Cover Image

În diligenţă

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Februarie 2021
Timp de citire: 40 minute

Cînd am vazut întăi acest vehicul istoric, de care auzisern doar povestindu-se, c'ar fi precedat primele trasuri pe şine ale lui Stephenson;

cînd am băgat de seama sinistra lui asemănare cu lada hingherului, în care cîinii, înghesuiţi unii privesc cu tristeţe soarta lor viitoare ; cînd m'am gindit ce soarta m' aşteapta şi pe mine, sa stau, nu fată'n fata, ci nas în nas, timp de şease ceasuri şi jumătate, cu înca şeăpte persoane, în-tr'un spatiu care putea cuprinde comod numai patru —m'am în-galbenit de spaima ; apoi, cu resignarea sufletelor tari in faţa relelor de neînlăturat, mi-am zis : aşa sa pateasca oricine va -merge în vilegiatura unde-a întarcat dracu copii !...—alt chip nu este, decît să mă aşez la uşă, şi s'o tin tot timpul Intredeschisă, ca sa pot, din timp in timp, scoate capul sa respir,--barem la douăzeci de minute, ca balena...

Iar acuma, cînd am sfIrşit cu bine calatoria ; cînd am vazut ce repede, vertiginos de repede, au trecut ceasurile, şi ce plăcute excitatiuni pentru imaginatie şi inteligenta am primit din convorbirea cu tovarăşii mei de drum (pe care-i desconsidera-sem la Inceput, uitînd ca sintem cu totii tovaraşi de calatorie spre mormînt) ; cind m'am convins în fine, ce interesanta cu adevarat instructivă este vorba oamenilor ce-şi hrănesc mintea din observarea directa a realitătii, în loc s'o umple cu clişee luate -deagata din gazete sau din cărţi,—nu pot să nu-mi aduc aminte de versurile lui Goethe:

Greift nur in's volle Leben hinein ; Wo ihr's packt, da ist's interessant.

(Arunca-te in viata; Acolo unde ajungi, acolo e interesant. n.r.)

Calătorii sint împărţiţi în doua clase, deşi preţul pe care-l pIătesc e acelaşi. Unii, mai de elită, înghesuiţi şi innăduşiţi înna-untru, pe banchete de catifea ; alţii, din popor, sus la larg şi la răcoare, pe acoperişul tare al diligenţei.

Innauntru, pe catifea, la strimtoare şi innabuşeală, elita se compune din următoarele persoane un avocat, fost magistrat sub alt regim, şi retras în micul oraşel M. (Mangalia n.r.), către care calătorim, pentru reculegere pe timp de opoziţie : viaţa eftina, sbucium putin ; o institutoare bătrină, căreia lupta cu copiii neastImpăraţi i-a Intipărit o mască de o neobişnuita asprime, ce contrastează ciu-clat cu imbrăcămintea ei prea tinerească ; o domnişoara corpo-lenta, care poarta la git o cruce mare, fiindca „samăna a jidancă‘; un băiat de vre-o 13 ani, al institutoarei, care cu ochii mari deschişi, te priveşte drept în ochi şi-ţi vorbeşte ca şi cum ai fi la un chilometru ; o invaţătoare, care fiindc'a Invăţat la şcoala cen-trală franţuzeşte şi nemţeşte, are expresiunea şi atitudinea unei marchize scăpatate ; în sfIrşit, doua femei tinere, care nu bat la ochi cu nimica, dar pe cari mocanul de pe acoperiş le designează cu numele de "marcoave" (cocotă, curvă n.r.) ; n'am putut preciza inţelesul acestui cuvint a cărui origine filologica n'o cunosc. (Am cerut lămuriri chiar mocanului ; acesta insa, drept orice explicatiune, rni-a dat un sinonim ciudat : "şanticler" (şanteză, cîntăreaţă de local n.r.).

Sus, pe acoperiş, la larg şi la racoare, dar pe scîndura tare sau pe geamandane, stau :

Vizitiul turc Etem, un om blajin şi simpatic, de vre-o pa-truzeci de ani, faţa lungăreată, bruna, fruntea data Innapoi, nas aquilin, buza inferioară groasă ; Imbracat cu Ingrijire, despre care voi vorbi pe larg mai la vale.

Mocanul, mic proprietar, arendaş, şi mare InvIrtitor de a-faceri, ocupaţiuni cari, după cit se pare, nu cer neaparat guler si cravată...—isteţ, energic şi sigur de sine.

Un bulgar, care ar samăna a ţigan, daca n'ar avea mustătile foarte stufoase (trac slavizat, aşi zice eu) ; cînd tace, pare dar cind vorbeşte, arata un bun simţ surprinzător.

O fată găgăută (după cit aud : greci veniţi din Megara a-cum optsute de ani ; au luat limba turcească, ramănInd ortodocşi; aIţii mi-au spus c'ar fi şi bulgari printre ei ; fapt este ca gagautii nu ştiu nici ei de ce naţie sint —de aici Insemnarea de tont, zdpăcit, a cuvIntului) de o rară frumuseţe clasică ; un pictor care ar zugrăvi-o purtInd amfora pe cap, naltă şi mlădioasă cum este, cu trăsăturile nobile şi regulate, ar avea mare succes.

O feliţă draguţă de vre-o nouă ani, a unui mocan, bällana şi rotundă la obraz, cu ochi albaştri, cu părul blond deschis, cu 'n zimbet senin, care-i luminează faţa şi trădeaza o mare putere de viaţă curata, greu de turburat,--dată in paza grecoaicii.

