In Dobrogea, 1924

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 August 2019
Timp de citire: 8 minute

Fără îndoială că neamul nostru are puţine însuşiri marinăreşti; apele puţine şi lăturalnice n'au fost prea prielnice desvoltărei simţului şi dragostei de apă a navigatorului sau ale pescarului. Cu toate-că aşezarea geografică a pământului românesc n'ar fi tocmai protivnică aplicaţiilor marinăreşti, totuşi apa n'a atras în nici o vreme, cu tot cortejul ei de pasiuni şi mistere, pe românul în toate vremurile iubitor al îndeletnicirilor de uscat.

Apele mărginaşe ale ţinuturilor romaneşti serveau de punte tuturor năvălitorilor şi pentru un trai mai pacinic românii se retrăgeau spre dealuri şi în munţi, fortăreţe naturale mai uşor de apărat decât câmpiile deschise ale Dunării şi ale mării. Dar astăzi starile sunt schimbate. Ce câmp de o vastă activitate pe întinsul apelor mării, ale râurilor şi bălţilor! Toate sunt prielnice pescuitului care apoi poate întreţine o însemnată industrie a conservelor; bălţile au mari întinderi acoperite eu stuf ce poate servi la prepararea hârtiei şi derivatelor ei, insă, aci iniţiativa individuală nu poate face nimic, numai o exploatare colectivă cu capitaluri mari  şi muncitorime numeroasă ar putea întrebuinţa această însemnată materie primă.

Inchipuiţi-vă pacea de azi a deltei dunărene, schimbată 'n huruitul fabricilor de pe malurile basarabene şi dobrogene ale Dunării, liniştea de acum întreruptă numai de frecuşul stufului şi strigatul paserilor de baltă, schimbată în zgomotul muncii omeneşti!

Şi în trenul ce mă duce spre Constanţa, am trecut măreţul pod Regele Carol I, străjuit de chipul de bronz al dorobanţilor, alte idealuri dobrogene îmi năvăleau gândirea. Canalul delà Dunăre la Marea Neagră, legând Cernavodă cu Constanţa a preocupat de mult pe specialişti şi dealtfel ochiul isteţ ai celui ce priveşte o hartă observă necesitatea firească a scurtării drumului de ocol ale produselor României sudice, cale bătătorită azi prin braţul Sulina, greu întreţinut navigabil de comisiunea europeană a Dunării.

Răsfoind buletinul municipial al oraşului Constanţa pe 1923, am găsit pe 16 pagini mari, păreri diferite asupra acestei chestiuni, precum şi polemici între fruntaşii autorităţilor şi fruntaşi ai technicii. Dovadă că aceasta problemă e viu frământată în domeniul ideilor. 

Am credinţa că alte posibilităţi economice nu vor întârzia să înfăptuiască acest ideal de interes naţional, ridicând la înălţimi cuvenite primul port maritim al unei ţări bogate şi al unui popor numeros. Şi altele mai sunt încă idealurile economice ale harnicilor locuitori ai provinciei delà mare.

Dunărea ieşită din albie cuprinde cu apele sale terenul mărginaş inundabil ; pe grinduri mai stăruesc în păşune clăţae de oi şi frânturi de turme şi de cirezi, şi mai ies din apele turburi coroanele înfrunzite ale sălciilor înecate; în adierea vântului undesc pădurile de stuf. Cât loc de folosinţă nesigură! — Pe malul drept al Dunării, la Cernavoda, o fabrică de ciment şi o rafinerie de petrol în stăpânirea capitalului străin, — de ce? mă 'ntreb — prefac satul cu case scunde înt'un mic centru industrial. Apoi râpi lutoase mărginesc relieful dobrogean. Tăvălucul războiului a trecut mai furios ca oriunde pe pământul dobrogean şi banii pentru a reface dezastrul războiului se puteau eu greu lua de pe spinarea refugiaţilor întorşi acasă săraci, goi şi flămânzi. Şi 'n goana trenului calea năvălitorilor apare ca o tristă mărturie a sălbătăcii firii omeneçti nepotolita de secolele de înţelegere a normelor convieţuirii între oameni. 

Prin gări feţele pârlite şi turtite ale turcilor, încadrate în urechi mari şi turbane albe, forfotesc printre ţăranii creştini gătiţi de sărbătoare, e Dumineca floriilor : la Megidia în bătaia soarelui cazărmile de pe deal predomină valea. E un orăşel întemeiat într'un loc nesănătos la 1856 de Tătarii veniţi din Crimeia, chemată astfel poate după numele sultanului de atunci, Abdul Megid. In orăşel, geamia „Megid" are multe covoare de preţ, foarte bine conservate, unele oferite chiar de sultan.

