In vechile superstiţii ce au pierit, ai noştri credeau că din Mare ori din Dunăre iese un duh care ia trup de peşte sau de altă lighioană ce nu seamănă cu cele cunoscute de om.
Această fiinţă răutăcioasă, numită iudă, cunoaşte rosturile pescarilor şi prin urmare îi poate primejdui la tot pasul. Acest duh(sau dulf) de Mare .(Neagră), a cărei amintire o mai păstrează· câteva colinde, când iese din adânc, vrea să mănânce nişte mere de aur ce cresc în fundul Mării. Atunci vine voinicul cu arc şi săgetează ca să scape merele.
Tot în Mare trăeşte şi un balaur, trăieşte un fel de vietate în chip de peşte, numit sorb. Dumnezeu porunceşte sorbului din Mare să iasă să soarbă apa din râuri, din lacuri şi mări, că dacă n'ar sorbi-o, apa ar spori mereu şi ar îneca pământul tot. Aşa e credinţa ţăranilor noştri. In năzuinţa de a căuta pricina tuturor întâmplărilor, făpturilor, ţăranul crede (sau credea) că valurile năpraznice ale Mării se fac atunci când peştele uriaş al Mării aleargă după drac care se scaldă şi el în apa Mării.
Un colind de pescar (se poate ceti în culegerea Gh. Dem. Teodorescu - 1875) are acest cuprins care aminteşte de vechi credinţe ce au· pierit:
Luni navodu-şi începuse
Cam la prânz îl şi făcuse,
Până Marti îl şi lucrase
Şi în Mare-l aruncase ...
Năvodarii trag năvoadele. In loc de peşte -au prins o lighioană: un puiu de Iudă:
Şi mi-l bat şi mi-l căsnesc
Şi cu totii îl ispitesc:
- Spună Marea dintr'adânc
Şi cât peşte
ln Mare este? ...
Văzură Iuda bătrână
Vărsând flacără pe gură
Către ei mi-alerga
Şi astfel le cuvânta:
('se ruga să nu-l bată că e neştiutor)
Nu ştie Marea 'n adânc
Şi cât peşte
In Mare este ....
Că Marea este mare
Marea mărgini n'are ....
Spune-voiu adevărat
Unde-i peşte de vânat
Că e Marea la afund
Cât din cer până 'n pământ;
Şi atâta peşte
ln Mare este
Câte stele cerul are
Cât nisip e pe cărare
Câtă iarbă pe pământ
Numai cu trei peşti mai mult ...
Apostol D. Culea
Dobrogea, 1928