Cover Image

La Canara

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Iunie 2025
Timp de citire: 10 minute

Era o vreme la noi, o vreme de care-mi amintesc și eu de acasă, când nu se putea ca un musafir să-ți intre în casă și să nu accepte să fie "tratat" cu ceva, măcar cu un pahar de apă rece și o farfurioară cu dulceață. Vara se primeau musafirii la masa de afară, de sub bolta de viță de vie. Ioan Adam, în relatarea sa măiestrită despre Constanța, ne arată că obiceiul era demult împământenit aici. (ou sont les jours d'antan?)

La Canara

Pentru cine vrea să cunoască împrejurimile Constanței, nu trebue să uite să facă o escursie şi la carierele de la Canara. Drumul cu trăsura e o întreagă înlănțuire de priveliști frumoase şi minuni neaşteptate.

In după amezile de vară, ieşirea din Constanţa, pe drumul Anadalchioiului, e ca o adevărată scăpare din captivitate. Adierea aceea de zare, care vine răcorită şi proaspătă din largul măreĭ, te mîngîe şi te înviorează din toropeala oraşului. Cum dai de după închisoarea militară, sus, în dricul şoselei, orizontul se destramă la stinga, ca de pe-un abis amăgitor, amestecîndu-se cu întinsul cel albastru al măreĭ. Valurile sclipesc în bătaea soarelui, ca un joc imens de oglindă clătinată. Inseilarea delicată şi sprintenă a băilor de la Mamaia se'mpleteşte şi s'amestecă cu razele din cuprins, într'o înfrățire de extaz şi de omagiu, aduse frumosului şi artei.

Drumul se'ndoae pe clinul dealului şi coboară lins la vale, despicînd satul în două, ca într'o curmătură de panglică strînsă. Pe delături sunt înşirate berării şi cîrciume, vrăstate cu prăvălii pestrițe și ateliere de ferari şi potcovari. Sgomotul chefliilor, cu bătaea ferului ce se lucrează, pluteşte în lungul şoselei umbate, într'un chiot sfişiĭat de bucurie şi muncă, care preamăreşte viaţa cu necasurile şi amăgirile ei.

Am trecut prin Anadalchioiu, ca printr'un bîlciu în mişcare. La cişmeaua de afară se bea apa cea mai rece şi mai cu poftă. Isvorul bogat de acolo, răsuflă afară prin două țipuri largi care curg din belşug, în două unde de tinereță. Trăsura urcă în trapul cailor dealul din spatele Anadalchioiului, de unde se vede lacul Süt-ghiol, tolănit şi leneş pe malul măreĭ, gata par'că să-şi verse apele lui închise, în largul talazurilor care-l momesc înainte. Insula Ovidiů se vede din lac ca un buchet mare de verdeaţă.

De pe culmea Palazului, marea s'arată întreagă, pînă supt cupola orizontului. Duna de la Mamaia brăzdează apa, timidă şi înfiorată, pierzîndu-se aproape pinire unde. Supt lumina soarelui, apele lacului şi ale mărei îşi amestecă sclipirea într'o față imensă de sticlă, care a trosnit de focul verei, într'o crăpătură lungă, însemnată prin dunga dunei mincinoase. Caii te duc în voe, pe cînd tu nu te înduri să te întorci cu ochii de la mare. Cu cît înaintezi, apele se dosesc şi se retrag după cotul de la Caragea-Gérmén, pînă cînd nu se mai zăreşte de cît stufişul din Coada Süt-Ghiolului. Şoseaua albă şi bătută, se-ndoae înainte piin lumina soarelui, crestind zarea, pînă nu se mai vede de după o înălțime mai ridicată. In mersul gonit al trăsurei, spuneam fiecare ce ştiam, despre locurile unde ne duceam în excursiune.

