În diligenţă

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Februarie 2021
Timp de citire: 41 minute

Cînd am văzut întăi acest vehicul istoric, de care auzisem doar povestindu-se, c'ar fi precedat primele trăsuri pe şine ale lui Stephenson; cînd am băgat de seamă sinistra lui asemănare cu lada hingherului, în care cîinii, înghesuiţi unii privesc cu tristeţe soarta lor viitoare ; cînd m'am gindit ce soartă m' aşteaptă şi pe mine, să stau, nu față'n față, ci nas în nas, timp de şease ceasuri şi jumătate, cu înca şeăpte persoane, într'un spațiu care putea cuprinde comod numai patru —m'am îngalbenit de spaima ; apoi, cu resignarea sufletelor tari în faţa relelor de neînlăturat, mi-am zis : aşa să pățească oricine va merge în vilegiatură unde-a înțărcat dracu copii !...—alt chip nu este, decît să mă aşez la uşă, şi s'o țin tot timpul intredeschisă, că să pot, din timp în timp, scoate capul să respir,--barem la douăzeci de minute, ca balena...

Iar acuma, cînd am sfIrşit cu bine călătoria ; cînd am văzut ce repede, vertiginos de repede, au trecut ceasurile, şi ce plăcute excitațiuni pentru imaginație şi inteligență am primit din convorbirea cu tovarăşii mei de drum (pe care-i desconsiderasem la început, uitînd că sintem cu toții tovaraşi de călătorie spre mormînt) ; cînd m'am convins în fine, ce interesantă cu adevărat instructivă este vorba oamenilor ce-şi hrănesc mintea din observarea directă a realitătii, în loc s'o umple cu clişee luate de-a gata din gazete sau din cărţi,—nu pot să nu-mi aduc aminte de versurile lui Goethe:

Greift nur in's volle Leben hinein ; Wo ihr's packt, da ist's interessant.

(Aruncă-te în viață; Acolo unde ajungi, acolo e interesant. n.m.)

Calătorii sînt împărţiţi în două clase, deşi preţul pe care-l pIătesc e acelaşi. Unii, mai de elită, înghesuiţi şi innăduşiţi înna-untru, pe banchete de catifea ; alţii, din popor, sus la larg şi la răcoare, pe acoperişul tare al diligenţei.

Innauntru, pe catifea, la strimtoare şi innabuşeală, elita se compune din următoarele persoane un avocat, fost magistrat sub alt regim, şi retras în micul oraşel M. (Mangalia n.r.), către care calătorim, pentru reculegere pe timp de opoziţie : viaţa eftina, sbucium puțin ; o institutoare bătrină, căreia lupta cu copiii neastîmpăraţi i-a întipărit o mască de o neobişnuita asprime, ce contrastează ciudat cu îmbrăcămintea ei prea tinerească ; o domnişoara corpolentă, care poarta la gît o cruce mare, fiindcă „samăna a jidancă‘; un băiat de vre-o 13 ani, al institutoarei, care cu ochii mari deschişi, te priveşte drept în ochi şi-ţi vorbeşte ca şi cum ai fi la un chilometru ; o învaţătoare, care fiindc'a învăţat la şcoala centrală franţuzeşte şi nemţeşte, are expresiunea şi atitudinea unei marchize scăpatate ; în sfIrşit, doua femei tinere, care nu bat la ochi cu nimica, dar pe cari mocanul de pe acoperiş le designează cu numele de "marcoave" (cocotă, curvă n.m.) ; n'am putut preciza înţelesul acestui cuvînt a cărui origine filologică n'o cunosc. (Am cerut lămuriri chiar mocanului ; acesta însă, drept orice explicațiune, mi-a dat un sinonim ciudat : "şanticler" (şanteză, cîntăreaţă de local n.r.).

Sus, pe acoperiş, la larg şi la răcoare, dar pe scîndura tare sau pe geamandane, stau :

Vizitiul turc Etem, un om blajin şi simpatic, de vre-o patruzeci de ani, faţa lungăreaţă, brună, fruntea data înnapoi, nas aquilin, buza inferioară groasă ; îmbrăcat cu îngrijire, despre care voi vorbi pe larg mai la vale.

Mocanul, mic proprietar, arendaş, şi mare învîrtitor de a-faceri, ocupaţiuni cari, după cît se pare, nu cer neapărat guler și cravată...—isteţ, energic şi sigur de sine.

Un bulgar, care ar samăna a ţigan, daca n'ar avea mustătile foarte stufoase (trac slavizat, aşi zice eu) ; cînd tace, pare dar cînd vorbeşte, arată un bun simţ surprinzător.

O fată găgăuţă (după cît aud : greci veniţi din Megara acum optsute de ani ; au luat limba turcească, ramănînd ortodocşi; aIţii mi-au spus c'ar fi şi bulgari printre ei ; fapt este că găgăuții nu ştiu nici ei de ce naţie sint —de aici însemnarea de tont, zăpăcit, a cuvîntului) de o rară frumuseţe clasică ; un pictor care ar zugrăvi-o purtînd amfora pe cap, naltă şi mlădioasă cum este, cu trăsăturile nobile şi regulate, ar avea mare succes.

O fetiţă draguţă de vre-o nouă ani, a unui mocan, bălană şi rotundă la obraz, cu ochi albaştri, cu părul blond deschis, cu 'n zîmbet senin, care-i luminează faţa şi trădeaza o mare putere de viaţă curată, greu de turburat,--dată în paza grecoaicii.

