Încercări de colonizare a românilor din Banatul sârbesc în Dobrogea - 1881

Publicat de Aurel Băjenaru, 22 Februarie 2019
Timp de citire: 6 minute

In doua articole precedente publicam stiri despre cele 200 de familii de banateni din Austro-Ungaria, doritori de a coloniza Dobrogea si care in 1880 isi trimisesera un "imputernicit" pentru a le cauta locul potrivit peste Dunare. Ziarele au scris apoi despre peripetiile acestuia si despre faptul ca ar fi fost ajutat de autoritati in demersul sau pentru conationali. Ar fi trebuit sa ajunga la Hassancea in Dobrogea dar, nu am mai gasit nici o stire despre ei. 

Iata insa ca am lamurit misterul, plecati fara "paspoarte de emigrare",  banatenii nu au ajuns niciodata in Dobrogea, au fost intorsi din drum la presiunea autoritatilor austro-ungare.

"Ajunse la Bucureşti în decembrie 1881, familiile de ţărani  bănăţeni au sperat că-şi vor continua drumul către Dobrogea, însă a avut loc un eveniment mai  puţin aşteptat: intervenţia consulului austro-ungar la Bucureşti, care a cerut de la autorităţile României să-i întoarcă pe aceşti cetăţeni ai monarhiei dualiste în satele de unde au plecat, "temându-se ca fenomenul să nu ia caracter de masă".

Guvernul României acceptă în sfârşit şi se supune revendicărilor austro-ungare, plătindu-le ţăranilor trenul până la Vârciorova, iar de acolo, fiecare familie trebuia singură să se descurce şi să-şi găsească, în plină iarnă, posibilitatea de a se întoarce în satul natal. Situaţia acestor familii a fost una disperată, pentru că la plecare în România şi-au vândut sau lichidat tot ce aveau acasă, iar acum nu mai aveau nici bani ca să se întoarcă înapoi. Astfel, au fost nevoiţi să se întoarcă pe jos în fostele lor sate, flămânzi, istoviţi de oboseală şi de frig." (Mircea Măran -Încercări de colonizare a românilor din Banatul sârbesc în Dobrogea)

Jurnalistul Mihai Eminescu publica un miscator articol in Timpul, in apararea acestor banateni nefericiti care-si cautau norocul in Dobrogea si care in final au fost "extradati" autoritatilor austro-ungare.

"Ședința adunării de vineri, 22 ianuarie, a avut o însemnătate deosebită, nu numai prin înălțarea de simțire și vederi a oratorilor opoziției, ci și ca dovadă de căderea morală a guvernului.

Se știe în adevăr, și toate organele de publicitate din capitală au înregistrat faptul că, în decemvrie anul trecut, mai multe sute de familii române din Banat sosiră în București, pentru a cere pământuri în Dobrogea, că aceste pământuri li s-au refuzat și că sărmanii emigranți s-au întors în Banat, ducându-și morții în spinare. O priveliște sfâșietoare se prezinta ochilor omenești de-a lungul drumurilor țării. Crivățul, acest dușman de la nord al șesurilor noastre, îi sufla din urmă ca frunzele, cu toate acestea era mai blând decât oamenii de piatră cărora le ceruse o patrie și un cămin; iar în locul în care se 'ntorceau îi așteptau bântuirea străinătății, siluirea limbii și legii, robia sufletească, mai greu de purtat decât robia trupului.

[...]

Cât triumf a avut ministrul de interne al Ungariei când, la 27 decemvrie anul trecut, a adresat o circulară către toate prefecturile din județele locuite de români, opt județe între Crișuri, în Maramurăș și Banat, treisprezece județe în Transilvania, circulară prin care obligă pe prefecți de-a spune și moților și mocanilor și câmpenilor și pădurenilor și celor de pe Mureș și celor dintre Crișuri că… d. ministru de esterne al României a declarat prin anume notă oficială că guvernul din București nu permite nicidecum colonizarea străinilor în Dobrogea. Străinilor!

Străini de origine română! Contradictio in adjecto. Străini cari nu știu altă limbă decât a noastră, cari sub orice regim se simt și se numesc români, cari au trecut din Oltenia în Banatul Severinului, acea veche posesiune a banilor olteni de unde până azi a rămas vorba ban. 

Bătrânul Mircea, Dei gratia Fogaras et Omlas Dux, Severini Comes, Terrarum Dobrodicii Despotus, împreună cu toți banii Basarabi erau străini de origine română. Străini de origină era, după maniera de-a vedea a d-lui Stătescu, însuși Bogdan Dragoș, întemeietorul Moldovei, pe care Ludovic I al Ungariei, prin hrisovul de la 2 februarie 1365, îl numește, împreună cu toată dinastia Dragoșizilor Maramurășului, sperjur și uitător de datorii, unealtă oarbă a unei neastâmpărate ambiții, pentru că, părăsind vasalitatea în fruntea poporului său, fondase un stat neatârnat, alături cu Ungaria?

[...]

Aci însă nu e vorba de veleități politice ori naționale, ci de ceva cu desăvârșire practic, de bun simț comun: de colonizarea câtorva sute de familii române în Dobrogea, care ieșiseră din Banat fără pasport de emigrare. În realitate nu există nici un cartel de estrădare între Austria și România, nici măcar pentru dezertori. A rămas până acum la aprecierea judecătorilor de instrucție și a procurorilor de a recomanda estrădarea oamenilor vinovați de crime comune și nimic mai mult. Oamenii nu aveau nici o vină; pe nici un cuvânt juridic, mai ales pe nici unul constituțional, nu se putea acorda estrădarea lor."

Mihai Eminescu

Timpul, 26 ianuarie 1882

In imagine Banatul in Tabula Hungariae (cea mai veche harta a Ungariei, 1528).