Un tatar, cu ochii mici, cu nasul mic şi cam Infundat în mijlocul feţii, c'o barbuţă rară ca de ţap ; etnografii să spue ce-or vrea, eu susţin că aceşti tătari sint din Corea; o comparaţiune cu plan-şele respeclive ale Etnografiei lui Ratzel, ridica orice îndoială. în sfrşit subsemnatul, care în cursul călătoriei mi-am schim-bat locul de mai multe ori, stInd cind Innauntru şi cînd afarä şi formind astfel legătura dintre cele două clase.

Călătorim dealungul mării, de la Constanţa la M.

Trecem în acest moment printr'un sat tătăresc, cu case joase, de piatră ; lemnul e scump pe aici, în schimb piatra e pe degeaba, locurile fiind pline de ruine. Prin curţi, grămezile de tizic se usucä la soare. Sint izbit de faptul ca mulţi tătari tineri sint graşi, curaţi la faţa, neinfäţişind nici un semn de mizerie fiziologică, cum te-ai aştepta de la o populaţie aşa de primitivă. Avocatul mă lămureşte că ei mäninca în fiecare zi un fel de său de oaie, hrană proastă dar substanţială, preparată anume pentru dInşii de fabricele de conserve din Bucureşti, şi că în general, dau tot ce cistiga pe mincare. Cu acest prilej ne povesteşte cum a luat masa la un tătar bogat, Kurt Mula Kodjakai.

— Ne dusesem intr'o cercetare, eu şi un coleg al meu, şi fusesem nevoiţi să tragem la tătar în vremea mesei. Ne-a primit cu multă bunăvoinţa. Casa se compune din trei Incăperi : una pentru stapin şi musafirii lui, alta pentru cai şi a treia pentru femei. Din salon treceai în camera femeilor, deabuşilea, printr'o uşă foarte joasă, şi intrInd, am zarit picioare femeeşti care dis-pareau pe această deschizătură. Drept orice mobilier, perne de perete de jur Imprejur, şi covoare la mijloc. Hainele 'n cui, şi pe o poliţă care ocoleşte camera, farfurii şi vase de aramă ce se 'nchid ermetic ca nişte cutii. Pernele ni s'au adus Iinga masuta joasă pe care s'a servit prInzul... Mai întăi am fost cinstiţi cu cite două-trei cafele, ca aperitiv I... Să bei cafea cînd eşti leşinat de foame—iată un gust in adevăr păginesc !... Pe urmă a venit un fel de ciorbă de orez, Intr'o strachină a-dincă, in care-şi băga fiecare lingura mare şi rotundă,—aşa de mare, că trebuia să deschizi gura pină la urechi... Comunismul acesta era cu atit mai plăcut, cu cit tătarul poftise la masa şi pe vizitiul ţigan cu care venisem,— după legea musulmană, care In privinta ospitalităţii nu cunoaşte deosebire de clasă... După ciorbă, ouă răscoapte, cu smintină ; lua fiecare cIte un ou, şi-l smingălea in aceiaşi strachină de smintînă De ciorbä nu mă atinsesem ; ouăle le-am mincat fără smintină, pretextInd că aşa obicinuim noi... A venit apoi o mincare ca lumea, nişte pui fripţi, pe care tătarul ne-a făcut graţia să-i rupă in bucăţi cu propria lui mină. M'am gindit: ,treacă şi asta°' şi-am mIncat cu multă poftă, căci cafelele nu fuseseră in stare să-mi tae pofta de mincare. In sfIrşit, pour la bonne bouche, s'a servit un fel de ceva, de o compoziţie necunoscută, nici budincă nici plăcintă, in care tătarul şi-a infipt degetele, făcInd să alunece fiecărui comesean partea sa. La ideia c'aşi putea inghiţi din această prăjitură misterioasă, mi-au venit lăcrămile'n ochi, şi diafragma a Inceput să mi s'agite... Noroc de cele trei-patru cafele, ooligatorii după masă...

Institutoarea bătrină tae nişte schime care nu Infrumuse-tează de loc masca ei de dăscăliţă-cadră veche.

— Greţoşi oameni !... Ce va să zică naţie sălbatică... Şi Turcii tot aşa mînîncă ?

— Tot.

In vremea asta nori negri acoperiseră cerul, şi'n curind o ploaie năprasnică incepe să cadă, inundind şoseaua în aşa fel că apa se ridică pănă la uşa diligenţii, gata să intre innăuntru.

Trecem tocmai prin Tickirghiol (Techirghiol n.r.); cîteva lacuri mari, negre şi triste în mijlocul cîmpului sterp, cu apa grea, mirosind a smoală şi pucioasă, ca marea moartă care a trezit în mintea celor din vechime ideia tragediei sodomice ; In jurul lor, oamenii atraşi de virtuţile miraculoase ale apei, au ridicat hoteluri măreţe, vile elegante, un întreg oraş de pelerini la aceste locuri sfinte. In mintea mea turburată de oboseala drumului, cele vechi se a-mestecă cu cele noi, în fraze ciudate: ,spală-ţi ochii tăi în tina lacului Ghenizaree... "fă o cură la Tickirghiol, ia-ti patul tău şi umblă"... Zăresc pe drum domni îmbrăcaţi elegant, cu ghete galbene, stînd în ploaie la marginea şanţului plin al şoselei, şi aşteptînd să fie luaţi în cîrcă de servitori: s'au săturat să aştepte la bae şi se duc spre casă (între ei recunosc pe d. Simicel, concertist din mandolină : părul şi barba prea mare pentru o muzică aşa de subtire) ; servitoare tinere şi drăguţe umblă 'n apă cu picioarele goale pănă mai sus de genunchi, dind loc la tot felul de scene, şi provocînd glumele publicului care pri-veşte de sub adăpost...