Un tătar, cu ochii mici, cu nasul mic şi cam înfundat în mijlocul feţii, c'o barbuţă rară ca de ţap ; etnografii să spue ce-or vrea, eu susţin că aceşți tătari sînt din Corea; o comparaţiune cu planşele respeclive ale Etnografiei lui Ratzel, ridică orice îndoială. în sfrşit subsemnatul, care în cursul călătoriei mi-am schimbat locul de mai multe ori, stînd cînd înnauntru şi cînd afarä şi formînd astfel legătura dintre cele două clase.

Călătorim dealungul mării, de la Constanţa la M. (Mangalia n.m.)

Trecem în acest moment printr'un sat tătăresc, cu case joase, de piatră ; lemnul e scump pe aici, în schimb piatra e pe degeaba, locurile fiind pline de ruine. Prin curţi, grămezile de tizic se usucä la soare. Sînt izbit de faptul că mulţi tătari tineri sînt graşi, curaţi la faţă, neînfäţişind nici un semn de mizerie fiziologică, cum te-ai aştepta de la o populaţie aşa de primitivă. Avocatul mă lămureşte că ei mänînca în fiecare zi un fel de său de oaie, hrană proastă dar substanţială, preparată anume pentru dînşii de fabricele de conserve din Bucureşti, şi că în general, dau tot ce cîștiga pe mîncare. Cu acest prilej ne povesteşte cum a luat masa la un tătar bogat, Kurt Mula Kodjakai.

— Ne dusesem într'o cercetare, eu şi un coleg al meu, şi fusesem nevoiţi să tragem la tătar în vremea mesei. Ne-a primit cu multă bunăvoinţa. Casa se compune din trei încăperi : una pentru stăpîn şi musafirii lui, alta pentru cai şi a treia pentru femei. Din salon treceai în camera femeilor, deabuşilea, printr'o uşă foarte joasă, şi intrînd, am zărit picioare femeeşti care dispăreau pe această deschizătură. Drept orice mobilier, perne de perete de jur împrejur, şi covoare la mijloc. Hainele 'n cui, şi pe o poliţă care ocoleşte camera, farfurii şi vase de aramă ce se 'nchid ermetic ca nişte cutii. Pernele ni s'au adus Iînga măsuță joasă pe care s'a servit prînzul... Mai întăi am fost cinstiţi cu cîte două-trei cafele, ca aperitiv I... Să bei cafea cînd eşti leşinat de foame—iată un gust în adevăr păginesc !... Pe urmă a venit un fel de ciorbă de orez, într'o strachină adîncă, în care-şi băga fiecare lingura mare şi rotundă,—aşa de mare, că trebuia să deschizi gura pină la urechi... Comunismul acesta era cu atît mai plăcut, cu cît tătarul poftise la masă şi pe vizitiul ţigan cu care venisem,— după legea musulmană, care în privința ospitalităţii nu cunoaşte deosebire de clasă... După ciorbă, ouă răscoapte, cu smîntînă ; lua fiecare cîte un ou, şi-l smîngălea în aceiaşi strachină de smîntînă De ciorbä nu mă atinsesem ; ouăle le-am mîncat fără smîntînă, pretextInd că aşa obicinuim noi... A venit apoi o mîncare ca lumea, nişte pui fripţi, pe care tătarul ne-a făcut graţia să-i rupă în bucăţi cu propria lui mînă. M'am gindit: treacă şi asta şi-am mîncat cu multă poftă, căci cafelele nu fuseseră în stare să-mi tae pofta de mîncare. În sfIrşit, pour la bonne bouche, s'a servit un fel de ceva, de o compoziţie necunoscută, nici budincă nici plăcintă, în care tătarul şi-a înfipt degetele, făcînd să alunece fiecărui comesean partea sa. La ideia c'aşi putea inghiţi din această prăjitură misterioasă, mi-au venit lăcrămile'n ochi, şi diafragma a început să mi s'agite... Noroc de cele trei-patru cafele, ooligatorii după masă...

Institutoarea bătrină tae nişte schime care nu înfrumuseţează de loc masca ei de dăscăliţă-cadră veche.

— Greţoşi oameni !... Ce vă să zică naţie sălbatică... Şi Turcii tot aşa mînîncă ?

— Tot.

În vremea asta nori negri acoperiseră cerul, şi'n curînd o ploaie năprasnică începe să cadă, inundind şoseaua în aşa fel că apa se ridică pănă la uşa diligenţii, gata să intre înnăuntru.

Trecem tocmai prin Tickirghiol (Techirghiol n.m.); cîteva lacuri mari, negre şi triste în mijlocul cîmpului sterp, cu apa grea, mirosind a smoală şi pucioasă, ca marea moartă care a trezit în mintea celor din vechime ideia tragediei sodomice ; În jurul lor, oamenii atraşi de virtuţile miraculoase ale apei, au ridicat hoteluri măreţe, vile elegante, un întreg oraş de pelerini la aceste locuri sfinte. În mintea mea turburată de oboseala drumului, cele vechi se a-mestecă cu cele noi, în fraze ciudate: ,spală-ţi ochii tăi în tina lacului Ghenizaree... "fă o cură la Tickirghiol, ia-ți patul tău şi umblă"... Zăresc pe drum domni îmbrăcaţi elegant, cu ghete galbene, stînd în ploaie la marginea şanţului plin al şoselei, şi aşteptînd să fie luaţi în cîrcă de servitori: s'au săturat să aştepte la bae şi se duc spre casă (între ei recunosc pe d. Simicel, concertist din mandolină : părul şi barba prea mare pentru o muzică aşa de subțire) ; servitoare tinere şi drăguţe umblă 'n apă cu picioarele goale pănă mai sus de genunchi, dind loc la tot felul de scene, şi provocînd glumele publicului care pri-veşte de sub adăpost...

