Impresii din Dobrogea 2, 1912

Publicat de Aurel Băjenaru, 28 Ianuarie 2024
Timp de citire: 40 minute

Henric Sanielevici ( 1875 - 1951) își continuă aici povestea despre sejurul sau estival prin Dobrogea acompaniind pe judecătorul ambulant, responsabil cu judecățile în comunele din jurul Mangaliei. Aceste drumuri prin provincia dobrogeană sunt redate într-un adevărat "road story" din ceea ce numește autorul "un muzeu și laborator sociologic", cu un har și o exactitate cum puțini autori au reușit să redea atmosfera, locurile și oamenii acelor timpuri.

ICOANE FUGARE

Auzindu-ne vorbind cu atita interes despre Tătari, Petre, cărutasul, ne indeamna sa facem un ocol si sa ne abatem prin satul * la un Tătar bogat la care a fost el patru ani sluga. Primim cu placere, si 'n curind sintem in curtea lui Osman Gelal, proprietarul a 15 hectare si arendasul a 240. Il gasim la arman, supraveghiind masina de treerat, care urue grabita, pe cind in jurul ei vre-o zece Tatari lucreaza fara graba. Ne primeste cu liniste, fara a arata nici mirare, nici placere, nici displacere.

Tatal sau, Gelal Baktaly, a venit sarac din Crimea, dar cu incetul s'a ridicat, luind pamInt in arenda. Odata a cumparat 80 de hectare dela o doamna pe care o parasise barbatul ; pamintul insa era al ei. Dupa un timp, un proprietar din imprejurime a propus celor doi soti, care in vremea asta se impacasera sa anuleze el vinzarea, pe cale de judecata, si in schimb sa iea o parte din pamint-ceia ce au primit fara nici un scrupul. Tatarul s'a tinut bine ; a cistigat la toate instantele.

— Si la Bucuresti a alungat pe el' ne spune Gelal, casa ne arate ca celalalt a pierdut si la Casatie. Dar a cheltuit mult cu judecata si a fost nevoit sa vinda pamintul. Totusi, la moartea lui a lasat o avere bunicica celorpatru copii ai sai : doi baeti majori, unul de sase ani si o fata. de paisprezece. Dupa legile turcesti -Musulmanii au la Constantaun kadiu al lor, numai pentru succesiuni si tutele, care fiind re-glementate de Coran, sint in legatura cu religiunea si trebuesc respectate de Constitutia noastra —partea minorilor a fost despartita in bani si depusa la Casa de Consemnatiuni, iar cei doi frati majori au ramas stapini pe gospodarie.

— Dar oare de ce prevede Coranul ca partea minorilor sa flie despartita?

— Pentruca sa nu li se piarda averea. Noi Iucram pe riscul nostru, dar copilul ce stie ?

Judecatorul imi explica o dispozitie curioasa a Coranului : camata este cu totul oprita ; se 'ngadue insa cind banii imprumutati sint din averea unor copii orfani... O porunca asema- natoare a religiei mahomedane, am aflat-o mai tlrziu dela unTurc instruit : negotul de sclavi este oprit In tot imperiul turcesc, afara de Meca, unde slobod este fiecine a cumpara ficele locuitorilor, pentru a lasa bani orasului sfint...

Cum vedem, e un principiu la Musulmani, ca "scopul scuza mijloacele"... Il cercetez cu privirea pe Osman Gelal... Brun, mic de stat, cu capul mare si miinile lungi, cu trasaturile delicate si ochii rascroiti — sa-i intalnesti in Bucuresti l-ai lua drept lustragiu ori "mașin de cafe"... Linga dinsul, un baetas de vre-o 10 ani, alb la fata si fara nimic mongolic in figura, se joaca pe oistea unei borine : este fratele minor, Abduleid.

— Si cam cit ii partea lui ?

— Zece mii de lei.

Intrebam de geamie, pe care am vazut-o prea frumoasa pentru un sat asa de mic, si aflam ca cei doi frati Gelal au ridicat-o pe cheltuiala proprie-cinci mii de lei- din bunavointa lor, nu din porunca batrinului, ci ca asteapta o piatra comemorativa cu numele fondatorilor, care se va aseza in perete, in interiorul cladirii.

Un Tatar batrin, cu falca de tot strImba, se apropie de noi. Intreb ce are si spune ca l-a isbit un cal. Curios ! I-a indoit falca parc'ar fi de tinichea, si nu i-a rupt-o... Intram In casa lui Osman. E joasă, dar mai buna ca a celorlalti. In fata ei, pamintul e inadins adincit ca sa tie ploaia, prefacut In gradinita de flori ; peste satul inflorit, doua podete cu grilaj de lemn duc la doua apartamente : unul pentru fratele mai mare, care-i Insurat ; celalalt pentru restul familiei. Mobilierul e acelasi... Poporul este si el sclavul modei numai ca moda lui dureaza veacuri... Imi vine o idee.

— Domnule Gelal, ai putea sa-mi spui Tatarii, chind au venit aici din Crimea, obicinuiau In casele lor perine de astea, lucrate cu iglita ?

— Nu. Le-au vazut pe urma, la Nemti, la Romini... Locuinta lui Osman are totusi unele particularitati deosebitoare. In loc de doua camere, patru: una de dormit, alta pentru musafiri, o camera la mijloc, ca un fel de tinda, si bucataria.

In tinda, un mic bufet de brad, vapsit ros.... pentru haine si schimburi...

In camera de musafiri, un dulăpas in perete, cu tacimuri si sticlarii. Pe pereti, marame artistic brodate... Vazind ca-mi plac maramele, Osman Gelal ese din odae si se 'ntoarce c'o multime altele ; le cercetez si nu gasesc doua la fel, ca desemn si culoare...