Dilingenţa s'a oprit o clipă. Găgăuţa coboară fetiţa de pe acoperişul vehiculului şi vine să ne roage s'o primim înnăuntru. Micuţa e udă pănă la piele. Adevărat că şedem foarte înghesuiţi abea dac'ar putea sta în picioare, strîns lipită de noi. Dar fireşte, trebue ş'o ţinem cum putem, sau să-i dăm careva Iocul nostru... Dăscăliţa, care şi-a petrecut viaţa cu copii, protestează cu aciditate:

— Saraca'n de mine ! Da nu se poate î! Un' s'o punem ? Pi capu nostru ? Da-i udă toată şi ni strică hainele ! Las' că-s deprinse ele cu ploi de'aistea...

Se îngreţoşase dumniaei de sălbătăcia tătarului, care totuşi se purtase mai omeneşte cu'n biet ţigan !... Mă uit la dInsa, gata să-i vir mîna în plăcinta tricoloră pe care o poartă pe cap, şi fiindcă şed lingă uşă, deschid fetiţei, care lepădînd şalul cu care se apărase de ploaie, intră cu rochia udă, lipită pe trup, cu şuviţeie blonde Iipite pe frunte, cu genele Inrourate, dar cu ochii strläucitori, cu surisul iubitor de viaţă, veselă ca soarele după ploaie, şi împrospătată la faţă ca floarea care a sorbit cu lăcomie roua nopţii... In picioare, intre mine şi institutoare, surîde tuturor, fără sfială, şi c'o mişcare delicată a mîinii, îşi ridică de pe ochi şuviţele de păr bălai... Apoi, în căutarea unui punct de razăm şi fără a lua în samă privirile mînioase ale dăscăliţei, işi trece braţul sub braţul acesteia, şi răspunzind Intrebărilor noastre, ne spune c'a Invăţat pănă acum la Săcele, la bunica, ş'a trecut în clasa a treia, dar părintii o iau de acuma acasă, să'nveţe aici, In oraşul lor... Figura aspră a dăscäliţei se moaie ca ghiaţa la razele soarelui de primăvară; se strînge bătrîna cit poate, şi face un mic Iocşor copiliţei, care se 'nghemueşte acolo şi adoarme...

°°°

Oprim la un han, să 'nbucăm ceva. Hangiul, un grec bătrin, cu genele stufoase, a devenit „macedonean" — după cit aud —, decînd cu barbaria din Pireu... (vezi: https://techirghiol.com/atacarea-vaporului-imparatul-traian-in-pireu)

Mă aşez la o masă, alături de un plugar romîn, care mîncînd se tocmeşte cu'n fierar pentru dregerea unei maşini de secerat. Il Intreb cum se face c'am vazut aici In Dobrogea secerInduse peste tot cu maşina, şi aflu că munca e scumpă, populaţia fiind rară, şi că acest plugar In cămaşă şi itari, care, lucru curios, bea ceai la masă, tine In arendă o sută de hectare dintr-o moşie a d-lui ministru Costinescu (Mangeapunar, vezi si: https://techirghiol.com/costinesti). Imi face o socoteală amănuntită—pentru un hectar de secerat, lucru ce pot face doi oameni într'o zi, pretul e acuma de 27 lei I —ca să-mi arăte economia ce realizează cu maşina.

— Am de gînd s'o vInd şi pe asta, şi să-mi cumpăr una care seceră, şi leagă... Munca se scumpeşte mereu; şi chiar şi 'n tară, mai jos de trei lei pe zi, nu-ţi vine nimeni la lucru... care Innainte, preţul era de un leu cincizeci...

Auzisem şi în tren confirmIndu-se din mai multe părţi faptul acesta de o uriaşä însemnătate, dobîndit cu jertfe de sînge, şi însoţit de o intreagă schimbare în atmosfera morală a satelor... Dar despre dinsul, profesioniştii vorbesc ca de scumpirea castravetilor... Fac în mintea mea de anonim fără răspundere următoarea socoteală naivă : presupunind că 'n răscoalele ţărăneşti au murit In adevăr 11.000 de oameni ; presupunind că aceste răscoale au fost în adevăr urmarea fatală a poporanismu-lui practic inaugurat de d. ministru Haret la 1900; dar ţinInd seamă de Imbunătăţirile materiale şi morale, atîtea cîte le-a obţinut neîndoelnic ţărănimea, mai mult prin schimbările întîmplate In suflete, decît prin schimbările făcute în legi; şi ţinInd seamă de preţul curent ln vieti omeneşti pe care l-a stabilit istoria pentru asemenea Imbunătätiri—găsesc că jertfirea unui om pentru scăparea din mizerie fiziologică a altor 499, este un pret normal, şi că... totul ar fi de reînceput... ...

A stat ploaia, de mult, şi soarele străluceşte întinerit... La plecare, mă urc pe capră, alăturea de vizitiul turc Etem. Deoparte şi de alta a drumului, se'ntind la nesfIrşit lanuri aurii, pe cari le tund, taman ca bărbierul cu maşina lui, scopitii încälicaţi pe maşinele de secerat trase de trei sau patru cai. Pe aici parcă nici n'ar fi plouat. $i pe cînd tivitura de flori roşii, galbene şi albastre, a cîmpului, imi desfată privirea, încerc a duce mai departe firul unui articol început de curînd, ştiind de mult că mintea lucrează cu mai mare plăcere în libertate, cînd te 'mbraci, manînci, te plimbi sau călatoreşti, decît atunci cind te pui să lucrezi la masă cu tot dinadinsul... Să fie plăcerea economiei de timp ? Ori plăcerea de a gusta doua plăceri ? Ori plăcerea oricărei munci lipsite de constrIngere ? Ori plăcerea de a simti libertatea functiunii nevăzute şi oarecum nemateriale, a creerului ? Desigur, ceva din toate acestea. Absorbit de dialectica problemei pe care-o urmăresc, nici nu bag de seamă cum, trece timpul.

