Kiustenge, Constanta otomana a anului 1871

Publicat de Aurel Băjenaru, 20 Martie 2021
Timp de citire: 4 minute

Voiati poate sa stiti cum arata Constanta in anii imediat anteriori apartenentei la Romania?

Arturo Graf (1848 -1913), poet si carturar de origini germano-italiene cu o biografie demna de un roman, ramas orfan de ambii parinti a petrecut multi ani in Romania la Braila, ajungand ca adolescent in doua randuri si la Kiustenge, ne lasa o marturie  nesurprinzatoare. O experienta trista, deprimanta, pe care mai tarziu o aminteste intr-o inevitabila comparatie cu tristetile marelui poet latin care a plans pe aceleasi campii "sterile". Profesorul si cercetatorul italienist Pimen Constantinescu (1905-1973) il prezinta mai jos.

ARTURO GRAF Şl CONSTANŢA.

„Când, acum mulţi ani, vizitai acea parte din coasta Mării Negre, unde fu surghiunit Ovidiu, — peste tristele câmpii amintite de nefericitul poet rătăceau numeroşi ciobani de rasă mongolică. Nu ştiu dacă vor mai fi rătăcind şi astăzi". .

Aceasta e nota scrisă în volumul de poezii „Danaidele", din 1897, la sonetele „Tomis", de Arturo Graf care, născut la Atena în 1848 ca fiu al unu' bogat negustor, a fost dus cu familia Ia Triest şi de aici, rămas repede orfan şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la un unchiu în Brăila, dela vârsta de 8 până la 26 ani, între 1856 — 1863 şi 1871 — 1874 (în total zece ani, întrerupţi de cei opt de studii la Napoli).

Tânărul Arturo a fost la Tomis în Iulie 1871 şi după aceea în 1872 - pe atunci, sub îndelungata stăpânire otomana, Kiustengè, un mic port pescăresc şi sălbatic, numărând vre-o două mii de locuitori, aşa cum ar fi Mangalia de azi. Viitoarea Constanţă românească, acolo unde Publius Ovidius Naso, „ii pia molle fra i poeti latini" (cel mai delicat dintre poetii latini n.m.) pedepsit de împăratul Augustus acum vre o optsprezece veacuri, venise „a scontar la pena dovuta al suo misterioso delitto, e ad esalare in versi immortali il suo mortale dolore" (să execute pedeapsa datorată crimei sale misterioase și să-și expire durerea muritoare în versuri nemuritoare n.m.) , îl impresiona mult pe romanticul poet abia reîntors din savantul şi splendidul Napoli,în atmosfera de mercantilism din casa unchiului şi fratelui său mai mare, Ottone, unde era socotit „uomo di opinioni stravaganti o insensate" (om cu păreri extravagante sau prostești n.m.) şi unde aproape nu scotea o vorbă către ai săi „perché ben di rado io dico due parole" (deoarece rareori spun două cuvinte n.m.) , şi adesea era "argomento di meraviglia agli stolti" (un subiect de mirare pentru proști n.m.).

Arturo Graf se socotea în Brăila aşa cum poetul Ovidius se plângea că trăieşte la Tomis. De aceea excursia lui pe malul Mării Negre îi mări şi mai mult profunda-i tristeţe, pe care nu conteni de a o arăta în scrisorile din anii aceia, în care livresca amintire a poetului latin stăruieşte foarte adesea. Îşi închipuia, ca 'n sonetul tradus anume de noi, cum Ovidius se plimba singuratic"dealungul mării, pe şesurile sterile şi reci,—deşi Arturo fusese la Tomis în lună lui Cuptor, — şi, gândindu-se că poate, ca Ovidius, nu va mai revedea cerul Italiei însorite „io posavo i piedi dov 'egli, diciotto secoli „innanzi, li aveva posati; e che, forse, io nun avrei riveduto mai „piu l'Italia, com'egli non l'aveva mai piu riveduta, non posso dire „quanto fosse amara la mia passione".

Aşa cum Ovidius scria de „barbarii hirsuţi" din Moesia inferioară, de-abia supusă de Romani şi aşa de îndepărtată de strălucirea culminantă a lui „Caput mundi" (lat. Capitala Lumii n.m.), Arturo Graf a rămas cu impresia adânc întipărită a ciobanilor turco-tătari ce cutreerau pe atunci Dobrogea, necivilizată încă de geniul român. N'ar fi rău însă dacă la retipărirea notei lui Graf, în editurile italieneşti, s'ar adăoga pe viitor şi imaginea splendorii actuale a înfloritoarei Constante, ce a ştiut să imortalizeze încă dinnaintea războiului, memoria ilustrului surghiunit din Sulmona Abruzzilor, printr'un monument.

Pimen Constantinescu. Provincia Literară, Ianuarie-Februarie 1934