Istoria românilor la 1884

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Octombrie 2024
Timp de citire: 11 minute

Sub numele de "Istoria Literaturei Române", iată mai jos adevărata istorie a românilor, cum se învăța ea la 1884 înainte de a se falsifica obsesiv de reprezentanții unui curent dacofil, autohtonist care se pierde în negura istoriografiei romanești de peste munți, din Țara Românească și Moldova. Referințele bibliografiei sunt pentru vremea aceea impresionante, iata numai cateva fragmente mai jos. Am pastrat la tehnoredactare limba si ortografia originala din acel timp.

° ° °

Prefaţiune

La compunerea cărţii acesteia m’am folosit atât de manuscripte şi excerpte culese din diferite locuri, cât şi de opuri tipărite. Trec preste alte cursuri manuscripte şi cu adencă recunoscinţă amintesc in prima linie manuscriptul de "Istoria literaturei române" compus cu multă erudiţiune şi aşedzat pe un plan cu mult mai larg, de meritatul profesor universitar, Dl Dr. Silaşi, care mi-a conces a-mi face excerpte din vastul seu studiu, ce pe atunci se termina cu anul 1780. Mare folos am tras şi din "Principiale de limbă" şi din "Analectele" emeritatului director şi preposit Dl. Cipáriü; din „Catechismul rakoţian" retipărit de Dl. Bariţiu, şi de alţi autori memoraţi in text. Biografiile sunt mare parte scóse din "Conspectul asupra literaturei şi a scriitorilor ei" de Dl Vas. Gr. Pop, şi din Lepturarele lui Pumnu etc.

Introducţiune.

i. Definitiunea. Sub literatură (delà literă) înţelegem suma productelor scrise ale spiritului omenesc. In înţeles mai larg se ţin de literatură şi acele producte spirituale, cari nu s’au scris,, ci se propagă şi se păstrézâ prin. traditiune (literatură poporală). Er in sensul cel mai strict se ţîn de literatura naţională numai productele poetice, oratorice, apoi in câtva şi cele istorice, pentrucă numai acestea portă marca individualităţii şi originalităţii naţionale

[...]

Periodul I (105— 1054.)

Delà formarea limbei române prin coloniile lui Traian până la ' scóterea ei din beserică şi administraţiune.

I. Originea Românilor.

Românii din orientul Europei sunt strănepoţi de ai Romanilor vechi. Românii de astadi locuesc in regatul "România", in ţinuturile şi provinţiile Ungariei, învecinate cu România, precum in Ardeal şi in comitatele unguresci limitrofe cu Ardealul; apoi in Bucovina austriacă şi in Basarabia ruséscâ. Afară de acéstâ grupă latina din stânga Dunării mai aflâm Români şi in peninsula balcanică cu' deosebire in provinţiile Macedonia, Tesalia, in Bulgaria şi in regatul Serbiei ; apoi in peninsula Istria. Acestia se chiamă in cărţi Istro-Români, ceialalti, cu deosebire cei de dincolo de Balcani, se numesc Meso-Români, sau Macedo-Români sau şi Ţinţari.

In ţinuturile din stânga Dunării, locuite adi de Români, locuiau înainte de anul 105 d. Cr. Daci sau Geţi, poporă tracice, ce se consolidară sub regi independenţi. Ultimul rege dacic a fost belicosul Decebal, căruia îi succese a învinge şi pe imperatul román Domitian (81— 96 d. Cr.) şi a-i impune tribut. Acéstâ dejosire rusinosă o suferi cu greu Roma, pe atunci dómna lumei. Marele impërat Traian (98— 117) frânse sumeţia lui Decebal, invingândul la a. 101, şi constringândul së cérâ pace. Inse regele dacic, in depărtarea Romanilor, folosiră pacea spre a se prepara de nou de resbel. Traian primind scire despre pregătirile Dacilor, la a. 104 s’a rentors şi după-ce reportă victoria depre „pratul lui Traian, de lângă Turda (de acii), in mai multe lupte nimici de tot oştea lui Decebal, incât după căderea Sarmisegethusei, a capitalei ţării, Decebal se sinucise şi (éra lui fură străformată in provinţă română imperială şi sub nume de „Dacia augusta" se guvernă militaresce de propretori.

