In "Pullman-Car" de-a lungul tarmului Marii Negre, 1934

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Septembrie 2020
Timp de citire: 6 minute

Gasim intr'o raspandita revistii straina descrierea de mai jos a unei calatorii pe Coasta de Argint facuta de un grup de turisti. Cele aratate de visitatorul strain, nu sunt deloc magulitoare pentru noi si ne dor cu atat mai mult cu cat corespund perfect unei triste realitati.

A pleca, nu-i nimic, principalul este sä ajungi la destinatie. Eram vre-o patruzeci de calatori, porniti cu entuziasm in cautarea unor plăceri de mult visate, la asaltul carora dadeam navala, intr'un autobuz demodat, ce purta pe invelisu-i scofalcit aceasta inscriptie, de-o indrăzneala specific orientală:

"Pullman-car de lux, Constanta-Balcic, 10 locuri pe scaune, 10 in picioare". 

Un sofer tătar, fioros la vedere, asista cu nepasarea unui Budha, strain de lucrurile pamântesti, la spaimantätoarea scena a luptei pe viata si moarte ce se desfäsura sub ochii lui: imbranceli, gemete, injuraturi, tipete, pofte de asasinat inabusite, eroisme de o clipa, un intreg rezumat al existentii omenesti, pentru cucerirea unui loc, pe scaun sau in picioare, in aceasta jalnica haraba, unde se asternea de o palma prafaria specifica a catorva sute de dru- nuri, dus si Intors.

Cand  printr'o adevarata minune toata lumea, cu chiu cu vai, se rănduise innauntru, Soliman, sofeurul, scuipă in palme, intoarse manivela de demaraj si se ridica pe locul lui de conductor, nu fara sa arunce in treacat o privire dispretuitoare asupra grămezii de moluste cu care trebue sa fi semanat noi in momentul acela prin aspectul respingator. 

La drept vorbind, epidermele noastre, adevarate uzini de secretiune, lucrand din belsug sub actiunea imperecheata a caldurii, necazului si a sfortarii ce o făceam, lucia la fel ca a unor moluste băloase, iar ochii nostri, holbati peste masură, contribuiau sa-i desăvirsească asemanarea.

- Atentiune, plecäm! striga Soliman, cu un accent altaic.

Niciadata un avertisment n'a fost mai necesar, de oarece demarajul Pullman-car-ului Constanta-Balcic" poate fi comparat, färă teama de exagerare, cu un cutremur de pamănt. Sguduiti pană in rärunchi, asurziti de sgomotul fierariei vechi, orbiti de norii de praf ce-i starnia cu darnicie, la douazeci de metri inaintea noastra o caruta, eram totus inclinati sa induram orice, numai ca aceasta calätorie sa ne prilejuiasca bucuriile fagaduite, in prospectele agentiei.

 Vai! din cei patruzeci de clienti ai lui Soliman, numai cinci sau sase, favorizati de o soarta mai putin hainä, vedeau ceva, gratie inamplarii care-i asezase in stanga, adica in partea dinspre mare.

Ceilalti treizeci si cinci osanditi la o boala timpurie de nervi de inima, isi cheltuiau vremea dräcuind, sorbind parfumul indoelnic al vecinului sau al vecinei, privind privelistea desnadajduita ce se desfasura inaintea ochilor lor monoton la nesfärsit: o campie arsa de soare, punctata ici-colo de cocioabele darapanate ale cate unui sat de Tatari, iar pe marginea drumului, un belsug nemaipomenit de urzici albite de praf.

Dar in partea opusa, marea, de un albastru ca scrobeala, cu dungi cand mai intunecate cand mai limpezi, se asternea lenesä si neteda panä in zare. Virgule albe - panzele barcilor de pescari - rasäriau din aceasta suprafata de azur, ca niste pari caraghios înfipti, iar la orizont, fericitii calatori, cari stateau in stanga, deslusiau farul saracacios, infipt semet pe culmea unui promontoriu. Dupa douazeci de minute de chinuri, iatä prima oprire. Indaratul unui grilaj, o gradina cu verdeata proaspata aromitoare. In fund, se estompa pe albastrul marei massa granitica a unui palat.