La Canara e o carieră mare, exploatată de Construcția portului, pentru lucrările sale. Tot colțul acela, e numai o îngrămădire de dealuri pietroase, unde s'aŭ deschis cariere, din timpurile cele mai vechi. Chiar numele de canara, de origină turcească, însamnă loc de unde se scoate piatră. Cind a fost să se înceapă construcțiunea portului, s'a ales cariera de-acolo, fiind mai la îndemîna Constanţei. Dealuri întregi de rocă, aŭ fost desfăcute şi cărate bucată cu bucată, în vagoane de transport, pînă la Constanța. Cu ele s'aŭ ridicat zăgazuri uriaşe în mare, ca să se oprească în loc furia talazurilor şi s'aŭ zidit cheiuri largi şi solide, unde acostează azi vapoare din toată lumea. Am bătut adesea drumul de la Canara şi în totdeauna am avut impresiuni frumoase şi senzaţiuni de răcoare. Peste toate aceste stări sufleteşti însă, a domnit un gind hotărîtor de admiraţiune şi închinare, pentru iscusinţa şi îndrăsneala oamenilor.

Dintre toate drumurile la Canara, unul mi-a rămas însă atîta in amintire că nu pot să nu-l povestesc: Se organizase într'o vară o excursiune de plăcere şi de studii la Canara, de către un grup de profesori şi elevi, veniți la Constanţa în vacanţă. In vederea aceasta Construcția portului, ne pune la dispoziție un tren al său. Cei de la carieră eraŭ vestiți de vizita noastră, aşa încît ne aşteptaŭ cu toate pregătirile.

Era tocmai într'o după amiază caldă, așa cam peste piezişul colinilor printre lanurile coapte de afară, în fuga trenului cu vagoanele deschise, ca printr'o undă răcorită de apă. De departe se vedeaŭ dealurile mîncate dela Canara, cu depozitele regulate de piatră gata de încărcat. Cuptoarele negre, în care se arsese var, stăteaŭ alături golite ca nişte cratere stinse. Incolo nu se mai distingea nici o mişcare, totul părea pustiu și ruinat, ca pe un cîmp de bătae, de unde să retrăsese luptătorii. Se vedea de alt-fel că lucrătorii suspendase treaba, în vederea exploziei minelor.

Ne-am apropiat tot mai mult prin muțenia aceea de piatră, am întors apoi cu trenul umărul de deal, in exploatare, şi-am trecut de ce-a parte, prin fața instalațiunilor improvizate în care eraŭ diferite dependințe ale întreprindereĭ. Personalul de serviciu ne-a primit cu multă bună voinţă şi cu... cîte un pahar de apă rece cu dulceață. E drept că după drumul nostru şi cu căldura de-afară, un pahar de apă rece, făcea cît toate bucuriile la olaltă, Funcţionarul care ne făcea primirea se arătase față de noi ca un adevărat amfitrion. Nu ştiu ce-o fi zis numai biata nevastă-sa care s'a văzut într'o singură zi devastată de toate rezervele de dulceață agonisită pentru iarnă.

In birourile supraveghereĭ, toți pereţii erau îmbrăcați în rafturi de lemn, încărcate c'o expoziție bogată de tot felul de fosile şi modele de piatră. Te credeai într'un adevărat muzeŭ geologic, în care nu ştiaĭ pe ce să-ți opreşti ochii deocamdată.

Amfitrionul nostru ne-a dat voe să luăm fie-care cîte ceva din colecţiunileînşirate pe polițe.

"Luați, căci noi punem uşor paguba la loc. In fie-care zi se găsesc fosile? de nici nu le mai luăm la urmă în seamă."

In vremea acestor preocupări geologice şi tocmai cînd un naturalist se înfierbintase în nişte explicațiuni antideluviane, auzim de-afară, din muțenia acea de piatră sfărâmată şi îngrămădită, un semnal şuerător, care ne chemala o minune.

