La moară - Mamaia 1907

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Decembrie 2019
Timp de citire: 5 minute

Timpul trece nebăgat în seamă şi prânzul s'apropie tulburător. Părăsim hârjoana şi nisipul şi urcăm în trăsură. Lăsăm duna să se ducă singură până la celălalt ţărm şi noi facem la stânga, pe la capul lacului,ca să luăm masa la cârciuma dela moara de apă.

Zăgazul care îndreaptă apa în spre scocul morei, e o înjghebare trecătoare, încât, când îl vezi cum se burduşeşte la mijloc, de deabea opreşte năvala ridicată a cursului, grabeşti şi fără foame mersul, de frică să nu plesniască hamzalele lacului, ca cercurile slabe ale unei buţi prea pline. Fiorul ţine câţiva paşf numai şi zăgazul lărgit se întăreşte puternic, deoparte şi de alta, cu înrădăcinarea a două perdele de răchiţi bătrâne,,care adumbresc şi întunecă drumul.

Huruitul morei şi sbaterea apei în scoc, umplu toată împrejurimea. Intrarea în bătătura morei, se face sub bolta nestrăbătută a perdelei de răchiţi. Trăsura îşi face loc cu greu printre carele îngrămădite. Câţiva dulăi, deprinşi cu oaspeţii  încearcă să latre mai mult de obiceiu.

Stăpânul morei e un armean cum se cade, care face treburi frumoase aici. Am fost întâmpinaţi cu multă luare aminte. Unul din escursionişti, era cunoscut de gazdă şi ştia mai dinnainte ce e bun în partea locului. Lucrurile s'au pus la cale numai din ochi şi prin semne. Noi, cei mai străini, n'am înţeles ce se urzeşte. Am văzut doar atât că tovarăşul nostru cheamă pe stăpân aşa mai la o parte şi-i spune râzând:

- Domnule Agopcian, ce zici, aruncăm... şi-i face un semn meşteşugit cu mâna, aşa ... la dreapta: şi la stânga.-.. de pare c'ar fi potrivit o plasă, gata de asvârlit în apă.

Armeanul râde şi dă din cap cu înţeles. Un chemat pe nume numai şi din moară se arată un vlăjgan albit de făină. Prânzul s'a alcătuit repede.

Dintr'o asvârlitură de plasă, s'a scos peşte pentru un oaspăţ destul de bogat.Plătica grasă sfârâia pe grătar, pe când cârciumarul întindea masa sub umbrarul unor salcâmi stufoşi. Vin bun, salamură de peşte dulce şi cât ai gândi s'a întins masa cu chef şi voe bună.

Lipsea numai... crâşmăriţa .... ln cuprinsul de afară, domnia huruitul morei, cu sbaterea apelor năvălite în scoc şi strigătele răsleţe ale celor veniţi la măcinat.

De pe deal.

Cu apropierea sărei ne gătim de ducă. Din spre mare începuse a sufla o boare mai rece. Ne hotărâsem să ne întoarcem la Constanţa pe  şoseaua care mărgineşte lacul pe dela deal, căci ar fi fost greu să străbatem duna prin întuneric.

Trăsura ridică dealul dela moară şi ne scoate pe tăpşanul dela Mamaia. Soarele scăpătase după dealuri. Cuprinsul se înegura de· înserare şi de fiori umezi.Drumul duce înnainte printre. sămănături frumoase. Din mersul trăsurei ne aruncăm ochii în urmă. Priveliştea îţi copleşia privirile. De pe deal se vedea marea imensă şi înăsprită. Şi prin valurile stârnite, se întindea între două capuri, duna îngustă, de părea că-i o trâmbă de borangic uitată pe noapte afară. De nicăiri nu se arătă tabloul  mai întreg ca de aici.

Tot colţul acesta fermecat ţi se desface sub ochi. Duna se 'nseamnă printre ape ca o făşie perdută, tremurată în lung de săltatul valurilor. Când vezi marea încordată şi neagră, cum năzue·covârşitoare şi se 'ntinde lacomă pe plajă, crezi că e pornită să spele jucăria aceasta a naturei, s'o sfâşie ca pe o panglică agăţată numai de maluri, să treacă tumultoasă înnainte şi să-şi mai revadă încă odată golful cel perdut şi cotropit de ape străine. 

Departe, în celălalt capăt al dunei, în spre oraş,se extompează şters în înserarea răcorită,.mreaja. fermecată a băilor. Prin înegurare se zăreşte fumul dela un tren, care duce pe ultimii vizitatori. În insula Ovidiu, din lacul liniştit şi sombru, se vede vâlvătaia unui foc de uscături.

Marea se întartă tot mai. mult, clăbucindu-şi coama valurilor din tot largul, aşa că .spuma aruncată, pare nişte solzi albi, a unui monstru de maresborşit, gata de năvală.

Am trecut prin satul Cogealia (Lumina astazi n.r.), locuit acuma de o colonie de germani gospodari, de unde am eşit la şosea. Seara căzuse deabinelea.

Calea pietruită coboară şi albeşte în bătaia ochiului. Marea se mai iveşte pe la unele cotituri, s'arată tot mai întunecată, până se confundă cu orizontul înegrit.

Ioan Adam,

CONSTANTA PITOREASCĂ CU ÎMPREJURIMILE EI, 1907

In imagine intrarea curtii de la moara de apa din Mamaia, 1907.