In momentul cind scriu aceste rinduri, am In fata mea unadin ele : este de tulpan subtire ca voalul, si la cele doua capete, pe o latime ca de doua palme, are o ghirlandă de flori, stilizate geometric cu mult simt decorativ, si brodate cu matasă colorată si cu fir de argint. De amindouă părtile ghirlandei, flori mari, indigo si roz saturat, bat mai ales la ochi si dau tonul broderiei. Ele sint insă atenuate si armonizate mai intai de staminele argintii si caliciurile verzi deschise ; apoi de alte flori mai mici, alaturea, In bordo si ros-galbui ; in fine, de ramura neagrd serpuind la mijlocul ghirlandei cu frunze verzi-Inchise, strd-bdtute de nervure argintii. In josul ghirlandei, la rnarginea maramei, o linie neagrd serpuitoare, cu frunzulite violete si bordo ; in sfIrsit o delicata tivitura violeta...

Broderia e destul de buna deopotrivă de neteda pe o fata si pe alta. Pentru ochi, o splendoare ; impresiunea e de fast, de bogătie... Asemăn in minte modelele tătăresti, cu frumoasele cusături rominesti din albumul d-nei Cosma. Contrastul e desăvirsit acestea, mai discrete, mai nuantate, vorbind parca mai mult sufletului, sentimentelor ; celelalte, foarte bine armonizate,- creatiunea unei senzualităti violente si in acelasi timp rafinate.

— Domnule Osman, cusăturile acestea sint luate dela Turci ?

— Nu ; ale lor sint altfel ; astea sint anume tătăresti.

Am vazut mai tirziu broderii turcesti, la cherestegiul Mustafa, ginerele primului-hogea (protopop) din M.— Sint, In adevăr, in alt gen cu mult fir de aur si argint, dar mai discrete in culori, mai naturale in desemn, mai apropiate de cele europenesti...

Ma folosesc de acest prilej ca să rectific o prejudecată : ornamentatia geometria asa cum o găsim in cusăturile si săpăturile rominesti, nu-i un semn de primitivitate, ci de rafinament. Omul palaeolitic din virsta renului-ca si boschimanul de azi- desemna pe stinca pesterilor si sapa in coarnele renului, animale in miscare, c'un naturalism desăvirsit, pe cind popoarele mediteraniene, ca Egiptenii si Arabii, au fost totdeauna lipsite de irnaginatiune plastica. S'a observat cu drept cuvint, ca la Arabi, de pildă, pornirea gindirii spre abstractiune explica, deopotrivă, si interzicerea de cătră religiune a formelor animale si vegetate, si neputinta de a le reprezenta. E lucru dovedit, că formele curat ornamentale derivă toatedin forme naturale, schematizate si simplificate odată cu progresul puterii de abstractie si regresul paralel al imaginatiunii plastice. Maramele acestea tătăresti ne arată tocmai faza de tranzitie : in stilizarea lor geometrica, frunzele si florile abia se mai recunosc.

Fiindcă ne aratarn dorinta de a mai vedea vre-o casă tătărască, Osman Gelal ne duce la unchiu-său, Reșid Abtișah, care șade la doi pasi.

— Reșid nu-i acasa, gasim insa pe fiul sail Gemadin, un baiat de vre-o 16 ani, brun, mic de statura, si cu fata rotunda, stricată de varsat ; fizionomia lui Imi aminteste pe aceia a multor mahalagii din Bucuresti... Gemadin sta in tindă - casa lor are si tinda-si leagana pe frate-sau Menseid, in virstă de doi ani, intr'un pat tataresc in miniatura, atirnat cu niste frInghii de grinda podului. La vederea noastra, femeile fug speriate in alta camera. Unele Tataroaice se feresc a fi vazute de barbati straini, altele se arata fara nici o stfială : o regulă generala nu-i Inca stabilită. Intram In camera de musafiri.

Aranjamentul e cel cunoscut ; pernele cu fete crosetate se răsfată la locul de onoare. Intr'un colt, pe o măsuta, un gramofon din cele mai mari, iar alaturi, un teanc de placi ; ma uit : toate turcesti.

In cinstea noastră, Gemadin pune două bucati, una dupa alta. Amindoua respira o melancolie grea, bolnava, fara delicateta de sentiment a doinei noastre. Ascult cu surprindere : e isbitoare semănanarea cu cintecele de dragoste pe care le bocesc Tiganii in mahalalele Bucurestiului... (De pildă : "foae verde bob năhut..."). Se pare ca, in deosebire de restul tarii, Capitala a pastrat ceva din sufletul oriental... Deodată tresar ca zguduit de o comotiune electrică. Am zărit in dosul gramofonului o ingusta fasie transparenta, cu tablouri mici repetate... Gemadin a urmarit privirea mea si-mi spune cu degajare :

— Niste filme de cinematograf de mina ; pentru copii..."

— De unde ai cinematograf ?" — Am citit o reclama in Universul si mi-am comandat ; 15 lei, cu transportul..."

Gemadin vorbeste bine romineste; abia se mai simte accentul strain... Daca l-ai gasi la Bucuresti, ca ucenic de cizmărie ori baiat de carciuma, l-ai lua dupa vorbă drept Macedonean... Psihologia lui e de mahalagiu urnblat, care nu se mai sperie de nimic...

— Zi, citesti regulat Universul... Si-l Intelegi bine ?

— Am facut patru clase primare... Cind nu 'nteleg o vorbă, intreb pe d. Invatator, Omer-Efendi...

— Asa?... Aici e dumnealui..."

Mi-l arătase cineva in Mangalia. Innalt, subtire, cu fata alba si trasăturile delicate, cu privirea vie si temperamentul expansiv, I-ai lua drept un june din high-life, daca l-ai intilni pe Calea Victoriei cu pălărie in loc de fes... E Turc. A facut In Constanta liceul complect, si-i invatator romin in satul curat tătărăsc H.. Dupa cit am auzit e invatator bun, vorbeste romaneste fara gresală.

— D. invatator a facut o regulă, imi spune Gemadin ; cum intri In curtea scolii, nu mai ai voe sa vorbesti un cuvInt tatărăsc ori turcesc..."

— Ai auzit de Vlad Tepes ?

— Da.

— De ce-i zicea aa ? Tragea in tapă pe cei răi.

— Da' Mihai Viteazul ce fapte mari a facut ?

— A unit Muntenia cu Moldova si Transilvania".

— Cite judete are Rominia?"

— Treizeci si doua.