S'a oprit diligenta. Turcul Etem se coboară liniştit, trece şantul şoselei, se depărtează putin în cîmp, scoate haina, o aşterne pe jos, îngenunchiază, şi rămlne cufundat într-o adînca Şi mută evlavie... Din cînd în cind se spală pe fată cu apă 'nchipuită... Imi amintesc serviciul religios la care am fost de fată în geamia din Cerna-Voda, şi constat Inc'odata, că din cele-trei religiuni monoteiste, toate de origine mai mult sau mai putin semitică, (e o chestie aici...) singură religia mahometană a păstrat neatinsă tendinta spre simplicitate şi abstractiune a spiritului acestei rase.

Cind să se urce iar în diligenjă, Etem, zărind, nu departe, pe un scopit secerind ovăz, ia un sac de pe capră şi se duce să cumpere dela rus nutret pentru cai. Dar abea umplu sacul în fata rusului, şi numai ce vad că se iau la cearta—straşnic Mă apropii, curios.

Ce era ? !

Rusul se 'mpotrivea să primească bani iar fără bani, nu voia să ia turcul, cu nici un chip. Rusul avea un motiv foarte serios, care ma făcea sa-i dau dreptate.

— ,Nu iesti marfa me ; daca vinde, iesti furat; daca dau —e !... dat o pomana la un trecator..."

Turcul n'aducea nici un motiv, dar era aproape înfuriat, rostogolea nişte ochi sperioşi, şi repeta cu vocea enervată:

— „Nu ! Fara bani, nu luam!... Fara bani, nu Şi dînd din cap, cu aerul unui om care nu se lasă prins-în cursa ce i se întinde, se grăbi să deşerte iar sacul şi să vie la-diligenţă.

— „Dece n'ai vrut să iei ovăzul îl Intreb eu. ,Un sac nu-i lucru mare...

— "Fara bani nu putem sa luam... Pe urmă cere mai mult, lmi răspunde el cu o clipire tainică a ochilor.

— „Cum, iti cere altădată mai mult decit face ?

Etem gesticulează cu oarecare nerăbdare :

— „Nu putem spune... Est mult de spus"...

Mă gîndesc că are şi ăsta teoriile lui, care nu se pot spune în citeva vorbe ; poate un întreg sistem... Mai pe urmă, m'a lămurit. Se temea că pe lumea cealaltă, sufletul rusului îi va cere plata datoriei, şi el neavînd bani, are să fie scos din Paradis de către ghiaur.

— "Cu sabie, da! Luam fara bani, cît vrei !!"

Şi vocea turcului, la vorba sabie, sună ca o trImbiţă, iar ochii-i scapără o în mintea lui se vede răpind cu turbare producte, vite, femei... cum a auzit desigur povestindu-se din bătrini. ...S'aştepţi turcule să mai iei cu sabia !...

Apoi de aicea, am intrat în vorbă cu Etem şi am aflat de la dinsul o mulţime de fapte şi păreri, cari mi-au inspirat cel mai viu interes.

— ,Aici est tunericul (întunericul), îmi zice el, clătinlnd capul cu filozofie ; ,acolo trăim tot mereu ; nu more...‘

Şi Incepe a lăuda religia lui, care opreşte furtul, beţia, adulterul, injuria, blestemul, şi... ,est multe...

— "Turcul clnd prinde pe femeia lui cu altul (reproduc liber) sau bănueşte numai că-l înşalä—se'ntImplă foarte rar—o ucide, ori dacă nu, ii spune sa-şi stringă lucrurile, se duce la hoge şi în cinci minute e despârţit".

"El nu face fapte rele în zăpăceala betiei. Mahomed întîi îngâduit băuturile; pe urmă a văzut pe cîţi-va zăpaciţi de beţie, şi atunci a zis : destul ! nu mai este voe!".

Şi Etem vorbeşte de profet cu familiaritate, ca de un cunoscut al lui ...

— ,Legea noastră porunceşte respectul către bâtrîni. Iată tinârul Zurab Ahmed Mustala, ajutorul de primar, fiul lui Hatip (primul hoge), om de treizeci şi cinci de ani; cînd vede pe tată-sâui venind la cafenea, ascunde repede ţigara, se scoală în picioare, şi după clteva minute, pleacă să fumeze în altă parte. „Noi nu rîvnim femeile altora ; femeile noastre n'au voe să-şi arăte faţa, altor barbaţi..."

— "Ei, dar tătăroaicele, cum umblă cu faţa descoperită?...`"

Etem ridică din umeri, ridică sprincenele, închide ochii, şi zImbeşte cu surîsul tolerant, şi puţin batjocoritor, cu care acoperim greşelele celor cari ne stnt aproape.

— ,Aşa au văzut ei în Rusia..."

Aduc vorba despre poligamie. Etem se 'ntunecă la faţă ; simte el bine că aici e partea slabă a religiei lui.

— ,A eşit din obicei ; în orăşelul nostru nu mai sînt decît doi cari au cîte două femei. Cateodată e nevoe ; de pildă, te'n-sori de tînăr, la 17-18 ani, cu o fată care este cu 4-5 ani mai In vîrstă. Vine un timp cînd dînsa a imbâtrInit, pe clnd tu eşti in putere ; la d-voastră... "merge afară" ; la noi, nu se poate... mai bine cere voe dela nevastă şi caută una tinără... Sau se'n-tImplă că prima nevastă n'are copii ; atuncea, ce poţi face ? Să laşi ca după moarte să-ţi rămîe numele nepomenit ?!... Trebue să iei alta

— "Dă voe nevasta", adaugă el cu gravitate..."

Trecem la politică.

