat si pastrat intr'un invelis de carton, ceasul desteptator, si alte lucruri. (Cei mai cheaburi au si-un dulapas in perete, pentru lucruri de imbracaminte, sau pentru sticlarii). La multi am mai vazut-trebue sa aiba toti-pe fereastra ori pe pat, un covoras mai frumos, pentru rugaciuni. In perete, o mica oglinda, un fel de calendar cu toti sfintii mahomedani sau cite- o rugaciune tiparita cu litere frumoase...

O particularitate a locuintei tatarasti m'a izbit cu deosebire: camera de bae. Am spus ca cuptorul din bucatarie raspunde si'n camera de dormit; acolo, intre cuptor si peretele de alaturi ramine un spatiu, care inchis fiind de un paravan de lemn, vapsit frumos si prevazut cu usa, formeaza un fel de camaruta strâmta, marginita in doua parti de perete, intr'o parte de cuptor si in fata de paravan. Camaruta asta, lata si lunga ca de un metru si jumatate, este camera de bae. "De doua, trei ori pe saptämina"- mi-a raspuns un tatar, zimbind la intrebarea mea asupra frecventii bailor - barbatul si femeia, pe rind, se inchid in aceasta camaruta, pe care cuptorul o incalzeste iarna, si se spala pe tot corpul intr'un mare lighean de arama. Mi-a aratat ligheanul ; are tocmai dimensiunile tubului englezesc : un metru diametru si vre o doua zeci centimetri adincime. Vazusem lighianul in multe case la intrarea podului, dar crezusem ca-i pentru spalat vasele ori pentru facut magiun...

***

Vorbim cum putem cu Ibrahim, care abia o rupe pe romineste. Doamna Begzadè, desi a auzit ca nu stiu turceste, urmeaza totusi a ne vorbi in aceasta limba, cu mare insufletire. (Limba tatareasca este fata de cea turceasca, cum ar fl jargonul evreesc fata de limba germana : mai scurta, mai uzata ..) Ea nu-si poate inchipui ca nu pricepem chiar de loc ; si cu drept cuvint : limba turceasca este inca si azi in Dobrogea limba comuna, limba... diplomatica, daca putem spune astfel. Nu numai ca fiecare locuitor, de price natie ar fi, o stie, nu numai ca diferitele nationalitati se 'nteleg intre dinsele prin ajutorul ei da chiar in aceiasi casa crestina, copiii o intrebuinteaza alaturi de limba lor materna. (In momentul cind scriu aceste rinduri, aud in curte vorbindu-se turceste : niste doamne elegante din Medjidia au venit in vizita la gazda mea : greci incuscriti cu români si gagauti).

Prin felul lor de a vorbi, si bätrinul si nevasta-sa ma impresioneaza. Pe dansul, parca l-am mai vazut undeva: asa batran si voinic, cu fata rosie, curata, prea putin sbircitä... tradând in vorba, privire si miscari o mare putere, infrinata de bunavointa...amestec ciudat de cultura si primitivitate... A, de Taras Bulba imi aduce aminte !... Da, lui, Ibrahim Bekyr Harsakay i-ar sedea sa fie un cazac, pe jumatate patriarh si pe jumatate sef de banda. Nevasta-sa e curat imbracatä, iar in picioare poarta papuci de lac ; se tine dreapta, ca toate tataroaicele, se leagana frumos cind umbla, si arata in vorba, in tinuta si'n expresia fetei, o mare demnitate, asi zice chiar mindrie. 

Dar- ceia ce n'am vazut la alte tatăroaice,-mindria e indulcita de o calda bunavointa, care ii insufleteste privirea si zimbetul, si da vorbei si miscarilor energice o gratie libera, salbateca... In gura ei, limba turceasca. - asa de aspra de fapt rostita cu o voce in care note de sopran se amesteca cu note de alto, capata o salbateca dar placuta, armonie. Imi aduce- aminte de-o doamna, neam de razes, mindra, inimoasa si primitoare...

Ibrahim, caruia-i dadusem Intre 50 si 60 de ani, are 75 ; iar doamna Begzadè, care pare de 35-40, are 55. Au 80 de hectare, inca din vremea turcilor. Tatarii din satul acesta, si din cel invecinat, sunt cunoscuti in toata plasa ca stau bine ; ei nu si-au vindut pamintul indata dupa razboiu-- ca atâtia alti,- cu 5-10 lei hectarul, bucurosi de a fi gasit cumparatori, in ideia ca pasunatul are sa ramie liber ca sub turci... Au 7 copii; 4 baeti si 3 fete. Fetele stau ascunse, iar pe baeti ii vad' pe fereastra lucrând la arman.

