Incursiunile slavilor la sud de Dunăre (secolele VI–VII)

Publicat de Aurel Băjenaru, 10 Octombrie 2025
Timp de citire: 5 minute

Despre slavii așezați pe teritoriul României de astăzi și incursiunile lor la sud de Dunăre, întreprinse pentru a jefui și a lua robi, există numeroase mărturii ale cronicilor bizantine ale vremii. Potrivit acestor izvoare, populația romanizată din provinciile sud-dunărene a fost adesea luată în robie și strămutată la nord de fluviu.

Acești captivi — purtători ai limbii și culturii romanice — au contribuit în mod semnificativ la procesul de formare a populației de la nord de Dunăre desnazionalizând migratorii, stând astfel la baza etnogenezei poporului român.

Printre mărturiile contemporane se remarcă următoarele surse bizantine:

1. Procopius din Cezareea (sec. VI)

De Bellis („Despre războaie”), cartea VII (sau Istoria războaielor, partea cu goticii)

• Cartea VII, cap. 14, §22–29 „Sclavinii și anții locuiesc la nord de fluviul Istru [Dunărea], trăiesc fără stăpân și fără legi, dar sunt numeroși și îndrăzneți. Ei trec adesea fluviul, prădând și arzând totul în calea lor, omorând pe unii și luând prizonieri pe alții, pe care îi duc cu ei dincolo de Istru.” (Procopius, De Bellis, VII, 14, 22–29; în: Izvoare privind istoria României, vol. I, p. 56–57)

• Cartea VIII, cap. 25, §1–4 „Într-un singur an, o mulțime de Sclavini au trecut fluviul Istru și au năvălit în Iliric și Tracia, aducând mare pagubă. Ei au jefuit satele, au ars orașe, și au luat în robie nenumărați oameni.” (Procopius, De Bellis, VIII, 25; Izvoare privind istoria României, p. 61)

Aceste descrieri se referă la incursiunile slave în provinciile bizantine sud-dunărene (azi Serbia, Bulgaria, nordul Greciei). Mulți prizonieri erau duși la nord de Dunăre — un fenomen atestat arheologic prin descoperiri de influență balcanică în cultura materială slavă timpurie din România.

2. Menandru Protector (cca. 582–602)

• Fragment 5 (în colecția Excerpta de legationibus Romanorum ad gentes)

„Cei numiți sclavini, împreună cu anții, trec adesea fluviul Istru, pustiind ținuturile romanilor. Ei răpesc femei și copii și îi vând sau îi țin în robie.” (Menandru, frag. 5, ed. Müller, Fragmenta Historicorum Graecorum, IV, p. 204–206; trad. în Izvoare privind istoria României, vol. I, p. 68–69) Aici se confirmă practica sistematică a capturării de oameni în timpul raidurilor. Este una dintre cele mai clare mențiuni despre sclavia de război practicată de slavi în secolul VI.

3. Theophylact Simocatta (începutul sec. VII) Historiae (Cărțile VI–VII)

• Cartea VI, cap. 3, §1–3 „Slavii trecuseră fluviul Istru, jefuind și ducând cu ei multă pradă și oameni în robie.”

(Theophylact Simocatta, Historiae, VI, 3, 1–3; trad. rom. în Izvoare privind istoria României, vol. I, p. 74–75)

• Cartea VII, cap. 4, §1–5 „În acele vremuri, neamul slavilor pustiia tot pământul Traciei și al Iliricului. Mulțime nenumărată de prizonieri fu luată, iar satele și orașele au fost arse.” (ibidem, p. 77–78)

Theophylact scrie în timpul împăratului Mauricius, relatând cum slavii se stabiliseră deja în Balcani și continuau incursiunile de jaf și capturare de oameni.

4. Mauricius – Strategikon (sfârșitul sec. VI)

• Cartea XI, cap. 4 („Despre războiul împotriva slavilor și anților”) „Sunt popoare numeroase, iubitoare de libertate și greu de supus. (...) Își ascund prada și prizonierii în păduri și mlaștini greu de găsit.” (Strategikon, XI, 4; trad. rom. în Izvoare privind istoria României, p. 82–83)

Nu doar confirmă incursiunile, ci și metodele lor tactice — inclusiv ascunderea prizonierilor în retrageri.

5. Theophanes Confessor (sec. VIII–IX) Chronographia, anii 578–584

„În zilele lui Tiberiu, sclavinii au trecut Istrul, au ars cetăți și sate, și au dus în robie pe mulți dintre locuitorii romanilor.” (Theophanes, Chronographia, ed. de Boor, p. 237–239; citat în Izvoare privind istoria României, p. 90)

Aceste mărturii, coroborate cu descoperirile arheologice și cu analiza lingvistică, sprijină ipoteza potrivit căreia aceasta populație romanizată sud-dunăreană — adusă ca robie sau refugiată în urma incursiunilor slave — s-a contopit cu elementele autohtone nord-dunărene, dacă mai existau după "retragerea aureliana", inițiând astfel formarea poporului român.

Cele aproximativ 20.000 de toponime de origine slavă — reprezentând circa 40% din totalul toponimelor din România — indică însă un proces de desnaționalizare târzie a slavilor și, totodată, o etnogeneză românească desfășurată pe un parcurs îndelungat.

°°°