— Musulmanii, Imi spune el, sînt foarte mulţumiţi de administraţia romînească. Să fi ştiut noi dela Inceput, că are să fie aşa de bine, luam şi noi pămInt, ca mocanii, pe vremea cîd se lua cu o simplă petiţie de 30 bani ; dar aşa, am crezut că azi mîine plecăm... Am auzit că regele a dat ordin ca guvernul să se poarte bine cu musulmanii ; şi chiar acum la alegeri, d. prefect Ghica a spus faţă de ciocoi (mocani) că musulmanii trebue să fie bine trataţi... ,Noi am cerut s'avem un om al nostru In consiliul comunal, ca să ştim şi noi ce se plănueşte acolo; să nu fim ca boul pe care-I legi la gard. Ciocoii au vrut să pue pe Suleiman-Kadîr, dar noi am cerut cu stăruinţă pe Zurab Ahmed Mustafa ; dece?... fiindcă tată-său este de treizeci de ani hogea la noi, şi el însuşi este băiat foarte bun; l-am pus muezzin la geamie ; ştie şi carte turcească, dar a făcut şi şcoala romînească, vorbeşte şi scrie bine romîneşte. L-au ales ajutor de primar. Ce se vorbeşte la consiliu, el vine şi spune oamenilor, şi ne întreaba, ce credem de una, de alta ; dacă nu se face după voia noastră, noi putem strica alegerea, că sîntem mulţi..."

L-am văzut pe urmă la cafenea pe d. ajutor de primar şi mi-a făcut o bună impresie. Nalt, cu părul roşcat, cu trăsăturile europeneşti ; să n'aibă fes, ai zice că-i neamţ, iar purtarea lui, arată o mare modestie, roşeşte des, îngrijat oare-cum c'ar putea fi jignit în demnitatea noii sale funcţiuni. Dar modestia lui este dintr'acelea care impun semenilor ; ea isvoreşte evident din respectul de sine. Dealtfel, turcul în genere, e om serios, şi ţine mult la demnitatea lui. Fanfaronada sau cinismul li sInt necunoscute.

— ,E bine de trăit în libertate..." urmeaza Etem. ,Dăunăzi un inspector voia sa mă iea cu sila Ia ţară, clnd eu aveam muşteriu mai bun pentru Constanţa. I-am spus : „domnule inspector, cu zoru vrei să mă iei ? I... Cu zoru nu merge !... Aici e libertate... Nu degeaba am trait eu în ţara romîneasca... Cu cine plăteşte mai bine, cu acela merg

— ,Cum, d-ta nu eşti conductorul diligenţii ?"

— ,Nu, sînt birjar In M... Dar s'a inbolnăvit conductorul, şi-i ţin locul pentru o zi".

— ,Va să zica îţi place libertatea. Apoi şi la voi acuma, asta fac tinerii turci,—dupa ce I.au doborlt pe ticalosul de Abdul-hamid..." Faţa lui Etem se turbură tare, exprimind sentimente foarte amestecate... Apoi cu un surîs sceptic, cam dureros şi cam ironic laţa de o părere care simte el bine că-i generala :

— ,Cît a fost sultan, era bun ; acuma cînd l-au dat jos, e rau..."

— ,Nu.i vorbă, revine tot el, am auzit că tinerii turci fac multe lucruri bune. Au chemat de pildă pe gardişti şi i-au întrebat: ce leafa au ? „Cincizeci de lei. ,E puţin. Dacă ai numai atlta, ai să furi ceva. Sa fie optzeci..." Innainte sultanul făcea tot ce voia, şi oamenii din jurul lui, îl sfatuiau la multe nedreptăţi. A-cuma, Camera !... Numai atîta mă tem, sa nu se atingă de re-ligie... Innainte clnd eram noi credincioşi, eram tari... De cînd a slăbit credinţa, D-zeu ne bate mereu..." Simt că subiectul nu-i place. Şi ca sa schimb vorba:

— ,Din cîte naţii sînt în oraşul d-tale—romîni, greci, gagăuţi, bulgari, armeni, scopiţi, lipoveni, nemţi,— afara de turci şi de tătari, care crezi că sînt mai buni la suflet ? Etem se gIndeşte cîtva timp. — ,Bulgarul este nebun ; grecul, prietenos, dar rău înnauntru. Grecul are mare necaz pe noi", îmi spune el în paranteză. ,Nu lasă Evropa, (ofteaza) ce sabie tragem cu ei ! Rusul este bun, dar cînd se 'nbata, nu mai ştie ce face. Lipovenii sint foarte stricaţi... Neamţ est bun,neamt est curat la suflet, a-daugă el cu tonul unui om care deodată şi-aduce aminte de ceva evident... Unul mi-a fost vecin şaptesprezece ani, şi 'n tot acest timp, d'am avut o singura vorba rea cu dInsul. Stmbăta seara îmi spunea totdeauna : ,Ei, Etem, cumperi ceva, că miine nu vindem." Acuma e 1n America, de unde-mi scrie uneori...«

— ,Ei, şi cam ce-ti scrie ?"

— „Complimente.... cum merge acolo... Nearnţ est curat Ia suflet... încheie Etem cu convingere adîncă.

— „Dar de romîn ce zici ?° Etem iea o figură prudenta:

— Este om bun, dar are un păcat : nu este curat.

Nu ma pot opri de a zîmbi, aducîndu-mi aminte de povesti-rea de mai înnainte a avocatului, şi mai ales de clasica murdărie orientală, pe care un prieten al meu o caracterizeaza cu urma-toarea anecdotă: zice că un turc, intorcînclu-se din Berlin, ar fi spus prietenului său :

— ,Măi frate, în oraşul acela e aşa de curat, Incît, nu mai zic la centru, dar nici măcar prin mahalale, nu mai gaseşti un loc viran sa-ti faci trebuintele !...

— ,Şi dece nu-i romînul curat ?« îl întreb pe Etem.

