Jujeul românesc, reminiscență de puniţiune a cânilor romani din Capitoliu

Publicat de Aurel Băjenaru, 23 August 2025
Timp de citire: 7 minute

Un obicei popular românesc uitat, pe care astăzi l-am numi barbar, ne sugerează încă o dată legatura noastră cu romanii latini ai Romei antice. Jujeul sau Jijeul în Dobrogea, reprezintă torturarea câinilor, uneori până la moarte, ca pedeapsă pentru lipsa lor de vigilență la atacul nocturn al galilor, în anul 380 î.Hr., când doar găgăitul gâștelor sacre ale Iunonei a salvat Capitoliu.

° ° °

JUJEUL

În mai multe părţi din Muntenia, și mai ales în comunele Boldu și Slobodia - Michalanii din jud. Rimmnicul-Sărat ŞI Tonea din jud. Ialomiţa, apoi în mai multe comune din Dobrogea, şi mai cu sémă în Seimenii-mari şi Seimenii-mici, este datină în cea dintâiu Luni a Postului-mare de a da pe câini în tărbacă, adecă a-i hicăi, a-i bate şi a-i chinui grozav, pe când de gâsce caută cu deosebită luare aminte şi îngrijire ca nu cum-va să le lipsescă cevă în acea di, să aibă tâte celea din belșug.

Acestă datină se numesce în comuna Boldu "Gonna cânilor" , în Slobodia-Michalanii "Valărit" , în cele-lalte părți ale Munteniei Jajeu sau Jujău, iar în Dobrogea Jijeu.

Acestă bătaie sau gonă tradiţională a cânilor se face în com. Boldu din jud. Rîmnicul-Sărat în următorul chip : Se fac cete de câte 10—20 omeni, întră prin ogrădi, scot cânii la drum sau îi înfundeză prin strîmtori, unde cu o indemănare de admirat pun mâna pe ei, îi apucă şi le încleştâză fălcile, aşă ca să nu mai potă mușca. După acesta, şi anume după ce le mai taie pofta de mușcat, cu câte-va lovituri, încep a-i frecă la anus cu nisce răvavuri de lemn, făcute anume spre acest scop, în formă cilindrică şi crestate cu cuțitul, până ce cei mai mulţi din causa acesta şi mor. Pe cânii ai căror stăpâni dau ceva de băut îi lasă, iar pe cei mai mulţi îi răvăruesc sau răvăresc. Diua acesta este destinată mai mult pentru gona cânilor, în aşă chip că, dacă eși-la marginea satului, sunt tot cete de câni şi, cum văd vre-un om încep a urlă; ei au o presimţire pentru acestă di, şi mai cu seamă cânii cei mai bătrâni, şi din causa acesta în zorile acestei dile es neprigoniţi de nimeni la tărcăviș, adecă se retrag la câmp sau se ascund prin locuri anevoe de găsit.

În comuna Slobodia-Michalanii, pl. Marginea-de-jos, jud. Rîmnicul-Sărat, datina acesta, după cum am amintit mai sus, se numesce Valărit, iar sub. cuv. Jujeu se înţelege un aparat care constă dintro frânghie şi două lemne. Deci cânele prins se pune în frânghie şi se învîrtesce atâta cât permite frânghia. După aceea trag doi inşi de lemne şi frânghia desucindu-se svârle cânele ameţit. În comuna Tonea, jud. Ialomiţa, Jajeul se face întocmai ca un legăn mare, iar în mijloe se fixeză o funie îndoită, unde se pune cânele, şi-l învîrtesce atâta timp până cade singur ameţit şi de multe ori chiar mort.

Unii Români, precum bunăoră cei din com. Slobodia-Michalanii, frecă cânii în partea dinapoi cu un lemn răvălit, iar alţii ţin ascunsă o olă cu mălaiii muiat, din care dau cu un şomoiag privitorilor pe la gură.

