Cover Image

Istoria bătrînului de al doilea şi a celor doi căţeluşi negri

Publicat de Aurel Băjenaru, 9 Martie 2019
Timp de citire: 8 minute

O, Domnule şi căpetenie al duhurilor din văzduh, zice bătrînul cătră smeu, să ştii că eu şi aceşti doi căţeluşi sîntem trei fraţi, şi oare cum?

Ascultă, mă rog: după moartea tatălui nostru luarăm miras cîte o mie de galbeni de fiecare frate, după adiata sa ce lăsasă, şi eu avînd prăvălie în ţara mea, în care făceam tot acel negoţ, pe care îl făcea şi tatăl meu, în prea puţină vreme înşusii căpitalul meu, adică făcui capital de şasă mii galbeni, iar ceialalţi doi fraţi ai mei, cumpărînd mărfuri pentru alte ţeri, se dusără, cu nădejde că vor căştiga mai mult, şi norocul lor îi adusă în stare foarte proastă, şi după trei ani se întoarsără în ţara lor săraci lipiţi, încît nu avea după ce bea apa, cerînd milostenie pentru hrana cea din toate zilele.

Şi eu văzîndu-i în aşa nenorocire, şi cunoscîndu-i că sînt fraţii mei, îi luai în casa mea, îi îngrijii, îi îmbrăcai cu haine ca şi ale meale, precum ne porunceşte legea, şi în cea mai de pre urmă ca să-i mîngîi, le dedei de fiecare cîte o mie de galbeni în dar, povăţuindu-i a se neguţetori cu minte şi cu băgare de seamă aci în patria noastră, ca să-şi poată chivernisi viaţa cu cinste şi cu oamenie. Iar ei după ce luară cîte o mie de galbeni, se neguţetoriră fiecare în parte, şi după doi ani veniră la mine şi mă îndemnară să cumpărăm mărfuri, şi să facem un taxid în alte ţări streine. Eu mă înpotrivii la această părere a lor, şi mai vîrtos zicîndu-le: „Nu ţineţi minte în ce stare ticăloasă vă adusese taxidul vostru prin ţeri streine? Şi acum mă îndemnaţi pe mine ca să pătimesc asemenea? Eu frate nu voi, lipsească de la mine acest taxid ce-mi spuneţi.” Ei, cu fel de fel de jurămînturi şi cu mari încreinţeri de căştiguri, mă înduplecară în cea mai de prea urmă ca să mă iau după sfătuirea lor.

Atunci îmi descurcai toate socotelile prăvăliei, şi aflai că am capital de şase mii galbini în naht, apoi întrebîndu-i şi pe dînşii ca cît cîştig au, îmi răspunsără că au păgubit şi capital şi tot, şi să-mi fie milă de dînşii ca să-i chivernisesc. Eu iarăş mişcat fiind de frăţească dragoste, şi de ceea ce ne porunceşte Dumnezeu ca să iertăm pe greşiţii noştri pînă de trei ori, le zisei: „Iată că am şese mii de galbini luaţi fiecare cîte o mie, şi o mie eu, cu care să cumpărăm marfă pentru acest taxid, şi pe celelalte trei mii să le ascundem aici în casă, ca întîmplîndu-se vreo pagubă în taxidul nostru, să avem peaceste trei mii de galbeni pentru civerniseala vieţii d-aci înainte, şi aşa ascunzînd aceşti galbeni pîn casă, şi tîrguind fiecare în partea sa, plecarăm cu o corabie în taxid, şi după trei luni,  ajunsărăm în oraşul la care plecasăm, şi vînzîndu-ne mărfurile, eu am căştigat înzecit după capitalul ce aveam, iar fraţii mei căştigară prea puţin.