— ,Mestecă mămaliga cu melesteul, dă cu el în cîini, şi iar îl bagă în mămăligă... N'aşi mînca mămăligă, să ştiu că mor de foame. Pe urmă, nu face baie ! Intr'un an de zile, doar vara dacă se scaldă uneori în vre-o apă stătătoare ori curgă-toare... Eu aşi muri să nu fac baie o lună de zile ! Legea noastră spune hotărlt, ca dacă ai avut relatiuni cu femeia, n'ai voe să eşi din casă, şi nici să pui mîna pe vre-un lucru, pănă n'ai facut bae... Avem fiecare la casa noastră cîte-o cada... Şi mai are un cusur romînul, că mănîncă prost şi cheltueşte mult pe băutura şi pe haine. La noi, şi pentru bărbati, şi pentru femei, o haina tine douăzeci de ani. De băut nu bem. Eu tin pe mama, nevasta şi şase copii, şi cheltuesc peste tot şaizeci de lei pe lună, şi mîncăm carne aproape în fiecare zi«. Oprim iar la un han, cel din urmă innainte de a ajunge.

Adică nu-i han, ci cafenea, tinută de un turc. O odaie mare, goală. Pe teşgheaua primitivă, ceşti de cafea. In vatră, fierbe apa. Un tatăruş pregăteşte cafeaua, şi-o serveşte. Dar turcul ce face ? Şade. Şi par'că înteadins : un zaplan de om, de ar putea fi şef de hoardă. il cunosc îndată că-i turc, nu tatar. Tătarul e ca cel din diligentă, ori—alt tip— mic, spinatic, cu fata lată, osoasa, cu ochii mici. Turcul, mai înnalt, e bărbos şi cu trasăturile pronuntate; în deosebi caracteristica e fata ovală, nasul mare, putin aquilin, şi buza inferioara groasă. In fata cafenelii, e o banca, pe care şade un neamt bătrtn: ecorpolent, bărbos, roş la fată,—cum e neamtul. Intru în vorbă.

— „Calegiul e turc, nu-i aşa ?"

— „Da, turc ; se cunoaşte după fizionomie." Intrăm în amănunte.

— „Tătarii aceştia de aici, sînt din Corea. De-acolo i-au adus Ruşii". Cu surprindere aud dela Neamt o veche teorie a mea, pe care n'am găsit-o confirmată nicăeri. Ştie fiecare că Tatarii dobrogeni au venit din Crimea. Atît. Stărui să aflu, dela cine ştie neamtul că origina lor e coreană. Nu-şi aduce aminte.

— „Asta o ştiu eu, că sînt de mult pe aici". E grădinar. A eşit din serviciul unui proprietar din apropriere, şi păn'o găsi alt serviciu, şade 'ntr'o odăita a cafenelii, care apartine tocmai acelui proprietar. A fost zece ani pădurar la printul S., care avea de gInd sa-l pue cu ceva şi'n testament, dar a murit pe neaşteptate. Ginerile printului (un fost şi ministru) a lăsat averea pe mîna unui administrator, care împreună cu oamenii lui, s'au pus pe furat. Neamtul a însemnat tot ce-a văzut, şi la un moment dat, i-a denuntat stapinului, care i-a inlocuit. Dar noii veniti erau mai flăminzi şi lucrau din răsputeri să scape de dînsul. Stăpînul a fost silit să-l concedieze, spunIndu-i : ,cu o rIndunica nu se face primăvarä...

— ,De atunci am mai văzut multe, şi-am tras Invătă-tura asta : în tara romînească poti fl tu însuti om cinstit ; dar nu poti opri pe altii de a tîlhari. La plecare, mă aşez chiar pe acoperişul diligentii, la mijloc, pe un geamandan, alăturea de mocan. Pe el îl preocupă regularizarea proprietătii imobiliare în Dobrogea. Innainte de 84, cînd veneau mocanii cu oile pe aici, arendau dela stat pămInt pentru păşune cu patru lei hectarul. A venit apoi timpul, între 84 şi 87, de-au putut, cu o rata anuală de 4-5 lei de hectar, sa cumpere pămîntul dela stat. Fireşte ca ei, care cunoşteau valoarea pămîntului, s'au grăbit să cumpere cît mai mult, —pe numele lor, şi ce nu mai puteau lua pe numele lor, pe numele rudelor, argatilor sau altor persoane interpuse. Despre un mocan, care azi stapîneşte două mii de hectare, se ştie anume c'a luat pamînt pe numele de Ion Grivei—cîinele din ogradă. "Era destul o petitie de 30 bani" îti repetă azi fiecare dobrogean, oftind după acele vremuri, de care multi nu s'au ştiut folosi. Pe de altă parte, este aici în Dobrogea, după cî pricep, din cele-mi spune tovarăşul meu de călătorie, o luptă politicăt între mocani, care sint liberali, şi Intre ,functionari,—adică generel ,profesiile libere'—care sînt conservatori. Şi se pare că, aceştia din urmă ar fi căutat să şicaneze pe cei dintîi... Tovarăşul meu de drum nu crede în putinta deposedarii celor care au luat pămînt pe nume fictive, dar contestarea în sine îl jigneste adînc...

— „Cu forme, fară forme, cum am luat pămtntul, dar vorba e c'am asudat pe dînsul, i-am purtat grija, l-am muncit, şi l-arn plătit, l-am plătit cel putin îndoit, uneori înzecit decît făcea pămîntul pe vremea aceia. $i dacă azi valoreaza încincit decît l-am. plătit noi, apoi tot noi prin munca noastra l-am ridicat L. Iar dumnealor au venit aici cu geamandanasele, şi acu ar vrea să ne goneasca pe noi... Crez că aşa ceva n'are să se poată", în-chee el cu gravitate. Am auzit în urma că după legea votată de parlament, cei. care au luat pămInt pe nume fictive, vor trebui să plătească o- data pentru totdeauna, ca să devie proprietari legali, o taxă de nouăzeci de lei de hectar. Drept ar fi ca sumele aceste să fie întrebuinfate tot în folosul locuitorilor, de pildă la îmbunătatirea drumurilor, la repararea podurilor, şi aşa mai departe. Nu ştiu cum vine vorba despre nearntul dela han.