Să mergem acum şi să vedem minele. E primul semnal al concasorului. Ne-am luat aşa cu grămada după funcționar, strîmbîndu-ne picioarele în urma lui, pe pietre şi pe şinele vagoanelor de transport. Mai în fund dinaintea carierei, se'nfundă cotul unui lac, ascuns însă de năvala stufului, care-i închide vederea cu un întuneric de verdeață. Ne dăm de partea apei şi privim de acolo umărul rănit al dealului de piatră. Prin ruinele carierei risipite, nu vedem nici o umbră de om.

"Să nu v'apropriați mai mult!" strigaŭ conductorii lucrărilor şi ne făceau semne să ne dăm tot mai înapoi. Priveam la malul acela surpat de dinaintea noastră, ca la o minune neasteptată. Colțurile de stîncă, s'arătaŭ zgrunțuroase şi afumate, de pe urma exploziilor. Imprejur pămîntul era ca ras şi nici n'ai mai fi crezut că tot locul acela a fost munte de piatră. Aceea ce vremea şi îndepărtatele schimbări geologice, aşezase şi încremenise acolo pe vecie, omul a stricat şi-a ridicat materialul greŭ, ca să-l ducă unde avea nevoe.

Gata...
Se dase al doilea semnal. Privim îngroziți la ruina din capătul dealului exploatat, care-şi dezgolia stîncele crăpate ca o țeastă de uriaş zdrobită.
Rămăsesem uimiţi.
S'aude al treilea semnal de la concasor.
Mi se oprise și respirarea. Un moment de tăcere adîncă şi încordare atentă. Sprinceana de sus a dealului, se clatină uşor şi-şi şurue țărîna la vale. O detunătură înǎduşită, ca o sbucnire sughițată din pămînt, se desface afară într'o înourare uşurată de fum. Văzduhul se cutremură străbătător, pe cînd prispa de sus a dealului, se prăvale la vale în amestec sfărmat, duduind în salturi, printre colțurile stîncilor din cale. O altă erupțiune, continuă sguduirea celei dintii, pînă cînd detunăturile se'ndesesc, iar minele aprinse sbucnesc sinistre.

Dealul de piatră sfăşiat de măruntae, ca de-o otravă care arde şi distruge, varsă la vale bolovani şi stînci, îngreuiat par'că şi el, de mîncarea aceasta nemistuită. Geana culmei de sus, încoronată de fum şi de praf ca-ntr'o aureolă, se rupea de explozia pietrelor asvirlite din pămînt, ca o glorie batjocorită şi sfîşiată de posteritate. Rostogolirea şi şuruitul risipiturilor, curgeau în valuri săltate şi bufnitoare, ca dintr'o cataractă stranie. Stăteam cu toţii înmărmuriță ca la vederea unui cataclism. Fie-care se gindea la iscusinţa şi îndărătnicia omului, care a ajuns să mute munții din loc şi să cucerească pămînt chiar din adîncul mărei celei lacome.

După ultima detunătură a minelor explodate, tăcerea şi întristarea se lasă pe văi, ca peste o cetate care a fost bombardată de duşmani. In vremea aceasta sutele de lucrători, es de prin ascunzătorile lor, ca din pămînt şi înpînzindu-se la deal, pe povîrnişul ruinat cu lomurile în mînă se împrăştie printre stâncă şi bolovani, ca niste furnici harnice care-şi dreg mușuroiul, stricat de-o mînă duşmană.

Soarele lăsat chiar bine la orizont, se mai domoleşte şi el din prima aprindere, gătindu-se obosit să se culce în patul lui ascuns după pămînt. Răcoarea şi liniştea sǝ'npînzesc în cuprins împăcate, ca nişte stăpâni buni, cari aduc odihnă într'o casă. M'am întors la Constanţa odată cu sara, ducind în suflet o amintire mai mult şi sensațiuni triste de infinit şi nestatornicie.

IOAN ADAM

Sămanătorul, 1908

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

126
Techirghiol
18.07.2025 09:31
Actual: 22° C
Viteza vantului: 6.37 m/s