Románul unde cuceriă, acolo së şi aşeda cu locuinţa. Eutropiu ne spune, că fiind Dacia, in urma resbelelor îndelungate, deşertată de bărbaţi, Traian spre a o impopora, aduse o mulţime nenumerată de coloni din tot imperiul roman spre a cultiva agrii şi oraşele.

Cumcă (éra lui Decebal fură de tot storsă de popor, uşor se pote înţelege, considerând multele resbele, ce le purtase cu Romanii incă înainte de Decebal, şi considerând că belicosul Decebal fu silit de a inarma in contra lui Traian, omeni cărunţi şi băieţi tineri, ba chiar şi femei ; considerând mai departe că după mórtea lui Decebal se imprastiă poporul, ce mai remasese ne atins de securile legionarilor Români, parte prin ţeri străine, parte cadênd in captivitatea Romanilor; aceştia apoi érâ imprastiă pe poporul dac sau prin minele (băile) de metal, sau îl înrolau la óste şi-l straplăntară pre alte locuri ale vastului imperiu román.

Din contra in provinţia nouă se aduse colonii romane, nu numai sub Traian, ci şi sub următorii imperaţi romani, incât in scurt timp „Dacia augusta" deveni una din cele mai impoporate şi mai infloritore provinţii române. Strănepoţii acestor colonii române sunt Românii de adi din stânga Dunării. Românii din peninsula balcanică astădi nu mai sunt lăţiţi preste totă peninsula cum erau odinioră, ci ei formeză grupe mai mari, ori mai mici printre Slavi, Greci şi Turci încât pentru Originea Macedo-Românilor, ei sunt strănepoţii coloniilor aşedate de Români, parte incă de la prima cucerire a peninsulei balcanice, parte delà coloniile aureliane.

Primele cuceriri ale Románilor pe litoralul iliric al Adriéi s’a têmplat pe la anul 219 a. Cr. sub consulul Emiliü Paul ; cu tóté acestea provinţă romană se facu Iliricul prin pretoriul Aniţiu numai după frângerea revoluţiunei a treia, condusă de Genţiu pe la anul 168 a. Cr. Intre anii 35— 29 a. Cr. mai cuprinse August şi Mesia sau Bulgaria şi Serbia de adi; ér’ Tracia totă abia fu cucerită sub Împefatul Claudiű pe la anii 41—-54 d. Cr.

împăratul Aurelian scóse pe la anul 275 legiunile romane cu cari emigrară şi dintre proviriţiali din Dacia traiană, temênduse de incursiunile poporălor barbare, ce ameninţau acéstâ provinţă romană, şi le trecură preste Dunăre in Mesia, ce fusese devastată de Goţi, unde colonisând pe emigraţii traianidi (trainaizi n.m.) , numi provinţa după numele seu, Dacia aureliană. care nume inse puţin timp s’a ţinut. După strămutarea reşedinţei împărătesei delà Roma la Constantinopole, prin Constantin împăratul, elementul roman se intăria mereu in peninsula balcanică şi forma o massă compactă intre sine şi intre cealaltă romanime din apropiere şi din depărtare, care massă de popor purta numele politic de „stat roman."

Imperiul roman oriental suferi şi el mult prin invasiunile poporălor migrătore se debilitară şi elementu román fù coplişit de Greci şi de Slavi [Bulgari (680), Serbi (644), Croaţi (642)], in cari se desnaţionalisară, incât astadi formézá numai nesce insule intre celealalte elemente străine. Macedo-Românii de astadi se numesc şi Cuţo-Vlachi, sau Ţinţari. Numele din urmă se dice că la căpătat pentru acea, că ei nu pronuncie „ce“ , ci ţe. Ei die d. e: Ţe faţi? in loc de: Ce făci? Ţinţi in loc de cinci.

11. Prospect istoric-cultural asupra periodului l.

Coloniile asedzate de Traian si de următorii imperaţi in Dacia se înmulţiră şi înfloriră curènd, pentru-că căpătase drept italic, de municipalitate. Intre coloniile mai însemnate şi cunoscute să arnintesce : 1. Colonia Zernensis in Bănatul Ungariei; 2. Colonia Ulpia Trajana, mai înainte Sarmiszegetusa, la Grădişte âprope de Haţăg; 3. Colonia Apulensis, la Alba-Julie; 4. Colonia Nappcenşis (la Cluj). împreună cu vicus Patavicensium ; 5-. Patavissa, sau Patruissa fundată de Sever. Afară de aceste mai erau ' multe mai mărunte.In geografia lui Ptolemeu şi in tabele peutingeriane se mai numesc vr’o 70 de oraşe municipale: Spresinguranţa provinciei erau“ dispuse mai multe legiuni, cohorte şi călărime auxiliară, in castre bine întărite.

