Impresii de căletorie - Cernavoda, Septembre, 1894

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 August 2019
Timp de citire: 9 minute

Ajunşi la Cernavoda descălecăm de pe tren spre a trece braţele Dunării pană la Fetesci. Călătoria pană la Fetesci a fost cea mai romantică, pe carea am făcut-o în viaţă. Am călătorit aprope cu tote mijloeele de comunicaţiune cunoscute ori inventate pană adi.

Intre Cernavodă şi Fetesci este întreruptă călătoria regulată, nefiind încă gata grandiosul pod şi drum de fer, ce se construesce spre a împreuna DobrogeaMarea-Negră-Orientul cu mijlocul ţărei. Când podul va fi gata, linia acesta va căpăta o deosăbită importanţă ; orăşelele de lângă ea vor lua avent şi în special Constanţa va deveni cel mai important port comercial lângă mare.

Spesele, ce le face România pentru acesta legătură sunt enorme, căci lăţimea insulei dintre Fetesci şiCernavoda este mare, er drumul calei ferate şi podurile sunt vrednice urmaşe ale podului făcut de Traian peste Dunăre şi a şoselelor romane , a căror urme grandiose şi astădi să văd, ca tot atâtea dovedi despre grandiositatea spiritului latin.

Peste cele dóué braţe ale Dunării să construesc două poduri gróznice şi forte înalte. Unul din aceste e cel mai lung pod din tota lumea. Al doilea mai lung e in America preste rîul Missisipi. Drumul liniei ferate de pe insulă e în parte forte ridicat, în parte construit de fer pe deci (zeci n.r.) de stilpi uriaşi din cea mai tare piatră cioplită.

Lucrările le conduc inginerii supremi Saligni şi compatriotul nostru Baiulescu, cari au dobândit şi premiul de 500,000 lei pentru plan ; ér 3 societăţi esecută lucrările după ce altele şi-au aflat perirea prin bancrot. — Eifel — pare-mi-se — face controlul.

După ce am admirat acest pod, — care în vara viitóre va fi dat folosinţei publice şi despre a cărui grandiositate numai prin autopsie îţi poţi câştiga o icòna fidelă : am imbarcat cu toţii în luntrite şi barce mici. Era o privelişte incantatóre să vedi o aşa mulţime de luntri plutind uşor pe suprafaţa liniştită a Dunării. Am dispus lopătarului să mâne barca direct sub pod, ca sé putem vedea de aprópe construcţia şi stîlpii uriaşi din apă.

In adevăr trebuie sé mergi la Cernavoda, dacă vreai să ai idee despre marele progres, ce l'a făcut technica în vécul de faţă. 

Amicul meu A. P—nu s'a umflat ursuz în pene, când am dat espresiune acestui adevăr, căci se pregătesce şi el a deveni inginer de poduri şi şosele şi de case mititele.  

Damele din barc a nostră luând cu manile apă din Dunăre şi stropind pe amicul nostru, i-au dorit a deveni un vrednic représentant al acestui progres. Era se aranjăm şi un banchet în onôrea lui, căci din întâmplare aveam, şi câte-va curci în barcă, dar din norocire după debarcare pe insulă nu le-am mai vedut.

Calea preste insulă pană la celalalt braţ al Dunării l'am făcut pe un forte lung tren de vagonete, pus la disposiţia nostră din partea societăţilor, ce lucră aci.Trenul lung, in frunte cu doue locomotive, înfăţişa o caravană neobicinuită. Mai ales lucrătorii së înholbau plini de mirare la noi, neputendu-şi da semă despre o asemenea mobilisare de coconaşi.

Eu şi unii prietini ai mei, suiţi pe acelaş vagonet, aşternem pleturile, punem geamantanele la cap şi ne întindem jos spre a oferi un tablou cât se pote mai idilic şi variat fotografului, ce tocmai îşi întinde aparatul sëu măiestru. Fiind tôte gata se dă signalul de plecare. Locomotivele şi cu vagonetele mai apropiate pornesc deja.

Aşteptam numai së ne împărtăşim şi noi de scuturătura, preste care trebuia së trécà tot vagonul. Când colo, ecă posna ! Ceialalţi se duc, noi rëmânem. Comitetul era între cei remaşi. De-odată së aude strigătul: „Rămâne comitetul, retour locomotivele!"Cineva adecă îşi permise gluma a descopcia şirul vagonetelor.

Timpul călătoriei cu acest tren ne-a trecut admirând lucrările, ce sunt în curgere şi asistând la discuţiile unor studenţi-socialişti — pare-mi-se dela Iaşi, —cari aruncau spre fie-care grup de lucrători din apropiere, muiţiine de broşuri, sigur de cuprins socialistic.