— ,Avem un sat tntreg, pe-aproape de noi. Au început să cam plece in America. Arenda s'a scumpit, pămint au putin, si aşa, string ce au şi se duc să cumpere pămînt ln America ; zice că ar fi eftin... Altfel oameni tare de ispravă ;. pacat că nu sînt curati..." Deschid ochii mari... Curăţenia asta începe să fie o halima... Romînul de turc,—că nu-i curat ; turcul de romîn,—că nu-i curat;. acuma nici neamtul nu mai e curat ; d'apoi care atunci ?

— ,Intrucît nu-i curat ?"

— ,Apoi, vezi, el în cazanul de rufe spală porcul... Vecinul meu, care-i neamt, mi-a dat nişte şuncă şi cărnaţi ; să mă. crezi că i-am dat la cîini... îi spui omului răspicat că cutare vas e spurcat ; el îlspală cu săpun şi zice că de-acu-i bun de făcut mîncare... Altfel, la vedere, îi mare curatenie la neamt ; dar nu-mai la vedere..." Cum s'ar zice, neamtul tine la curăţenia ştiinţifică, iar romînul la cea literara... E chestie de gust şi de punct de vedere... Ne apropiem de orăşelul M. şi temător de curiozitatea unor oameni care nu sInt prea ocupaţi, îmi reiau locul înnăuntrul diligentii: Se vad nenumăratele tumule caracteristice acestei regiuni. Aflu că acum citiva ani, antreprenorul care pava bulevardul din localitate, s'ar fi apucat, nu se ştie după al cui îndemn, sa sape una din aceste movile, de partea cealaltă a oraşului. Cîteva zile dupa ce deschisese şi cercetase bolta interioară, ce se găseşte în toate aceste morminte de şefi preistorici,—în care timp pusese paznici pentru a opri pe trecători sa se apropie—lucrătorii lui, nişte bulgari, ar fi dispărut noaptea, făra urmă, iar raposatul Tocilescu, fiind vestit şi venind să cerceteze, ar fi găsit lipsă piatra de închidere a boltii, pe care probabil era inscriptiunea şi care-se arata a fi fost aşezata să lunece In nişte jghiaburi, în felul capacelor dela cutiile de vopsele... Deasemenea lipsea capacul sarcofagului. Că pietrele aceste fuseseră luate acum-de cine ?.. Se bănueşte complicitatea antreprenorului cu oamenii ,zilei" de pe vremuri şi cu un cercetator străin —se cunoştea după faptul că interiorul boltii era curat. Innăuntru, Tocilescu a găsit pe jos un inel preistoric, de mare valoare, vîndut apoi d-lui Dimitrie Sturza, şi încă vre-o două mici obiecte care deşteptau banuiala că altele, mai numeroase şi mai de preţ, fuseseră luate... Arheologul nostru a scris atunci un articol, în care ameninta cu darea in judecată a celor vinovaţi, dar lucrurile au rămas baltă. Din parte-mi, nu pot pricepe cum aceste tumule—am putut număra c'o singură privire vre-o cincizeci--n'au fost inca toate deschise ; adevarat că o mare parte din ele, cum ne spun arheologii după. experienţa făcuta în Apus, au fost violate în cursul veacurilor şi jefuite de lucrurile pretioase ; ramîn însă obiectele interesante, lipsite de valoare pecuniară. De-aşi avea bani, aşi căuta In acest sport, emotiunile pe care alţii le găsesc In jocul de cărţi... Intrăm In oraş, pe strada principală care prelungeşte şoseaua. Aici, pe o lungime de ctteva zeci de metri, sint toate prăvăliile. La dreapta, Intr'o maghernită strîmta, un turc splendid, cu trăsăturile fine lncadrate geometric de o barbă albă, stă nemişcat asupra unui ceasornic ; e muezzin şi ceasomicar.

Peste drum, un armean, mititel, brun şi foarte nervos, cu figura şi ţinuta de prinţ scăpătat, învIrteşte repede In mînă nişte matănii negre. In faţa prăvăliei unui grec ursuz, nişte lipovence groase, In citurile lor pestriţe, rîd cu faţa Inbujorată de o grosolană jovialitate ; iar alăturea, la o cafenea turcească—o cameră goala, două-trei bănci la perete, două-trei mese afară, ibricul şi ceştele de cafea—turcii şi tătarii stau într-o nemişcare caracteristic orienlală, împietriţi parcă In atitudinea lor contemplativă. (Mark Twain ne spune că'n America, Chinezii sînt aşezaţi prin- galantare, ca redamă, in loc de manechini ; nu ştiu de-o fi adevărat, dar e verosimil...)

Iată şi răspîntia centrală a oraşului, cu cele trei cafenele : turcească, liberală şi conservatoare. La mijloc, o muzică ,militară de ţigani In uniformă, (zivu pescuesc la mare numai in pantaloni şi chipiu) cîntă valsuri de acum douăzeci şi cinci de ani, care mă Induioşează cumplit... Sint amintirile din copilarie... Cafeneaua turcească răspunde în grădina deasă şi sălbătăcită a geamiei,—clădire de piatră, curată şi solidă, din vremea venirii turcilor In Europa. Pe mormintele neregulate, vechi de sute de ani, ale unor paşale vestite, coloane de granit scrise arăbeşte poartă cialmale în vIrf... Ce vremuri şi acelea !.. Mai trecem pe la o casă mare—este a unui mocan bogat,—care poartă la colţurile din faţä ale acoperişului, statuele equestre în gips, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, (flindcă şi casa, şi statuele, stnt vopsite in verde, adversarii politici vorbesc cu răutate de "cai verzi pe pereti"—şi ne oprim la locuinţa pe care mi-a închiriat-o pentru vară un prieten din Constanţa. Salut pe tovarăşii mei de drum, şi intrind în curte, constat cu surprindere că se prelungeşte pe spinarea unui tumulus măreţ.