Ast-fel dureză acestă gonă şi chinuire a cânilor decum se zăresce de diuă şi până se însereză. Iar când sorele apune, atunci totul se termină şi o linişte completă domnesco în tote părţile. Cânii însă nu-și mai îndeplinesc datoria lor decât peste 2—3 dile, când mai uită frica ce le-a inspirat-o Jujeul.

Dacă întrebi pe Omeni ce noimă mai are și datina acesta de a prinde cânii şi a-i da sau a-i trage în Jujeu, -partea cea mai mare dintre dînşii îţi respunde: «ca să se facă mult mălaiu sau meiu la vară!»

Un bătrân din comuna Boldu însă, întrebat fiind din întîmplare de d-l Al. Dimitrescu, autorul articolului "Góna cânilor", despre originea acestui obicei, îi respunse:

— Apoi dă, gura moşului, de aceea pentru că cânii nu au fost simţitori când au întrat păgânii la o împărăție, ci mai simţitore au fost gâscele.,

— Ce spui, moşule, fă-mă să înţeleg mai bine!

— Apoi dă, uite aşă s'a întîmplat: se vede că cânii au fost pe la culcuşuri şi gâscele fiind din întîmplare deștepte sau speriat şi, prin gărăgaia (gâgăit n.m.) lor, au deşteptat pe cei din casă!

În urma acestui răspuns d-l Al. Dimitrescu exclamă dicând: «Iată cum cred că se explică casul acesta, care este păstrat prin tradiţie şi de un interes istoric şi care, după cum se vede, începe să degenereze.

«Galii, după ce au bătut pe cei din Clusiu (Chiusi astazi n.m.) și supăraţi pe un deputat din gintea Fabilor, care se dusese: spre a mijloci împăcarea între beligeranţi, acel deputat supărat trage sabia ȘI. omâră un Duce gal. Aceștia trimiseră la Roma a cere satisfacţie, pe care necăpătându-o, plecă cu răsboiu în contra Romei, bat armata romană și o ieau la fugă. Iar locuitorii Romei se retrag parte cu armata, parte la Vei şi parte în Capitoliu.

«Galii, prădând Roma, se încercă să ieà şi Capitoliul.

«Camil, care trăiă în exil la Vei, fu proclamat dictator, dar el nu primi, sub motiv că exilaţii nu pot a ocupă nici o funcţie fără votul Senatului.

«Un tînăr plebeu, ducându-se la Roma și întrând prin o portă secretă în Capitolu, rugă Senatul să cheme pe Camil şi să-l numescă dictator.

«Însă Galii, descoperind urmele Romanului şi luându-se după dînsele într'o nopte furtunosă, erau să cuprindă Capitoliul, dacă Romanii n'ar îi fost deșteptaţi prin gărditul gâscelor sacre.

«Iacă cum se explică casul că găscele au fost mai simţitore decât cânii, pe cari îi căsnesce în mod neomenos !»

Tot de acestă părere e şi d-l Burada. Iată ce scrie d-sa în privinţa acesta:

«Acest obiceiu fârte curios pote că este o rămășiță romană, ca amintire despre scăparea Capitoliului de invasiunea Galilor prin găscele sacre, pe când cânii au dormit:

"tanto silentio in summum cvasere est non custodes solum fallerent, sed ne canes quidem sollicitum animal ad nocturnos strepitus excitarent, anseres non fefellere, quibus sacris Iunonis in summa inopia cibi tamen abstinebatur, quae res saluti fuit."

În fine Laurian şi Massim, scriind despre cuvintul "Jujeu", ne spun următorele:

«Jujeu s.m. Canum jugum ; specie de jug mic; în speciale jug la care se supun cânii a doua di după lăsatul secului de Pasce;— cum se vede, în loc de jugeu din jug; — darea în jugeu, trecerea prin jugeu a cânilor e, de cert, reminiscență de puniţiune cânilor romani din arcea Capitoliului, când se arătară de neglijonţi şi invigilanţi în cât nu anunţară prin lătrate suirea Galilor pe montele Capitoliu.»

Marian Simion Florea

Serbătorile la români : vol. II : Păresimile, 1899