Ne grabim ; altfel asi proceda la un examen mai serios, ca sa văd cum si-a asimilat acest tinar Tătar cunostintele invătămintului primar. Tare ma tem ca singurul invatator romin dela care Tatarii au tras vre-un folos, este... Turcul Omer Efendi.

Osman Gelal imi spune ca el, in copilaria lui, n'a facut scoala ; nu era Invatator romin In H. A invatat romineste in armata : e de trei ani calaraș cu schimbul.

Gemadin ne duce pe la grajd, sa-i vedem calul de curse.

Un armasar splendid, din vestita herghelie a d-lui Pariano, strans tare la burta cu niște curele, e legat de grinzile podului cu fringhii,- -de gura, de glt, de mijloc, In asa fel ca să nu poatamiva din loc §i nici sa se poata culca... Gemadin se pregatește pentru cursele din Constanta ; adica pregatește calul: dimineata și seara il plirnba-in contra vintului, ca să nu asude-iar in restul timpului, ziua și noaptea, iI tine in picioare, nemișcat și strins la burta, pesemne ca sa slăbeasca la trup și să se intareasca 'n picioare...

— Am auzit ca la alergare va legati strins de cal..

Ca o pisica Gemadin se arunca pe armasar, arata cum obicinuesc sa se lege pentru cursa : cu doua curele peste ge-nunchi, strinse intr'o cataramă.

— Cand aleargă calul, se umfla ; atuncea mai dam drumul la catarama..."

— $i de se 'ntimpla sa cada ?

— Desfac catarama si scot picioarele... Dar nu cade".

Judecatorul imi povesteste un caz vazut de dinsul : un armasar calarit de un Tatar de 11 ani, cade, se da peste cap, se scoala si alearga mai departe, cu calaretul sanatos teafar...

— ,Acuma e al cincilea an de cand iau parte la alergari... Anu ăsta concurez la iuteală, fiindcă armasarul e tinăr, abiade doi ani ; cind o fi de patru, am sa ,,concurez la alergare de. fond'.

— Clt te costa calul ?"

— 500 de lei.

— ,La munca 11 pui ?

— Fereasca D-zeu ! N'ar mai fi bun de alergări.

— Va sa zica, ai bagat bani intr'Insul, mininca degeaba,. si poate nici nu cistigi... Proasta afacere... Gemadin ride.

— Si daca cistig, tot aceia este ; toti banii se duc la chef,. cu prietenii, chiar In ziua alergarii... N'am cistigat la Iasi, acum doi ani, doua sute de lei ? M'am Intors fara un ban... Armasarul mi-l tine tata ca sa-mi facă plăcere.

— Mai tine cineva in sat cal de alergare ?

— Nu ; numai eu.

Imi inchipui ca trebue sa fie un fel de obligatie morala, fată de obstie, a celor mai chiaburi, obligatie pe care unul din ei o ia asupră-și.

In nice caz, privindu-l pe Gemadin, asa mic și neinsemnat cum este, fără energie in privire si tinuta, nu l-ai banui atit de expert in nobila arta a călăriei... Dar la Tatari, călăria e patima veche. Invatatii care au studiat scheletele cailor preistorici, afirma ca rasele europener caballus celticus, equus Przewalsky, poneyul scandinav, etc. (toate, mici de felul lor; intre acestea, și calul nostru taranesc) deriva.. din "tarpanul" asiatic-mic si cu capul mare, ca si mongolul domesticit acum zece mii de ani si adus in Europa cu cel mult doua de ani mai tlrziu, desigur de catra omul alpin mongoloid... Iar calul pur singe, adus in Europa in timpurile istorice, deriva din calul arab, care nu-i decat o zebra domesticita in nordul Africei.

Calul de curse englezesc se trage dintr'o singura eapa arabeasca,.. importata in Anglia de un domn cunoscut la o data cunoscuta-(Nu-mi amintesc...) ...Pe cind ne urcam in caruta, zarim pe aproape un baetas- ca de doi ani, care prin finetea tenului și delicateta trasaturilor--desi are fata mare, plina, și ochii cam mici,-ar putea fi de "familie buna" ; fesul ii e plin de monede de argint, cusute la o parte in piramida, dupa obiceiul tataresc.

— Cum te cheama ?

— Pe mine ma cheama Giafer Memedula.

Accentul e perfect.

— De unde stie copilul romineste ?"

— Se joaca cu cei dela scoala fröbeliană (prebeliana' zice Osman).

Mi-o arata ; o casuta innalta, luminoasă si acoperita de vita salbatica ; a facut-o statul numai pentru copii de Tatari-alta natie nici nu-i in sat. Profesoara e plecata pe timpul vacantei. - cand a venit intii in sat, era bolnava si a stat la noi, imi spune Osman, cu oarecare mtndrie...

Am plecat, dupa o despartire foarte cordiala...

...Si am ajuns la C. pe la 6. Satul e mare si frumos, cu mult mai mare decit, de pilda, tIrgusoarele dintre Iasi si Pascani. Pana mai daunazi tineau de C. si alte citeva sate, care acuma s'au despartit. Tragem la primărie o casă mare, alba, foarte curată. Innăuntru, dăuă birouri deosebite : unul pentru perceptie, celălalt pentru primărie. Intrăm un moment la perceptie. Fac cunostintă cu d. per-ceptor, Armean de origine, fost functionar la primăria Capitalei batrinel cărunt si jovial, dintre aceia pe care anii par a nu-i prea schimba-poate fiindcă se tin bine cu toată lumea ; poate fiinda singele are putin de umblat in trupul lor scurt ; poate fiinda sbirciturile nu bat la ochi pe-o fată asa de mica ; poate fiinda vremea nu-i baga In searnă, asa mici si neinsemnati cum-sunt... Cine stie, poate că si moartea de aceia ii crutăd multa vreme, zice in sine : pentru atita lucru... pácat de osteneală.

Sprinten si tinerel pentru cei 60 de ani ai săi, foarte politicos, si oarecum rotund in manierele sale, Iti dă impresiunea de ceva mic si neted, de care nimic nu se poate agăta... Cand zimbeste-cu multă finetă,-face niste incretituri foarte fine la coada ochilor...