In perete vazusem un fel de afis ; era o scrisoare, din partea fratelui doamnei Begzade. Megnamed Harib cismar in Constantinopol, adusa de fata acestuia: a venit in vizita pe-aici si trebue sa fie o domnisoara foarte ghiuzel, judecind dupa umbreluta de matasa, cu miner de argint. ce atârna in cui... Raspunde la gingasul nume de Solpan Megnamed. La turci si la tatari nu exista nume de familie; cind pe cineva il cheama Ibrahim Bekyr Harsakay, asta insamna ca pe tata-sau l-a chernat Bekyr iar pe bunicu-sau, Harsakay.

In timp ce vorbim, apar doi tatari tineri : vazindu-ne intrind la Ibrahim, ne- au luat drept doctori dela Constanta, si-au venit sa ne spue ca conform ordonantei date in vederea holerei, au curatit pesté tot cu cea mai mare ingrijire. Vorbesc curgator limba româneasca, si aflind scopul vizitei noastre, ne poftesc in casa lor  sint frati. Assan Kadir e insurat, iar Abgely Kadir are de gind sa se insoare, si ne arata casa cu patru camere pe care tocmai si-o cladeste: zidurile de piatra, iar peretii despartitori de chirpici (pamint uscat, nears). Amindoi sint svelti si potrivit de innalti, cu träsaturile regulate dar nu frumoase, cu ochii vadit oblici, cu fata curata, complect bronzata, si de un singur ton ; searnana cu niste statuete de bronz. Ai impresiunea ca vitalitatea primitivä n'a fost inca slabita de vitiile si sarcinile civilizatiei ; figura nu poarta urmele unor vicisitudini trecute...

Nevasta lui Assan, Senie, pe care o vedem in curte, e grasä, rotunda la fata ; de n'ar fi imbracamintea, ai putea s'o iei drept moldoveanca. Assan ne arata locuinta lui, apoi pe aceia a parintilor lui; e intocmai ca la Ibrahim, doar culorile sunt altele... Mama lor, Katimè, o femee in vârsta dar bine pastrata, alba la fata si curat imbracata in negru, sade in bucatarie si toarce; blândeta privirii, expresia de bunatate a gurii si chiar moliciunea cutelor fetei, arata ca a imbatrInit, nu luptându-se cu semenii ei, ci impartasind sentimentele lor de bucurie si tristete...

Abgely ma duce la magazie si la grajd, care desi curatele, imi par cam primitive pentru cele 70 de hectare pe care le stapineste familia.

In curte ne intâlnim cu hogea: mic, gras si greoiu,- adevarat curd de campagne,-cu vorba sovaitoare, cu trasaturile ingrosate, cu privirea cam stinsa de grasime. Abgely Radir ni-l recomanda cu gravitate : tine pe sora-sa, Teslimè. A absolvit seminarul musulman din Medjidia, de sub directia d-lui Alecu, dar romineste nu prea stie. Deocamdata e numai imam ; cand o ajunge hoge, statul are sa-i dea 15 lei pe luna. 

- Dar acuma cu ce traeste ?"

- II tinem noi", raspunde Abgely, cu aerul unui om bogat care binevoeste a proteja literele, dar si foarte mägulit de o atare inrudire...

Tinarul iman, care poarta pomposul nume (vadit arabesc) de Rasid Nurreddin, nu gaseste ca prezentam vre-un interes ; de accia ne paraseste si intra in apartamentul lui, unde tinara Teslimè ii duce indata masa pe o tabla, -cinste de sigur cu totul deosebita, datorita invataturii lui...

Mi-a ramas in minte figura lui Rasid Nurreddin, vorba lui greoae, privirea lui distrata, intreaga lui infatisare de rabin tanar care a invatat cinci ani la Breslau si nu stie care-i cal si care-i eapa..." Tatarul ca si evreul e adesea subiectiv ; cand il mai si departezi de realitate printr'o cultura scolastica, se prosteste... 

La plecare, Abgely ni se plinge de-un necaz. Avind mai multi cai, e inscris cu o prestatie anuala de 70 de lei. Acum trei ani, putin timp dupa ce si-a facut prestatia, picherul i-a cerut adeverinta - s'o vada". A trecut o zi, o luna, un an, doi, fära ca picherul sa-i innapoeze biletul. Acuma perceptorul ii cere plata de 70 de lei, pentru anul acela...