Contemplam aceasti priveitste, cu lacomia beduinilor rasbiti intr'o oaza racoroasa dupa neajunsurile unei pribegiri prin desert. In imaginatia noastra, exagerata de-o incordare nervoasa anormala, noi impodobiam acest Eden cu toate delicile ce le poate oferi un caravan-serai; bäuturi racoritoare, sorbite pe o terasa la malul marei, desmierdarile blande ale adierii din larg si cufundarea, macar pentru o dipä, intr'o tihnä sufleteasca suprema... Din visul acesta nesabuit, ne trezi brusc vocea morocanoasa a lui Soliman:

- Persoanele care doresc sa-si potoleasca setea, au cinci minute, ca sa bea ceva la bufet!

La bufet? Care bufet? Atrasi In mod irezistibil de vraja palatului invecinat, privirile noastre uitasera sa se opreasca asupra unei realitati mai lesne de intalnit.  La zece metri inaintea noastra, despartita printr'o sosea de domeniul privilegiat, se ridica o carciuma, de cel mai curat stil balcanic.

Coborai numaidecât, nu atât cu presupunera placerii ce mi-ar fi turnat-o pe gat o bere supraincalzita, cât cu gandul ascuns ca la urcarea inapoi, sa capat un loc mai bun in autocar.

Dar speranta aceasta se dovedi iluzorie, caci persoanele din partea stânga nu se clintira depe scaune. M'am rásbunat, vrand cu tot dinadinsul sa vad ceva pitoresc in mutrele murdare ale câtorva tiganusi cari cersiau, in barba carunta si rara a unui turc, care aducea cu Abdul Hamid si in pantalonii tipici, cu fund larg, al unui arnaut, vânzator de braga.

Tuzla, Tekirghiol, Mangalia, sate si catune, unde se mai traeste inca in felul inapoiat al asiaticilor; unde ca de pilda la Tekirghiol, vestit pentru bàile lui de nämol, elementul tatar primitiv a fost inabusit, in cele din urma, sub navala unei imbulzeli noui, pretentioasa si nesuferitä in acelas timp, destinata sa primeasca bolnavi; unde, ca la Mangalia, minaretul modest, rasärind dintr'un talmes-balmes de casule facute din lut, pune cel putin o nota pitoreasca, acolo unde zadarnic cauti o cat de mica urma a unei activitati artistice populare; unde, ca la Caliacra, insfârsit, turistii sunt nevoiti sa scoata apa de spalat dintr'un put fara ghizduri, sapat in mijlocul curtii.

Se intelege ca Ovidiu, exilat pe aceste taramuri departate, n'a ramas deloc incantat de sterpiciunea pamantului dobrogean. 

Dand dovada unei rabdari de inger gropile de prin mijlocul drumului pun la grea Incercare arcurile hodorogite ale "Pullman- car-ului" trecem prin aceste sate, intrebandu-ne cu groaza cam ce fel de viata trebue sa fie acolo, in lunile de iarna, cand vantul se deslantue cu turbare, cind praful transformat In mocirlä, inneaca drumurile si curtile si cand marea neagra ca cerneala, isi justifica pe deplin numele ce-l poarta. 

Dar la Balcic, unde petrecem noaptea, ne vine parca sa invidiem pe "muritorii reci", despre cari vorbia odinioara Ovidiu. Caci plosnitele misunând peste tot locul, ocrotite de temperatura tropicalä, ne pisca cu o cruzime care denota la ele necazul de-a nu fi fost  mentionate la locul de cinste, pe prospectele turistice.

Trad. de G. R.

Realitatea Ilustrata, 24 octombrie 1934