Are pe lingă dinsul, ca agenti de perceptie, chiar pe cei doi fii ai săi, oameni maturi dar neinsurati. Unul din ei pare a-creste mai mult in latime ; burtos, lat In spete, cu gitul scurt gros, cu fata mai lată decit lungă, dar cu trăsăturile lipsite de grosoldnie si cu un ris larg, sonor, care descopere o-dantură alba si regulată, intre două buze groase, umbrite de- o musteata neagra-iti dă impresia că bea cu inghitituri mari din cupa vietii, fără a risca să piardă vreodată apetitul... Celălalt e potrivit de statură si grosime ; nasul convex, intors cu egoism spre ochiul intunecat, umbletul plecat si vorba inceată, plictisită...

Cu riscul de a părea pedant cititorului, voi observa ca acesti doi frati reprezintli cele cloud tipuri caracteristice ale poporului armenesc : tipul mediteranian, subtire, delicat si sensitiv, tipul ultra brachicefal -cu mult mai frecvent decit cel dintai, indesat, fălcos, si mare "strugler for life"... Voi mai observa, că după părerea unanimă a antropologilor, Evreul, in deosebi cel occidental, este din punctul de vedere al rasei aproape identic cu Armeanul ;si asta din pricină că in Armenia, ca si in Palestina, fondul prim, adică masa poporului, era hetită -un popor, care, precurn se stie, a avut, innaintea Fenicienilor, un intins imperiu si o strălucită civilizatie in Asia Minoră. Teoria lui Lombroso, că Evreii ar fi Armeni judaizati, nu-i probabila. Dupa obicinuitele politete, trecem dincolo, in biroul primarului-birou impunator, ca local si personal. Un foarte oficial grilaj de lemn si o placarda cu intrarea opritei, tine publicul la distanta. In fund e masa primarului. Dumnealui este un om ca de vre-o patruzeci si cinci de ani, innalt, tanar la fata, cu musteata carunta, dar rasboinic intoarsa In sus, cu buzele strinse ca.. pentru lupta, cu privirea amenintatoare, invaluita pentru moment.. de prezenta judecatorului...

La masa din dreapta sade d. secretar : mic si corpolent cu fata palida, cu privirea preocupata si cu fruntea mare, descoperita de o carare la o parte ; solemn in jacheta lui neagra, tine eondeiul dupa ureche si pare adinc convins de innalta in semnatate a functiunii sale ; are aerul de a-ti spune in fiecare moment, cu felul sau de a se purta-grav, masurat si strict oficial- desi modest si destul de politicos: , "slujba mea sa mi-o- fac exact, incolo n'am nevoe de nimeni"... Am auzit pe urma c'ar fi orn de treaba.

Se 'ncep judecatile. Citiva Tatari si vre-o doi Greci sint dati In judecata de primar, ca n'au curatit curtile si varuit casele, conform ordonantei date de d. prefect in vederea holerei. Ei se apara spunind ca 'nteadevar au intirziat cu implinirea poruncii, dar ca acuma au curatit tot, dupa ordin. Judecatorul e dispus sa-i erte, dar nici nu vrea sa slabeasca prestigiul autoritatii ; de aceia amina, procesele pentru sedinta urmatoare-peste 15 zile-cind urmeaza sa aduca fiecare cite un martor, precum c'a indeplinit ordonanta. Alta data, impricinatul ar fl avut de umblat, pentnt asemenea proces, de patru ori cite 30 de km.: oboseala, cheltuiala si pierdere de timp, pentru el si pentru martor...

Un batrIn cafegiu, Maltez de origina, e dat In judecata de. d. primar, ca n'a inchis pravalia la ora 9 seara, conform circularii trimese de d. subprefect. Cafegiul e un orn extraordinar de spatos, cu capul enorm ; barba stufoasă, inculta, ii cruta doar ochii adinci si nasul aquilin, privirea Intunecoasa ascunsa de sprincene groase, iar vocea e grava, cam ragusita. Vorbeste dar cu un patos adinc, care impresioneaza.

— Nu zic, se poate, d-le judecator, sa fi trecut cu jumatate de ceas, sau un ceas, de ora 9... Vinzare e putina.... am copii.... oamenii scapa dela lucru abia seara, sí cind vin, sa-i dau afara ?... Daunazi, pe ploae, mi-a venit unul dela drum, muiat pană la piele, si ma ruga zice, te rog, Eracle, fa-mi de graba un ceai fierbinte că ma 'nbolnavesc... Ce sa facem noi... traim cum putem... Aceste cuvinte banale, fură spuse cu un ton asa de grav, incit capatară deodata pentru mine nu stiu ce inteles tragic...

Pentru altii, vorbitorul nu era decit un cafegiu,-un om din miile de miliarde care s'au perindat pe fata pamintului ; pentru el insusi, insa, intreg universul forma numai o parte din persoana sa proprie ; si fiindcă neobicinuit de mare era puterea lui deviata, si tot atit de intense sensatiunile lui de fiecare clipa, de-aceia micile intimplari din umila sa existenta capatau pentrudinsul o insemnatate epică Privindu-l, mi se parea ca-i citesc in suflet uriasa epopee a Iuptei pentru piine ; si ma 'ntrebam, de ce nu se mai scriu epopei in zilele noastre ? Desigur, fiinda naturile primitive, epice, se gasesc numai in straturile populare, pecind odinioara, ele se gaseau si in paturile care puteau lua parte, intelege si descrie evenimente de insemnatate pentru top.

Ce oameni interesanti si Maltejii acestia ! Un prieten, marinar, ii cunoaste bine si mi-a vorbit adesea de puterea, indrasneala si iscusinta lor extraordinara... Viata in aerul curat al marii, selectiunea pirateriei - dar si o altă pricină mai adinca... Brachicefalul indesat si cu capul mare, creatorul celei mai vechi culturi omenesti (a culturii sumerice mostenite de Chaldeeni)- dupa ce venise-pentru cea din urma oara--acum vre-o patru mii cinci sute de ani, aducind metalele, sa cucereasca Europa, a fost mai ttrziu la rindul lui cucerit-si temperat prin incrucisare -de blondul de nord ; a ramas insă mai curat reprezentat in anumite regiuni periferice ale Europei : in Norvegia (Ibsen 1), In Bretania (Renan !) in Corsica (Napoleon !), in Malta, in alte insule, si pe,alocurea in fundul muntilor. In aceste regiuni periferice a găsit probabil si pe omul de Neanderthal, foarte păros si cu orbitele adinci, cum il vedem in Ainosul de azi din Japonia.