Dilingenţa s'a oprit o clipă. Găgăuţa coboară fetiţa de pe acoperişul vehiculului şi vine să ne roage s'o primim înnăuntru. Micuţa e udă pănă la piele. Adevărat că şedem foarte înghesuiţi abea dac'ar putea sta în picioare, strîns lipită de noi. Dar fireşte, trebue ş'o ţinem cum putem, sau să-i dăm careva Iocul nostru... Dăscăliţa, care şi-a petrecut viaţa cu copii, protestează cu aciditate:

— Săracă'n de mine ! Da nu se poate ! Un' s'o punem ? Pi capu nostru ? Da-i udă toată şi ni strică hainele ! Las' că-s deprinse ele cu ploi de'aistea...

Se îngreţoşase dumniaei de sălbătăcia tătarului, care totuşi se purtase mai omeneşte cu'n biet ţigan !... Mă uit la dînsa, gata să-i vir mîna în plăcinta tricoloră pe care o poartă pe cap, şi fiindcă şed lîngă uşă, deschid fetiţei, care lepădînd şalul cu care se apărase de ploaie, întră cu rochia udă, lipită pe trup, cu şuviţeie blonde Iipite pe frunte, cu genele înrourate, dar cu ochii strläucitori, cu surîsul iubitor de viaţă, veselă ca soarele după ploaie, şi împrospătată la faţă că floarea care a sorbit cu lăcomie roua nopţii... În picioare, între mine şi institutoare, surîde tuturor, fără sfială, şi c'o mişcare delicată a mîinii, îşi ridică de pe ochi şuviţele de păr bălai... Apoi, în căutarea unui punct de razăm şi fără a lua în samă privirile mînioase ale dăscăliţei, îşi trece braţul sub braţul acesteia, şi răspunzînd întrebărilor noastre, ne spune c'a învăţat pănă acum la Săcele, la bunica, ş'a trecut în clasa a treia, dar părinţii o iau de acuma acasă, să'nveţe aici, În oraşul lor... Figura aspră a dăscăliţei se moaie ca ghiaţa la razele soarelui de primăvară; se strînge bătrîna cît poate, şi face un mic Iocşor copiliţei, care se 'nghemueşte acolo şi adoarme...

°°°

Oprim la un han, să 'nbucăm ceva. Hangiul, un grec bătrin, cu genele stufoase, a devenit „macedonean" — după cît aud —, decînd cu barbaria din Pireu... (vezi: https://techirghiol.com/atacarea-vaporului-imparatul-traian-in-pireu)

Mă aşez la o masă, alături de un plugar romîn, care mîncînd se tocmeşte cu'n fierar pentru dregerea unei maşini de secerat. Îl întreb cum se face c'am văzut aici în Dobrogea secerîndu-se peste tot cu maşina, şi aflu că munca e scumpă, populaţia fiind rară, şi că acest plugar În cămăşă şi ițari, care, lucru curios, bea ceai la masă, tine în arendă o sută de hectare dintr-o moşie a d-lui ministru Costinescu (Mangeapunar, vezi și: https://techirghiol.com/costinești). Îmi face o socoteală amănuntită—pentru un hectar de secerat, lucru ce pot face doi oameni într'o zi, prețul e acuma de 27 lei I —că să-mi arăte economia ce realizează cu maşina.

— Am de gînd s'o vînd şi pe asta, şi să-mi cumpăr una care seceră, şi leagă... Munca se scumpeşte mereu; şi chiar şi 'n tară, mai jos de trei lei pe zi, nu-ţi vine nimeni la lucru... care înnainte, preţul era de un leu cincizeci...

Auzisem şi în tren confirmîndu-se din mai multe părţi faptul acesta de o uriaşä însemnătate, dobîndit cu jertfe de sînge, şi însoţit de o întreagă schimbare în atmosfera morală a satelor... Dar despre dinsul, profesioniştii vorbesc ca de scumpirea castraveților... Fac în mintea mea de anonim fără răspundere următoarea socoteală naivă : presupunînd că 'n răscoalele ţărăneşti au murit în adevăr 11.000 de oameni ; presupunînd că aceste răscoale au fost în adevăr urmarea fatală a poporanismu-lui practic inaugurat de d. ministru Haret la 1900; dar ţinînd seamă de îmbunătăţirile materiale şi morale, atîtea cîte le-a obţinut neîndoelnic ţărănimea, mai mult prin schimbările întîmplate În suflete, decît prin schimbările făcute în legi; şi ţinînd seamă de preţul curent în vieți omeneşti pe care l-a stabilit istoria pentru asemenea îmbunătätiri—găsesc că jertfirea unui om pentru scăparea din mizerie fiziologică a altor 499, este un preț normal, şi că... totul ar fi de reînceput... ...

A stat ploaia, de mult, şi soarele străluceşte întinerit... La plecare, mă urc pe capră, alăturea de vizitiul turc Etem. Deoparte şi de alta a drumului, se'ntind la nesfIrşit lanuri aurii, pe cari le tund, taman ca bărbierul cu maşina lui, scopiții încälicaţi pe maşinele de secerat trase de trei sau patru cai. Pe aici parcă nici n'ar fi plouat şi pe cînd tivitura de flori roşii, galbene şi albastre, a cîmpului, îmi desfată privirea, încerc a duce mai departe firul unui articol început de curînd, ştiind de mult că mintea lucrează cu mai mare plăcere în libertate, cînd te 'mbraci, manînci, te plimbi sau călatoreşți, decît atunci cînd te pui să lucrezi la masă cu tot dinadinsul... Să fie plăcerea economiei de timp ? Ori plăcerea de a gusta două plăceri ? Ori plăcerea oricărei munci lipsite de constrIngere ? Ori plăcerea de a simți libertatea funcțiunii nevăzute şi oarecum nemateriale, a creerului ? Desigur, ceva din toate acestea. Absorbit de dialectica problemei pe care-o urmăresc, nici nu bag de seamă cum, trece timpul.

