Întemeiarea principatului Moldovei

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 Martie 2025
Timp de citire: 11 minute

… de Bogdan şi dinastia lui: "haini şi lepădaţi de datorie, înreutăţiţi şi plini de veninul vicleniei, ... care îmboldită de Satana, i-a putut amăgi să fugă pe furiş din Ungariea şi să iee de sine şi arbitrariu în stăpânire o provinţie laterală a Ungariei"

Deseori mi-am pus întrebări referitor la accentul evident slav al locuitorilor Moldovei. L-am pus pe seama influenței slave mai pregnantă în această provincie românească. Pentru prima data am confirmarea, dar și o istorie a acestei provincii, alta decât cea oficial vehiculată, uitată și necercetată de peste un veac și jumătate.

Moldo-Vlahia, un nume care inițial până acum, putea spune orice, se referea de fapt la două țări, Moldova, o țară a slavilor și Vlahia Mică, sudul Moldovei de astăzi, populat evident preponderent de vlahi, de românii de astăzi. Acest indiciu istoric susține asemenea concluzia mea că românii de astăzi au pătruns în primul rand din Panonia în Transilvania, împinși de unguri, ca și de la sud de Dunăre, prin Banat și Transilvania (o data cu bulgarii aflați in expansiune) în Muntenia de astăzi și Moldova de sud, iar prin Maramureș în Moldova de nord, cu primul "descălecat".

După cum am mai afirmat, articolele mele pe tema istoriei adevărate a românilor și a etnogenezei românești, nu sunt scrise cu vreo pretenție științifică ci, au apărut din necesitatea mea personală de lamuri o istorie, până acum nebuloasă, plina de lacune și de prejudecați naționaliste care în ultimul timp divaghează ingrijirator de mult, luând dimensiunile unei isterii de masă protocroniste.

° ° °

Intemeiarea principatului Moldovei.

Cea mai veche pomenire a numelui Moldo-Vlahiea ieste cea de la anul 1241 cînd Ioan Căliman Asan se numeşte domn al Moldo-Vlahiei. Cum că pe atunci ierau Romîni cel puţin în ţara de jos a Moldovei nu încape îndoiala, alt feliu nu ar fi purtat numele de Vlahiea.

Moldova veche adecă cea din veacul al XV şi al XVI-lea n'a fost de la început un singur stat, ci s'a alcătuit din Moldava, ţara de sus, şi din Valahia sau ţara de jos. In privinţa cuvîntuluî Moldova sînt maî multe presupuneri, una a lui Fick, citat de Picot în cronica lui Ureche, care aduce cuvîntul acesta de la Molda care însamnă colb, pulbere în limba, gotică. Acelaşi cuvînt se găseşte în numele unui riu Sacson Mulde şi în Moldau numele unuî riu din Bohemia. In acest chip cuvîntul Moldova numele riuluî nostru s'ar potrivi la înţeles cu Prahova, care vine de la prah care însamnă în slavoneşte colb, pulbere aşa că Moldova la Goţi şi Prahova la Slavi ar fi însemnat riu glodos , colbâios.

…

Numele Moldo-Vlahiea se găseşte în mal multe hrisoave din veacul al XlV-lea şi al XV-lea ba chiar şi în al XVI-lea într'un hrisov a lui Petru Şchiopul de la 1583. Mai mult se întrebuinţa în hrisoave cu cuprins religios. Cum că Moldo-Vlahiea însemna două teri unite înpreună se dovedeşte de pe descrierea ce face calătoriul Guillebert de Launoy, care veni în Moldova pe la 1421 şi numeşte pe Alexandru cel Bun, domn al Valahiei mici şi al Moldovei si anume se vede din descrierea aceea că partea de jos a terii purta numele de Valahia mică. După Fotino citat de dl. Lambrior ţara de sus cuprindea : Bacăul, Neamţul, Romanul, Suceava, Cîrligăitura, Hîrlăul, Botoşanii, Dorohoiul, Cernăuţii, şi Hotinul; ear ţara de jos : Soroca, Orheiul, Fălciul, Covurluiul, Putua, Tecuciul, Bîrladul, Vasluiul, Codul şi Benderul.

Cum că pe la 1240 sau chiar 1236 locuiau Romîniî în ţara de jos a Moldovei se vede încă şi de pe istorîea năvălirilor Tătarilor făcută de Fazel-­Ullah­-Raşid, care scriea în Persia şi ieste citat de D­l Hîjdău în Istoriea critică Ţ. I. P. 68 (vezi Lambr. pag. 52).