— Există vre-o ordonanta a prefecturii ca in comunele rurale ceainariiIe si cafenelele sa se Inchida seara la 9 ? intreabă d. judecator.

— Pana acuma nu, raspunde d. secretar, cu o gravitate pe.care o accentueaza inca paloarea fetei, si solemnitatea atitudinii sale...

— Vă intemeiati pe vre-un articol de lege ? D. secretar, d. grefier, d. judecator, toti răsfoesc codurile.Nu se gaseste nimic.

— De citenori dati pe cineva judecatii, d-le primar,sa indicati totdeauna articolul de lege sau ordonanta pe care va intemeiati".

D. primar nu raspunde nimic ; se tine foarte modest si umbla in virful degetelor. MA uit bine la dinsul : parca nu mai este cel de adinioară... ; este un modest si stingaciu functionar rural. Am uitat să ma informez in privinta asta, dar asi jura cá d. primar a fost aghiotant in armată : numai In armata invata-cineva să fie asa de măret fata de cei mici si asa de mic fată de cei mai mari...

Un Romin e dat In judecată de d. primar, că s'a apucat salucreze Duminica la cimp, in loc să mearga la biserica, dup.-cum e porunca.

— Pe care text de lege va intemeiati, d-le primar ?"

— Pe legea repausului duminical, d-le judecator !

— Nu se aplica aici. Omul nu-i comerciant si nici atelier n'are ; nu pune pe altii sa lucreze si nici nu face concurenta neleală altora care nu lucreaza'...

— Dar oare s'ar putea apuca tot satul Duminica de lucru ? obiecteaza cu sfiala d. primar.

— Da-i poti opri sa nu lucreze raspunde d. judecator pe acelasi ton.

O taranca e data In judecata de d. primar ca a lasat fringhia dela fintina sa se tiriie pe jos, că pe urma a bagat-o iar in fantană, si ca la observatia pe care a facut-o d. primar in a- ceasta privinta, ar ii raspuns obraznic...

— Pentru fringhie e greu s'o amendgm ; iar pentru insultă trebue s'o dati In judecata la resedinta plasii, -daca staruiti in aceasta intentiune"... In sfirsit un Romin e dat In judecata de d. primar pentru betie cu scandal, si d. judecator, dupa ce asculta doi martori, il amendeaza cu 25 de lei, bucuros de a putea da odata dreptate si primarului...

După aceste procese de contraventie, a urmat un interesant proces civil, pe care l-am urmarit cu mare incordare. Un Tatar batrin, Abdulaim Ionuz (70 de ani ; fata bronzata, ochii mici, sprincene stufoase ; umerii obrajilor esiti In afara ; doua brazde longitudinale de amindoua partile nasului si gurii, prelungindu-se oarecum cu bgrbuta alba, rara si neregulata ; imbracamintea pitoreasca si ingrijita, cu briu ros si turban alb ; In total., un om dintr'o bucata, simplu si puternic in atitudinea lui batrineasca, un patriarh din vechiul testament...-iea in arendă, in fiecare an, un numar de hectare din pamintul statului. In anul 1905, seful de ocol i-a dat intai un anumit lot, pe urmă i l-a schimbat ; Tătarul, iute de felul lui-ca aa se prind ei in capcana, ca iuteala asta a lor, de care omul si viclean se foloseste-n'a mai vrut sa lucreze parnintul, si dupa citva timp, a aflat -si a si vazut apoi-ca lotul e arat de un Bulgar anume Ilie.

Perceptorul insa -batrinelul de odinioara, i-a cerut lui plata pamintului, sub cuvint ea el, Ionuz, a fost debitat de seful de ocol ; dar in acel timp-lucru curios, -l-a pasuit pana azi, desi de atunci tătarul a luat alte pamInturi si le-a tot platit... Acuma, Abdulaim, pe semne strins de-aproape de perceptor, l-a dat In judecata pe Ilie, sg-i plăteasca suma, pe care el, la rindul său, o datoreste perceptiei pe anul 1905. In edinta trecuta, judecatorul ii ceruse Tatarului sa aduca. un certificat dela seful de ocol ca fost debitat cu acel pamint pe anul 1905, si un martor, că pamnintul a fost lucrat de Ilie. Ionuz a adus certifieatul, si a adus si un martor. Dar in certificat scrie ca lotul a lost de 18 hectare, pe cind din spuselel ui, si din registrul perceptorului, rezulta ca a fost de 16 ; citdespre martor... e o dandana si cu dinsul... Ilie se apara spunInd ca el a lucrat in adevar pamintul,.dar nu tot, ci numai patru hectare si jurmatate, cit i-a dat seful de ocol, si ea pentru aceste hectare, a platit perceptiei chiar atunci.

— Ce mi-a dat d. sef de ocol, aceia am platit. Ce-a fost intre d-lui si d. lonuz, nu stiu...

— Ce-a fost, stiu acuma foarte bine ; l-am vazut mai tirziu pe fostul sef de ocol, dat afara pentru neregularităti (gingas cuvint).... si nu de mult am citit in ziare, ca locuitorii au reclamat si contra lunecosului perceptor, asistat de cei doi fii ai săi... Dar nu asta-i interesant, ci desfasurarea procesului. E chemat martorul.

Un Turc innalt, cu infatisare de atlet ; ochii mari, umbriti de gene lungi, arc de un foc Intunecat ; fata mata, maslinie, e regulat incadrata de o barba rotunda, care lasa descoperite doar buzele-i groase, bine desenate si strinse cu energie ; narile larg-deschise si miinile putin cam prea lungi, au ceva care nelinisteste : iti vine in minte figura corsarului lui Byron...