Dunga fumurie apare mărginind orizontul şi iată marea noastră. Glod uscat de mahalale, vârtejuri de praf, pe muchia dealului ne apropiem de gara scundă şi nepotrivită primului centru maritim al ţării. Se aud toate limbile balcanilor; în locuinţe şubrede şi sărace îşi trăesc viaţa turcii primitivi şi nevoiaşi. In nici un oraş al ţării, dintre cari le-am văzut, gunoiul nu e mai gros pe străzi decât aci, gropile sunt adânci pe străzile nepavate, şi pavate sunt numai câteva. Partea de jos a străzii principale, Carol, şi întregul „de vale" strâns în jurul statuei poetului latin, Ovidiu, menţin întru câtva aparenţa unui oraş. 

Grădini publice nu sunt şi pe singura care era, părăginită, mi-s'a spus că o să se clădească şcoli ; şi oare părinţii comunei n'or fi putut găsi alt loc ? Străzile cartierelor mai noi sunt drepte, mărginite de salcâmi ; O mare grădină publică ar influenţa întru câtva climatul secetos al Constanţei. Dar nu 'mi propun aci să vorbesc de rosturile ce ating deaproape numai pe localnici, ci de ceia-ce are greutate în rosturile economice generale ale ţării.

Dobrogea nu e numai babilonia în spaţiu, delà Tătarii în stingere şi Găgăuţii cu origine nelămurită, până la Italienii cari au menţinut vioiciunea lor meridională, E mai eu seamă variaţiunea în timp. 

In Dobrogea mai mult decât oriunde, se găsesc suprapuse civilizaţiuni stinse, străvechi, straturi istorice continuând pe cele geologice. Era într'o vreme ceia-ce azi e polul nord, marginea lumii cunoscute, limita cotlonului marin în legătură cu mediterana străbătută în lung şi lat; vechii istorici pomenesc de gurile Dunării cum se pomenia pe vremea lui Columb de gurile Orenocului. Se mirosea belşugul grânarelor dindărătul lor; se întrezărea  importanţa stăpânirii lor. De aceia pe marginea Mării, ca şi pe marginea Deltei, la Istropolis ca şi la Ulmetum, se înşirau cetăţi, puncte de observare turceşti, genoveze, bizantine, : romane, greceşti. 

La nordul Dobrogei, svâlcolirile cele mai vechi ale pământului au ridicat munţii; spre sud, păturile din pământ nu au fost decât uşor înălţate sau lăsate, când înlesnindu-le să înainteze până la poalele munţilor mai jalnici decât azi, când  oprind valurile mărilor trecute.

Constanţa, vechiul Tomis, e miezul vieţii economice a provinciei şi trebue să devină întâiul "punct de scurgere a produselor' solului şi subsolului românesc. In locul săracului sat turcesc de acum câteva zeci de ani, hărnicia românească a reîntemeiat în timp,scurt un port modern, îndestulător al nevoilor economice de atunci, dar neîncăpător astăzi ca singurul port mare al unei ţări cu suprafaţă şi populaţia îndoită. Silozurile sunt mari, printre cele mai mari, dar puţine şi neînoăpătoare pentru toate mărfurile, pentru toate cerealele. La 1900 traficul total (import şi export) era de 180 mii de tone; la 1912 a fost 1 milion 550 mii tonte deci în 15 ani traficul s'a măiit aproape cu 900 la sută. Micşorarea producţiei naţionale din cauza distrugerilor de război., insuficienţa căilor de comunicaţie cu nevoile provincii, lipsa legături cu interiorul ţării prin distrugerea podului de Borcea precum şi altele sunt cauzele micşorării traficului primului nostru port maritim. La 1918 totalul traficului era de 46 mii tone iar în 1922 a fost de 683 mii tone faţă de 990 mii tone în portul Brăila şi 1 milion 181 mii tone (export-import) prin portul Galaţi. 

Constanţa e în plină revenire la mişcarea economică dinaintea războiului şi fără îndoială că o va întrece nu peste mult timp. Prin poziţia geografică şi hărnicia locuitorilor ei, Dobrogii în general şi Constanţii în special trebue să-i revină un loc de frunte în viaţa economică a României întregite. 

V. I. JINGA 

Cultura Poporului,  25 Mai 1924

In imagine portul  Constanta, 1923.