Cand esim pe poarta, Abgely ne arata locuinta celui mai bogat tatar din sat, Ali Iahia, care lucreaza o suta douazeci de hectare.

***

Intrind in curtea acestuia, observ-alaturea de seceratoare, care se gaseste aproape la fiecare plugar dobrogean, de orice natie ar fi - o bicicletä nouä, foarte ispititoare. Ali ne-a zarit și ne esä innainte. E bicicleta lui ; se duce cu ea la cimp, sa-si vada bostanii".

In curte sint patru case, departee una de alta : una pentru Ali, care-i insurat, alta pentru frate-sau care-i deasemenea insurat, a treia pentru parintii lor si a patra pentru bunica lor, väduva. Respectul pe care copii il datoresc pärintilor, nu ingadue locuirea Impreunä.

- Cu argati cu tot, sintem 18 linguri...

Un american ar fi zis 36 de maini ; dar la tatari, mâncarea vine innaintea muncii...

Batrinul Iahia Adul Alim are 75 de ani și nu mai lucreazä, dar e incä stäpânul absolut al averii. In fiecare searä, bäiatul cel mai mare, Ali, care de fapt conduce gospodäria, -e de 35 de ani- trebue sa-i dea socotealä, pänä la un ban.

- Cand ma duc eu cu caruta la Constanta, sä vând bucate, se 'ntâmplä sä cheltuesc cinci lei. Ii spun atunci : uite tatä, m'am Intilnit cu niște prieteni și am petrecut putin. Nu-mi zice nimic..."

(Cind a mai ImbätrIni Iahia Abdul Alim are sä adune citiva batrini din sat, si 'n fata lor, are sa-și emancipeze copiii, dindu-le averea 'n stăptnire. ca'n dreptul roman !..)

- Dar pe ce cheltuesti cinci lei la Constanta ?" II Intreb eu pe Ali, cam indiscret.

- Facem cinste la berarie...

- Cum ? Bei bere ? Dar legea ?...

- Ce primeste natura, nu opreste legea", raspunde Ali, spre marea mea surprindere, zimbind cu 'n aer revolutionar...

Lumea se schimbä. Cind cram copil, mergeam cu tata la Constanta. Opriam caruta 'n drum si ne culcam intr-insa. Azi, sä faci așa ceva, te 'nchide la politie.. Azi fetele au pus capoate peste salvari si când intra 'n prävälie, spun bonjour..." Ceia ce spune Ali e perfect adevärat. Ne poftește 'n casä. Pe lngä mobilierul obișnuit, douä scaune de pae.

- Dar astea ?

- Trebue. Slava Domnului, vine la noi dl. doctor, dl. locotenent de gräniceri,-n'aveau pe ce sä șeada...

Ali e aproape innalt, svelt, bine fäcut, cu pärul foarte negru, cu fata bronzatä, cu träsäturite regulate, europenești ; numai umerii obrajilor și, fälcile bat la ochi : falca e taioasä si aproape orizontalä, dand figurii o forma patratä. Vorbește curat romaneste, cu'n ton cam sceptic, de om de afaceri. Psihofiziologia lui -ca a celor mai multi tätari, nu-i de taran, ci de meșteugar de oras. Mișcarile repezi si sigure, privirea hotarâtä si patrunzătoare, il aratä sä fie om harnic. Amintindu-mi cä l-am gäsit in fata casei, mâncând dintr'o farfurie un fel de salatä de legume, il Intreb :

- Singur mâncai ?"

- Am intirziat masa: lucru mult la arman. De la patru dimineata pana apune soarele, nu stam.

- Am auzit ca sunt tatari lenesi, care cand incepe soarele sa arda, se ascund sub caruta, la umbra...

- Sint si de astia. Se poote padure fara uscäturi ? (ădevärul e ca buna stare stimuleaza si pe omul lenes din fire...).

Zaresc coranul pe politä, il iau si-l deschid.

Toti tatarii si toate tataroaicele,-afara doar de acei care nu au capul sanatos, ma lamureste Ali, - stiu sa ceteasca versetele din coran, dar fireste, nu pricep nimica, fiindca nu stiu limba araba - doar ici si colo cate-un cuvint, care a intrat si 'n limba lor. Pentru ca, sa stii arabeste, trebue sa 'nveti macar zece ani la Constantinopol, dupa ce ai sfârsit scoala primara la giamie.

- Hogea stie.

- Dar in turceste nu-i tradus coranul?