— ,Cum te cheama ?

— Hagi Talib hagi Memet hagi Mamut. (El, tata-sau si bunicu-sau, au fost la Mecca). Vocea lui Hagi Talib e grava si adinc vibranta ; buza inferioara ii tremura de emotiune ; ochii, plecati, ard innabusit...

— Citi ani ai ?

— Patruzeci si doi.

Vorbeste rar si glasu-i tremura putin ; felul cum se stergeeu basmaua pe frunte, tradeaza o mare framtntare sufleteasca,dar si o demnitate de rege antic...

— Pune miinile la cap, si zi : "jur pe Coran"... Hagi Talib a devenit si mai palid ; apoi, ca si cum ar filuat o hotartre brusca, dupa o grea lupta sufleteasca, intinse miinile c'un gest tragic, demn de Mounet Souly (Jean Mounet-Sully, actor tragedian francez n.m.) :

— Domnule judecator, nu pot să ¡ur!... Altii citesc numai Coranul, eu il inteleg... nu pot sa jur...

(Am aflat pe urma ca Hagi Talib a facut stndii teologice la Constantinopol). -

— Dar uite : Abdulaim Ionuz, care-i doar si el Musulman te-a pus martor...

— Abdulaim este un bou!... isbucni Hagi Talib, aruncind celui numit o privire de superba minie dispretuitoare.

— Te rog sa nu insulti pe nimeni in fata mea! II dojeneste judecatorul cu asprime.

Figura Turcului luă o expresie de nobila căintă :

— Va cer ertare, d-le judecator ; m'a luat gura pe dinnainte...

Apoi, Intorcindu-se catre Ionuz, si 'ntinzind bratele intr'o miscare liberă s puternica de stapinitor din alte vremuri, plecand capu-i inclinat.de o nobila tristeta se lasă obosit pe-un umar,- il dojeni in turceste pe acel ton intim-strain de atmosfera in- conjuratoare- care tradeaza grava solidaritate a aceleiasi religiuni...

— Fiu al lui Ionuz, esti om bătrin. Te tineam cuminte. Frumos e să m'aduci la juramint pe mine, pentru o mizerabila afacere de 120 de lei ?I Nu era mai frumos să te Iasi paguba de bani-că ai destui ..---si să nu ne mai batjocorim religiunea in fata strainilor ?

Ionuz se 'ngalbeni, vadit impresionat, dar incapattnarea lui tatarasca iI opri de a da innapoi... El se apara cu violenta, dar fara convingere... Hagi Talib se 'ntoarse iar catră judecator, si c'o nobleta linistită :

— Platesc eu, d-le judecator, zise el, cei 120 lei, si să se sfirseasca procesul. Dar Tatarul s'a si aprins la fata si refuza cu violenta..

— Dar lărnureste-mă, te rog, se adreseaza judecatorul catra martor, ce te impiedeca de a jura, intrucit spui adevărul.

— Ei d-le judecatorr sint atitia ani de atunci I... Mai tin eu minte cum a fost ?! Gresesc o vorba si onoarea e pierdută. Ce fac pe lumea cealaltă in fata lui D-zeu ?

— Daca gresesti, nu-i nimica... D-zeu vede in inima d-tale gindul cel bun... Dar in sfirsit, fără juramint, spune ce stii. Lui Hagi Talib i-a cazut o mare greutate de pe piept ; răsuflă usurat, se reculege i raspunde

— Acum cltiva ani, nu stiu in care an anume, Abdulaim Ionuz a luat, ca de obiceiu, pămint dela stat. D. sef de ocol i-a schirnbat lotul ; i-a dat alt lot. Abdulaim s'a suparat si n'a mai vrut să lucreze pămintul. Pe urma am auzit ca d. Ilie l-a lucrat. Cit a lucrat-daca tot, ori numai o parte -si cit a platit perceptiei, nu stiu...

— Ei, pe ceia-ce-ai spus acuma, poti să juri ?

Hagi Talib se strimba citeva clipe, ca si cum ar avea ostrasnica durere de dinti, apoi se hotareste, cu un gest de oboseală, repetă jurămintul ce i se dicteaza... Acuma judecatorul se adreseaza cătră reclamant

— Din spusele martorului nu reesă inca dreptatea d-tale...

Abdulairn Ionuz banueste o partinire, sau in orice caz, formalismul judecatii II intarită ; de aceia se roseste la fata c'o voce enervata, care trădeaza un acces de minie rece, spune cu desgust, taind repede aerul cu mina :

— Agiunge, d-le giudicător - destul ! Platesc eu la d. perceptor ! Bani este-berechet ...

S'au isprăvit judecatile. Intram in biroul perceptorului, unde sub un pretext oarecare, judecatorul cere să vada contul lui lonuz. Bătrinelul, foarte amabil, ne deschide registrul si ne da lărnuriri totul e in regulă. Ba incă i-a ertat Tătarului o parte din dobinzi. Caci-poate cititorul nu o stie-in virtutea unei dispozitii care trădează o conceptie foarte senină despre lume, perceptorul are acest drept... D. primar vine si el in birou, ne priveste lung... si deodată iI aud bruscind cu bestialitate pe un servitor, pentru un lucru de nimic: ii descarca indirect naduful contra judecătorului... In sală ne asteaptă Hagi Talib ; c'o nobild umilintă, cere ertare tovarăsului meu, pentru vorba proasta spusă la judecată...

Esim Impreună. Turcul ne roagă respectuos sa primim o cit de mică tratatie din parte-i, si vine cu noi la restaurantul localitătii. Luăm cite un sprit ; el iea o cafea, cdci legea-1 oprestede a bea vin.

Hagi Talib e primar la Docuzaci. Judecatorul il face atent asupra secretarului sau, pe care l-a zărit la primărie si care, in alte comune, s'a făcut vinovat de tot felul de nereguli... Fata Turcului devine i mai mată, ochii privesc si mai intunecat.

