ISTORIA ORAŞULUI TOMIS

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Iulie 2021
Timp de citire: 10 minute

Nu mai departe de cât zilele trecute, într'o conversatie cu bravul şi amabilul comandant al bricului Mircea, domnul maior Coslinsky, m'am convins că încă nu este risipită îndoiala asupra locului, unde se va fi înălţat odinioară Tomis; şi de şi cu slabe cunoştinţe întărită, m'am încumetat totu ca să conving chiar şi pe un comandant de marină, că este mai mult de cât certitudine că : aici, în acestă frumoasă şi atrăgătoare Constantă, a trăit şi a suferit Ovidiu.

Aci a grăit el cu barbarii Geţi şi cu Tomitanii semi-greci, şi că de pe vîrful colinei din spre satul Anadolkoi, poetul Sulmonei privea, frămentat de gândurI, valurile nesfârşite ale rnăreI, cătând în zarea depărtată catargul vre-unei corăbii, care să'i aducă veste bună de la scumpa'i patrie şi soţie.

Cu alte cuvinte, doamnelor şi domnilor, voesc să aret, că Tomis nu poae fi aşezat de cât p'acestă limbă de păment, care înaintează în mare, şi că oraşul de mai târziu pe care 'I zideşte Constantin cel Mare dându'i numele surorei sale Constanţa, este făcut chiar în locul şi pe sfărâmăturile vechiului Tomis; iar nici de cum nu este un oraş deosebit, cum crede d-l Mommsen şi alţi inveţaţi.

Opiniunile că oraşul Tomis ar fi fost când la Kiew în Rusia, când la Lacul Oviduli în Basarabia, când la Stein-am-Anger în Austro-Ungaria sau Timişoara în Banat, nefiind întru nimic serioase, le lăsăm la o parte.

Ne vom opri numai asupra părerei d-lui Papadopulos Vretos, adoptată, spre mirarea noastră, şi de d-l Mommsen, că: Tomis ar fi fost pe locul unde se află astăzi satul Anadolköi din vecinătatea Constanţei.

Aceslă părere 'şi-a luat naştere din împrejurarea, că în 1851 Papadopulos Vretos a găsit în acest sat o inscripţiune cu numele oraşului Tomis. Acea inscripţie fiind cea d'ânteiu care menţiona oraşul, opiniunea de mai sus putea atunci să trecă de probabilă. Astăzi însă, când în oraşul Constanta s'a găsit nu una, ci peste 15 inscriptii cu Tomis( J..-1 Y.cd o â· 1Lo,; ; p: por.6),ew,; T6µ.swi;) , când tot d'aci să scoate zilnic din păment şi de pe ţermurile mării monede de bronz ce p6rtă pe ele numele oraşului Tomis-, METRO PONTOV TOMEOS şi când pe d'altă parte la Anadolkoi nu s'a maI găsit vre o altă inscripţie, nici se găsesc resturi de ruine antice, opiniunea d-lui Papadopulos Vretos 'şi-a perdut cu totul terenul.

Ovidiu, după o lungă şi periculosă căletorie, veni în aceste locuri, unde tot ce-l înconjura, în loc să-l consoleze, 'i amăra zilele. Căci dintr'o ţară aşa de frumoasă, cu o climă atât de dulce ca a Italiei, se vedea acum osindit să trăiască într'o climă rece, pe un păment sterp şi strein, în mijlocul a tot soiul de barbari. «Nu vezi, ne spune el, de cât pămenturi gole, fără umbră, fără verdeţă; nu simţi vre-o dată primă vara incoronată cuflori; nu se vede nici seceriş, nici cules de vie ; cântul paserilor nu s'aude printre ramuri', căci arbori nu sunt ; o câmpie întinsă acoperită de pelin, aridă şi bătută de venturi, se întinde atât căt ·ochiul pote cuprinde. Iar marea, când 'ti arunci ochii pe ea, pare că n'ai înainte de cât o câmpie întinsă, golă şi ondulată».

Ce trist spectacol pentru nişte ochi deprinşi cu natura graţioasă, variată şi accidentată a Italiei şi frunzişul tainic al vilelor romane.

Dar nu numai clima nemultumeşte pe poelul nostru, ci şi locuitorii, în mijlocul cărora este osândit să trăiască. Ei sunt gâlcevitori, tot-d'a-una armaţi şi gata pe bătae, şi nu e judecată care să nu se sfârşescă prinlovituri de cuţite. Privirea oraşului era şi mai îngrozitoare: Femeile, departede a tese şi de a toarce, măcinau grâul şi cărau apa cu doniţa pe cap. Uliţele şi pieţele erau adesea cutreerate de Sarmaţii şi de Getii călări. Aceştia avea glasul aspru, privirea sălbatecă, barba şi perul lung, ţineau un arc în mână şi un cuţit Ia brâu, de care adesea se serveau. Ventul sufla cu atâta violenţă în cât resturna zidurile; iarna e lungă, aspră şi riguroaă; zăpada, abia cunoscută unui italian, acoperă pămentul în timp de luni întregi. Vinul şi marea înghiţă, iar chervanele străbat mările. Vinul inghiaţă în butoaie, şi spre a-l bea, 'I sparg cu toporele. Bărbaţii sunt îmbrăcaţi de la cap până la picoare în blăni de animale selbatece, care Ie acoperă obrazul, lăsând numai barba însloită de ghiaţă.

