La Mamaia, 1929

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Septembrie 2026
Timp de citire: 4 minute

Iată o mică incursiune vie și critică în atmosfera stațiunii Mamaia de la începutul secolului XX, surprinzând atât farmecul, cât și neajunsurile băilor de mare. Autorul descrie cu ironie experiența turiștilor, de la îmbulzeala pentru cabine până la lupta cu valurile agitate. În același timp, textul conturează un tablou pitoresc al vieții de vacanță, animat de oameni, obiceiuri și mici detalii cotidiene.

°°°

La Mamaia

Trimis special al „Dimineței“ la Constanța, trebuia să mă duc și la Mamaia, spre a face o dare de seamă asupra celebrelor băi, anul acesta în floare ca și înainte de război.

CABINELE

Când sosește trenul, lumea dă năvală să ocupe cabine. Într’adevăr, numărul cabinelor este insuficient, așa că, dacă n’ai apucat dela început una, trebue să aștepți după ce termină toată lumea baia, căci mai toți stau tot atâta timp în mare. Consecința este că pierzi trenul de întoarcere. O bae costă 2 lei, însă o pancardă te anunță. Bacșișul obligatoriu.Credem că autoritățile se vor grăbi să dea jos, cât mai neîntârziat, aceste anunțuri de cea mai... orientală redactare. Un bacșiș poate fi mare, mic, generos, sgârcit, oricum... numai obligatoriu. Dacă oamenii de serviciu nu sunt plătiți, administrația băilor n’are decât să ridice taxa la 3 sau 4 lei și să-i retribuiască și pe ei. De ce această ipocrizie? Baia costă numai 2 lei, dar ești obligat să plătești 4, oamenii de serviciu nefiind salariați. Sau să se anunțe, dați ceva pentru servitori. In nici un caz însă, un bacșiș sau o pomană, un dar nu poate fi obligatoriu, căci atunci ar fi o taxă, cabinele, în schimb, sunt curate și practice..

BAIA

Cea mai frumoasă plaje din toată Constanța este la Mamaia, dar tot aici este și baia cea mai obositoare. Pe lângă multele neplăceri ale drumului cu trenul — îmbulzeala, căldura, etc. — pe lângă goana după cabine, chiar marea este, de obicei, mult mai agitată aici ca în oraș. In Constanța poți face bae fără să te uzi la cap, aici îți intră apa în urechi, în gură, în ochii mai vie, mai îndrăzneață, mai ispititoare marea la Mamaia, dar ostenește groaznic pe omul bolnav. El trebue să dea o adevărată luptă cu valurile, care îl pleznesc și îl doboară. Când bolnavul ajunge în cabină e sleit de forță, prăpădit- tringhiile care erau înainte de război, în apă, nu mai sunt. De aceea debilii sunt siliți să facă băi foarte scurte. In schimb podul dintre secția bărbaților și a femeilor a rămas, ca să primească pe curioși, pe admiratorii frumuseților plastice, vecinii întorși cu fata în direcția unde se scaldă doamnele. Un fotograf de ocazie este gata să ia imaginea cuconițelor aproape goale, cu mijlocul acoperit într'o pânză udă, lipită pe corp.

PADUREA

In fața băilor este o pădurice, unde se adăpostesc familile care vin dimineața și pleacă seara din Mamaia. Arborii rari, tineri, umbresc totuși pe ici pe colo — câte un locșor plin de furnici și de omizi. Lumea petrece însă fericită, întinsă pe iarbă, glumind și râzând. O armeancă tânără cântă, cât o ține gura, romanțe jalnice de prin țara ei. (Or fi, poate vesele, dar muzica lor e tristă și tărăgănată). Unii au venit cu trăsura. Un cal mănâncă coji de pepeni, alături de stăpânii săi, cari au consumat miezul. Cucoanele și domnișoarele se lungesc în iarbă, niște bătrâne dorm duse.

Dimineaţa, 9 septembrie 1920

°°°

Imaginea datează de la sfârșitul anilor ’20. La Mamaia, femeile și bărbații împărțeau deja același spațiu de plajă, chiar dacă, în 1928, regulamentul încă interzicea oficial îmbăierea în comun.