Acest istoric care lucră după documente oficiale spune că o ordă a bătut în ţara Oltului pe Bazarasa­-bam (Basarab-ban), iear Bugek cu alte trupe a trecut munţii, se vede pe la Ovtuz la Kara-Vlaghi şi i-a bătut. Kara-Vlaghii ierau Valahii negri. Aşâ dar Valahiea mică iera locuită de mulţi Romîni pe la 1236. Valahii acestea fură numiţi negri, pentru că veneau despre Marea neagră sau se păreau că vin dintr'acolo popoarelor slavice. Slavii îi numeau Morlahi, Grecii au înţeles Mauro­Vlahi, adecă Valahi negri, de acea şi Tătarii şi Turcii i­-au numit Cara UIachi şi Carai-flahî.

Partea de Nord a Moldovei zice dl. Lambrior ierâ locuită maî mult de Slavi şi se ţinea de Galiţiea, după cum dovedesc numele riurî şi de munţi, înse populaţiea nu se pare a fi fost aşâ de deasă, ca după venirea Vlahilor şi aşezarea lor în aceste părţi de loc. Aceştia avură atîta putere asimilatoare, în cît în curîndă vreme, maî ales după întemeiarea domnieî, absorbiră în sinul lor toate elementele străine de a cărora existenţă avem urme în numirile de localităţi (se înţelege nume ca Bistriţa, Bucovina, Ceahlăul, Tecuci, Bahluiu, Bîrlad, etc. şi nu acele cari sînt formate de Romînî din cuvinte slave ce le aveau în limbă, nici cele formate din nume de persoane).

Unul din aceste vechî nume date de Slavi ieste şi acela de Neamţ , care înăteaşi dată s'a dai numai cetâţei, apoi târgului de la poale cetăţeî şi în sfîrşit ţinutului al căruia centru administrativ îeară cetate» şi tîrgul Neamţului. Prin cuvîatul Neamţ, sub deosebite forme, popoarele slavone înţeleg pe Germani, de la dînşiî au luat Romîniî această vorbă. Ceţafeea Neamţului a fost zidită de cavalerii Teutoni şi stăpînită la început de dînşiî, cînd regele unguresc Andrei le-a dat a doua oară ţara Bîrsei şi o bucată de pămînt peste munte in Cumania. Dl. Lawbrior citează aice o bulă a papei Grigoriu al IX lea din 1232, în care istoriseşte toate fazele prin cari a trecut daniea făcută de regele Andreiu. Papa că spune călării să ridicat o cetate foart e tare.

Această cetate trebqie să fie a Neamţului, aşâ vor fi numit Slavi de prin prejur pe margistrul călărilor Teutoni. Se ştie că ierâ această cetate între 1300 şi 1350, adecă înnainte de intemeierea Moldovei, căci vedem într'o bucată de descriere geografică rusească scrisa in timpul acela că pune „Neamţul" in munţi între oraşele dintre Nistru, Dunărea şi Carpaţi.

Am spus că partea de sus a Moldovei înainte încă de venirea Romînilor din Maramureş iera sub GaJiţiea, dar se vede că partea munţilor măcar ierâ sub Ungariea, de vreme ce regii lor făceau pe acolo danii.

în ţara de jos ierâ cum se ştie dintr'un document din Bîrlad din 1134 un principat supus Galiţiei, din document urmează că principatul Birladuluî avea oraşe precum: Bîrladul şi Tecuciul si organizaţie in privinţa vămilor, de vreme ce se hotăneşte ca neguţitorii să raspundă vama îu năuntrul ţereî la Biriad şi la Tecuci, iear nu la graniţă, aceasta la aducerea mărfurilor; iear la scoaterea mărfurilor pămîntene, Ungureşti, ruseşti şi boheme să na plătească la încărcare, ci numai in oraşul Galici mic. Se înţelege că acest voevodat a fost sfârmat de Tătari cari cuprinseră toată ţara, care mai pe urma se, numi Moldova».