- N'a dat voe Mahomed, ca sa nu schimbam ceva.

Il pun sa ceteasca. Ca toti musulmanii, Ali nu-si inchipue c'ar putea ceti corănul fara melodia invatata la scoalä. De aceia isi drege glasul, si incepe a psalmodia pe nas scriptura sfânta, pronuntând cuvintele confuz si taraganat, dupa obiceiul oriental. Vinerea si Duminica, fiecare musulman e dator sa ceteasca din coran, acasa la dinsul. Ne luam ziua-buna.

 

Intors la primarie, intreb pe d. primar despre Ali Iahia si aflu c'a stat un an la Inchisoare, fiindca la niste lupte inchipute, ce se obisnuesc la nuntile tataresti-intre calaretii mirelui care rapesc mireasa si calaretii miresei care vor s'o scape,- a omorat un om din nebagare de seama. Falcile i-au facut pozna. Ma gândesc, ce amestesc ciudat, de batrina dar inferioara cultura semitica, si de primitiva salbatacie mongola, e tätarul ..Taranul roman nu ceteste evanghelia, dar nici nu omoara oameni jucindu-se...

Luam masa la cârciuma si indata dupa aceia plecam spre satul X.

***

Mă gindesc mereu la cele vazute in casele tätarilor din X si rad in mine insumi. Pernele crosetate, cetirea coranului, scrisoarea din Constantinopol, umbreluta domnisoarei Solpan, imamul intretinut pentru stiinta lui, bicicleta, secerätoarea, tubul englez si filozofia lui Iahia-iatä tot atitea glume fine ale siretilor de tatari, la adresa geografilor europeni, care-i considerá ca mongoli pur sang... Nu mai vorbesc de geografii nostri români: or fi ei geologi, or fi economisti, dar de antropologie n'au habar.

Trecem prin satul *** care tine de alta comuna si unde d. judecdtor n'are nici o treaba ; ne oprim totusi la cârciumä, sä ne potolim setea.

Satul a fost nemtesc; se cunoaste dupa casele albästrii si dupa ulita larga, perfect aliniatä si märginitä de pomi de amindoua partile, ca un bulevard. Acuma locuitorii sint români ; nemtii au plecat toti.

In fata circiumii stau de vorba vre-o douazeci de tarani curat imbracati : e Duminica. Pe d. judecator il cunosc si-l primesc cu o simpatie respectuoasa. E multa demnitate in respectul pe care-l arata taranul celor mai mari...

D. judecator ii intreaba pe fiecare, din ce parte a tarii sunt. Au venit de pretutindeni : din Bacau, din Braila, din Dolj. din Vlasca, din Mehedinti...

- Adunatura ! incheie bacauanul.

Inpestritarea se cunoaste din fizionomii, din vorba si din imbracaminte... Se deosebesc chiar in felul de a munci pamintul... Am fost de fata in alt sat, la o discutie aprinsa asupra celui mai bun chip de a samana porumbul : pe miriste ori pe brazda, mai rar ori mai des, pentru prasit ori pentru tras cu rarita, si asa mai departe. Fiecare tinea la obiceiul de acasa.

- Hora n'aveti ?

- Este ; da-i afart din sat ; asa-i ordinul. Ca daca era linga circiuma, mai intra câte unul, se mai infierbinta, incepea cearta dela vre-o fata, si buclucul era gata...

- Casele sint facute de nemti ?"

- De ei; da' unele le-am mai prefacut noi.

- Ce cusur a veau ?

- Erau dupa sistemul german.

- Adica cum ?"

- Fara tindä, fara prispa, fara stresina...

- Da' oare de ce-au plecat nemtii ?"

- Erau rai si nu se impacau cu oamenii.

Bacauanul il indreaptä :

- Ei rai, oamenii rai... nu ne potriveam, -asta era.

- Cum de pilda si noi veteranii", intervine cu voce tare un vlascean mare si spatos, sculindu-se dela locul lui cu aerul unui om care se pregateste sa harangheze multimea- nu ne potrivim cu ceilalti ; mai bine era, câti sintem aicea, daca faceam un sat deosebit, al nostru ; ca daca le spunem ca la 77 am rabdat de foame, am degerat de frig si ne-au mincat... insectele, pana am luat dela Turci pamintul acesta, pe care ei au venit de-a gata de-au luat cite 25 de hectare, pe cind noua ne-a dat numai cite opt -te'njura si zice : ori ai fost pentru mine ?