Distracţia oferită de acesta cale a fost pe deplin răsplătită prin numerosele beţe, ploiere, pardesii, cilindre, jobene perdute şi haine sfirticate. Preste al doilea braţ al Dunării am trecut o parte cu luntrii, alţii cu prope - lere, er alţii s'au urcat sus pe podul aprope gata.

Era ora 1 d. a. O secetă şi căldură tropică, abia îţi puteai târâi piciorele pe calea plină de praf, ce ducea spre satul Fetesci destul de îndepărtat. Hamali ori trăsuri ca 'n palmă. Geamantane în tote părţile claie pe grămadă.Timp nu era de pierdut, deci îşi iau toţi calabalicul în spate şi du-te băiete călare pe băţ sau per pedes apostolorum.Batistele abia erau suficiente spre a şterge de pe obraz sudorile, ce curgeau gârlă.

Eu însă cu amicul dela Braşov Costi numai acum ne-am convins despre însemnătatea, ce o are studiul fisicei şi formulele pârghiei atât de neplăcute în liceu. Basaţi pe cunoscinţele încă neevaporate ale acestui studiu, am luat o prăjină, am băgat-o prin torţile geamantanelor şi luând sarcina pe umere am mers pană la Fetesci fluerând şi ridend de necazul şi neesperienţa celorlalţi, cari au început a ne imita. „Să vede că-s Ardeleni practici" audeam din tote părţile ! Semănăm cu acea figură din istoria biblică, care înfăţişeză pe Israeliteni, când aduc strugurii uriaşi din  pământul Canaanului. Deosebirea era, că în loc de struguri aveam 3 geamantane.

Din când în caud eram necesitaţi a mai poposi, nu pentru că ne ar fi fost greu, dar trebuiau căutate şi scóse ghetele decoltate ale amicului Costi din pulverea ce în unele locuri trecea preste glesne. Ajunşi la Fetesci şi noi cei cu cunoştinţele fisice ne-arn bucurat, dar apoi cei cu geamantanele în spate ! 

Aci am aflat trăsuri, în carî am aşedat ealabalicul, ér drept sui ne-ain suit noi în vârful lui şi nu era de despreţuit greutatea nostră mai ales după o săptămână , trăită pe spesele unui opid întreg. 

„Mai putini conaşilor, câ mă nefericiţi!" strigă cărăuşul îngrijat de sortea celor 4 cai. prinşi într'un rînd şi a căruţei, a cărei dricuri pârăiau sub povară. Şoseaua ducea la del, pulverea aducea în jurul nostru nouri de nu-ţi vedeai nici vecinul. Audeam numa i strigatul răguşit al cărăuşului şi vuetul sbiciului, a cărui lovituri nu mai aveau nici un efect.

De mila cailor ne-am dat jos, căci altcum nici adi n'am fi ajuns in vârf. Aici prinde „nea Dumitraehe" curaj şi ne învită ér pe trăsură, rostind la fie-care lovitură de sbici: „Un leu de fiecare co'-naş". „Nu ne pasă de leu, numai se ne vedem la gara Fetesci" , fu răspunsul nostru.

Pană acolo însă geamantanele unflate să făcuseră turt ă sub greutatea nostră. „Auleo ! fracul meu" strigă amicuLAnton, ér Costi îşi plângea bâta de os, ruptă dela ploerul, ce a costat 20 fl. — Eu rîdeam de paguba lor, căci îmi lăsasem acasă asemenea obiecte fragibile.

Erau orele 3 p. m. când am ajuns în gara Fetesci. Fome a ne chinuia şi otelierul dela gară abia era în stare a ne-o stempăra. „Fleca naţională" — friptă pe grătar, şi scăldata în un vin, cum numai prin România poţi bea, au fost materia, care am adus-o dar mâncăciosului dău, — stomacului, care atâta jertfă reclamă dela noi.

O singură împrejurare ne-a conturbat pofta luculică, ce-o aveam. Când adecă mâneam mai bine, etă năpădesc prin tote încăperile gărei mulţime de soldaţi înarmaţi din crescet pană 'n tălpi. In un moment mi s'a reîmprospătat în minte călătoria la procesul Memorandului cu tote scenele legate de ea şi în cari persanele din relief le representa cei cu pene de cocoş. Acesta cu atât mai vârtos, că ceteam din faţa conducătorilor şi a oficerilor de a pune mâna pe ceva răufăcători.

„Ei! frate Nicolae — disei unui coleg din România, ce şedea de-a drepta me a — nici în ţara vostră nu putem trăi câte-va dile fără a fi urmăriţi de autorităţi !" Dar un locotenent şi dl deputat al camerei Leca a delăturat nedumerirea nostră, împârtăşindu-ne adevărata stare a lucrului. Miliţia urmăre a adecă o bandă de hoţi, care tocmai în dilele acele isprăvise mai multe din aventuriosele-i năsdrăvenii. In spre sară am continuat călătoria cu trenul spre Bucuresci.

de Ilie din Urseni

Randunica, 1895