— D. prefect a stăruit să primesc primăria... Eu n'am vrut. Nu cunosc legile; poate să mă pue d. secretar să iscălesc cine stie ce, si unoarea e pierdută i-am cedat si leafa mea si l-am rugat să fie corect daca are vre-o nevoe, să vie la mine 1... Dar cum s'o face bugetul-- d. prefect m'a rugat să primesc primaria măcar pănă atunci- demisionez... Eu nu sint pentru slujba de primar ; eu sunt agricultor — pune opinci, merge la tarla, asta treabă pentru mine...«

Gravitatea cu care Hagi Talib se desparte de noi, ar fi potrivită la o curte regală.. in strada il asteaptă docarul, care l-a urmărit pană la restaurant. Doi cai mici, de culoarea cafelei cu lapte, minunat de frumosi gitul scurt, profilul convex, copita delicată, ca un pantof de bal. Calul dobrogean este o incrucisarea celui mongol, coboritor din tarpanul stepei asiatice, cu cel arăbesc, descendent al zebrei nord-africane, si adus in Dobrogea de Turci: ca si Tătarul, stăpinul sau, calul dobrogean este deci mongolo-semit !... Hagi Talib se urcăa in docar, iea hăturile atinge caii cu biciul ; fugarii se ridică in două picioare, scapărind scintei din pietrele drumului, dar la vocea cavernoasă a stăpinului se domolesc si pornesc in trap elegant... Noi răminem la "restaurant" să ludm masa de seară, fiindcă 'n vremea asta s'a innoptat. Cu incetul se string in jurul nostru autoritătile locului : perceptorul, vrabie bătrina , cei doi fii ai săi: Lache burtosul, cu risul sonor, si melancolicul Coca, cu nasul lung si surisul amar ; seful vămii, holtei bătrin sI mare bon-vivant ; seful postei, om subtire si mester flautist. Lipseste doar primarul, cu aerul lui martial : a trecut de vre-o doud ori, salutind de departe. Observ si ascult cu cel mai mare interes. Perceptorul spune anecdote, insotindu-le de un zimbet fin ; omul acesta n'are nici o asperitate in persoana lui : parcă-i o bila de biliard de care nu se poate agata nimic. Lache e tare in muzica : are gramofon acasa si vorbeste de Carusso cu aere languroase. Seful postei da din cap, cu mină de initiat : muzica pentru el e patima veche. Dar Lache nu e numai muzicant ; e si bun lilerat« : Victor Hugo (in Mizerabilii") e cel mai mare geniu al .omenirii; Vasile Pop e departe de a-l ajunge, dar că pentru noi e un mare talent. Coca nu vrea sa ramie mai pe jos, si declara ca si lui ii place "pe Telemac" (??). Seful vamii povesteste cite ceva din cele mai proaspete ale lui aventuri. Un om deosehit acest domn sef : un munte de om, cu aere femenine. Tenul e proaspat, mustatile carunte dar mladioase, fata lata, nasul ascutit si barbia data innapoi ; gura, intinsa de un zimbet larg, sceptic si rafinatat, iti dă impresia ca stapinul ei petrecut viata surizind sexului slab... Plastronul rosiu ca focul, si "berleantul" colosal care-I străpunge, spun multe... Minile albe, moi si incarcate de inele, opereaza la mincare c'o eleganta savantă... Devin constient de miscarile mele greoae, stingace, cu adevarat rustice, si mâ rusinez; si deodata in mintea mea se face lumină : mă aflu in mijlocul unei aristocratii — a aristocratiei unui sat. Oameni delicati, unul si unul; oameni cu manusi — din pielea taranului. Convorbirile au tonul usor, degajat, caracteristic celor ce s'au ridicat deasupra nevoilor vietii... Imi vine in minte casa boereasca a perceptorului, cladita de curind si inconjurata de o vasta gradina...

Deodată se aude in strada noi sintem intr'un chiosc, afara vocea tunatoare a primarului, apoi lovituri cu bastonul, grele indesate, insotite de racnete de durere. Ne repezim intr'acolo vedem pe primar cu spume la gura si cu ochii esiti din cap.

Ce era ? Un taran venea minind boii de sus, din carul incarcat cu fin ; primarul trecea cu nevasta-sa si cu alta doamna ; taranul strigase sa se dee la o parte, dar cum era cam intuneric, nu -stia de s'au dat ori ba, si era sa dee peste dinsii ! Acuma zăcea stilcit in batae, iar primarul perora contra bestialitătii tărănesti : "domnule.... să dea peste oameni, domnule !..." Apoi luindu-si consoarta de brat, trecu peste drum,-falnic, batista in buzunarul dela piept scoasă putin afara, mustatile rasboinice, -usor inclinat catra dama sa, cu miscari de cucoș care lasa aripa...

Ne intoarcem in chioșc, unde perceptorul, c'un zirnbet hinevoitor, risipeste atmosfera neplacută, povestind, cu multa arta, anecdota mitropolitului care e nevoit sa ingadue vizitiului sa injure de cele sfinte ca sa poată esi cu trasura din noroi... Hotărit, ma aflu in mijlocul unei aristocratii : muzică, literatură, "causerie, débaucherie", -- si curtoazie cavalereasca pe fond de banditism "renaissance"... Șeful acestei aristocratii este perceptorul : acum zece ani a lăsat postul pe care-l avea la primaria Capitalei, si a venit in Dobrogea, unde imprumutind oamenilor ..samintă, cu camătă de sută la sută, si facind si alte afaceri bănoase, a ajuns să aibă o intreaga mosie risipită in toată plasa, dupa cum s'au prezentat "ocaziile"....

La plată, se prezintă "restauratorul", un tip romantic, cu figura poetică si cu cravata peste haină, in forma de enorm fluture punctat: parca-i un băiat de cinsprezece ani pe care I-a gătit mamă-sa pentru vre-o ocazie mare... Face pe evaporatul vorbeste cu pretentii de eloquență spirituală : dumnealui e maître d'hôtel, nu-i cîrciumar...

Judecatorul rămine peste noapte la perceptor. (Invătătorul, care e dator să-l gazduiască, intra ca 'n pămint in ziva judecății...). Il petrecem intr-acolo. Ma 'ntorc la birt, care e si hotel (are o singură odae de musafiri, o adevdrată vizuină), petrecut de telegrafistul din M., care, la intrebările mele, imi povesteste viata interesantă a lui Hagi Talib...