S'a oprit diligența. Turcul Etem se coboară liniştit, trece şantul şoselei, se depărtează puțin în cîmp, scoate haina, o aşterne pe jos, îngenunchiază, şi rămîne cufundat într-o adînca Şi mută evlavie... Din cînd în cînd se spală pe față cu apă 'nchipuită... Îmi amintesc serviciul religios la care am fost de față în geamia din Cerna-Vodă, şi constat Inc'odată, că din cele-trei religiuni monoteiste, toate de origine mai mult sau mai puțin semitică, (e o chestie aici...) singură religia mahometană a păstrat neatinsă tendința spre simplicitate şi abstracțiune a spiritului acestei rase.

Cînd să se urce iar în diligenjă, Etem, zărind, nu departe, pe un scopit secerind ovăz, ia un sac de pe capră şi se duce să cumpere dela rus nutreț pentru cai. Dar abea umplu sacul în fața rusului, şi numai ce văd că se iau la cearta—straşnic Mă apropii, curios.

Ce era ? !

Rusul se 'mpotrivea să primească bani iar fără bani, nu voia să ia turcul, cu nici un chip. Rusul avea un motiv foarte serios, care mă făcea să-i dau dreptate.

— ,Nu iești marfa me ; daca vinde, iești furat; daca dau —e !... dat o pomana la un trecător..."

Turcul n'aducea nici un motiv, dar era aproape înfuriat, rostogolea nişte ochi sperioşi, şi repeta cu vocea enervată:

— „Nu ! Fară bani, nu luam!... Fară bani, nu Şi dînd din cap, cu aerul unui om care nu se lasă prins-în cursa ce i se întinde, se grăbi să deşerte iar sacul şi să vie la-diligenţă.

— Dece n'ai vrut să iei ovăzul îl întreb eu. ,Un sac nu-i lucru mare...

— Fară bani nu putem să luam... Pe urmă cere mai mult, îmi răspunde el cu o clipire tainică a ochilor.

— Cum, iți cere altădată mai mult decît face ?

Etem gesticulează cu oarecare nerăbdare :

— Nu putem spune... Est mult de spus...

Mă gîndesc că are şi ăsta teoriile lui, care nu se pot spune în cîteva vorbe ; poate un întreg sistem... Mai pe urmă, m'a lămurit. Se temea că pe lumea cealaltă, sufletul rusului îi va cere plata datoriei, şi el neavînd bani, are să fie scos din Paradis de către ghiaur.

— Cu sabie, da! Luam fară bani, cît vrei !!"

Şi vocea turcului, la vorba sabie, sună că o trîmbiţă, iar ochii-i scapără, în mintea lui se vede răpind cu turbare producte, vite, femei... cum a auzit desigur povestindu-se din bătrini. ...S'aştepţi turcule să mai iei cu sabia !...

Apoi de aicea, am intrat în vorbă cu Etem şi am aflat de la dinsul o mulţime de fapte şi păreri, cari mi-au înspirat cel mai viu interes.

— ,Aici est tunericul (întunericul), îmi zice el, clătinînd capul cu filozofie ; acolo trăim tot mereu ; nu more...‘

Şi începe a lăuda religia lui, care opreşte furtul, beţia, adulterul, injuria, blestemul, şi... ,est multe...

— Turcul cînd prinde pe femeia lui cu altul (reproduc liber) sau bănueşte numai că-l înşalä—se'ntImplă foarte rar—o ucide, ori dacă nu, îi spune să-şi stringă lucrurile, se duce la hoge şi în cinci minute e despârţit".

"El nu face fapte rele în zăpăceala beției. Mahomed întîi îngâduit băuturile; pe urmă a văzut pe cîţi-va zăpaciţi de beţie, şi atunci a zis : destul ! nu mai este voe!".

Şi Etem vorbeşte de profet cu familiaritate, ca de un cunoscut al lui ...

— ,Legea noastră porunceşte respectul către bâtrîni. Iată tînărul Zurab Ahmed Mustala, ajutorul de primar, fiul lui Hatip (primul hoge), om de treizeci şi cinci de ani; cînd vede pe tată-său venind la cafenea, ascunde repede ţigara, se scoală în picioare, şi după cîteva minute, pleacă să fumeze în altă parte. „Noi nu rîvnim femeile altora ; femeile noastre n'au voe să-şi arăte faţa, altor barbaţi..."

— Ei, dar tătăroaicele, cum umblă cu faţa descoperită?...

Etem ridică din umeri, ridică sprîncenele, închide ochii, şi zîmbeşte cu surîsul tolerant, şi puţin batjocoritor, cu care acoperim greşelele celor cari ne sînt aproape.

— Aşa au văzut ei în Rusia...

Aduc vorba despre poligamie. Etem se 'ntunecă la faţă ; simte el bine că aici e partea slabă a religiei lui.

— A eşit din obicei ; în orăşelul nostru nu mai sînt decît doi cari au cîte două femei. Cateodată e nevoe ; de pildă, te'n-sori de tînăr, la 17-18 ani, cu o fată care este cu 4-5 ani mai în vîrstă. Vine un timp cînd dînsa a îmbâtrînit, pe cînd tu eşti în putere ; la d-voastră... "merge afară" ; la noi, nu se poate... mai bine cere voe dela nevastă şi caută una tînără... Sau se'n-tîmplă că prima nevastă n'are copii ; atuncea, ce poţi face ? Să laşi ca după moarte să-ţi rămîe numele nepomenit ?!... Trebue să iei alta.

— Dă voe nevasta, adaugă el cu gravitate...

Trecem la politică.