Imi lepăd bagajele şi mă urc pe colină. Minunată privelişte !... Intreg orăşelul şi marea pănă'n depărtare se văd de sus. La dreapta, spre apus, unde tocmai se coboara globul roş-gălbui al soarelui Indărătul unui alt tumulus, este cartierul tătăresc : case mici şi joase, Intoarse cu dosul la drum şi împrejmuite de un zid înnalt ; copii graşi şi curaţi la fatä, cu părul vopsit cărămiziu şi binişor Imbrăcaţi, care aduc ' caprele dela păscut ; femei înfăşurate în feregele, purtînd cercuri de metal pe braţe şi legănîndu-se In mersul lor pitoresc, pe cînd se 'ntorc cu chiuburile pline dela fîntină; bătrîni cari pe faţa lor moleşită, în mişcările lor indolente şi'n vorba lor moale, cîntătoare par a trăda oboseaia unei vechi civilizaţiuni... Căci după cum căsuţele-lor, sînt clădite aici şi aproape în tot orientul, din pietrele palatelor de odinioară, tot astfel viaţa lor sufleteascä, e alcătuită din resturile înbătrînitei civilizaţiuni semitice, în făgaşurile căreia au intrat dela convertirea lor la religia mahomedană.

La stînga, pe o cotitură a ţărmului ce innainteazä în mare, se 'nşiră vre-o douăzeci de tumule, morminte uriaşe de eroi din alte vremuri, necunoscători de orizonturile meschine ale oraşului, şi doritori ca şi după moarte să poată cerceta din Innăltimea colinelor, întinderea nesfirşită pe care o viaţă intreagă au brăzdat-o în toate felurile... Vitejii 'nmormIntaţi aici, aparţin poate acelor popoare nenumărate, care au lăsat în Istorie doar numele lor şi care cu mult înnainte de Fenicieni, cutrierau mările Europei după comerţ şi piraterie...

Dar Amphitrita ce stringe uscatul ln lungile ei braţe, de nici un popor, de acum sau de odinioară, n'a fost mai mult iubită ca de Eleni...

Thalassa !...

Nici un cuvînt din nici o limbă nu zugrăveşte aşa de bine—cu cei trei a şi cele trei licide,—nemăsurata suprataţă adînc albastră, de lichid greu, metalic, care la adierea vintului se sparge în miliarde de plăci de oţel, ce legänîndu-se se rostogolesc unele peste altele, comunicînd la ţărm mişcarea lor crescută, In valuri lungi, Incete şi grele... Eri, cInd rătăcind pe străzile asiatice ale Constanţei, ză-ream deodată, In fundul vre-unei uliţi triste şi murdare, imensa 'ntindere albastră,—mareaţă şi liberatoare,-Inţelegeam aşa de bine-bucuria "celor zece mii" !...

Privelişte eternă şi veşnic 'nouä, marea mă fascineaza cu nesfIrşitul ei albastru... Grămezile de spumă ale valurilor ce se sparg ln larg, se alungă Intre ele şi vin spre tărm ca nişte lebede ce caută uscatul... Trei caice, adevărate şi autentice corăbii de pe vremea lui Columb, pomesc Incet la drum cu toate pinzele umflate... Pe ţărm, în mijlocul frunzişului verde fraged al salcămilor tineri, două mori de vInt, rău cioplite, putrede, şi înnegrite de vreme, se'nvIrtesc greoiu, amintindu-mi pe Don Quichotte... Pretutindenea, trecutul... Marea In deosebi, al cărei nivel abea daca variază cu cîţiva milimetri dealungul veacurilor, pe cînd uscatul se reînnoeşte necontenit, îmi aminteşte trecutul, numai trecutul... îmi vin înminte frinturi vagi din scriitorii clasici : dabant leti vela in altum... fuerit aestus in arena..."; nimic din literatura modernă...

Parcă marea ar fi fost mai mult al lor decît este a noastră... Dar vintul se înteţeşte, valurile cresc, şi isbesc uscatul c'un sgomot surd şi prelungit, pronunţInd parcă ele insele vorba "talaz"... Ascultînd cum fierbe nisipul pe ţărm, şi privind frămintarea mării agitate, nu mă pot opri de a cugeta : »Intocmai aşa a fost această mare "neagră«, cînd a pus Xerxe s'o bată cu bice«...

Azmi Abibulah

Viaţa Romînească : Revistă literară şi ştiinţifică, august 1910

° ° °

Henric Sanielevici ( 1875 - 1951) a fost un jurnalist si critic literar roman de origine evreiasca. Azmi Abibulah este unul dintre pseudonime cu care a mai semnat.

Un fin observator al societatii, scriitorul Sanielevici ne zugraveste aici un portret al Dobrogei din urma cu peste o suta de ani in aceasta atat de detaliata "road-story", un articol de calatorie precum putine ne-au ramas. Detaliile sociale, economice si etnografice surprinse in articol se suprapun exact cu alte surse disparate de informare despre acele timpuri, locuri si oameni.

° ° °

Vezi si continuarea:

https://techirghiol.com/icoane-fugare-impresii-din-dobrogea

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

12
Techirghiol
16.04.2021 02:03
Actual: 4° C
Viteza vantului: 5,14 m/s