Familia lui Hagi Talib stăpineste in Docuzaci, de trei sute-de ani ; intemeetorul ei ar fi fost, după traditie, un general viteaz, căruia sultanul i-a dăruit pămintul, ca răsplată pentru faptele lui rdsboinice. Mosia era innainte cu mult mai mare si se 'ntindea si in Bulgaria, Docuzacii fiind asezat tocmai pe frontieră ; dar la 1877, tatăl lui Hagi Talib a pierdut o bună parte din pămintul aflător in Dobrogea, flindcă cu prilejul unui foc, i se nimiciseră, actele de proprietate, si nestiind limba, n'a putut să se judece... Pămintul aflător peste frontieră, impreună cu mai multe prăvălii din cel mai apropiat orăsel bulgar, au trecut in stăpinirea fratelui lui Hagi Talib, care s'a asezat in Bulgaria.

Cu cele citeva sute de hectare mostenite, Hagi Talib se consideră bogat: Turcii au mai putine trebuinti decit noi. Cind muncile cimpului ii dau răgaz, pune caii la trăsură-are totdeauna-cai frumosi- si vine la oras: la Mangalia, la Constanta, ori aiurea. il cunosc toti Musulmanii din Dobrogea si-i poartă cel mai adinc respect, pentru figura lui innpunătoare, pentru rara lui energie, pentru invătătura, credinta, averea si nasterea sa.

De cite-ori au nevoe de vre-o interventie la autoritatile rominesti, la dinsul vin să se roage, si el ii ajută bucuros, avind in singe pornirea de a stapini si apăra pe semenii săi. Ii place să petreacă cu coreligionarii, fără deosebire de rang si avere : incinge discutii religioase ; spune anecdote, glume si parabole, pline de ironie si intelepciune ; cintă frumos din gura, cu vocea lui de bas profund, acompaniindu-se usor din ghitară ; se iea la trintă cu cel mai tare din adunare si după ce-i moae bine oasele - are o fortă extraordinară - ii face un dar, ca sa-l inbuneze-si tot timpul nu bea decit cafele si ceaiuri: pentru nimic in lume n'ar călca preceptele Coranului.

Din viata lui tihnită, Hagi Talib a fost scos pentru un timp, acum citiva ani, de niste imprejurări curioase, care l-au adus -pănă la marginea pieirii... In vremea conflictului nostru cu Bulgaria, s'au concentrat in această localitate in care ne aflam, trupe, — că doard sintem la un pas de frontiera. Cind lucrurile s'au agravat, ofiterii superiori au inceput sa cerceteze, daca n'ar gasi pe cineva, care, fără a da de banuit, sa treaca din cind in cind frontiera, si sa ne tie in curent cu miscarea trupelor; si in mod firesc privirile s'au in-dreptat asupra lui Hagi Talib, care era cunoscut de Bulgari ca avind rude si afaceri pe la ei.

Chemat de comandantul trupei si intrebat daca s'ar putea hotari sa ne aduca atari servicii, Hagi Talib a raspuns cu simplicitate, ca find cetatean romin, Rominia a devenit pentru dinsul o noua patrie, careia, fireste, e dator -sa-i jertfeasca si viata. Aproape zilnic trecea frontiera, avind ca vizitiu pe un ofiter travestit, si aducea informatii complecte. Dupa un timp, Bulgarii au cazut la banueli si au inceput sa-l descoase in tot chipul de citeori trecea prin vama ; el insa răspundea, cu liniste si fermitate, ca se duce sa vinda ori sa cumpere bucate. Dar intr'o zi a primit o scrisoare, dela un functiomar al vamii bulgare, bun prieten al său, prin care era instiintat ca s'a hotarit impuscarea lui, fară alte forme.

A venit pe urma timpul că s'au linistit lucrurile, si atunci ofiterii s'au gindit sa rasplateasca intr'un chip pe viteazul Turc, care gratie numai unei intimplari minunate scapase dela o moarte sigura. A fost deci adus la Bucuresti si prezentat Suveranului, care l- a decorat cu Coroana Rominiei. Hagi Talib era beat de .glorie. Se 'nprietenise cu ofiterii, facea cinste in dreapta si 'n stinga, impartea daruri, pierdea la carti, ba pe unul l-a dus chiar la Constantinopol pe cheltueala sa !... In sfirsit decorarea asta l-a costat, se zice, vre- o treizeci de mii de franci !.. Se 'ncurcase deabinele, creditorii il stringeau din toate partile, si ar fi ajuns pe drumuri, dacă un avocat din Constanta, care-i era prieten, cuprins de mila pentru acest om care cadea prada instinctelor lui boeresti, nu l-ar fi invatat sa-si treaca toata averea pe numele unei rude. Asa a scapat de nenorocire ; vre-o doi ani a stat ascuns la mosie, si rar, cind aparea, era tare intunecat la fata... Dar a avut noroc de ani buni si a platit toate datoriile ; anul acesta a luat o avere pe rapita, a cumparat caii pe care i-ai vazut, ...si acuma iar face cinste la toata lumea...

Ma retrag in vizuina mea, c'un sentiment de mare bogatie... intr'o singura zi mi-am imbogatit mintea cu atitea fapte noi si interesante !... Ele-mi trec pe dinnainte ca pe pinza unui cinematograf. Fapte?... După cum materia se descompune in miscare, dupa cum punctul nu-i decit locul de intretaere a unor ,directiuni inchipuite, tot asa fiecare fapt, adevarat "fenomen", nu-i decit un moment in desfasurarea unor evolutiuni guvernate de legi... Descompus in legile care-l formeaza prin incrucisarea lor, el devine o proectiune in afara a mintei noastre... A urmari firele nenumarate ale acestei uriase retele, exercitind creerul, care-i insusi miezul fiintei noastre, este probabil cel mai mare si cel mai curat isvor de placere al vietii ormenesti, care, chiar si numai pentru atita, merita sa fie traita...

H. Sanielevici

Icoane fugare, 1912