Dar s'ascultăm mai bine pe însuşi Ovidiu, cum se tângueşte în măestritele-i versuri :

Când mai adie vântul răcoritor al verei,
Avem un zid de valuri, prin care ne scuteste
De cruda năvălire curgând la mijloc Istrul ;
Vai însă când soseşte posomorita iarnă
Rînjind grozava-i buză, şi când începe gleba
A cănunţi cu'ncetul sub marmora de ger!
Şi criveţul porneşte, şi neaua umple nordul,
Şi cade, cade, cade, nici soaele, nici ploia
N'o mai topesc acuma, căci frigul o 'mpetreşte
Şi până să dispară un strat, s'asterne altul,
Ş'adesea aste cuiburi de gheţuri îndesate
Priveşti într'o grămadă zăpez'i de douä erni !
S'atâta'i de cumplită furtuna deslăntuitä,
În cât răpeşte case, ducändu-le departe,
Şi turnuri mäestoase în praf le risipeşte :
Şi sguduit atuncea din temelie polul,
De spaimă se 'nfioară sälbatecele ginti !

Şi barbarul îmbracă nădragi şi piei informe,
Cat din a Iul' făpturä d'abia se väd obrajii,
Dar până şi prin blană dă gerul în putere,
Şi pulberea de ghiaţă pe barbă scänteinzä;
Şi te coprinde groaza când sloiur'î cristaline
Se 'nchiagă printre plete şi se ciocnesc cu freamăt
L 'a capului miscare ; şi 'n vase 'nghiaţă vinul
De-I scoţi în bolovane păstrând figura olei,
Si 'n loc a soarbe spumă, männânci bucăţi de vin ! etc.

Aşa petrecea poetul amorurilor uşoare, ecă 6menii ce acum el e silit să vadă şi s'audă.

Tot el ne mai arată că Tomis este tot-d'a-una în primejdie despre părţile Dunărene, dinspre Sarmati şi Bastarni, cari îndată ce ingheţă Dunărea năvălesc în cete isolate, răpesc pe oameni şi cirezi de vite, aruncând săgeţi otrăvite prin jurul oraşului Tomis. Alte ori neamuri întregi trec rîul şi vin să înconjure oraşul. Ovidiu, care nici în tinerete nu purtase armele, să vede acum silit la betrânete să îmbrace platoşa şi coiful, să ia gladiul şi s'alerge la ziduri.

Despre aceste năvăliri Ovidiu se exprimă ast-fel :

„Atunci dară. când Prutul şi Dunărea spumändă
De iarnă îmbrăcişate prin peliţa de ghiaţä,
P'a Istrulul lucioasă şi mäsurată cale
Călări pe cal sălbntici, vrăjmaşii vin încoace,
Vestind a lor sosire săgeţile ce sboară,
Şi remânând drept urmä pămäntul despuiat!

Ţäranii fug departe, lăsând câmpia pradă,
Şi barbarul răpeşte puţina'i avuţie,
Tot ce putu să strângă, säteanul prin sudoare :
Şi carele şi turma, şi särcia toată !
Apol pe robi îi leagä cu mâinele la spate ....
Să duc, să duc sermanii privind cu desperare
ln urma lor ogoare ce n'o să le mal vadă,
Şi focul ce să 'nalţă din şubrede colibe ;
Căci barbarul aprinde doboară., mistueşte
Tot ce nu poae duce, tot ce nu vrea să ducă
Şi stoluri de victime sucombă sub sägeata
In vîrf 'incârligată, al cărei fer supsese
Din erburi ucigaşe un suc înveninat!
Aci si'n timp de pace razboiul te'ngrozeste
De nu mai' vezi pe barbari, e spaima ce 'ti' o lasă;
Şi nimeni nu cutezä, pe câmp să tragă- brazde ;
Şi ţelinä uitată rämäne sterp pămäntul ;
Un pom nu se zareste, pe care ca'n vechime
Să scrie un Aconţiu cuvinte de iubire
Pelinul singur numai infirm îmbracä sesul,
Şi nu rodeste câmpul de cät amaraciuni !"

In cei opt ani, cât petrecu densul la Tomis, învăţă limba Getilor, aşa că ajunse a scrie chiar versuri într'ensa. LocuitoriI, cât de barbari erau, fiind mândri că au căpătat un aşa mare scriitor, 'l scutiră de sarcine şi imposite. Oraşele vecine 'i decernară o coroană de laur, pe care ne spune el că o primi cu mult regret. Anii se scurseră, fară ca nimic să poată vindeca această inimă rănită, şi până ce închise ochii 'şi tinu privirile aţintite asupra oraşului, care după cele şepte coline, privea la picioarele sale Universul supus. Dar, toate sperantele 'i fură zadarnice, mânia monarchului fu neînblânzită, şi moartea 'I surprinse în verstă numai de 59 anI. Se spune că : Tomitanii, plini de admiraţie pentru poetul exilat, 'I ar fi fâcut o frumoasă înmormântare, înăltând peste remăşitele mortuare, o movilă.

ISTORIA ORAŞULUI TOMIS
CONFERINŢĂ PUBLICĂ ŢINUTĂ
ÎN CONSTANŢA ÎN SERA DE 25 IUNIE 1891
DE D-şoara. ELENA M. GHEORGHIU