Johannes la Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 Septembrie 2025
Timp de citire: 6 minute

Reiau articolul de mai jos, care, în contextul actual, este mai actual ca oricând.
Privesc valul de emigranți care inundă Europa cu sentimente amestecate. Pe de o parte, ordinea și cultura germană, care par să fie diluate în unele locuri, ne-au făcut să ne dăm copiii la o școală privată. Pe de altă parte, și eu, împins de incompatibilitatea ideilor și de dorul meu de libertate în societatea lui Ceaușescu, am găsit o lume pe măsură aici, în Germania.

Personal, nu mă simt obligat acestei societăți decât să-i respect legile și valorile, căci încă din anii ’80 am contribuit din plin la dezvoltarea economică a țării, în măsura în care un singur om o poate face conștiincios și harnic.

M-am simțit dintotdeauna, în primul rând, european. Apoi, cercetând istoria locurilor natale, știu că germanii au fost cândva vecinii bunicului meu. Constantin Băjenaru, fost primar în Techirghiol, țăran înstărit și director local al filialei unei bănci de credit și întrajutorare, avea proprietăți pe trei străzi. La stânga, vecini erau coloniști germani stabiliți în Techirghiol la început de secol XX. La fel, în spate, casa Malmaison despre care am mai scris, iar în colțul de jos, alți coloniști germani, a căror casă mândră, neschimbată, a dăinuit până prin anii 2000. Toți au părăsit Dobrogea în octombrie 1940, chemați de programul regimului nazist „Heim ins Reich”. În acest context istoric personal, ca să-i zic așa, nu mă simt imigrant în Germania, ci mai degrabă „locuitor al Europei”.

Dar revenind la articolul inițial.

Am conceput acest text în 2020, la o bere, într-o cârciumă pe care o știam de mai bine de 30 de ani, din cartierul de la malul Neckar-ului, pe lângă care treceam deseori cu mașina fără să opresc vreodată. Îmi imaginam că e doar o baracă unde se întâlneau bețivii și „perdanții” societății. Am găsit acolo însă un mic restaurant desuet, dar cochet, cu doar câteva mese, ținut de o pereche de austrieci vârstnici din Steiermark și o bucătăreasă din Tirol. Un local în care cultura populară germană se îmbina cu kitsch-ul într-un mod surprinzător de plăcut („gemütlich”).

În paranteză fie spus: cultura gastronomică populară germană, cu micile și primitoarele restaurante de familie care împânzeau odinioară satele și orașele, este pe cale de dispariție. Deja de peste două decenii acestea se închid, devenind nerentabile, sau sunt preluate de italieni, greci ori turci, unii încercând să ducă mai departe atmosfera și bucătăria tradițională „ca la mama acasă”, cu rezultate însă îndoielnice.

Căutam aici, oarecum, umbrele trecutului și spiritul acela fatal care l-a împins și pe Hannes (Johannes – „cel căruia zeii i-au fost îndurători”) să-și ia lumea în cap în anii ’30, să-și părăsească universul cunoscut și Heimat-ul, ca să-și caute salvarea tocmai la Techirghiol. Căutam să descopăr ceva nou, să înțeleg mai mult, poate.

Hannes era un pitic neamț, argat al bunicului, adăpostit în anii războiului în curtea noastră, având o cameră pe care o împărțea cu ciobanul familiei. Fugise de acasă deoarece, odată cu instaurarea regimului nazist, în Germania s-a instaurat și teroarea, mai ales pentru cei mai slabi și mai oropsiți membri ai societății.

La numai jumătate de an de la venirea lui Hitler la putere, se dă Legea pentru păstrarea sănătății ereditare (14 iulie 1933), prin care persoanele bolnave, cu dizabilități, pitici și bolnavi cronici, din motive de „igienă rasială”, erau urmărite, înregistrate și duse la sterilizare forțată [1] – ulterior chiar și omorâte pentru a „purifica poporul” de elemente considerate „tarate genetic”. Astfel, mii de oameni care aveau nevoie de îngrijiri – în special cei cu handicap mintal – au fost uciși în cadrul programului cu numele înșelător de „Eutanasie” [2].

— „În 1944 aveam 9 ani și ieșeam la arat cu Hannes”, povestește tatăl meu. „Eu luam plugul cel mic, cu doi cai, iar Hannes pe cel cu trei cai.”

— „Și cum ai ajuns tu, măi Hannes, la noi, de la tine de acolo?”

— „Pe jos. Am urmat drumul drept, până am ajuns aici, la Techirghiol”, răspundea Hannes. „Am plecat, căci altfel mă omorau ăia acolo, că sunt pitic.”

— „Și noi râdeam de ne prăpădeam, închipuindu-ni-l pe Hannes, cum a plecat el din Germania aceea a lui, așa mic cum era, urmând „drumul drept” până la Techirghiol, neștiind însă adevărata dimensiune a tragediei care se ascundea în spatele poveștii lui.”

Tatăl meu era prea mic la acea vreme ca să-și mai amintească detalii anterioare sau ce s-a întâmplat cu Hannes mai târziu. Știe doar că, după încheierea războiului, acesta s-a reîntors în Germania.

Note istorice

1. Legea pentru Prevenirea Descendenței Bolnave Ereditare (Gesetz zur Verhütung erbkranken Nachwuchses)
   • Adoptată la 14 iulie 1933, la șase luni după ce Hitler a ajuns cancelar.
   • Prevedea sterilizarea forțată a persoanelor considerate a avea „boli ereditare”.
   • Printre afecțiunile vizate: schizofrenie, epilepsie, retard mintal, orbire/surditate ereditară, malformații grave, alcoolism cronic.
   • Se aplicau prin tribunale speciale de sănătate ereditară, nu la discreția medicilor obișnuiți.
   • Se estimează că între 300.000 și 400.000 de persoane au fost sterilizate forțat până în 1945.
   

2. Programul de „Eutanasie” (Aktion T4, 1939–1941, ulterior continuat în forme ascunse până în 1945)
   • Început oficial în 1939, la ordinul direct al lui Hitler.
   • Scop declarat: „eutanasie” pentru persoanele cu dizabilități grave și boli incurabile.
   • În realitate: un program de ucidere sistematică a bolnavilor psihici și persoanelor cu handicap.
   • Metode: camere de gazare, injecții letale, înfometare.
   • Estimări: între 70.000 și 100.000 de victime în cadrul programului T4, plus alte zeci de mii ucise ulterior, în secret, până la sfârșitul războiului.
   

Ideologia nazistă considera că statul trebuie să „purifice” poporul german de „elementele degenerative”. Aceasta se inspira din eugenism, o mișcare internațională populară la începutul secolului XX (existentă și în SUA, Scandinavia, Elveția). În Germania nazistă, eugenismul a fost dus la extrem și transformat în politică de stat.