Cover Image

In Satul Padisahilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 9 Octombrie 2019
Timpul de lecturare: 6 minute

Dacia porneşte’n noapte, uşoară ca o pasăre albă, crestând nemărginirea întunecată a Pontului Euxin. Trecem farul dela Tusla, luminile Tekirghiolului şi însfârşit, nu mai vedem decât sclipirile razelor reflectorului după catargul principal, precedându-ne pe valurile negre, cu o monotonie enervantă.

In schimb „coaja de nucă“ cu care plutim, ne oferă un confort, neegalat decât de politeţa comandorului Negru, a medicului dr. Văgăi şi a celorlalţi ofiţeri de bord. Experienţa pe care o făcusem pe „Regele Carol“ se repeta acum, confirmând încă odată maxima:„Cu nimic nu se călătoreşte mai bine, decât cu „S. M. R.“.

La orele 11 dimineaţa, se zăresc coastele Bosforului. Albastru şi limpede, visul secular al ruşilor imperialişti, pare că ne îmbrăţişează, cu clipocitul valurilor unduitoare şi după un dejun cum nu servesc nici cele mai primisime restaurante din Capitală, aruncăm ancora la Terapia, pentru viza vamală şi a paşapoartelor.

Funcţionari afişând o şlefuială superficială, sub care se recunoaşte ignoranţa atavică şi în consecinţă maniere grosolane. Şi după interogatorii egale cu ale unor judecători de instrucţie, şalupele oficiale se desprind de „scara pisicii“, ridicăm ancora şi peste o oră, acostăm la cheiu, în Stambul.

„Vreau capitala la Angora“ (Ankara n.r.) a spus Mustafa Ghazi Kemal şi când dictatorul vrea ceva, se’ndeplineşte automat, căci are mijloacele lui.

înainte cu 6— 7 ani, acostarea la cheiurile Galatei (portul), era o problemă rezolvată numai de vasele marilor companii de navigaiţe, care plătiau chirii enorme. Basinul portului gemea de vapoare, ce încărcau şi descărcau la larg, -într’un sgomot infernal, care înceta numai seara, odată cu ultima chemare a muezinului, dela moscheea lui Osman. Azi, în 1930, vasul nostru este UNICUL acostat, urmat fiind de un pachebot italian. In larg, pustiu.

Cărui fenomen se datoreşte această decongestionare, această mortificare a marelui portinternaţional? Ridicarea licenţelor comerciale, din mâinile tuturor străinilor şi încredinţarea lor numai turcilor, - lipsiţi completamente de simţul şi practica negustoriei, — a dus la falimentul majorităţii caselor de export şi de transporturi turceşti. Refugierea grecilor de urgia persecuţiilor musulmane, a ridicat la un maximum de prosperitate, Salonicul şi Pireul. Lovitura de graţie, a dat-o insai Mustafa Kemal, atât portului, cât şi oraşului mutând întreaga administraţie a Portii la Ankara.

Şi în câţiva ani, strălucitorul oraş a)sinilor, Sublima Poartă, cântată atât de duios, de Pierre Loti, ca şi de toţi poeţii care austrăbătut-o — a devenit pur şi simplu un "sat al padişahilor“, o risipă formidabilă deşi moschei, de cerşetori şi caicuri, de tramwaye goale şi de plictiseală, de agenţi de circulaţie somnoroşi şi de femei frumoase, desrobite însfârşit de lanţurile haremului. Căci e criză şi’n Turcia, dari barbatii  sunt favorizaţi şi plasaţi oriunde se găseţe un loc liber, iar femeile şomează. Desigur ca trecerea bruscă dela lipsa de griji a haremului,la lupta pentru existenţă, a deschilibrat intalitate şi o instituţie oribilă, dar nu-i mai puţin adevărat ,că majoritatea -femeilor regretă vechiul „dolce far niente" in care se complăceau, după gratii şi sub voal.

Comerţul osmanliu s’a mutat în Stambul lăsând goale vechile magazine ale Galatei si  Perei. Acolo profesează doar străinii care au mai rămas, cu excepţia grecilor, cari sunt foarte, foarte rari.

Vechiul puls agitat al Perei, a dispărut. Localurile de distraţii închis la rând. Singur „Petits Champs“ mai rezistă. Câteva cinematuri îşi profilează luminile anemice, în strada întunecată şi lipsită de ..vechea şi celebra „stradă a Perei“.

In Stambul însă, de partea cealaltă a podului, întreaga activitate şi aşa destul de slabă, în timpul zilei, — este oprită, nu din vremi oarecare, ci pur şi simplu, pentrucă nu mai ese un om pe stradă. Tramwayele circulă pe aci goale, sau rareori cu câţiva străini, cari se intorc  dela muzeele sau palatele, pe care le-au vizitat.

Cornul de aur, cu vestitu-i cimitir dela Eyub, şi-a imobilizaţii de pescari, la podul de fier, care leagă Galata de Stambul. De partea cealaltă a podului, pornesc vaporaşele, care leagă oraşul propriu zis, de localităţile de vilegiatură de pe malul european şi cu „mahalalele"' coasta asiatică: Scutari, Haidar-Paşa, Kadikioi, Moda ,etc. 

Dar toate străzile au un decor nou: firmele scrise cu litere latine.  Limba turcă se scrie cu caracterele noastre, după strictul principiu al foneticei; aşa cum se aud. Spre exemplu, la capul galatean al podului străluceşte o firmă luminoasă: „Vagon li“.

Mai departe, altele: „RESTORAN" , "TEL“, „LEGASION“, „MEZON DE Şl" „TEATR“, etc. Pentru localnici, este  natural, dar pentru un străin, repetarea la infinit a acestor termeni, devine aberantă.

Despre muzeele şi moscheele Constantinopolului s’a vorbit atât, încât nu voi mai spune nimci despre ele.

Un sat mare imens, deasupra caruia s'a lasat aripa sumbra a mortii civile.

La înapoiere, am norocul de a călători din nou cu "Dacia", minunatul  vapor al S. M . R . Inainte de plecare, sosesc câteva automobile cu personalităţi oficiale care conduc la vapor pe d. Charles Rist, invitstul special al guvernului Iurc, pentru a examina situaţia monetară a statului.

[...]

Îndată după pornirea vaporului, încep corurile acompaniate de mandoline şi nişte sârbe mărunţele, care fac pe intendentul vasului să roage „tineretea“ dea juca „mai cu milă" pentru a cruţa podelele punţii superioare.

Apoi urmează câteva „naţionale“, iar clou-ul, îl constitue un solo grav de bariton, care-l face pe Episcop să regrete, că respectivul posesor, n’a intrat în cler.

[...]

La orele două noaptea, după o călătorie admirabilă, am ajuns la Constanţa şi înainte de încheere trebue să repet : ,,Cu nimic nu se călătoreşte mai bine, decât cu S. M. R.“.

 LIVIU MIRON

Realitatea Ilustrata, 14 august 1930

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

292
Techirghiol
23.10.2019 00:22
Actual: 13° C
Viteza vantului: 2,1 m/s