Se ştie din documente din vremea aceea, remase de la regele Ungariei Ludovic I, că Bogdan, un Voevod romîn din Maramureş, a părăsit ţara, a trecut munţii şi a înfiinţat în Moldova de sus un principat neatîrnat de Ungariea. Ragele Ludovic numeşte în 1365 pe Bogdan şi pe dinastiea lui: hainî şi lepădaţi de datorie, înreutăţiţî şi plini de veninul vicleniei, unelte oarbe ale acelei ambiţii neastîmpărate, care îmboldită de Satana, i-­a putut amăgi să fagă pe furiş din Ungariea şi să iee de sine şi arbitrariu în stăpânire o provinţie laterală a Ungariei (Diploma lui Ludv. I. din 1365 tradusă la Ed. Hurmuzacchi „Fragmente din Istoriea Romînilor")

Dintr'un document din 1360, tot de la acela­şî rege, se vede că sa încercase a bate pe Bogdan şi a-l alungă din Moldova şi că Dragoş fiul lui Giula ţinuse cu Ludovic.

Pentru această credinţă îi dădu maî multe sate romaneşti. In documentul de la 1365 se spune că fiiul voevodului Sas a pierdut păminturile şi vasalii din Moldova şi pentru despăgubire îi dărui averele ce avuse Bogdan in Maramureş înnainte de a se haini şi cari fuseseră, se vede, confiscate. Cu acest prilej vedem ce legături de înrudire ierau între Dragoş, Bale, Sas, Giula şi alţii.

Ieată tabelul ce găsim în cursul de istorie al D­-luI Lambrior.

1) Giula -> Dragoş, Dragomir, Ștefan 2) 2) Sas - > Balc (Toţi patru fraţi de pe mamă, cu cei de sus )

3) Bdgdan -> Laţcu

Din documentele de la 1360 şi 1365 ştim că Balc iera fiul voivodului Sas, că Balc ierâ frate de pe mamă cu Dragoş, Dragomir, Ştefan fiii luî Giula. Prin urmare Giula a avut cu o femee trei copii; după moartea lui, Sas luă pe aceeaşi femee şi avu cu dînsa pe Balc.

Ieată acuma, cum închiee D-l Lambrior cercetarea:

1) Mai mulţi voevozi din Maramureş au venit şi s'au aşezat în Moldova, domnind fiecare peste o parte din această ţară.

2) Cel mai puternic dintre dînşiî, Bogdan, a încercat să se descleşte de sub puterea Ungariei, poate, legîndu­-se cu Polonii.

3) Alţii ca Dragoş, Sas şifiiul acestuia Balc au ţinut credinţă regelui Ungariei şi au fost ajutaţi de acesta împotriva luî Bogdan;

4) Bogdan i-a bătut şi a remas sîngur domnitoriu al Moldovei de sus, pe care o lăsă moştenire urmaşilor sâi.

5) Cel din urmă dintre principii alungaţi a fost fiul lui Sas, Balc, care­-şi pierdu pămînturile şi vasalii din Moldova pe la 1365.

Picot citează iu cronica lui Ureche documente în cari se pomeneşte de cei patru fraţi de pe mamă pană la 1413 cînd remăsese;în v­ieaţa numai Balc.

Iata ce se stie acum cu siguranta despre sirul domnitorilor.

La 1360 se întîmplase trecerea din Maramureş, nu ştim înse anume cînd, la ce an înnainte de 1360, dar se ştie de asemenea că faptul se petrecuse numai cu cîţîva ani înnainte.

La 1370 ierà domn în Moldova Laţcu, cum se dovedeşte de pe o scrisoare a Papei Urban al V-lea din 24 Iulie 1370, trimesâ Arhiepiscopului din Praga şi episcopilor din Vratislaviea şi Cracovia, (cit.de Eud. Hurniuzachi în „Frag. istorice" pâg. 313). Pe la 1372 tot domnea încă, cum se ştie din o bulă papală din acest an. Pe la 1374 nu maî îerà domn, cum dovedeşte un act de la Iugă Coriatovici dat în Bîrlad. Dar chiar în acest an aduse Mircea feciorul lui Radu domnul Munteniei pe Petru Muşat din familiea Besarebilor şi-l puse pe tronul Moldovei după ce maî întăiu bătu pe Iuga şi-l prinse.

Din actul cel dat de Iuga la Birlad vedem că Moldova ajunsese pană la marea, de vreme ce acest voevod ne epune lămurit despre Iacşa Litavor , locoţiitoriul său de la Cetatea Albă.(Istoriea critică a luî Hîjdău pag. 91 Făscioare I. ed. I.) Dacă au stăpînit această cetate si Laţcu, nu ştiu.

(va urma) Ioan Nădejde.

Contemporanul : revistă literară și științifică, 1 iunie 1883