— Musulmanii, îmi spune el, sînt foarte mulţumiţi de administraţia romînească. Să fi ştiut noi dela început, că are să fie aşa de bine, luam şi noi pămInt, ca mocanii, pe vremea cînd se lua cu o simplă petiţie de 30 bani ; dar aşa, am crezut că azi mîine plecăm... Am auzit că regele a dat ordin ca guvernul să se poarte bine cu musulmanii ; şi chiar acum la alegeri, d. prefect Ghica a spus faţă de ciocoi (mocani) că musulmanii trebue să fie bine trataţi... ,Noi am cerut s'avem un om al nostru în consiliul comunal, ca să ştim şi noi ce se plănueşte acolo; să nu fim că boul pe care-I legi la gard. Ciocoii au vrut să pue pe Suleiman-Kadîr, dar noi am cerut cu stăruinţă pe Zurab Ahmed Mustafa ; dece?... fiindcă tată-său este de treizeci de ani hogea la noi, şi el însuşi este băiat foarte bun; l-am pus muezzin la geamie ; ştie şi carte turcească, dar a făcut şi şcoala romînească, vorbeşte şi scrie bine romîneşte. L-au ales ajutor de primar. Ce se vorbeşte la consiliu, el vine şi spune oamenilor, şi ne întreaba, ce credem de una, de alta ; dacă nu se face după voia noastră, noi putem strica alegerea, că sîntem mulţi..."

L-am văzut pe urmă la cafenea pe d. ajutor de primar şi mi-a făcut o bună impresie. Nalt, cu părul roşcat, cu trăsăturile europeneşti ; să n'aibă fes, ai zice că-i neamţ, iar purtarea lui, arată o mare modestie, roşeşte des, îngrijat oare-cum c'ar putea fi jignit în demnitatea noii sale funcţiuni. Dar modestia lui este dintr'acelea care impun semenilor ; ea isvoreşte evident din respectul de sine. Dealtfel, turcul în genere, e om serios, şi ţine mult la demnitatea lui. Fanfaronada sau cinismul li sînt necunoscute.

— ,E bine de trăit în libertate..." urmează Etem. ,Dăunăzi un inspector voia să mă iea cu sila Ia ţară, cînd eu aveam muşteriu mai bun pentru Constanţa. I-am spus : „domnule inspector, cu zoru vrei să mă iei ? I... Cu zoru nu merge !... Aici e libertate... Nu degeaba am trăit eu în ţara romîneasca... Cu cine plăteşte mai bine, cu acela merg

— Cum, d-ta nu eşti conductorul diligenţii ?

— Nu, sînt birjar în M... Dar s'a inbolnăvit conductorul, şi-i ţin locul pentru o zi.

— Vă să zică îţi place libertatea. Apoi şi la voi acuma, asta fac tinerii turci,—după ce I-au doborît pe ticălosul de Abdul-hamid..." Faţa lui Etem se turbură tare, exprimind sentimente foarte amestecate... Apoi cu un surîs sceptic, cam dureros şi cam ironic faţa de o părere care simte el bine că-i generală :

— Cît a fost sultan, era bun ; acuma cînd l-au dat jos, e rău..."

— Nu.i vorbă, revine tot el, am auzit că tinerii turci fac multe lucruri bune. Au chemat de pildă pe gardişti şi i-au întrebat: ce leafa au ? „Cincizeci de lei. ,E puţin. Dacă ai numai atîta, ai să furi ceva. Să fie optzeci..." Innainte sultanul făcea tot ce voia, şi oamenii din jurul lui, îl sfătuiau la multe nedreptăţi. A-cuma, Camera !... Numai atîta mă tem, să nu se atingă de religie... Innainte clnd eram noi credincioşi, eram tari... De cînd a slăbit credinţa, D-zeu ne bate mereu..." Simt că subiectul nu-i place. Şi că să schimb vorba:

— ,Din cîte naţii sînt în oraşul d-tale—romîni, greci, gagăuţi, bulgari, armeni, scopiţi, lipoveni, nemţi,— afara de turci şi de tătari, care crezi că sînt mai buni la suflet ? Etem se gIndeşte cîtva timp. — ,Bulgarul este nebun ; grecul, prietenos, dar rău înnauntru. Grecul are mare necaz pe noi", îmi spune el în paranteză. ,Nu lasă Evropa, (oftează) ce sabie tragem cu ei ! Rusul este bun, dar cînd se 'nbata, nu mai ştie ce face. Lipovenii sint foarte stricaţi... Neamţ est bun,neamț est curat la suflet, adaugă el cu tonul unui om care deodată şi-aduce aminte de ceva evident... Unul mi-a fost vecin şaptesprezece ani, şi 'n tot acest timp, n'am avut o singura vorbă rea cu dînsul. Sîmbăta seara îmi spunea totdeauna : ,Ei, Etem, cumperi ceva, că mîine nu vindem." Acuma e în America, de unde-mi scrie uneori...«

— Ei, şi cam ce-ți scrie ?

— Complimente.... cum merge acolo... Nearmţ est curat Ia suflet... încheie Etem cu convingere adîncă.

— Dar de romîn ce zici ? Etem iea o figură prudentă:

— Este om bun, dar are un păcat : nu este curat.

Nu mă pot opri de a zîmbi, aducîndu-mi aminte de povestirea de mai înnainte a avocatului, şi mai ales de clasica murdărie orientală, pe care un prieten al meu o caracterizează cu urma-toarea anecdotă: zice că un turc, intorcîndu-se din Berlin, ar fi spus prietenului său :

— Măi frate, în oraşul acela e aşa de curat, încît, nu mai zic la centru, dar nici măcar prin mahalale, nu mai gaseşti un loc viran să-ți faci trebuințele !...