D-aci, tîrguirăm marfă pentru ţara noastră şi ne gătirăm să plecăm, şi eu aflîndu-mă într-o zi în vadu corăbiilor, văd că vine cătră mine o damă frumoasă şi nobilă, însă înbrăcată cu haine proaste, şi mă roagă s-o iau de nevastă după lege, făgăduindu-mi că voi fi prea mulţumit cu dînsa întru căsătorie. Eu, auzîndu-o prea meşteră de cuvînt, şi văzîndu-i frumuseţa cea deosăbită, mă înduplecai la cererea ei, şi cununîndu-mă cu dînsa, plecarăm îndată cu corabia ce-o tocmisăm pentru noi. Iar fraţii mei văzîndu-mă norocit atît despre nevastă, cît şi despre căştigul ce făcusăm, mă pizmuiră, şi umbla cu fel de fel de chipuri ca să mă omoare. Deci, într-o noapte, unde dormeam în pat cu tînăra mea nevastă, ne aruncară pe amîndoi în mare, ca să ne înecăm; iar nevasta mea, ce erea o Măiastră, mă apucă de mînă îndată, şi mă scoasă viiu, nevătămat într-un ostrov ce erea p-acolo p-aproape, iar almintrelea mă înecam negreşit. Atunci îmi zise nevasta: „Să ştii că eu sînt o măiastră, adică una din Ielele şoimane, iată că îţi păzii viaţa, pentru dragostea şi îngrijirea ce ai arătat cătră mine cînd ţ-am zis să mă iei de nevastă, şi mă ştii că sînt pornită cu mare mînie şi urgie asupra fraţilor tăi, şi voi întrebuinţa toate puterile mele a-i cufunda în adîncul mării cu corabie cu tot.” Şi eu o rugai ca să-i pedepsească în orice chip va voi, numai să nu-i omoare, căci cu toate că îmi făcusără atîtea necazuri şi neajunsuri, însă făceam grozavă răbdare în mine ca doară îşi vor veni în cunoştinţă.

În vreme ce vorbeam aceaste cuvinte, mă apucă de mînă, şi într-o clipă ne pomenirăm în foişorul casăi mele; şi aci mă îmbrăţişă, mă sărută, şi mulţumindu-mi foarte mult pentru dragostea ce am avut cătră dînsa, îşi spusă că pîn ce locuri voi putea afla-o, cînd îmi va fi dor de dînsa, sau cînd îmi va tribui la ceva, şi îndată peri din ochii mei ca o nălucă; eu, pă urmă d-aci, din foişor, mă pogorîi în casă, luai cele trei mii de galbeni, ce îi ascunsesăm pentru vremi întîmplătoare, precum am mai zis, şi îmi deschisei  prăvălioara ca şi mai nainte. Atunci, alergară toţi pretenii mei ca să-mi facă vizită, şi să-mi zică „bine ai venit sănătos de la taxid, şcl.” Aşadar, din zi în zi, începui să-mi pui casa la bună orînduială, şi toate trebile mele, iar într-una de zile văz că îmi întră în casă doi căţăi negri, fîţăind din cpade şi frecîndu-se pă lîngă mine, şi pă căutăturile lor cele blajine şi miloase îi cunoscui cum că ar avea să ceară oarecare milă şi iertăciune de la mine; însă eu nici pe căţeii cunoşteam, nici pricina lor o ştiam, şi mă miram foarte mult.

Atunci, fără veste mă pominii d-o dată cu nevasta mea, şoimana, şi îmi spuse pricina, că o soră a ei iarăşi măiastră şoimană, care din porunca ei, s-a dus numaidecît în marea, şi ajungînd pe fraţii mei, corabia lor a cufundat-o în apă cu toată marfa dintr-însa, iar pe dînşii i-a prefăcut în chipuri de cîine precum îi vezi, spre chinuire şi pedeapsă în vreme de zece ani; şi îmi zise: „Dar cu toate că s-a prăpădit şi marfa ta cu toată corabia, însă eu îţi voi împlini-o prin altele înzecită şi însutită”; şi zicînd aceste cuvinte, peri dinaintea mea. Şi, fiindcă s-au împlinit cei zece ani, mă duc acum să caut pe nevasta mea şoimana….Aceasta este istoria mea şi acestor doi cîni ce vezi…

ISTORII ARAVICEŞTI - HALIMA

 

***

 

In imagine arabi (harapi) din Dobrogea. In urma cu mai bine de un secol si jumatate, in Dobrogea se gaseau singurele asezari de arabi din Europa. In jurul anului 1834, in Dokuz Agaç ("Nouă copaci" , astazi Magura, Dobrogea) si in alte patru localitati inconjuratoare au fost adusi arabi din Siria de catre pașa Hasan. Au fost adusi fiind considerati agricultori priceputi in climat secetos, precum in Dobrogea.

Dupa razboiul de independenta cei mai multi dintre ei au emigrat catre Imperiul Otoman. In 1913 antropologul elvetian Eugen Pittard mai numara 14 arabi in Dobrogea care, cu timpul au fost asimilati de populatia musulmana conlocuitoare.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

276
Techirghiol
28.03.2024 18:21
Actual: 18° C
Viteza vantului: 3.11 m/s