Cover Image

Intr-un sat de tatari - Tuzla

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 Iunie 2019
Timpul de lecturare: 8 minute

LA CAFENEAUA SATULUI

In loc de carciuma, tatarii Tuzlei au, dupa obiceiul turcilor, o cafenea. O minuscula si placuta cafenea intr`o cascioara, in a carei tinda, mesele odihnesc ciolanele câtorva batrâni...

In cafeneaua lui Cadâr-Veli, maestrul filigeanelor, fiecare tatar are dreptul sa doarmä pe scaun, cat pofteste; aci, ca intr-un creer mic de peste, viata pulseaza somnolent, in reveriile unui cer incarcat de visuri si de pilaf. Nimic din clocotul vietei ; o cafea, doua trei, o duzina de tigari si Tuzla tatareasca si-a largit orizontul, dincolo de mare, in lumea visurilor si a povestilor orientale.

Si totusi, in cafeneaua lui Cadâr-Veli, tatar si el din partea locului,am putut auzi istorioare traite in acest coltisor tataresc uitat in preajma märii; aci, in minuscula cafenea a satului, Satula, Amet, si Manu, - batrâni tatari, mi-au povestit intâmplari din viata satului in care românii si bulgarii nu se amesteca cu nici un chip.

FANTANA BLESTEMATA

Langa geamie, motae, asezat turceste, un tatar batran. Bekir mi-l recomanda: 

- Este Arif, nebunul. Daca Satula ti-a fagaduit sa-ti spuna o intamplare din satul nostru, apoi cea mai dureroasa, e povestea adevarata, a acestui om care plânge toata ziua pe fiica sa, Nehibé care s'a omorat. El vorbeste fara sir si urla cum urlä cainii de ti se rupe inima. Poate ca este o pedeapsä a lui Alah, pentru ca Arif a umblat multa vrerne cu lucruri dracesti dupa o comoara, pangarind lucruri sfinte...

Pornim spre cafeneaua lui Kadâr-Veli. Satula si Amet, batrânii mei pe care-i lasasem dormind, nu s'au desteptat inca.

Ali ii trezeste cu destula dibacie. Este o intreaga arta, sa-i trezesti fara sä se supere. In cele din urna tätarul cu barba alba se desteapta, deschizând alene, un singur ochi cu care ma, privea cu neincredere si cu dispret...

- Ei, Satula, spune-rni ce a fost cu Nehibé ?

Surprins de un amanunt atat de precis pe care nu-l putea cunoaste un simplu drumet, Satula ma masura de sus pana jos...

- Atuncea stii...

- Nu, nu stiu povestea. Dar l-am vazut pe Arif, plângand...

Satula oftä, se propti mai bine pe cotul pe care dormise pana atunci si incepu:

- Daca Alah ar fi fost pe pamânt când a murit Nehibé, ar fi plans si el.

Nehibé era cea mai frumoasa fata a satului. Arif umbla zadarnic dupa comori, cata vreme Alah ii däruise una cum n'a avut vre'odatä un tatar: o fata cu pärul de matase neagra, cu ochii care scânteiau ca stelele, cu trupul mládios ca trestia. Dar Arif era un pacatos. Lânga, fântana pe care o vezi astäzi, era o alta de care se slujeau numai tätarii nostri. Sfätuit de necuratul, Arif incepu sa umble cu buruieni si farmece, pentru a descoperi o comoarä, in peretele fântânii.

Satenii vazura, cu groazä, cum dupa miezul noptii, Arif, insotit de o baba', si de un cocosat, vrajeau apa fântânii din care se ridicau limbi de foc. In sat se petreceau lucruri misterioase pe care nici cadiul, nici hogea, nici batrânii nu si le puteau explica.

Pana, intr-o zi, cAnd o nenorocire lovi bordeiul lui Arif. Frumoasa Nehibé merse pentru intaia oara la petrecere, la Tatlageac (23 August astazi n.r.). Acolo vazu din intamplare un marinar crestin care o fermeca cu privirea. Marinarul dispäru repede, de teama tätarilor care nu permiteau amestecul altora in petrecerile lor.

Inima fetei se aprinse - un foc nepotolit care ii suci mintile. Parintii o pazeau destul de bine.

Aisé, o buna, prietena, ii mijloci prin farmece sa poatä vedea, in fiecare seara cu lunä, icoana marinarului, in apa fântânei. Intr-adevar, Nehibé sezand la fântâná, vedea in luciul apei chipul iubitului caruia ii vorbea tot ceeace inima ei indureratä putea sa-i vorbeasca...