— Şi dece nu-i romînul curat ?« îl întreb pe Etem.

— Mestecă mămaliga cu melesteul, dă cu el în cîini, şi iar îl bagă în mămăligă... N'aşi mînca mămăligă, să ştiu că mor de foame. Pe urmă, nu face baie ! Într'un an de zile, doar vara dacă se scaldă uneori în vre-o apă stătătoare ori curgă-toare... Eu aşi muri să nu fac baie o lună de zile ! Legea noastră spune hotărlt, că dacă ai avut relațiuni cu femeia, n'ai voe să eşi din casă, şi nici să pui mîna pe vre-un lucru, pănă n'ai făcut bae... Avem fiecare la casa noastră cîte-o cadă... Şi mai are un cusur romînul, că mănîncă prost şi cheltueşte mult pe băutura şi pe haine. La noi, şi pentru bărbati, şi pentru femei, o haină ține douăzeci de ani. De băut nu bem. Eu țin pe mama, nevasta şi şase copii, şi cheltuesc peste tot şaizeci de lei pe lună, şi mîncăm carne aproape în fiecare zi. Oprim iar la un han, cel din urmă înnainte de a ajunge.

Adică nu-i han, ci cafenea, tinută de un turc. O odaie mare, goală. Pe teşgheaua primitivă, ceşti de cafea. În vatră, fierbe apa. Un tatăruş pregăteşte cafeaua, şi-o serveşte. Dar turcul ce face ? Şade. Şi par'că înadins : un zaplan de om, de ar putea fi şef de hoardă. îl cunosc îndată că-i turc, nu tătar. Tătarul e ca cel din diligentă, ori—alt tip— mic, spînatic, cu fața lată, osoasa, cu ochii mici. Turcul, mai înnalt, e bărbos şi cu trasăturile pronunțate; în deosebi caracteristica e fața ovală, nasul mare, puțin aquilin, şi buza inferioara groasă. În fața cafenelii, e o banca, pe care şade un neamț bătrîn: corpolent, bărbos, roş la fată,—cum e neamțul. Intru în vorbă.

— Cafegiul e turc, nu-i aşa ?"

— Da, turc ; se cunoaşte după fizionomie. Intrăm în amănunte.

— „Tătarii aceştia de aici, sînt din Corea. De-acolo i-au adus Ruşîi". Cu surprindere aud dela Neamț o veche teorie a mea, pe care n'am găsit-o confirmată nicăeri. Ştie fiecare că Tătarii dobrogeni au venit din Crimea. Atît. Stărui să aflu, dela cine ştie neamțul că origina lor e coreană. Nu-şi aduce aminte.

— „Asta o ştiu eu, că sînt de mult pe aici". E grădinar. A eşit din serviciul unui proprietar din apropriere, şi păn'o găsi alt serviciu, şade 'ntr'o odăiță a cafenelii, care aparține tocmai acelui proprietar. A fost zece ani pădurar la prințul S., care avea de gînd să-l pue cu ceva şi'n testament, dar a murit pe neaşteptate. Ginerile prințului (un fost şi ministru) a lăsat averea pe mîna unui administrator, care împreună cu oamenii lui, s'au pus pe furat. Neamțul a însemnat tot ce-a văzut, şi la un moment dat, i-a denunțat stapînului, care i-a înlocuit. Dar noii veniți erau mai flăminzi şi lucrau din răsputeri să scape de dînsul. Stăpînul a fost silit să-l concedieze, spunîndu-i : ,cu o rîndunică nu se face primăvarä...

— ,De atunci am mai văzut multe, şi-am tras învătătura asta : în țara romînească poți fi tu însuti om cinstit ; dar nu poți opri pe alții de a tîlhari.

La plecare, mă aşez chiar pe acoperişul diligenții, la mijloc, pe un geamandan, alăturea de mocan. Pe el îl preocupă regularizarea proprietătii imobiliare în Dobrogea. Innainte de 84, cînd veneau mocanii cu oile pe aici, arendau dela stat pămInt pentru păşune cu patru lei hectarul. A venit apoi timpul, între 84 şi 87, de-au putut, cu o rata anuală de 4-5 lei de hectar, să cumpere pămîntul dela stat. Fireşte că ei, care cunoşteau valoarea pămîntului, s'au grăbit să cumpere cît mai mult, —pe numele lor, şi ce nu mai puteau lua pe numele lor, pe numele rudelor, argaților sau altor persoane interpuse. Despre un mocan, care azi stapîneşte două mii de hectare, se ştie anume c'a luat pamînt pe numele de Ion Grivei—cîinele din ogradă. "Era destul o petiție de 30 bani" îți repetă azi fiecare dobrogean, oftind după acele vremuri, de care mulți nu s'au ştiut folosi. Pe de altă parte, este aici în Dobrogea, după cît pricep, din cele-mi spune tovarăşul meu de călătorie, o luptă politicăt între mocani, care sînt liberali, şi între ,funcționari,—adică generel ,profesiile libere'—care sînt conservatori. Şi se pare că, aceştia din urmă ar fi căutat să şicaneze pe cei dintîi... Tovarăşul meu de drum nu crede în putință deposedării celor care au luat pămînt pe nume fictive, dar contestarea în sine îl jignește adînc...