Documente şi monumente cu inscripţiuni aflate pe teritoriul vechei Dacie, ne arată o sistemă completă de funcţionari din tóté categoriile, precum militari, politici,administrativ, montanisti.. Mai departe documentăză ruinele monumentale despre temple grandiose, amfiteatre, scalde, apeducte, drumuri de tără şi despre trei punţi peste Dunăre, pre cari se întreţinea comunicăţiunea cu Roma.

Coloniştii noi ai Daciei se ocupau mai mult cu agricultura si cu serviţiul militar. Meseriile erau considerate ca ocupăţiuni mai inferiore. Meseriaşii nu se numerau intre civii liberi; cu tote acestea aflăm şi urme de meserii, precum de ţiglă şi cărămidă, de vase de lut, de glajă (sticlă), de instrumente metalice, de locuinţe solide, de obiecte de lux, cari tote portă caracter román.

Comerţul incă a trebuit se aibă însemnătate, de órece monumentele ne spun despre 8 patroni ai navigatorilor şi despre patroni ai neguţătoriLoru. Anticii Romani cultivară şi mineriîe (bâile) de metale şi de minerale. Unele sunt şi astadi in lucrare. Ce ar însemna »collegium aurariorum", pre langa care şi numirile de aurilégüli, de exactori, de cvestori? ba secrede că dór şi monetarie së fie avut. Scaldele minerale şi termele incă n’au lipsit străbunilor noştri, precum Calanul (Ad aquas), Gioagiul (Hydata), Mehadia etc.

Inscripţiunile cu schola, scriba, librarius, tabularius ne demustră, că nici cultura intelectuală n’au fost neglesă. Starea acésta infloritóre ţinu in Dacia numai până a incursiunile Goţilor, cari siliră pe Aurelian impëratul se-şi retragă legiunile, cu cari trecură şi din provinţiali in Mesia; ér’ Dacia deveni pradă incursiunilor gotice (27S— 375)/ după cari veniră Hunii (375— 454)- apoi Gepidii (454— 527), Longobardïi (527— 568), Avarii (568— 797), Şi in fine Ungurii la 889, cari la 905 cuprinseră şi Ardealul' delà' principele român Gelu. Ungurii remaseră aci şi së consolidară împreună cu locuitorii avitici in statul de adi numit Ungaria.

Érá (iar n.m.) Romanii din peninsula balcanică au trăit ca atari, sub imperiul román oriental care incă au fost supus la multe devastaţiuni din partea poporălor migrătore, pănăce pela 600 d. Cr. începură unii funcţionari a introduce in agendele lor oficióse, limba grécâ, in locul celei latine. Impëratul Foca ordină la 602, ca in tóté afacerile se se întrebuinţeze limba grécá. Grecii primiră de ici înainte numele de Romei — Romani ; — ér’ adeveraţii Români de viţă latină deveniră necunoscuţi de cătră străini, cari schimbându-le' numele genuin de Români, începură mai tardiu a-i numi pre Români: Vlahi, valachi, ba incă şi cu numele ' de schiţi, cumani, daci etc.

Istoria Literaturei Române.

In usul tinerimei stúdiósé de Joan Läzäriciü,profesor Sibiiű 1884.

° ° °

Deci noua Dacie, o tara întreagă pusă pe picioare oarecum artificial prin pomparea intensa de material și resurse umane, în 170 de ani reușește să ajungă la o înflorire materială și spirituală deocumentata de mărturiile timpului.

Și totusi este părăsită de unul dintre cele mai mari și puternice imperii din istorie că fiind nesigură, este peste sute de ani devastată de migratori, ca apoi, fară nici o documentare oarecare, fară nici o dovada arheologica palpabilă, să se scoată la iveala după 950 de ani un popor întreg, fară școli, fară scriere proprie , fară biserică proprie, fară nici o urmă a existenței lor aici la nord de Dunăre pentru sute de ani?!

Când toate dovezile ca și devenirea acestui popor de la romani prin Vlahi la românii de astăzi se află documentate în sudul Dunării ?!

Cum de s-a ajuns la această falsificare și mistificare imensă a istoriei noastre?!

° ° °