Cate odata canta cum nurnai dragostea ei nestiutoare si curata putea sa cânte... Oamenii ascultau de departe cântece minunate, pe care nu le mai auzisera vreodata; cantece de durere si de dragoste, pe care o putere misterioasä i le inspira...

Când dragostea infierbantä si mai tare nevinovata ei minte, prietenele ei mai mari, Momrié si Zila, incercara, sä,-i arate primejdia drumului... Dar totul fu in zadar. Nehibé nu mai traia de cat pentru apa fântânei in care vedea, in fiecare seara, chipul ispititor al marinarului care-i cucerise inima... Acolo îi träia traiul, dusä cu gandurile intr'o alta lume, pana la miez de noapte, când duhurile rele care aprindeau comoara, o alungau...

Si chinurile ei ar fi tinut pana cine stie când, daca, intr-o seara nu s'ar fi intamplat nenorocirea care i-a curmat firul vietei.

Nehibé auzea pentru prima oara, din adâncul apei, glasul fermecat al marinarului... O chema ispititor - o voce dulce, tremuratoare, care repeta cuvinte de dragoste...

O putere nebanuita o aträgea in adâncul fermecat al apei, unde un blestem adusese chipul ispititor al iubitului ei. Ce s'a intârnplat este lesne de ghicit. Când Arif sosi dupa miezul noptii sa reia farmecele, gasi in apa fântânei corpul neinsufletit al fiicei sale...

Am vázut-o si eu, atunci, la fântana blestematä, pe Nehibé, cu parul despletit, in baataia razelor de luna. N'avea nimic din infatisarea innecatilor; parea ca doarme, cu surasul incremenit in coltul gurei...

In timpul povestirei, Satula deschise si al doilea ochi. De sub genele lui mici, roase ca de molii, se rostogolira cloud lacrimi...

CAND NASTE TATAROAICA

Darnicia cu care Cadâr-Veli, cafegiul, servea "consumatii", bine inteles in comptul meu -facu ca raceala si neincrederea cu care ma privira la inceput, sa dispara. Alti cativa hatrâni zdrentarosi se strecurara pe langa, mine si se asezarg la mese in fata filigenelor cu cafea dulce "gingirlie".

Ali, pretiosul meu talmaci , mi-i recomanda la ureche: uite, ala negricios, care vara degetul in drojdia cafelei este cel mai bogat dintre tatari; celalalt, cu nasul ca un dop täiat este cel mai bun calaret. Iata-l si pe Manu, haimanaua, - cel care seade la coltul mesei din fund : ocheste cu cutitul cum ar ochi un vânator cu pusca. El este un fel de politai" care intervine când se ivesc certuri; si vai de cel care cuteaza, sa i se impotriveasca.

Mai expresiv de cat toti este Ahmet, misitul, care face pe negustorul satului.Ochii lui mici, infipti in pleoapele-i de pisica, sunt plini de inteligenta si de siretenie.

Intre timp, sosi si primarul satului, care se minuna de prietenia noastra cu tátarii, atat de primitivi si de refractari oricärui contact.

Convorbirea aluneca repede asupra obiceiurilor tätärasti, prea putin cunoscute românilor. Dela primar am putut afla o suma, de amänunte interesante si tot el mi-a explicat, indarätnicia cu care acesti urmasi ai tatarilor din Crimea isi apara, din tata in fiu, completa lor izolare. In schimb i-am povestit si eu intamplarea unui medic roman, chemat in casa unui tätar, la o nastere grea. Medicul a fost invitat sa asiste... ascuns dupa o perdea, deoarece, pentru nici un motiv, un crestin nu poate vedea fata femeei..." Bine inteles, ca in asemenea conditii stiinta nu si-a putut spune cuvântul.

Cu acest prilej medicul a putut afla un obicei "cand naste tätäroaica" : o batrana fixeaza, deasupra patului lehuzei, un scripete de care leaga un brau turcesc. Cu ajutorul braului, femeia este sältata mereu pana când... naste sau... moare!

Inserase. As mai fi ramas in Tuzla tätareasca, daca amintirea unei tataroaice, care, cu cateva ceasuri mai inainte, ne amenintase cu un cutit "daca mai trecem pe acolo", nu mi-ar fi adus aminte de preväzätoarea recomandatie a lui Ali : sa fim gata de fuga".

Mi-am luat rämas bun dela cunoscuti, in timp ce Satula, batranul, îsi mângaia barba multumit de muntii de pilaf pe care-i visase pana atunci.

 

Ion Tic, Ilustrațiunea română, 1932

 

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

87
Techirghiol
19.06.2019 08:27
Actual: 24° C
Viteza vantului: 3,1 m/s