— „Cu forme, fară forme, cum am luat pămtntul, dar vorba e c'am asudat pe dînsul, i-am purtat grija, l-am muncit, şi l-am plătit, l-am plătit cel puțin îndoit, uneori înzecit decît făcea pămîntul pe vremea aceia. şi dacă azi valorează încincit decît l-am. plătit noi, apoi tot noi prin munca noastră l-am ridicat L. Iar dumnealor au venit aici cu geamandanaşele, şi acu ar vrea să ne gonească pe noi... Crez că aşa ceva n'are să se poată", închee el cu gravitate. Am auzit în urma că după legea votată de parlament, cei. care au luat pămInt pe nume fictive, vor trebui să plătească o- dată pentru totdeauna, ca să devie proprietari legali, o taxă de nouăzeci de lei de hectar. Drept ar fi că sumele aceste să fie întrebuințate tot în folosul locuitorilor, de pildă la îmbunătațirea drumurilor, la repararea podurilor, şi aşa mai departe. Nu ştiu cum vine vorba despre neamțul dela han.

— ,Avem un sat tntreg, pe-aproape de noi. Au început să cam plece în America. Arenda s'a scumpit, pămint au puțin, și aşa, string ce au şi se duc să cumpere pămînt ln America ; zice că ar fi eftin... Altfel oameni tare de ispravă ;. păcat că nu sînt curați..." Deschid ochii mari... Curăţenia asta începe să fie o halima (povestire n.m.)... Romînul de turc,—că nu-i curat ; turcul de romîn,—că nu-i curat;. acuma nici neamțul nu mai e curat ; d'apoi care atunci ?

— ,Intrucît nu-i curat ?"

— ,Apoi, vezi, el în cazanul de rufe spală porcul... Vecinul meu, care-i neamț, mi-a dat nişte şuncă şi cărnaţi ; să mă. crezi că i-am dat la cîini... îi spui omului răspicat că cutare vas e spurcat ; el îl spală cu săpun şi zice că de-acu-i bun de făcut mîncare... Altfel, la vedere, îi mare curățenie la neamț ; dar nu-mai la vedere..." Cum s'ar zice, neamțul tine la curăţenia ştiinţifică, iar romînul la cea literara... E chestie de gust şi de punct de vedere...

Ne apropiem de orăşelul M. şi temător de curiozitatea unor oameni care nu sînt prea ocupaţi, îmi reiau locul înnăuntrul diligenții: Se văd nenumăratele tumule caracteristice acestei regiuni. Aflu că acum citiva ani, antreprenorul care pava bulevardul din localitate, s'ar fi apucat, nu se ştie după al cui îndemn, să sape una din aceste movile, de partea cealaltă a oraşului. Cîteva zile după ce deschisese şi cercetase bolta interioară, ce se găseşte în toate aceste morminte de şefi preistorici,—în care timp pusese paznici pentru a opri pe trecători să se apropie—lucrătorii lui, nişte bulgari, ar fi dispărut noaptea, făra urmă, iar răposatul Tocilescu, fiind vestit şi venind să cerceteze, ar fi găsit lipsă piatra de închidere a bolții, pe care probabil era inscripțiunea şi care-se arata a fi fost aşezata să lunece În nişte jghiaburi, în felul capacelor dela cutiile de vopsele... Deasemenea lipsea capacul sarcofagului. Că pietrele aceste fuseseră luate acum-de cine ?.. Se bănueşte complicitatea antreprenorului cu oamenii ,zilei" de pe vremuri şi cu un cercetător străin —se cunoştea după faptul că interiorul bolții era curat. Innăuntru, Tocilescu a găsit pe jos un inel preistoric, de mare valoare, vîndut apoi d-lui Dimitrie Sturza, şi încă vre-o două mici obiecte care deşteptau bănuiala că altele, mai numeroase şi mai de preţ, fuseseră luate... Arheologul nostru a scris atunci un articol, în care amenință cu darea în judecată a celor vinovaţi, dar lucrurile au rămas baltă. Din parte-mi, nu pot pricepe cum aceste tumule—am putut număra c'o singură privire vre-o cincizeci--n'au fost încă toate deschise ; adevărat că o mare parte din ele, cum ne spun arheologii după. experienţa făcuta în Apus, au fost violate în cursul veacurilor şi jefuite de lucrurile prețioase ; ramîn însă obiectele interesante, lipsite de valoare pecuniară. De-aşi avea bani, aşi căuta În acest sport, emoțiunile pe care alţii le găsesc În jocul de cărţi... Întrăm în oraş, pe strada principală care prelungeşte şoseaua. Aici, pe o lungime de cîteva zeci de metri, sînt toate prăvăliile. La dreapta, într'o maghernită strîmta, un turc splendid, cu trăsăturile fine încadrate geometric de o barbă albă, stă nemişcat asupra unui ceasornic ; e muezzin şi ceasomicar.

Peste drum, un armean, mititel, brun şi foarte nervos, cu figura şi ţinuta de prinţ scăpătat, învîrteşte repede în mînă nişte matănii negre. În făţa prăvăliei unui grec ursuz, nişte lipovence groase, În citurile lor pestriţe, rîd cu faţa înbujorată de o grosolană jovialitate ; iar alăturea, la o cafenea turcească—o cameră goala, două-trei bănci la perete, două-trei mese afară, ibricul şi ceştele de cafea—turcii şi tătarii stau într-o nemişcare caracteristic orientală, împietriţi parcă în atitudinea lor contemplativă. (Mark Twain ne spune că'n America, Chinezii sînt aşezaţi prin- galantare, ca reclamă, în loc de manechini ; nu ştiu de-o fi adevărat, dar e verosimil...)