- Apoi da, nene Savule, asa zic s'acu : ori ai fost in locul meu ? D-ta iti faceai belelele d-tale, si eu mi le faceam pe ale mele !.. Si dac'ai asteptat sa te-aduca statul aicia, ai luat numai opt hectare,-ca nu mai era!.. Eu am venit singur, mai din vreme, si am luat douazeci si cinci.

- Dar cel putin să recunoasteti c'am luptat pentru voi... incepu oratorul.

- Apoi multi se numesc ei veterani, il intrerupse celalaIt (un cojan din Braila), da' nu toti am mincat din pomana ; unora le-a venit numai fumul de tamaie pe la nas...

- Care cum se scoala asa vorbeste" observa un oltean.

- Adunatura! incheie bacauanul.

Pacat ca n'avem timp sa mai stam cu ei de vorba ; e o placere. Pe drum, vorbind cu tovaräsul meu de calatorie, compar pe taranul român cu tatarul. Acesta nu-i mai putin inteligent ca românul, in ce priveste viata practica ; e mai rafinat chiar : manânca mai bine, doarme mai bine, face bae, stie sa ceteasca, e strasnic negustor ; religia aruncat in fagasurile unei civilizatiuni vechi, desi inferioare, --a civilizatiunii semitice,- de care fireste a fost inrâurit si in timpuri preistorice, de oarece tatarul are cel putin atâta sânge semit" cât mongol. (Cuvintul semit nu-i propriu. Rasa alba se imparte in doua : homo europaeus sau blondul de nord, al carui reprezentant, mai mult sau mai putin curat, ar fi suedezul; si homo mediteranneus, brunul de sud, cum ar fl arabul sau spaniolul. Primul e näscocitorul radacinilor indoeuropene, al doilea näscocitorul radacinilor semitice. Popoarele semitice insa, sint un amestec de rasa mediteraniana cu rasa mongolä si chiar cu cea germana. Odinioara, pe timpul Gumerilor si Acazilor, ele vorbiau limbi mongolice, dar mai tirziu au primit limbi semitice dela o patura subtire de cuceritori semiti, intocmai dupa cum Iberii mediteranieni au primit o limba indoeuropeana, dela o patura subtire de romani ii lipsesc insa, in genere, aspiratiunile nobile, pornirile ideologice. Unde stie tatarul sa faca o gluma subtire si sa se bucure de dansa. Unde are el retorica rominului, sartul lui la vorba, dragostea pentru natura, interesul altruist pentru sbuciumarile omenirii... Satele tataresti n'au pomi in jurul caselor si fac calatorului o impresie trista, pustie... Tatarul cu greu te-asculta cind ii vorbesti de lucruri care nu se leaga deadreptul cu interesele lui materiale...

Cu semitul, el are in comun sensualismul, si lipsa de sentiment,-adica de cald interes pentru formele multiple ale vietii reale ; dar in locul romantismului semitic, tatarul e stapinit, ca toate popoarele mongolizate, de acel utilitarism incapatinat, care a nascut la chineji arida si rigida civilizatie a mandarinilor... (Antroposociologii" imputa in mod unanim si brachicefalului european utilitarismul terre â terre...)

Mintea tatarului e vioae dar ingusta ; limba lui e rigida, fara delicateta flexiunii, fárä cele nuante si mladieri, care imbrätiseaza realitatea ca o haina moale, ce urmeaza liniile corpului ; ea-ti aminteste mai degraba, in formele sale aglutinante, casutele pe care tatarii le cladesc aici in Dobrogea, din pietre -slab lipite cu pämint negru... Cu violenta temperamentului si cu siretenia mintii lor, au reusit sa injghebe cea mai mare imparatie din cite a cunoscut Istoria, aceia a lui Djendjis-Khan ; dar imparatia n'a tinut, cum nu tin nici casutele lor de astazi... pamintul se farima si pietrele se imprastie pe cimp...- A lipsit sentimentul, care cimenteaza statele, - puterea de a imbratisa interese generale...

 

H. Sanielevici, Viata Romaneasca 1911

 

* Henric Sanielevici (1875 – 1951) a fost un jurnalist și critic literar român de origine evreiască, amintit de asemenea, pentru activitatea sa în antropologie, etnografie, sociologie și zoologie. Inițial, un militant socialist din cercul politico-filosofic a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, s-a lasat purtat de alte influențe și în 1905 și-a creat propria revistă de critică literară, Curentul Nou. Sanielevici și prietenul său Garabet Ibrăileanu au fost printre fondatorii „Poporanismului”, o mișcare țărănească și orientată spre stânga.