Iată şi răspîntia centrală a oraşului, cu cele trei cafenele : turcească, liberală şi conservatoare. La mijloc, o muzică ,militară de ţigani în uniformă, ziua pescuesc la mare numai în pantaloni şi chipiu) cîntă valsuri de acum douăzeci şi cinci de ani, care mă Induioşează cumplit... Sint amintirile din copilărie... Cafeneaua turcească răspunde în grădina deasă şi sălbătăcită a geamiei,—clădire de piatră, curată şi solidă, din vremea venirii turcilor În Europa. Pe mormintele neregulate, vechi de sute de ani, ale unor paşale vestite, coloane de granit scrise arăbeşte poartă cialmale în vÎrf... Ce vremuri şi acelea !.. Mai trecem pe la o casă mare—este a unui mocan bogat,—care poartă la colţurile din faţä ale acoperişului, statuele equestre în gips, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, (flindcă şi casa, şi statuele, sînt vopsite în verde, adversarii politici vorbesc cu răutate de "cai verzi pe pereți"—şi ne oprim la locuinţa pe care mi-a închiriat-o pentru vară un prieten din Constanţa. Salut pe tovarăşii mei de drum, şi intrînd în curte, constat cu surprindere că se prelungeşte pe spinarea unui tumulus măreţ.

Îmi lepăd bagajele şi mă urc pe colină. Minunată privelişte !... Întreg orăşelul şi marea pănă'n depărtare se văd de sus. La dreapta, spre apus, unde tocmai se coboară globul roş-gălbui al soarelui Indărătul unui alt tumulus, este cartierul tătăresc : case mici şi joase, Întoarse cu dosul la drum şi împrejmuite de un zid înnalt ; copii graşi şi curaţi la faţä, cu părul vopsit cărămiziu şi binişor îmbrăcaţi, care aduc ' caprele dela păscut ; femei înfăşurate în feregele, purtînd cercuri de metal pe braţe şi legănîndu-se în mersul lor pitoresc, pe cînd se 'ntorc cu chiuburile pline dela fîntînă; bătrîni cari pe faţa lor moleşită, în mişcările lor indolente şi'n vorba lor moale, cîntătoare par a trăda oboseaia unei vechi civilizaţiuni... Căci după cum căsuţele-lor, sînt clădite aici şi aproape în tot orientul, din pietrele palatelor de odinioară, tot astfel viaţa lor sufleteascä, e alcătuită din resturile înbătrînitei civilizaţiuni semitice, în făgaşurile căreia au intrat dela convertirea lor la religia mahomedană.

La stînga, pe o cotitură a ţărmului ce innainteazä în mare, se 'nşiră vre-o douăzeci de tumule, morminte uriaşe de eroi din alte vremuri, necunoscători de orizonturile meschine ale oraşului, şi doritori ca şi după moarte să poată cerceta din înnălţimea colinelor, întinderea nesfirşită pe care o viaţă intreagă au brăzdat-o în toate felurile... Vitejii 'nmormîntaţi aici, aparţin poate acelor popoare nenumărate, care au lăsat în istorie doar numele lor şi care cu mult înnainte de Fenicieni, cutrierau mările Europei după comerţ şi piraterie...

Dar Amphitrita ce stringe uscatul în lungile ei braţe, de nici un popor, de acum sau de odinioară, n'a fost mai mult iubită că de Eleni...

Thalassa !...

Nici un cuvînt din nici o limbă nu zugrăveşte aşa de bine—cu cei trei a şi cele trei lichide,—nemăsurata suprataţă adînc albastră, de lichid greu, metalic, care la adierea vintului se sparge în miliarde de plăci de oţel, ce legänîndu-se se rostogolesc unele peste altele, comunicînd la ţărm mişcarea lor crescută, În valuri lungi, încete şi grele... Eri, cînd rătăcind pe străzile asiatice ale Constanţei, ză-ream deodată, în fundul vre-unei uliţi triste şi murdare, imensa 'ntindere albastră,—mareaţă şi liberatoare, înţelegeam aşa de bine-bucuria "celor zece mii" !...

Privelişte eternă şi veşnic 'nouä, marea mă fascinează cu nesfIrşitul ei albastru... Grămezile de spumă ale valurilor ce se sparg ln larg, se alungă între ele şi vin spre tărm ca nişte lebede ce caută uscatul... Trei caice, adevărate şi autentice corăbii de pe vremea lui Columb, pornesc încet la drum cu toate pinzele umflate... Pe ţărm, în mijlocul frunzişului verde fraged al salcămilor tineri, două mori de vînt, rău cioplite, putrede, şi înnegrite de vreme, se'nvIrtesc greoiu, amintindu-mi pe Don Quichotte... Pretutindenea, trecutul... Marea în deosebi, al cărei nivel abea daca variază cu cîţiva milimetri dealungul veacurilor, pe cînd uscatul se reînnoeşte necontenit, îmi aminteşte trecutul, numai trecutul... îmi vin în minte frînturi vagi din scriitorii clasici : "dabant leti vela in altum... fuerit aestus in arena..."; nimic din literatura modernă...

Parcă marea ar fi fost mai mult al lor decît este a noastră... Dar vintul se înteţeşte, valurile cresc, şi isbesc uscatul c'un sgomot surd şi prelungit, pronunţInd parcă ele însele vorba "talaz"... Ascultînd cum fierbe nisipul pe ţărm, şi privind frămintarea mării agitate, nu mă pot opri de a cugeta : »Întocmai aşa a fost această mare "neagră«, cînd a pus Xerxe s'o bată cu bice«...

Azmi Abibulah

Viaţa Romînească : Revistă literară şi ştiinţifică, august 1910

° ° °

Henric Sanielevici ( 1875 - 1951) a fost un jurnalist și critic literar roman de origine evreiasca. Azmi Abibulah este unul dintre pseudonime cu care a mai semnat.

Un fin observator al societății, scriitorul Sanielevici ne zugrăvește aici un portret al Dobrogei din urma cu peste o suta de ani în aceasta atât de detaliata "road-story", un articol de călătorie precum puține ne-au rămas. Detaliile sociale, economice și etnografice surprinse în articol se suprapun exact cu alte surse disparate de informare despre acele timpuri, locuri și oameni.

° ° °